0 C
București
sâmbătă, 20 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 633

Artiștii și lucrătorii din industria spectacolelor ies în stradă

Sursa foto: Facebook

De Ziua Culturii Naționale, mai multe organizații ale artiștilor și lucrătorilor din industria spectacolelor au anunțat organizarea unui protest în Piața Victoriei, pe 15 ianuarie.

Aceștia avertizează Guvernul României că dacă nu va lua măsuri urgente, riscă dispariția ca industrie.

„De ziua Culturii Naționale, noi sărbătorim Ziua Culturii Invizibile. Sutem mii de profesioniști, companii, artiști și lucrători ignorați de autorități în ultimii doi ani, iar 2020 și 2021 au însemnat pentru noi pierderi de milioane de euro”, se arată în anunțul protestului.

Industria spectacolelor din România, uitată de politicieni

Totodată, organizațiile care au anunțat protestul au mai precizat că nu au primit nicio compensare pentru pierderile suferite în ultimii ani, iar minimul sprijin lunar oferit ca indemnizație nu mai există.

„O țară normală nu le interzice cetățenilor să muncească fără să le ofere nimic în schimb. Suntem o industrie ajunsă în pragul colapsului, dar invizibilă pentru autorități”, sunt de părere organizațiile artiștilor și lucrătorilor din industria spectacolelor.

Ei cer măsuri compensatorii pentru pierderile suferite și sprijin constant pentru liber profesioniștii din acest domeniu. Mai mult, se cere un plan de reluare a activității predictibil și coerent, adaptat specificului activității industriei.

„Ieșim în Piața Victoriei, poate așa vom deveni mai vizibili. Strângem rândurile, scoatem case-urile și spunem și pe stradă ce am spus de sute de ori deja în scrisori, adrese, e-mailuri și telefoane cu autoritățile: că riscăm dispariția ca industrie dacă autoritățile nu iau măsurile de mai sus. #NuSuntemINVIZIBILI #UnitedWeStand #ZiuaCulturiiInvizibile #ALIS #MUZE #PACTE #AST”, se mai arată în anunțul protestului ce va avea loc sâmbătă, de Ziua Națională a Culturii.

Facturile la gaz și electricitate închid instituțiile de cultură

Opera Națională din Iași a anunțat oficial că nu mai are bani să plătească facturile la utilități, managerul instituției menționând faptul că încasările sunt prea mici pentru că spectacolele au loc cu doar 50 % din capacitate.

De asemenea, probleme există și în Cluj-Napoca, unde Tompa Gabor, managerul Teatrului Maghiar a precizat că prețul la gaz a crescut de opt ori iarna aceasta.

„Suntem la costul de 26.000 de lei pe lună, ceea ce este o lovitură enormă pentru bugetul nostru. Suntem în pericol să suspendăm activitatea”, a declarat Tompa Gabor în urmă cu câteva zile.

Facturile la utilități închid instituțiile de cultură din Iași

Doza 4 de vaccin nu este neaparat necesară

Foto: Digi 24
Foto: Digi 24

A patra doză de vaccin împotriva COVID-19 ar putea să nu fie necesară.

Necesitatea unei a patra doze a fost pusă la îndoială de autoritatea de reglementare a medicamentelor din Uniunea Europeană.

Oficialii a declarat că, în prezent, nu există date care să susţină această abordare, transmite Reuters.

În timp ce utilizarea rapelurilor suplimentare poate face parte din planurile de urgenţă, vaccinările repetate la intervale scurte de timp nu ar reprezenta o strategie durabilă pe termen lung”, a declarat Marco Cavaleri, şeful diviziei de Strategia Vaccinurilor la Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), într-o conferinţă de presă.

A patra doză poate duce la supraîncărcarea sistemul imunitar şi la oboseală

În acelaşi timp, Cavaleri şi-a exprimat îngrijorarea că o strategie de a administra un rapel la fiecare patru luni prezintă riscul de a supraîncărca sistemul imunitar al oamenilor. Mai mult, efectul ar putea fi şi oboseala resimţită de populaţie, mai arată sursa citată.

Oficialul EMA a mai spus că sunt necesare mai multe date despre tulpina Omicron. În plus, este nevoie de o mai bună înţelegere a evoluţiei valului actual, pentru a decide dacă este necesar un vaccin specific pentru această variantă.

Oficialii rămân atenţi la posibilitatea mutaţiilor coronavirusului

Este important să existe o discuţie bună în jurul alegerii compoziţiei vaccinului pentru a ne asigura că avem o strategie care nu este doar reactivă. Trebuie să încercăm să venim cu o abordare care să fie potrivită pentru a preveni o nouă tulpină a coronavirusului”, a subliniat Marco Cavaleri.

În România, numărul de cazuri noi de COVID-19 se menține ridicat. Conform unui bilanţ provizoriu, în ultimele 24 de ore au fost 8.600 de cazuri noi de infectări. Alte 44 de decese au fost raportate de autorități.

Bucureştiul intră în scenariul roșu din cauza ratei de infectare. Miercuri, 12 ianuarie, Capitala a atins la 3,32 la mie.

Capitala intră în scenariul roșu

Sursa foto: Evz.ro

Capitala României intră în scenariul roșu din cauza ratei de infectare, care a ajuns, miercuri, la 3,32 la mie.

Mai mult, de luni, școlile unde rata de vaccinare a personalului este de sub 60% urmează să treacă în online. Potrivit ministerului Educației, în Capitală, din 655 de unități de învățământ, doar 57 aveau o rată de vaccinare de sub 60%.

În scenariul roșu, restaurantele, sălile de fitness, cinematografele și alte activități mai pot funcționa până la maximum de 30% din capacitate.

Pentru a intra în vigoare noile restricții este necesară o decizie a Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență București, care, potrivit Prefecturii, va avea o ședință de la ora 15.00.

Cluj a fost primul județ din țară care a intrat în scenariu roșu, iar marți, 11 ianuarie, rata de incidență a fost 4,04 cazuri la mia de locuitori. Suceava, Brașov și Timiș se apropie de rata de 3/1000. Cea mai mică rata de incidență este în Gorj, cu 0,38 la mie.

 A început valul cinci al pandemiei de coronavirus. Noi restricții impuse de autorități

Reamintim că anul trecut, în 22 octombrie, Capitala a atins cea mai mare rată de infectare cu COVID-19 de la debutul pandemiei- 16,54 cazuri la mia de locuitori, scăzând până la 0,61 înainte de sărbători.

Totodată, din 8 ianuarie, în România au intrat in vigoare noi măsuri, odată cu prelungirea stării de alertă. Astfel, masca devine obligatorie în toate spațiile publice închise și deschise, fiind permise doar măști de tip medical sau FFP2. Cele din material textil sau plastic sunt considerate neconforme.

Mai mult, magazinele alimentare rămân deschise de la 05:00-22:00, iar în afara acestui interval este permisă livrarea la domiciliu. Persoanele pot intra fără a prezenta certificatul Covid ( vaccinare, trecere prin boală sau test negativ). Cu toate acestea, în restaurante, cafenele și cinematografe este necesar certificatul Covid. Evenimentele private, botezurile și nunțile rămân în continuare interzise.

Conform Grupului de Comunicare Strategică, în ultimele 24 de ore au fost 8.600 de cazuri noi de COVID-19 și alte 44 de decese au fost raportate de autorități.

Cluj, primul județ în scenariul roșu în valul 5

Cîțu îi acuză pe social-democraţi: Neadoptarea certificatului verde la locul de muncă aparține PSD

Florin Cîțu a declarat că PSD care nu a susținut proiectul de lege depus în Parlament cu privire la adoptarea certificatului verde la locul de muncă.

De asemenea, preşedintele PNL a ţinut să reamintească faptul că, în coaliție, PNL și UDMR au fost favorabile proiectului. Cu toate acestea, social-democraţii s-au împotrivit.

Cîțu acuză PSD pentru neadoptarea certificatului verde

Există un proiect de lege în Parlamentul României care a făcut să ducă rata de vaccinare din nou la 100.000 de persoane pe zi. (Proiectul – n.r.) nu este mort, este la Camera Deputaților. Din păcate, nu a fost susținut de actualii parteneri de coaliție atunci când a fost în Parlamentul României. Eu în continuare cred că este varianta de compromis cea mai bună dacă se dorește în coaliție. Nu pot doar eu singur să-l susțin. Noi l-am votat atunci, din păcate la Senat a avut acel rezultat”, a declarat Florin Cîțu, marți seară, la TVR.

Adoptarea certificatului verde în România a dus la creșterea ratei de vaccinare

Mai mult, preşedintele PNL a precizat că proiectul beneficiază de susținerea a doar două partide din coaliție, PNL și UDMR.

În ceea ce priveşte vaccinul anti-Covid, Cîţu este de părere că adoptarea certificatului a dus la creșterea ratei de vaccinare în rândul populației. Previzibil, în momentul în care proiectul de lege s-a blocat, vaccinarea a scăzut.

Când am vrut să fac un proiect de lege pentru certificatul verde, l-am făcut și l-am depus în Parlamentul României. Nu l-am trecut prin guvern, nu l-am trecut pe nicăieri. Dacă vă uitați, e semnat de mine, de câțiva senatori, deputați PNL, UDMR, și l-am depus în Parlamentul României. În coaliție noi aducem din nou acest proiect pe masă, vom chema câțiva specialiști de la Ministerul Sănătății și guvern să vedem dacă există interes sau nu pentru această variantă”, a mai adăugat preşedintele PNL.

Florin Cîţu a reamintit că, în momentul în care a depus proiectul în Parlamentul României, rata de vaccinare a crescut la 100.000 de persoane pe zi. Totuşi, în momentul în care acel proiect nu a fost susținut, rata de vaccinare a scăzut.

Germania a achiziționat 5 milioane de doze de vaccin Pfizer din România

Sursa foto: m.zf.ro

Ministerul federal al Sănătății a anunțat că Germania a cumpărat 5 milioane de doze de vaccin Pfizer/BioNTech din România pentru accelerarea campaniei de administrare a celei de-a treia doze, relatează Agerpres. Dozele primite de țara noastră prin schema de achiziție comună urmau să nu mai fie administrate.

Mai mult, guvernul german a precizat că dozele booster vor fi disponibile din 24 ianuarie, iar per total, 32 de milioane de doze de vaccin vor ajunge în Germania în următoarele trei săptămâni.

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a declarat în urmă cu doar câteva zile că numai persoanele vaccinate cu doza booster vor putea merge la restaurant fără un test negativ de COVID-19. Mai mult, persoanele care au făcut doza booster nu mai trebuie să rămână în carantină după contactul cu o persoană infectată.

Germania accelerează campania de adminstrare a dozei booster împotriva infectării cu varianta Omicron

De asemenea, spre sfârșitul lunii decembrie, Germania a cumpărat 1 milion de pastile anti-Covid produse de compania Pfizer. Conform ministrului Sănătății Karl Lauterbach, primele livrări vor ajunge în ianuarie, adăugând că noul medicament produs de companie este unul promițător în lupta cu coronavirus.

„Mă aștept ca acesta să ne permită să prevenim numeroase cazuri grave în unitățile de terapie intensivă”, a spus Lauterbach, citat de Mediafax.

Reamintim că agenția americană pentru Alimente și Medicamente (FDA) a autorizat în regim de urgență pastila dezvoltată de Pifzer/BiONTech, Paxlovid, cu câteva zile înaintea Crăciunului.

Potrivit companiei Pfizer/BioNTech, pacienții vor trebui să ia trei pastile de două ori pe zi, pentru o perioadă de cinci zile. Medicamentul conține un ingredient ce reduce capacitatea virusului de a se replica.

Reamintim că de la debutul campaniei de vaccinare, în România s-au vaccinat peste 8 milioane de persoane. Mai mult, în ultimele 24 de ore s-au imuniza împotriva COVID-19 aproape 26.000 de persoane, dintre care 6.854 cu prima doză. Totalul dozelor administrate din 27 decembrie 2020 și până în prezent este de 16,1 milioane.

În Germania s-au vaccinat 60 de milioane de persoane ( 71,9% din populație) și s-au administrat 155 de milioane de doze de vaccin.

Germania vrea să achiziționeze vaccinuri din România

Noi tensiuni. Armata rusă a început exercițiile militare la granița cu Ucraina

Sursa foto: Timpul.md

A doua zi după negocierile cu Statele Unite, Rusia a început exerciții militare cu 3.000 de soldați lângă granița cu Belarus și în regiunile Voronezh, Belgorod și Bryansk, în apropiere de Ucraina, transmite Reuters, citată de g4media. Exercițiile se desfășoară cu muniție reală, vehicule de război și tancuri.

Reamintim că Rusia a masat peste 100.000 de soldați la granița cu Ucraina, iar Occidentul  încearcă pe cale diplomatică să detensioneze situația. Vladimir Putin a cerut NATO să se retragă din Europa de Est, zona de influență a Rusiei. Statele Unite a respins o astfel de cerere și amenință cu sancțiuni dure dacă armata rusă va invada Ucraina.

Washingtonul a avertizat Moscova că NATO nu își retrage trupele

Luni, 10 ianuarie, a avut loc prima rundă de negocieri între SUA și Rusia la Geneva. Întâlnirea a avut loc cu ușile închise și a durat aproximativ șapte ore și jumătate. Ministrul de externe rus Serghei Rabkov a declarat că e nevoie de compromisuri și a cerut Statelor Unite să nu subestimeze riscul unei confruntări.

„Rusia nu va mai permite SUA să se joace cu focul”, a declarat Riabkov pentru presa rusească. Oficialul a precizat că după negocierile din 12 și 13 ianuarie, Rusia va decide pașii pe care îi va urma.

Negocierile dintre SUA și Rusia vor continua săptămâna aceasta

De partea cealaltă, adjuncta secretarului de stat american, Wendy Sherman, a menționat că a discutat despre eventualele limite reciproce pentru rachete și manevere militare în Europa, precizând că Rusia nu a dat niciun răspuns cu privire la „detensionarea” situației la frontiera ucraineană.

Astăzi, 12 ianuarie, secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, va prezida reuniunea Consiliului NATO-Rusia. Reamintim că în 2014, reuniunile Consiliului cu Rusia au fost întrerupte în urma anexării ilegale a peninsulei Crimeea de către ruși. Totodată, la Bruxelles va avea lor reuniunea Şefilor de Stat Major ai statelor membre NATO, unde vor participa și reprezentanții statelor din Ucraina și Georgia.

De asemenea, joi, 13 ianuarie, va avea loc reuniunea OSCE, unde vor participa reprezentanți ai Ucrainei, Rusiei, SUA și ai țărilor europene.

SUA și UE avertizează Rusia înaintea negocierilor de la Geneva

Schimbări de „trupe” la Agenția Națională a Funcționarilor Publici: au intrat în pâine noi secretari generali

Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) pare un organism viu, într-o perpetuă schimbare, date fiind ultimele mișcări de „trupe” din interiorul instituției.

Instituția se „primenește” din nou, după ce în urmă cu o săptămână Violeta Vijulie a fost eliberată din funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, iar în locul acesteia a fost numit Vasile Felix Cozma, prin decizii semnate de premierul Nicolae Ciucă.

Ieri, în Monitorul Oficial au fost publicate nu mai puțin de trei acte administrative semnate de același premier Ciucă, referitor la componența instituției. Este vorba despre trei decizii, una legată de plecarea unui secretar general adjunct al ANFP, în vreme ce restul au legătură cu numirile unui secretar general adjunct și a unui secretar general.

Astfel, i-a încetat mandatul Feliciei Mariana Stan, care până ieri era secretar general adjunct al ANFP – funcție din categoria înalților funcționari publici, în locul acesteia fiind numită prin decizie Mihaela Luminița Baciu. Totodată, de ieri a intrat în vigoare și decizia „privind exercitarea, cu caracter temporar, de către doamna Lavinia Claudia Niculescu a funcției publice vacante din categoria înalților funcționari publici de secretar general al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici”.

Lavinia Claudia Niculescu este director al Direcţiei programe cu finanţare externă în cadrul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, însă a fost și pe un post mai înalt – de secretar general adjunct al instituției – până pe 27 ianuarie 2021, când ex-premierul Florin Cîțu a semnat o decizie privind încetarea exercitării funcției publice vacante.

Și Felicia Stan are state vechi de plată prin ANFP, inclusiv ca secretar general adjunct, numirea acesteia operând sub pixul aceluiași Cîțu, care a semnat o decizie pentru numirea acesteia în octombrie 2021. Cât despre Mihaela Luminița Baciu, și aceasta este de ceva timp în ANFP, ba chiar a mai deținut funcții asimilate înalților funcționari publici, în mai multe rânduri. Ultima dată, mandatul i-a încetat chiar anul trecut, printr-o decizie din 9 decembrie 2020, semnată de Ciucă.

PNL și ALDE încep negocierile pentru fuziune. Ce se întâmplă cu PMP

Partidul Alianța Liberalilor și Democraților s-ar putea întoarce „la bază”, adică în Partidul Național Liberal – de unde s-a și desprins inițial, dat fiind că cele două formațiuni au demarat procedurile privind o eventuală fuziune.

Acest aspect a fost confirmat de ambele tabere politice, semn că discuțiile sunt serioase, în viitorul apropiat urmând ca echipele pentru negocieri să se adune, pentru a pune pe masă termenii și condițiile.

Ieri, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a vorbit despre fuziune în cadrul unei conferințe de presă, punctând asupra faptului că partidul din care face parte și-a asumat „rolul de partid integrator al dreptei”. În acest moment, se știe cine va merge să dea ochii cu reprezentanții ALDE, a mai arătat fostul ministru al Tineretului și Sportului în cabinetul Ludovic Orban.

S-a stabilit în ședința BPN componența comisiei de negociere cu ALDE în vederea fuziunii. Noi, PNL, am asumat de la bun început rolul de partid integrator al dreptei. Ăsta e și motivul pentru care începem demersuri de dialog, dialog politic, cu ALDE. (…)

Comisia are în componență, alături de secretarul general Dan Vîlceanu, pe Rareș Bogdan, Iulian Dumitrescu, Toma Petcu, Hubert Thuima și Gheorghe Falcă”, a precizat Stroe, cu mențiunea că secretarul general al PNL este cel care va conduce echipa.

De altfel, acest aspect a fost confirmat și de președintele ALDE, Daniel Olteanu, pentru Europa Liberă: „Le mulțumesc celor de la PNL pentru invitație, iar dacă acest dialog politic va merge spre o fuziune, asta vom vedea ulterior”, a spus acesta.

Întrebarea de pe buzele tuturor a fost legată însă inclusiv despre poziția pe care o are Călin Popescu Tăriceanu vizavi de această posibilă fuziune, în condițiile în care fostul premier a fost cel care a înființat formațiunea după ce a plecat din PNL, partid al cărui președinte fusese. Mai mult decât atât, ALDE a participat la guvernare alături de PSD, când acest partid era condus de Liviu Dragnea, în perioada 2016 – 2019.

Însă în acest moment, Tăriceanu nu mai e o „voce”, a spus Ionuț Stroe, care a precizat că, din câte știe, „Domnul Tăriceanu nu se mai află în structura de conducere a ALDE”. Chiar și așa, Daniel Olteanu a ținut să sublinieze că expertiza lui Călin Popescu Tăriceanu, chiar dacă acesta nu mai face parte nici măcar din partid, este importantă. „Există un dialog ori de câte ori simțim nevoia să o facem. A existat un dialog inclusiv pentru fuziunea cu PNL”, a asigurat Olteanu, care conduce ALDE din aprilie 2021.

ALDE a cam dispărut de pe scena politică după ce a rămas fără subvenție după alegerile de anul trecut, în condițiile în care liderii partidului, inclusiv Tăriceanu, au preferat să meargă pe lista Pro România la parlamentare. După momentul în care nici Pro România nu a obținut necesarul de 5% pentru reprezentarea în Parlament, Tăriceanu s-a retras din lumina reflectoarelor.

Pe de altă parte, tatonări ar exista în continuare și pentru o fuziune cu PMP, potrivit lui Ionuț Stroe existând „un progres evident al discuțiilor”. Rămâne de văzut însă ce va spune și Cristian Diaconescu, actualul președinte al PMP, care la primele zvonuri, în noiembrie, a negat că ar fi existat vreo încercare de apropiere.

Diaconescu a recunoscut că se făceau discuții pentru o viitoare cooperare, însă nu la modul în care fuseseră prezentate de Florin Cîțu, președintele PNL: „Fuziunea nu a fost discutată în forurile noastre de conducere. Nu există tema, nu există așa ceva. Focalizarea pe dreapta românească este și una internațională, avem și noi o responsabilitate, nu putem sta pasivi”.

Florin Cîțu: „TVA zero înțeleg că a mai încercat Dragnea”

Florin Cîțu (captură video)

Liderul PNL, Florin Cîțu, a vorbit despre propunerea lui Marcel Ciolacu de a reduce sau chiar elimina TVA la gaze, îngrășăminte și alimente. Fostul premier a declarat că scăderea TVA reprezintă venituri mai mici la buget, iar o astfel de variantă trebuie discutată în coaliția de guvernare.

„Dar TVA scăzut înseamnă și venituri mai mici la buget și este o întreagă spirală. Și atunci eu zic că e foarte bine că există acest interes de a găsi soluții, dar ele vor veni în coaliție și vom găsi cea mai bună soluție atât pentru români, cât și pentru echilibrul macroeconomic”, a declarat Cîțu, relateză Digi24.

Cîțu: „E foarte important în acest moment să găsim soluțiile pentru români”

Declarația președintelui PNL vine după ce liderul social-democrat a scris pe pagina sa de Facebook că la următoarea ședință a coaliției va propune reducerea TVA la energie și gaze naturale de la 1 februarie.

„Putem reduce TVA-ul nu doar la energie, ci și la gaze naturale – și nu la 1 aprilie, ci din 1 februarie. Acum, nu în aprilie, factura energetică îi arde cel mai tare pe oameni”, a scris Ciolacu.

În replică, Florin Cîțu a menționat că e nevoie de soluții pentru români și speră că această promisiune nu este făcută „în stil politicianist.”

„Trebuie să le aducem aminte colegilor de coaliție că alegerile sunt în 2024. (…) Presupun că a avut această discuție și că acest cost, care va fi mare, sau reducere de venituri la buget prin această lege a TVA-ului poate să fie compensată în altă parte”, a mai precizat Cîțu.

Mai mult, fostul premier a mai spus că reducerea TVA la zero a mai încercat si Liviu Dragnea, dar proiectul nu a putut fi implementat.

„În Uniunea Europeană poți să ai doar 2 taxe mai mici și 5% era minimul, dar presupun că președintele PSD a avut o discuție la Comisia Europeană sau ministrul Finanțelor și a făcut această postare după ce lucrurile s-au clarificat”, e de părere Florin Cîțu.

Reamintim că premierul Nicolae Ciucă a declarat că de la 1 aprilie, consumatorii casnici, cu un consum lunar de până la 330 kWh vor beneficia de o nouă schemă de protecție, care va include TVA redus la 5%, precum și compensarea certificatului verde și a bonusului pentru co-generare pentru consum.

Ciolacu salută anunțul lui Ciucă privind scăderea TVA-ului pentru energie, însă o vrea chiar de luna viitoare

Cîmpeanu: „Punctul meu de vedere e foarte clar: ascult opinia epidemiologilor de la INSP și ai Ministerului Sănătății”

Soirn Cîmpeanu (captură video)

Ministerul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat, la B1TV, că deciziile privind funcționarea școlilor, în perioada următoare, în contextul creșterii incidenței cazurilor de infectare, sunt luate în urma discuțiilor cu specialiștii din Ministerul Sănătății și a INSP, nu a altor experți sau „autointitulați specialiști”.

Cîmpeanu a anunțat, luni, că școlile din localitățile cu o incidență de peste 3 cazuri la mia de locuitori, respectiv cu o rată de vaccinare a cadrelor didactice și nedidactice de sub 60%, vor trece începând din 14 ianuarie în formatul online.  „Sunt prevederile Ordinului comun ministrul Educației – ministrul Sănătății azi (marți), la ora la care vorbim. (…) Repet, în vigoare azi, dar, împreună cu Ministerul Sănătății, analizăm modul de actualizare a Ordinului de Ministru fie și numai din perspectiva modificării duratei de carantinare. Știți că s-a modificat la nivel general, deci e normal să se modifice și pentru elevi și angajații din școli. Vom vedea care vor fi condițiile”, a declarat Cîmpeanu, la B1TV.

Reacția ministrului Educației a venit după ce a fost criticat de opinia publică și nu numai, cu privire la măsurile anunțate, asta la numai o zi după ce afirmase că nu își dorește revenirea la școala online, dar că, în cazul în care va fi nevoie de acest lucru va propune de urgență modificarea cadrului legislativ astfel încât trecerea cursurilor în formatul online să fie pe o perioadă scurtă de timp.

„Între diversele opinii pe care le-ați enunțat, punctul meu de vedere e foarte clar: ascult opinia epidemiologilor de la Institutul Național de Sănătate Publică și ai Ministerului Sănătății. Restul… alți specialiști sau autointitulați specialiști, îmi pare rău.. citesc și eu ca orice cetățean, dar ca ministru ascult punctul de vedere al INSP și al Ministerului Sănătății, un punct de vedere care a fost exprimat public – nu e cazul să închidem școlile. Apreciez foarte mult acest punct de vedere”, a mai spus Cîmpeanu.

Elevii sunt penalizați din cauza profesorilor care au decis să nu se vaccineze

Una dintre vocile critice cu privire la revenirea în formatul online a fost cea a fostului ministru al Educației, Mircea Miclea. Aceasta a afirmat, pentru edupedu.ro, că o astfel de măsură  este „o penalizare mai degrabă pentru elevi, care sunt deprivați de o învățare mai serioasă”, care nu este deloc binevenită, căci elevii sunt pedepsiți pentru că profesorii au decis să nu se vaccineze. Mai mult, acesta consideră că este o decizie greșită, chiar dacă ea nu aparține numai ministrului Educației, ci și ministrului Sănătății.

Mai mult, susține Miclea, măsura trecerii în formatul online nu va avea ca efect o creștere a ratei de vaccinare în rândul profesorilor, astfel că pierzător va fi elevul, ce a intrat deja în al treilea an școlar sub semnul pandemiei.

Cîmpeanu: „Un părinte care ţine la copilul lui achiziţionează teste dacă poate”

Ciolacu salută anunțul lui Ciucă privind scăderea TVA-ului pentru energie, însă o vrea chiar de luna viitoare

Marcel Ciolacu (PSD)

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a primit cu bucurie anunțul făcut de premierul Ciucă privind scăderea TVA-ului la energie la 5%, însă susține că acest lucru trebuie aplicat chiar de la 1 februarie, nu de la 1 aprilie, când s-ar ieși din perioada în care se află în vigoare Legea privind plafonarea și compensarea prețului la energie electrică și gaze naturale.

Într-o postare făcută pe contul său de Facebook, Ciolacu a afirmat că „măsurile anunțate azi sunt corecte, dar e nevoie de mai mult. Sunt convins, însă, că putem avea tăria și voința politică de a lua decizii și mai îndrăznețe”, ba chiar a venit și cu sugestia că această reducere de TVA să fie aplicată și pentru gaze naturale. De altfel, premierul a subliniat în cadrul anunțului de astăzi că are în vedere și o serie de măsuri pentru consumatorii de gaze naturale.

Ciucă: „De la 1 aprilie, consumatorii casnici, cu un consum lunar de până la 330 kWh, vor beneficia de o nouă schemă de protecție”

„Acum, nu în aprilie, factura energetică îi arde cel mai tare pe oameni. Așa face Polonia, din 1 februarie: TVA ZERO la gaze, îngrășaminte și mâncare, plus taxe reduse la carburanți. Acesta este modul corect de reacție a statului, pe care îl voi propune ca model de urmat la prima ședință a liderilor coaliției”, a scris Ciolacu pe Facebook.

De altfel, acesta a ținut să sublinieze că „în momente excepționale, o guvernare poate proba prin măsuri excepționale că este preocupată cu adevărat de viața cetățenilor săi”. Mai mult decât atât, nu a ezitat să îl atace pe ministrul Energiei, Virgil Popescu, despre care spune că „se lamentează la televizor că o companie de stat din energie îi fură pe români”, în loc să schimbe conducerea firmei la care Ministerul Energiei este acționar. „Nu rezolvăm criza nici cu strategii energetice pe hârtie, nici cu planuri mărețe privind schimbările climatice. Ci cu decizii curajoase, simple și rapide care să protejeze în mod real nivelul de trai al românilor”, a concluzionat liderul social democraților.

Compensarea facturii la gaz se va face la nivel unei treimi din aceasta

Reamintim că potrivit Legii 259/2021, care prevede plafonarea și compensarea facturilor la energie electrică și gaze naturale, pe perioada sezonului de iarnă, până pe 31 martie, consumatorii români beneficiază de plafonare și/sau compensarea facturilor.

Concret, compensarea se aplică pentru clienții casnici care au contracte de furnizare de gaze naturale cu un preț al gazelor naturale mai mare decât prețul de referință de 125 lei/MWh, luat în calcul în cadrul schemei de compensare. Cota procentuală aferentă compensării se determină prin raportare la prețul gazelor naturale.

Compensarea se determină prin calcularea unei cote procentuale din valoarea consumului de gaze naturale, reprezentând 33% din această valoare. Însă pe toată perioada 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022, consumul să nu depășească 1.100 metri cubi.

În privința plafonării la energia electrică, prețul final facturat al acesteia este de cel mult 1 leu/kWh, din care componenta de preț al energiei electrice va fi în valoare de maximum 0,525 lei/kWh, iar valoarea unitară a compensației 0,291 lei/kWh, dar nu mai jos de 0,68 lei/kWh cu toate taxele incluse.

Astfel, cei care au un preț la energia electrică sub nivelul de 0,68 lei/kWh, chiar dacă se încadrează în marja de consum de 330 kWh, sau un consum de peste 200 mc la gaze naturale nu vor beneficia de prevederile acestei legi.

Violeta Alexandru: „Mă mir că furnizorii își lasă reputația terfelită de ministrul Energiei ”

Chițac, despre deschiderea Spitalului de Infecțioase din Constanța. „Într-o prognoză optimistă, 28 februarie”

Vergil Chițac (captură video)

Primarul Constanței, Vergil Chițac, crede că termenul cel mai optimist pentru redeschiderea Spitalului de Boli Infecțioase, ce a fost închis în urma incendiului din 1 octombrie 2021, este pe 28 februarie. Asta deși necesitatea unei unități spitalicești în debutul valului 5 al pandemiei ar fi fost ca o „gură de oxigen”, însă acest lucru nu este posibil.

O situație remarcată atât de edil, cât și de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, prezent la Constanța, a fost cea privitoare la colectivul medical, despre care spune Rafila că „disersarea personalului acestui spital represintă un pericol pe termen mediu și pe termen lung”, un motiv în plus pentru ca acesta să devină cât mai repede funcțional, dincolo de pandemia Covid, căci „patologia infecțioasă va rămâne o problemă majoră de sănătate publică”.

„Din păcate, s-a luat decizia ca spitalul să fie închis (n.r. în urma incendiului din octombrie). Lucrul acesta ne-a perturbat serios activitatea și primul meu gând a fost să deschidem spitalul în cel mai scurt timp. Însă, după toate cutumele legale, asta se putea face la cele mai noi standarde. Lucrurile nu sunt așa de simple. Uitați-vă la Matei Balș, la un an de la incendiu. Cifrele nu sunt relevante. Degeaba vă spun că am investit 4 milioane de lei. Tot ceea ce pot să vă spun este că, în momentul de față, mai avem de rezolvat problema instalației electrice.

Proiectul, avizele, care vor fi destul de rapide, și manopera în sine. Am grăbit cumva lucrurile. În rest, spitalul de mâine, dacă s-ar schimba numai instalația electrică, ar fi perfect funcțional. Este extrem de important să reținem colectiv unit. În scurt timp, vom da drumul celor 50 de paturi”, a spus primarul Vergil Chițac, subliniind că nu există un termen, cel de 15 decembrie era la nivel de ambiție personală. „Din păcate, nu a putut fi respectat din motive obiective. Într-o prognoză optimistă, 28 februarie”, a concluzionat edilul Constanței.

Pe un fundal de scule electrice, ministrul Rafila a susținut că trebuie găsită o soluție pentru ca acest spital să își reia activitatea, mai mult, că trebuie să existe „un plan de conformare, un proiect de consolidare”, însă pentru acest lucru este nevoie de implicarea tuturor instituțiilor statului, nu doar a Ministerului Sănătății sau a Direcției de Sănătate Publică, ori, în acest caz, și a Primăriei Constanța, care este proprietarul.  

Incendiu la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța. Crește numărul persoanelor decedate

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
0 ° C
1.2 °
0 °
100 %
2.6kmh
100 %
S
9 °
D
8 °
lun
7 °
mar
8 °
mie
6 °

Ultimul articol

Acordul UE–Mercosur este expresia cea mai concretă a eșecului de guvernare și pare că...

În ultimii ani, Uniunea Europeană a construit un discurs public obsesiv despre siguranță alimentară, sănătate publică și protecția consumatorului. În paralel, aceiași decidenți au...

Cristian Popescu Piedone, un actor-cheie în noua ecuație administrativă a Capitalei

Un moment de tranziție pentru administrația Bucureștiului Depunerea jurământului de către Ciprian Ciucu în funcția de primar general al Capitalei marchează începutul unei etape administrative...

Ludovic Orban se întoarce „acasă” și anunță că Forța Dreptei urmează a fuziona cu...

După o lipsă de câțiva ani din PNL, partid pe care l-a și condus, Ludovic Orban ar putea renunța la partidul pe care l-a...