Sursa foto: Evz.ro

Capitala României intră în scenariul roșu din cauza ratei de infectare, care a ajuns, miercuri, la 3,32 la mie.

Mai mult, de luni, școlile unde rata de vaccinare a personalului este de sub 60% urmează să treacă în online. Potrivit ministerului Educației, în Capitală, din 655 de unități de învățământ, doar 57 aveau o rată de vaccinare de sub 60%.

În scenariul roșu, restaurantele, sălile de fitness, cinematografele și alte activități mai pot funcționa până la maximum de 30% din capacitate.

Pentru a intra în vigoare noile restricții este necesară o decizie a Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență București, care, potrivit Prefecturii, va avea o ședință de la ora 15.00.

Cluj a fost primul județ din țară care a intrat în scenariu roșu, iar marți, 11 ianuarie, rata de incidență a fost 4,04 cazuri la mia de locuitori. Suceava, Brașov și Timiș se apropie de rata de 3/1000. Cea mai mică rata de incidență este în Gorj, cu 0,38 la mie.

 A început valul cinci al pandemiei de coronavirus. Noi restricții impuse de autorități

Reamintim că anul trecut, în 22 octombrie, Capitala a atins cea mai mare rată de infectare cu COVID-19 de la debutul pandemiei- 16,54 cazuri la mia de locuitori, scăzând până la 0,61 înainte de sărbători.

Totodată, din 8 ianuarie, în România au intrat in vigoare noi măsuri, odată cu prelungirea stării de alertă. Astfel, masca devine obligatorie în toate spațiile publice închise și deschise, fiind permise doar măști de tip medical sau FFP2. Cele din material textil sau plastic sunt considerate neconforme.

Mai mult, magazinele alimentare rămân deschise de la 05:00-22:00, iar în afara acestui interval este permisă livrarea la domiciliu. Persoanele pot intra fără a prezenta certificatul Covid ( vaccinare, trecere prin boală sau test negativ). Cu toate acestea, în restaurante, cafenele și cinematografe este necesar certificatul Covid. Evenimentele private, botezurile și nunțile rămân în continuare interzise.

Conform Grupului de Comunicare Strategică, în ultimele 24 de ore au fost 8.600 de cazuri noi de COVID-19 și alte 44 de decese au fost raportate de autorități.

Cluj, primul județ în scenariul roșu în valul 5

Articolul precedentCîțu îi acuză pe social-democraţi: Neadoptarea certificatului verde la locul de muncă aparține PSD
Articolul următorDoza 4 de vaccin nu este neaparat necesară
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.