Liderul PNL Florin Cîțu a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că  certificatul verde este în vigoare în țara noastră în mare parte. „Sunt foarte multe instituţii, restaurante, la cinematograf, la mall dacă mergi trebuie să prezinţi certificatul verde şi care are varianta cu vaccinat sau trecut prin boală”, a precizat fostul premier.

De asemenea, Cîțu a mai susținut că varianta certificatului verde pe care el a propus-o are susținere din partea parlamentarilor, chiar dacă nu a trecut de Senat.

„Varianta pe care am propus-o în Parlament este discutată şi cu specialişti în sănătate şi din justiţie. La două voturi nu a trecut de Senat, deci are susţinere şi are susţinerea parlamentarilor, vom vedea dacă merge mai departe. Dacă nu, oricum avem certificat verde în România astăzi. Aici este foarte important să fie aplicată această măsură”, a afirmat Florin Cîţu, relatează news.ro.

Cîțu: „Nu voi accepta nicio soluţie care închide economia”

Mai mult, liderul PNL a mai precizat că relaxarea măsurilor de sărbători nu a reprezentat o decizie inspirată și e nevoie de o analiză din partea autorităților.

„Eu am avut o opinie personală că nu cred că era ok să relaxăm condiţiile de sărbători, aş vrea să vedem dacă relaxarea acestor condiţii a avut un efect în a opri pandemia sau a accelerat numărul de cazuri. Va trebui să facem o analiză a măsurilor care s-au luat acum să vedem dacă ele trebuiesc îmbunătăţite sau nu”, a mai spus Cîțu.

Totodată, președintele Senatului a mai adăugat că această analiză trebuie făcută de către cei care au propus măsurile, să fie „transparentă și curajoasă”, iar politicienii să își asume deciziile pe care le-au luat.

De asemenea, Florin Cîțu a mai precizat că dacă liderul PSD Marcel Ciolacu are altă variantă, în afară de certificatul verde, este foarte deschis să afle care este. Cu toate acestea, el a spus ferm că nu va accepta nicio soluție care închide economia.

“Dacă sunt şi alte soluţii, dacă preşedinte PSD, Marcel Ciolacu, are şi altă soluţie, sunt foarte deschis să vedem şi altă soluţie. Dacă nu certificatul verde, altceva. Dar vă spun foarte clar: nu voi accepta nicio soluţie care închide economia. Nicio soluţie care vine şi închide economia nu va fi susţinută de PNL”, a concluzionat Florin Cîţu.

Reamintim că Marcel Ciolacu a declarat, în urmă cu câteva zile, că certificatul verde nu reprezintă singurul instrument prin care poate fi oprită pandemia, el precizând că există și alte măsuri ce pot fi puse în practică.

Ciolacu nu vrea să pună presiune pe români să se vaccineze

Articolul precedentScade perioada de izolare pentru românii infectați cu coronavirus
Articolul următorAdriana Pistol: „Tulpina Omicron începe să câştige teren”
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.