Sursa foto: Wall-Street.ro

Update– CNSU a decis reducerea perioadei de carantină de la 14 zile la 5 zile pentru persoanele imunizate sau trecute prin boală în ultimele 180 de zile și reducerea perioadei de carantină de la 14 la 10 zile pentru persoanele care nu s-au vaccinat împotriva COVID-19 sau care nu au trecut prin boală în ultimele 180 de zile.

Știrea inițială– Şefa Centrului Naţional pentru Supravegherea şi Controlul Bolilor Transmisibile, Adriana Pistol, a declarat pentru Digi24 că perioada de izolare în caz de infectare cu COVID-19 scade pentru vaccinați, cât și pentru nevaccinați.

Astfel, persoanele care s-au imunizat împotriva coronavirusului și au fost depistate pozitiv vor sta acasă doar cinci zile, iar persoanele nevaccinate vor sta în izolare zece zile.

În Austria, spre exemplu, perioada de izolare a fost redusă la cinci zile după ce o persoană obține un rezultat pozitiv la un test anti-Covid. De asemenea, în Statele Unite, persoanele asimptomatice rămân în carantină tot cinci zile.

Primele persoane infectate cu Omicron au ajuns la terapie intensivă

Totodată, Adriana Pistol a precizat că în momentul de față, doi bolnavi de COVID-19 confirmați cu Omicron se află la terapie intensivă. Pacienții sunt vaccinați împotriva virusului, dar au afecțiuni cronice grave. Mai exact, dintre cele 183 de persoane confirmate cu varianta sud-africană la noi în țară, 30 se află în spital.

 „Din cazurile pe care le cunoaștem – 183 cazuri secvențiate – 30 dintre acestea sunt spitalizate și două sunt chiar în ATI, fiind vorba de 2 persoane cu boli cronice importante”, a spus Adriana Pistol, șefa INSP.

De asemenea, medicul a mai susținut că unele persoane infectate cu Omicron sunt vaccinate, iar unele nu.

A început valul cinci al pandemiei în România

Într-o conferință de presă, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a afirmat că țara noastră se află deja în valul cinci al pandemiei și recomandă tuturor românilor să respecte măsurile impuse de autorități. Mai mult, ministrul a îndemnat populația să aibă încredere în medici și să se protejeze pentru a trece cu bine peste acest val.

 „Ce a lipsit în ultimii doi ani a fost încrederea: în autorități, în specialiști… E momentul să încetăm cu polemicile și să fim solidari și să trecem. Va fi dificil acest val pandemic”, a mai spus Alexandru Rafila.

Reamintim că de sâmbătă, 8 ianuarie, vor intra în vigoare noi restricții pentru prevenirea răspândirii coronavirusului. Astfel, purtarea măștii chirurgicale sau FFP 2 este obligatorie în toate spațiile deschise și închise, iar măștile textile sunt interzise.

Rafila: „Ne găsim practic în valul 5 al pandemiei”

Articolul precedentIpocrizie în administrația din Sectorul 1. Clotilde Armand se laudă cu stații de încărcare pentru mașini electrice. În realitate, amenajarea acestora e obligatorie
Articolul următorFlorin Cîțu, despre certificatul verde: „Vom vedea dacă merge mai departe”
Andrei NARIȚA
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.