Alexandru Rafila (captură video )

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a afirmat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă că România se află deja în valul cinci al pandemiei. Totodată, acesta a insistat ca toată populația să aibă acces la serviciile de sănătate în perioada următoare, unul dintre pași fiind chiar introducerea centrelor de evaluare, în ambulatoriul spitalelor, astfel încât să ni fie pusă o presiune prea mare pe sistemul medical.

Ministerul Sănătății schimbă abordarea înaintea valului 5

„Sigur că noi discutăm în această perioadă despre pregătirea sistemului de sănătate, ca să poată să răspundă cât mai bine actualului val pandemic. Deja ne găsim practic în valul 5 al pandemiei. Dar, în paralel, trebuie să fim siguri că atât copiii, cât și adulții, și vârsnicii au acces la servicii de sănătate, să poată să beneficieze de profesionalismul colegilor noștri și să-și poată rezolva probleme de sănătate, alta decât infecția Covid”, a declarat Alexandru Rafila.

De asemenea, ministrul a afirmat că oamenii sunt în atenția sa, mai mult, că își dorește un parteneriat cu profesioniștii din Sănătate, pentru ca populația să aibă acces la serviciile de sănătate.

„Știu multe dintre problemele sistemului și vreau să ajut cât se poate, în parteneriat cu profesioniștii din Sănătate. Nu noi, nu cadrele medicale sunt subiectul reformei, ci populația țării, să aibă aces la servicii de sănătate. Oamenii sunt în atenția noastă și asta îmi asum”, a mai spus Rafila.

De altfel, Rafila face apel la unitate pentru a se putea trece, cât mai bine, peste noul val, ce se anunță unul dificil. „Ce a lipsit în ultimii doi ani a fost încrederea: în autorități, în specialiști… E momentul să încetăm cu polemicile și să fim solidari și să trecem. Va fi dificil acest val pandemic”, a mai spus Alexandru Rafila.

De la începutul anului, în România au fost confirmate 24.898 de noi cazuri de infectare, cele mai multe, joi, 6 ianuarie (6.018) dintre acestea multe fiind cu tulpina Omicron. Potrivit Ministerului Sănătății,  în acest moment sunt 183 de cazuri de infectare cu Omicron, din care 91 doar în ultimele zile. Dintre cele mai recente confirmări, 9 persoane au istoric de călătorie în Marea Britanie, Italia și Portugalia, iar 40 sunt nevaccinate împotriva Covid.

Dintre acestea, 30 de persoane sunt spitalizate, iar „două sunt chiar în ATI, fiind vorba de două persoane cu boli cronice importante”, a spus Adriana Pistol, șefa INSP, la Digi 24.   

Numărul cazurilor active a crescut, ajungând la puțin peste 15.000 de persoane diagnosticate cu Covid.

Rafila: „Primele luni ale lui noului an se anunță dificile, pandemia nu a trecut”

Articolul precedentCFR, licitație pentru loturile 3 și 4 ale căii ferate Cluj – Oradea
Articolul următorDoi secretari de stat, pe „lista scurtă” pentru Ministerul Digitalizării