11.9 C
București
joi, 29 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 597

Cu dosar penal deschis pe numele lui, George Simion vrea ”să dăm cu ăștia de pământ”

Sursă foto: www.g4media.ro
Sursă foto: www.g4media.ro

Un dosar penal a fost deschis pentru ultraj, pe numele lui George Simion, pentru reacția de ieri, din Parlament.

Un alt dosar penal există deschis, de data aceasta pe numele AUR, pentru negarea Holocaustului.

Pentru felul în care a intrat în primăria din Timișoara, același Simion a fost amendat. N-ar fi prima amendă pe care a luat-o.

Să ne concentrăm, totuși, pe ce s-a întâmplat ieri. Când Simion s-a băgat în sufletul ministrului Energiei, Virgil Popescu. Cu o atitudine (hai să fim finuți și să-i spunem doar așa) amenințătoare.

Nu e nici prima dată când Simion apelează la genul acesta de gesturi. Să ne amintim de episodul cu Nicușor Dan? Sau cu paznicul de la Timișoara?

Simion pare să-și fi făcut un obicei de a intra în spațiul personal al altora. Doar pentru că poate. Doar pentru că nu s-a găsit nimeni care să-i explice că, pentru o conversație, nu e nevoie să se facă schimb de respirații.

Sunt tentată să spun că mi-aș dori să văd aceeași scenă, dar între Simion și Daniel Ghiță. Ar fi cel puțin interesant.

Dar un dosar penal nu-l sperie pe Simion

Numai faptul că e deschis dosar penal pentru fapte de ultraj ar trebui să-i dea de gândit. Adică, a făcut el ceva, că nu i-a deschis nimeni dosar pentru că a atins pe cineva cu o floare.

Doar că ideea de ”greșit” și ”așa nu” pare să nu existe pentru Simion. S-ar putea să fie și din cauză că, printre altele, mai primește mii de comentarii de susținere.

”Aplauze, daaa, așa trebuie să ne comportăm cu politicienii, hoții să fie bătuți etc”.

Dacă intri pe pagina lui de Facebook, o să rămâi uimit câte persoane par să creadă că violența este justificabilă. Că trebuie să schimbi clasa politică cu furci și topoare. Că e ok să intimidezi/ameninți/lovești în numele patriotismului.

Astfel, Simion ajunge să cheme lumea la manifestație cu următorul strigăt de luptă: ”Veniți în București și haideți să dăm cu ăștia de pământ.”

Oricum ai încerca să sucești fraza asta, tot instigare la violență se cheamă. Și asta spune multe despre în ce crede Simion și despre cum înțelege el să facă politică.

De ce violența pe care o afișează ostentativ Simion nu aduce nicio rezolvare?

Hai să explicăm simplu:

1. Faptul că te duci tu, cu mușchii umflați, în fața altui politician, n-o să rezolve nicio problemă. Să presupunem că-l și bați. Dosar penal, direct. Pe lângă politicianul cu pricina mai sunt încă 300 și ceva. Ce faci? Îi bați pe toți? Și, dacă-i bați, scapi de ei? Mă-ndoiesc.

Bun. Deci etalarea mușchilor e doar un exercițiu de imagine.

2. Vrei schimbarea clasei politice, pentru că-s toți niște hoți. Ok.

În primul rând, suntem o republică democrată, în care clasa politică se stabilește prin vot. Cei care sunt acolo, aidoma ție, deputat AUR, sunt acolo pentru că alții și-au exprimat dorința de a-i avea drept parlamentari.

Să-ți aduni tu propriii votanți, să-i îndemni să vină ”cu mașini, care aveți oi veniți cu oi, care aveți capre veniți cu capre, care aveți vaci veniți cu vaci, care aveți camioane” pentru a schimba un Executiv ales de restul care nu te-au votat pe tine e, din punctul meu de vedere, dispreț pentru restul cetățenilor.

Se traduce așa: nu m-ați votat voi pe mine, las` că vin eu, cu susținătorii mei și, cu toate că nu m-ați vrut, o să mă impun. Prin forță.

Ce e asta, dragi copii? Totalitarism. Extremism. Anarhie. Orice, numai democrație nu.

3. Nu-mi spuneți că ”nu se mai poate cu hoții ăștia, trebuie schimbați, nu mai putem cu ei”. Repet: asta se schimbă prin vot. Nu prin puterea pumnului. Că poate unora le convine că PSD-ul (de exemplu) e, acum, majoritar. Au votat pentru. E dreptul lor. Altminteri am avea, din nou, haos.

4. Nu l-am văzut pe Simion (sau pe AUR, în sine) să vină și cu soluții la problemele despre care țipă.

Cum va rezolva ceva? Un plan, o propunere, orice. De fapt, ce propuneri? Să ne aducem aminte că au venit cu o idee și au votat chiar ei împotrivă? Despre ce vorbim?

E ușor să spui că ești contra ceva. Să acuzi constant. Mai greu e să și rezolvi problemele.

Și, până acum, eu de la Simion n-am văzut decât o singură rezolvare: țipatul.

Gorghiu, despre abuzurile comise asupra minorilor. „Va trebui să găsim soluţii în timp real pentru toate aceste fapte”

Școală online (pixabay)

Senatorul liberal Alina Gorghiu a anunțat strângerea de semnături necesare în vederea înființării unei comisii de anchetă pentru abuzurile comise asupra minorilor aflați în centrele rezidențiale, transmite Agerpres. De asemenea, Alina Gorghiu a subliniat și necesitatea raportării acelor știri false sau discursuri instigatoare la ură care pot ajunge la copii, mai ales în contextul în care în ultimii doi ani, mare parte din cursuri s-a desfășurat în formatul online, un spațiu ce poate fi considerat vulnerabil pentru mulți dintre aceștia, fără o legislație care să combată violența cibernetică.

„S-au strâns semnăturile necesare pentru înfiinţarea unei comisii de anchetă pentru abuzurile comise asupra minorilor din centrele rezidenţiale, sper să devină realitate foarte curând într-un plen al Senatului această comisie (…). Va trebui să găsim soluţii în timp real pentru toate aceste fapte. Viitorul este digital, obligaţia care ne revine este de a-l construi sigur şi o să consider această conferinţă ca unul din paşii care vor ajuta pentru securizarea internetului pentru copiii noştri”, a declarat Gorghiu, la o conferinţă a Organizaţiei Salvaţi Copiii pe tema siguranţei pe internet, găzduită de Senat.

Potrivit senatoarei, ar trebui raportate ştirile false sau discursurile instigatoare la ură, pentru că acestea pot ajunge la copii şi le pot influenţa caracterul şi acţiunile.

„Nu mai avem voie, de acum încolo, atunci când suntem în online, să ignorăm o ştire falsă, de exemplu. Ar trebui să fim foarte atenţi şi să le raportăm. Nu ar trebui să mai acceptăm discursuri instigatoare la ură şi la violenţă în mediul online, le vedeţi la tot pasul şi ele nasc, la rândul lor, monştri. Oricare din acest text, fake-news-uri, discursuri instigatoare la ură şi la violenţă, pot ajunge la un copil şi pot, din păcate, să-i schimbe caracterul şi acţiunile acestui copil”, a mai spus Alina Gorghiu.

De asemenea, mai susține senatoarea, acesta este primul pas care îl introduce pe copil în lumea violentă a internetului şi îl transformă în victimă sigură. „Cyberlink-ul, prădătorii sexuali cibernetici, jocurile, pornografia infantilă sunt acţiuni care distrug caractere ale copiilor şi nu de puţine ori distrug vieţile copiilor”, a mai spus Alina Gorghiu, care a adăugat că numai anul trecut au fost înregistrate peste 7.000 de sesizări de conţinut periculos pe net, din care 4.500 au fost imagini şi materiale înfăţişând abuzul sexual asupra copiilor. „Eu sunt convinsă că aceste cifre pe care ni le prezintă oficial diverse instituţii nu sunt nici pe departe realitatea concretă. Cred că putem vorbi de cifre care sunt de zeci, de sute de ori mai mari decât datele oficiale”, a mai spus Alina Gorghiu.

Potrivit datelor oferite de Asociația „Salvați Copiii”, aproximativ o treime (29%) dintre copii afirmă ca au primit imagini sau video-uri cu conținut care înfățișează nuditate sau ipostaze sexuale pe Internet și 20% dintre copii afirmă că li s-au cerut fotografii sau video-uri care să îi înfățișeze nud sau într-o ipostază sexuală. Mai mult, vârsta media la care copiii încep să utilizeze internetul a scăzut comparativ cu datele precedente, de la 9 ani (2019) la 8,2 ani (2021). Acestă scădere a vârstei poate fi pusă și pe seama cursurilor online, dat fiind ca din martie 2020, cu mici pauze, cursurile s-au desfășurat în acest format.

Ministrul Familiei: „Copiii aflaţi în grija statului trebuie ascultaţi, ajutaţi şi protejaţi”

Parchetul General s-a autosesizat în cazul lui George Simion și a deschis dosar penal

George Simion (captură video)

Parchetul General a anunțat, marți, că s-a autosesizat și a deschis dosar penal pentru ultraj și tulburarea ordinii şi liniştii publice, după ce deputatul AUR George Simion l-a agresat pe ministrul Virgil Popescu, în timp ce acesta se afla la prezidiu Parlamentului unde începuse dezbaterea privind moțiunea simplă depusă împotriva acestuia din urmă.

„La data de 8 februarie 2022, urmare a sesizării din oficiu în conformitate cu art. 292 din Codul de procedură penală, la nivelul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înregistrat un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj, prev. de art. 257 alin. 1 şi 2 Cp şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de art. 371 Cp”, se arată în comunicatul de presă al Parchetului General. 

Claudiu Târziu, despre deschiderea dosarului penal împotriva AUR. „Să fim poate mai expliciți, mai clari în informare”

Procurorii precizează că dosarul a fost deschis în urma incientului dn Parlament. „În fapt, în urma materialelor de presă apărute în ziua de 7.02.2022, s-a reţinut că numitul George Simion, deputat în Parlamentul României, în timpul şedinţei Camerei Deputaţilor din aceeaşi zi s-a deplasat la tribuna plenului Camerei, în timp ce ministrul Energiei îşi susţinea discursul la moţiunea simplă împotriva sa, agresându-l pe acesta”, au mai precizat procurorii. 

De partea cealaltă, ministrul Virgil Popescu și-a anunțat încă de luni intenția de a depune plângere penală împotriva deputatului AUR, mai mult, a şi cerut Secretariatului General al Camerei Deputaţilor înregistrarea video a momentului.

În ciuda faptului că agresiunea a fost surprinsă de camerele de vedere, dat fiind faptul că ședința era transmisă în direct de Camera Deputaților, George Simion a afirmat după incident că nu i-a făcut nimic ministrului Energie, mai mult, că reacția pe care a avut-o, de a merge la microfon, a fost acela de transmite un mesaj din partea românilor. „Dacă omul este hoț…. el este un hoț și este vinovat pentru facturile românilor. Omul ăsta este vinovat, trebuie să mai și spunem adevărul de la tribuna Parlamentului. Nu este nicio agresiune că nu i-am făcut nimic”, a declarat George Simion.

Aceasta nu este prima astfel de ieșire din decor a lui Simion, reamintim momentul în care, în plen era dezbătută a doua moțiune de cenzură împotriva Cabinetului Cîțu, Simion, cu același gest de galerie, l-a luat de după gât pe ministrul Fondurilor Europene, Dan Vîlceanu.

George Simion l-a agresat în Parlament pe ministrul Energiei

Petiţie împotriva cartierelor de lux ridicate pe plaja Corbu

Foto: Ziare.com
Foto: Ziare.com

Declic a lansat o petiție contra construcțiilor demarate pe plaja sălbatică de la Corbu și Vadu.

Cu toate că legea interzice construcțiile în arii naturale protejate, Administrația Biosferei Delta Dunării, NATURA2000, APM Constanța au eliberat avize pentru construcție în acea zonă.

Mai mult, Primăria Corbu a emis autorizație de construcție pentru respectivul complex turistic de lux.

Fără construcții pe plaja Corbu și Vadu” – petiţia poate fi semnată aici

Semnatarii au precizat că avizele au fost emise contrar legii și spun în textul petiției:

Înțelegem și susținem nevoia dezvoltării acestei zone, însă nu în detrimentul și prin distrugerea mediului din zonele protejate de lege”, se arată în textul petiţiei.

Într-un material difuzat de canalul ProTV, se vede cum fundațiile acestor imobile se afla direct pe plajă, pe nisip.

Primăria Corbu se apară, spunând că a fost obligată să permită începerea lucrărilor, deoarece dezvoltatorul a prezentat toate avizele necesare emise de instituțiile subordonate Ministerului Mediului.

Cum a fost posibil acest lucru ? Aceasta este întrebarea la care trebuie să răspundă în primul rând Ministrul Mediului Apelor și Pădurilor. Cum pot susține aceste instituții că impactul este minim când se toarnă beton direct pe nisip în aproprierea plajei?”, au scris reprezentanţii Declic.

Complexul de lux cuprinde numeroase clădiri: este nevoie de verificarea legalității actelor depuse și a avizelor date în afara legii

În zone precum rezervațiile și siturile Natura 2000, construcțiile care afectează habitatele naturale nu sunt permise.

În acelaşi timp, Ministerul Mediului și A R B D D nu permit camparea cu cortul în zona plajei, dar permit, prin instituțiile din subordine, ridicarea a 30 de imobile de mari dimensiuni.

Este inadmisibil așa ceva și solicitam stoparea acelor construcții de pe plaja Corbu, areal cuprins în 4 arii naturale protejate de lege. Totodată, solicităm verificarea legalității actelor depuse și a avizelor date în afara legii. Cei răspunzători trebuie să fie trași la răspundere”, se mai arată în petiţie.

Ministrul Apărării a anunțat că au sosit primii militari americani în România

Sursa foto: financialintelligence.ro
Sursa foto: financialintelligence.ro

Ministrul Apărării Vasile Dîncu a anunțat, marți, că peste 100 de soldați americani au sosit în țara noastră, urmând ca în celelalte zile să sosească restul trupelor.

„În acest moment, americanii au sosit, ca să spun aşa, ca un fel de titlu pe care dumneavoastră îl daţi întotdeauna. Au venit deja pentru pregătiri, peste 100 de soldaţi americani, specialişti, care pregătesc această încartiruire”, a spus ministrul, precizând că au sosit şi în alte ţări, precum Polonia.

De asemenea, oficialul a declarat că România este pregătită din punct de vedere logistic, precizând că în cel mai scurt timp va anunța și locurile unde soldații militari vor fi încartiruiți.

În zilele următoare, 1.000 de militari americani staționați în Germania urmează să fie transferați în România. Reamintim că luni, două avioane militare americane au aterizat în Polonia.

3.000 de soldați vor fi transferați în Europa

Totodată, Vasile Dîncu a vorbit și despre adăposturile de război din țară, precizând că s-au făcut inspecții în mod regulat, împreună cu Ministerul Afacerilor Interne.

„Există un anumit calendar pentru această inspecție. Cele mai multe cred că aparţin de Ministerul de Interne. Din perspectiva noastră, a celor care sunt în domeniul Apărării, acest lucru s-a făcut, în ultimii ani, foarte serios şi ştim exact, suntem pregătiţi pentru orice situaţie”, a conchis Vasile Dîncu, potrivit g4media.

Reamintim că la sfârșitul lunii ianuarie, ministrul Apărării a declarat că nu există motive de îngrijorare, chiar dacă situația de la granițele Ucrainei este tensionată. Oficialul a dat asigurări că în cazul unei intervenții rusești, România este pregătită pentru orice scenariu.

De asemenea, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a precizat în urmă cu câteva zile că nu există niciun pericol, pentru moment, ca România să fie atrasă într-un coflict militar cu Rusia.

„În acest moment există o umbrelă de securitate extrem de puternică, care oferă toate garanţiile posibile pentru securitatea şi stabilitatea României şi a cetăţenilor săi, şi anume apartenenţa la NATO, la care se adaugă parteneriatul strategic foarte puternic cu Statele Unite”, a declarat ministrul.

Dîncu, despre plasarea militarilor NATO și în România. „Este o măsură pro-activă, dar nu este legată direct de acest moment

Cristian Tudose (PSD): „Avem foarte multe șanse să ne trezim, în Sectorul 1, cu o groapă de gunoi perfect funcțională”

Sursa foto: primariasector1.ro

Cristian Tudose, consilier local PSD, a avertizat că există riscul ca în Sectorul 1 să fie amenajată o nouă groapă de gunoi și să fie construit un incinerator fără consultarea Cosiliului Local din Banu Manta și a cetățenilor din cauza ambiguității noii Asociații de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) pentru Managementul Deșeurilor.

Acesta i-a cerut edilului Clotilde Armand să facă toate demersurile posibile pentru clarificarea statutului ADI pentru Managementul Deșeurilor, pentru a asigura ca pe viitor nu va exista o groapă de gunoi pe amplasamentul fostului poligon SRI.

„În acest moment, statutul acestui ADI – Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Managementul Deșeurilor, acest statut are multiple lacune și aspecte importante și care ne ridică foarte multe semne de întrebare. Unul dintre aceste aspecte este la capitolul „Patrimoniul fizic” cu care vine fiecare membru în cadrul acestui ADI. În cadrul statutului prezentat atât în Consiliul Local, cât și la Capitală, acesta este trecut cu puncte puncte”, a spus edilul din Banu Manta, potrivit bucurestifm.ro.

Criza gunoaielor din Sectorul 1 continuă

Totodată, Tudose i-a solicitat primarului Sectorului 1 statutul în forma adoptată, pentru a înțelege ce planuri are Capitala privitor la managementul deșeurilor.

„Pentru că, altfel, avem foarte multe șanse ca în pofida bunei-credințe, în pofida a tot ceea ce discutăm aici, să ne trezim (…) cu o groapă de gunoi perfect funcțională pe următorii treizeci de ani. Și va fi răspunderea dumneavoastră, dacă nu ne sprijiniți în acest demers”, a concluzionat Cristian Tudose, edilul din Banu Manta, în plenul Consiliului Local al Sectorului 1.

Clotilde Armand a promis că nu se va realiza nici o groapă de gunoi în Sectorul 1, afirmând că ADI pentru Managementul Deșeurilor este mai mult un instrument pentru finanțarea proiectelor în domeniu, iar o astfel de decizie se poate lua doar cu acordul primarilor, a consiliilor locale și a celui General.

Cu toate acestea, consilierul local a afirmat că în cadrul ADI, hotărârile se iau cu majoritate de voturi, iar opoziția sa față de amenajarea unei noi groape de gunoi ar putea fi inutilă.

Totodată, edilul a anunțat că în ceea ce privește problema depozitării deșeurilor, aceasta trebuie rezolvată prin amenajarea unor gropi de gunoi la standardele europene departe de zonele locuite.

„Nu va putea fi înființat în Sectorul 1 un proiect gestionat de acest ADI fără acordul meu. Și nu va fi niciun proiect de depozitare în Sectorul 1, în mandatul meu, legat de acest ADI sau legat de o instituție publică”, a declarat Armand.

Ipocrizie în administrația din Sectorul 1. Clotilde Armand se laudă cu stații de încărcare pentru mașini electrice. În realitate, amenajarea acestora e obligatorie

Kelemen Hunor: „Abuzul şi violenţa sunt inadmisibile într-o societate democratică”

Kelemen Hunor (captură video)

Președintele UDMR Kelemen Hunor a declarat, marți, după ce Simion l-a agresat pe ministrul Energiei, că Parlamentul nu trebuie să devină un loc în care să se permită gesturi de violență fizică, afirmând că e nevoie de decență și respect.

De asemenea, oficialul a precizat că urmărește, cu îngrijorare, activitățile partidului condus de George Simion și cere izolarea „acestei forțe extremiste” ce aduce prejudicii serioase democrației din România.

„Luni, agresiunea verbală a fost urmată de agresiunea fizică, gest pe care îl condamn ferm. George Simion trebuie să suporte consecințele acțiunilor sale, iar noi toți ceilalți, care considerăm că Parlamentul este cea mai importantă dintre instituțiile noastre democratice, trebuie să luptăm uniți împotriva ascensiunii continue a fenomenului de populism și extremism”, a scris Kelemen Hunor pe o rețea de socializare.

 În încheierea mesajului său, liderul UDMR a precizat că violența și abuzul nu își au locul într-o societate democratică, afirmând că parlamentarii au datoria să reprezintă poporul într-un mod civilizat și corect.

Ministrul Energiei a anunțat că va depune plângere penală împotriva lui George Simion

„Aceasta este o datorie importantă pe care o avem, întrucât responsabilităţile noastre se extind dincolo de instituţia Parlamentului. Abuzul şi violenţa sunt inadmisibile într-o societate democratică”, a concluzionat Kelemen Hunor.

Reamintim că luni, 7 februarie, în timp ce ministrul Energiei Virgil Popescu își susținea discursul la moțiunea simplă împotriva sa, liderul AUR s-a urcat la tribună și l-a luat de gât pe demnitar. Acesta l-a făcut „hoț” în repetate rânduri, iar în replică, Popescu i-a transmis lui Simion să meargă la Putin să negocieze prețul pentru gaze.

Luni seară, Virgil Popescu a anunțat că va depune plângere penală împotriva lui Simion după incidentul din Parlament, afirmând că nu va alimenta ura cu ură.

„Cred că liderul AUR trebuie să fie sancţionat pentru ceea ce a făcut”, a afirmat oficialul.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a declarat că „violența a urcat la prezidiu în Parlament”, iar gestul liderului AUR reprezintă cea mai mare amenințare pentru democrația din România.

„Oricâte nemulțumiri ar exista în societate, oricâte încercări am avea în față, deriva spre violență este inacceptabilă, iar cei care promit să rezolve problemele cu pumnii trebuie izolați pe scena publică”, a scris Ionuț Stroe, pe Facebook.

Sondaj: Majoritatea alegătorilor AUR sunt împotriva vaccinării

Nicolae Ciucă, mesaj de ziua Serviciului de Informații Externe (SIE): „Respect şi apreciere pentru munca acestor eroi discreţi”

Premierul Nicolae Ciucă (foto captură video)

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a transmis marți, cu ocazia zilei SIE, că una dintre cele mai nobile misiuni este cea de apărare a țării și a intereselor statului român față de pericolele din plan extern.

Oficialul a declarat că în contextul actual, țara noastră trebuie să se adapteze continuu la situațiile de „orice natură și amenințări noi.”

 „Cu exact 32 de ani în urmă, structurile de informaţii externe ale României îmbrăcau o altă haină, adaptată noii orientări a ţării către lumea democratică. Obiectivele de apărare a țării și a intereselor statului român în fața unor potențiale pericole din plan extern reprezintă o misiune nobilă, de mare responsabilitate și deosebit de dificilă în același timp, pe care profesioniștii Serviciului de Informații Externe o desfășoară permanent”, a spus Ciucă.

SIE a dezvoltat o cooperare strânsă cu instituții similare din multe țări

De asemenea, premierul a precizat că profesioniştii SIE desfășoară permanent o muncă la cote înalte, aceștia fiind capabili să își asume situații de risc pentru a duce la bun sfârșit misiunile în slujba statului român.

„Ca militar, sunt convins că ceea ce îi motivează pe aceşti profesionişti din intelligence pentru îndeplinirea cu succes a fiecărei misiuni sunt, în primul rând, curajul şi devotamentul faţă de ţară şi au toată admiraţia mea pentru aceasta”, a adăugat Ciucă.

Totodată, în încheierea mesajului său premierul Nicolae Ciucă a declarat că munca acestor oameni, chiar dacă nu generează știri, nu a fost uitată, precizând că reprezintă „eroii discreți” care protejează România de orice pericol extern.

„Şi chiar dacă munca oamenilor din aceste structuri de informaţii externe nu generează ştiri, noi ştim că ei sunt mereu la datorie. Respect şi apreciere pentru munca acestor eroi discreţi ai României! Mult succes în viitoarele misiuni! La mulţi ani!”, a concluzionat şeful Guvernului.

Serviciul  de  Informaţii  Externe  (SIE)  este  instituţia  de  stat  specializată  în  domeniul informaţiilor externe privind siguranţa naţională, apărarea României şi a intereselor sale, fiind condusă de Gabriel Vlase, numit în funcție în urmă cu patru ani.

Acesta a fost vicepreședinte al Camerei Deputaților şi membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță Naţională.  De asemenea, în 2010 a dobândit titlul științific de doctor în științe militare și informații la Academia Națională de Informații.

Fostul director adjunct al SIE: „Cîțu nu mai este o sursă de putere reală în PNL”

Sondaj: Majoritatea alegătorilor AUR sunt împotriva vaccinării

Sursa foto: Facebook

Într-un sondaj realizat de Avangarde în perioada 20-31 ianuarie privind alegătorii AUR, 60% dintre aceștia au liceu sau postliceala, 30% au studii sub liceu și doar 8% au declarat că au studii superioare.

De asemenea, cel mai mare procent în rândul electoratului AUR îl reprezintă cel cu vârste cuprinse între 18 și 31 de ani (36%), urmat de cei cu vârsta între 31-50 de ani (30%). Totodată, 20% au între 51 și 65 de ani și doar 14% au peste 65 de ani.  Peste 60% dintre alegătorii AUR sunt bărbați și 30% sunt femei, potrivit G4media.

AUR, pe locul doi în preferințele electoratului

Potrivit sondajului, printre votanții AUR,  40% sunt angajați, 32% fără ocupație, 14% antreprenori, oameni de faceri sau patroni și doar 13% sunt pensionari. De asemenea, 48% dintre cei care ar vota cu partidul condus de George Simion provin din mediul rural, iar 52% din mediul urban.

Cei mai mulți alegători sunt din Moldova (25%), în Muntenia, Dobrogea și Oltenia sunt 45 %, iar în regiunea Transilvania/Banat, 30%.  

Totodată, majoritatea votanților susțin că țara se îndreaptă într-o direcție greșită, 80% afirmând că sunt împotriva certificatului verde la locul de muncă, iar 65% consideră că vaccinarea împotriva coronavirusului nu este necesară.

Potrivit unui sondaj INSCOP, realizat la jumătatea lunii ianuarie, partidul AUR a ajuns la 20,6% din opțiunile electoratului. Cu toate acestea, pe prima poziție se menține PSD, într-o scădere ușoară față de lunile anterioare. Partidul condus de Florin Cîțu ocupă locul trei.

Intenția de vot în luna ianuarie, potrivit sondajului INSCOP:

  • PSD – 34,4%
  • AUR – 20,6%
  • PNL – 16,6%
  • USR – 12,5%
  • UDMR – 4,2%

Directorul INSCOP, Remus Ștefureac, a precizat că intenția de vot a românilor a fost puternic afectată de certurile dintre partidele politice aflate la guvernare și pe fondul crizei facturilor la energie. De asemenea, acesta a mai susținut că AUR va continua să crească în sondaje din cauza că partidele politice întârzie să vină cu soluții la problemele cu care societatea românească se confruntă.

Sondajul a fost realizat pe 903 subiecți prin metoda interviurilor telefonice și are o marjă de eroare de 3,4%.

Sondaj INSCOP: Două treimi dintre români cred că pandemia de Covid-19 a fost provocată de elitele globale

Ionuț Stroe, despre atacurile din coaliție: „Responsabilitatea acestei guvernări o împărțim cu partenerii de la PSD”

Sursa: Facebook/ Ionuț Stroe

Purtătorul de cuvânt al liberalilor, Ionuț Stroe, asigură că PNL este un partid care știe să își respecte partenerii de coaliție, în contextul în care Florin Cîțu le-a reproșat social democraților că, prin intermediul organizației de Tineret, derulează o campanie plătită de postări pe Facebook.

Campania l-ar viza direct pe Cîțu, în legătură cu Planul Național de Redresare și Reziliență, iar Stroe a punctat aseară că și PNL ar fi avut la îndemână nu doar mijloace, ci și informații clare vizavi de PSD, pentru a trece la atac.

Cu toate acestea, arată deputatul PNL, liberalii nu au derulat campanii de denigrare, ci au criticat constructiv, așa cum ar trebui să se întâmple într-un parteneriat. Este totuși și un avertisment în declarațiile făcute de Stroe la B1 TV, dat fiind că acesta s-a referit la „dezastrele” PSD din „numeroasele guvernări”.

Potrivit G4media, Cîțu a semnalat în cadrul unei ședințe PNL că se duce o campanie împotriva sa, via PSD, ceea ce a calificat ca fiind „bizar” și a arătat că va discuta aceste aspecte în coaliţie. Or tocmai în spiritul parteneriatului PSD-PNL Ionuț Stroe consideră că s-au încălcat anumite limite.

Noi considerăm că rolul unei coaliții de guvernare este să încerce să facă lucruri împreună în mod corect și cinstit. Vă spun sincer că m-aș fi așteptat de la PSD să cheltuie acele câteva mii de euro, de exemplu, pe explicarea măsurilor Guvernului, să arate cum și care sunt soluțiile crizei, nu pe atacuri politice la partenerii de coaliție.

Una e să faci o declarație pe care o poți înțelege într-un anume context, într-o emisiune televizată, de exemplu, alta e să faci o adevărată campanie pe bani serioși pe Facebook sau altundeva. Vă spun sincer, poate că sunt multe lucruri și chestiuni serioase din guvernările trecute și am putea sublinia și noi, de exemplu, câte dezastre sau în ce fel a lăsat PSD numeroasele guvernări.

Nu facem lucrul acesta, vă spunem foarte sincer. Noi încercăm în momentul de față să fim constructivi”, a spus purtătorul de cuvânt al PNL pentru sursa citată, asigurând că liberalii nu se vor deda la astfel de gesturi, pentru că „în momentul de față suntem într-o coaliție de guvernare. Practic, responsabilitatea acestei guvernări o împărțim cu partenerii de la PSD și ar fi nepotrivit să facem acest lucru”.

Cătălin Drulă, primul mesaj ca lider USR: „Nu suntem inamici, suntem o mare familie care își dorește modernizarea României”

Cătălin Drulă (PressAlert)

În primul mesaj pe care l-a adresat colegilor din partid din noua funcție de conducere, Cătălin Drulă a precizat că USR este „singurul partid cu adevărat liberal” din România și are nevoie urgentă de un „reset.” Vicepreședintele USR a preluat automat interimatul partidului după demisia de luni a lui Dacian Cioloș.

De asemenea, Drulă a transmis colegilor săi că USR trece printr-un moment dificil, dar ca de fiecare dată a găsit resursele necesare pentru a merge mai departe.

„Avem multă treabă de făcut în beneficiul alegătorilor noștri și al cetățenilor acestei țări. Și dispunem de resursele să ne facem această datorie. De la bun început am fost un partid viu, în care dezbaterea și uneori ciocnirea de idei a fost nu numai prezentă, ci încurajată. Ne aprindem repede, suntem pasionați de ceea ce facem, dar în focul dezbaterii ne mai și scapă cuvinte”, a precizat noul președinte USR.

Drulă: „Vreau să facem tot ce ține de noi să ștergem liniile de separare”

Totodată, acesta i-a mulțumit lui Dacian Cioloș pentru contribuția sa la dezvoltarea USR, precizând că fostul președinte al partidului va avea, în continuare, o contribuție importantă la „viitorul acestui proiect.”

„Vreau să facem tot ce ține de noi să ștergem liniile de separare și să lucrăm uniți pentru viitor. E momentul unui RESET. Sau cum se spunea pe vremea lui Ion Creangă, “cele rele să se spele, cele bune să se adune”. Îmi doresc să privim către viitor, să construim încrederea între noi. Și să dăm încredere României în noi”, a concluzionat Cătălin Drulă, potrivit G4media.

Reamintim că Dacian Cioloș a demisionat de la șefia USR după ce Biroul Național  i-a respins prin vot proiectul de președinte. Mai exact, BN a respins, cu scorul 14-11, proiectul de reforme și schimbări propus de fostul premier.

Printre reformele cerute de Dacian Cioloș au fost: pregătirea unui guvern din umbră, transparentizarea ședințelor Biroului Național, înlocuirea secretarului general și schimbarea statutului partidului.

Dan Barna, fostul lider USR, l-a criticat pe Cioloș pentru gestul său, afirmând că a aruncat „în aer” partidul, într-un moment unde e nevoie de unitate și o viziune modernizatoare.

„Suntem prinși între un guvern mamut, corupt și inept și forțele radicale care cresc. Să vii acum să declanșezi o luptă pentru putere internă pentru că nu facem toți frumos ca tine este iresponsabil”, a declarat Barna.

Cioloș, după demisie: „Voi continua dialogul cu membrii de partid”

Ciolacu îl trimite pe Budăi la Bruxelles: „Guvernezi ca să faci un trai mai bun oamenilor, nu un trai mai rău sau să faci economii la buget”

Este aproape sigură plecarea ministrului Marius Budăi la Bruxelles pentru o discuție vizavi de Planul Național de Redresare și Reziliență în ceea ce Marcel Ciolacu numește a fi o „optimizare” – și nu regenociere.

Aseară, președintele PSD Marcel Ciolacu a subliniat că atitudinea și declarațiile ministrului Muncii sunt absolut firești, dat fiind că PNRR „suportă” modificări, astfel încât să nu fie menținut ca limită procentul de 9,4% din PIB pentru pensii, însă totul ține de puterea de convingere în fața Comisiei Europene.

De altfel, zilele trecute și președintele PNL Florin Cîțu a arătat că cel mai bun lucru ar fi ca ministrul Muncii să meargă la Bruxelles, dându-se – cum altfel – ca exemplu: „eu anul trecut, când era să pierdem banii din împrumuturi din PNRR, m-am urcat în avion, m-am dus frumos la Bruxelles, m-am întâlnit cu toţi liderii şi i-am convins ca România să primească încă 15 miliarde de euro, că merită”.

Acum, Ciolacu atrage atenția că toate partidele din coaliția de guvernare ar trebui să meargă pe aceeași cale și asigură că PSD ia decizii doar în interesul cetățenilor. În același timp, președintele PSD a explicat și de ce „optimizarea” PNRR este necesară.

PSD nu a intrat la guvernare şi nu a constituit aceasta coaliție pentru a ne certa. Departe de noi acest gând. Domnul Budăi a susţinut şi făcut ceea ce face orice ministru care ţine în primul rând cu românii. Noi avem o negociere la PNRR, la reforma pensiilor cuprinsă o anvelopă de 9,4%.

În această anvelopă în acest moment din sistemul românesc nu sunt prinse pensiile de serviciu, respectiv pensiile militarilor, pensiile poliţiştilor, pensiilor speciale. Ne încadrăm fără aceste pensii de serviciu la o anvelopă de 8.2%. Dacă le adăugăm la întreaga anvelopă cum ne şi cere comisia prin jalonul cu reforma pensiilor ne vom trezi că pensiile în România pe următorii zeci de ani nu vor mai putea fi modificate şi este o aberație totală.

Guvernezi ca să faci un trai mai bun oamenilor, nu un trai mai rău sau să faci economii la buget. Nu mergem cu renegocieri mergem cu o optimizare. Am pierdut 2 miliarde de euro din granturi. Ministrul Budăi va trebui să meargă la Comisie să vadă cum poate optimiza şi de unde pierdem aceşti bani”, a punctat Ciolacu la Antena 3.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
11.9 ° C
13 °
11.6 °
67 %
2.6kmh
0 %
J
10 °
vin
5 °
S
2 °
D
-2 °
lun
-5 °

Ultimul articol

Ciolacu, în calitate de președinte al CJ Buzău, vrea un audit în instituție

După ce a câștigat un prim mandat de președinte - la șefia Consiliului Județean Buzău, după un eșec la prezidențiale, social democratul Marcel Ciolacu...

Avocată din București, membră PNL, reținută pentru corupție; colegii liberali asigură că va fi...

Flagrant ieri a procurorilor anticorupție, în urma căruia o avocată din București, membră a PNL, dar și un fals general SIE au fost reținuți. Cei...

Medici din Gorj, cercetați pentru falsuri

Amplă acțiune a procurorilor din Gorj, într-un dosar în care sunt cercetați mai mulți medici, în legătură cu eliberarea de acte neconforme cu realitatea. Așa...