2.8 C
București
marți, 23 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 590

Barna, atac la Cioloș. „Opoziția trebuie făcută prin prezența partidului în stradă”

Foto: Hotnews.ro

Fostul lider al USR, Dan Barna, cel care în octombrie pierdea șefia partidului în fața lui Dacian Cioloș, îl atacă pe acesta din urmă pentru faptul că nu a știut să facă opoziție „ca la carte”, mai mult, că demisia sa a fost o „dezamăgire în partid”.

„Opoziția nu se face cu două mesaje și o apariție din când în când la televizor și cu câte o prezență sporadică pe Facebook. Opoziția trebuie făcută prin prezența partidului în stradă de la președintele său până la fiecare membru din fiecare filială. Nici eu când am preluat partidul nu am avut majoritate. Fiecare decizie pe care a trebuit s-o iau, am negociat-o. Exact lucrul pe care-l așteptam și îl așteptau și colegii de la Dacian Cioloș”, a spus Dan Barna, marți, la Digi24.

Cât privește viitorul partidului, care la cele mai recente sondaje a mai înregistrat o cădere în sondaje, Dan Barna a afirmat că acesta va fi decis în cadrul unui congres, dar fără a putea spune cu exactitate când va avea loc. „În acest moment nu este cazul de așa ceva, avem un președinte interimar, va fi un congres. Au fost niște alegeri, le-a câștigat Dacian Cioloș, ne-am fi dorit cu toții ca până în 2023 până când domnia sa a anunțat că va conduce partidul să fim în spatele lui și să ne tragă spre acel partid de opoziție de care România are disperată nevoie. Nu s-a întâmplat, din păcate, lucrul acesta”, a declarat Dan Barna.

De altfel, acesta a exclus posibilitatea de a reveni la șefia partidului pe care l-a condus timp de patru ani, cu „un mandat bun, de succces”, un partid pe care l-a preluat cu „o contabilitate în plasă” și pe care l-a lăsat ca pe un partid care atinsese cel mai înalt nivel al politicii, adică ajunsese la guvernare.

Mai mult, Barna are încredere în președintele interimar, Cătălin Drulă, și pe care îl cataloghează ca fiind „acel depozitar de încredere, energie și speranță de care avem cu toții nevoie”.

Totodată, subliniază Barna, USR, dincolo de „momentul nefericit” prin care trece, are fixat ca obiectiv actual cel de a fi „acel partid de opoziție de care România are disperată nevoie pentru că vedem o mega majoritate parlamentară care nu face nimic”, a mai spus fostul președinte al USR.

Cătălin Drulă, primul mesaj ca lider USR: „Nu suntem inamici, suntem o mare familie care își dorește modernizarea României”

CNA s-a răzgândit și a schimbat somația dată postului Realitatea Plus în amendă

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis sancționarea postului Realitatea Plus cu amendă de 10.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor art. 47 alin. (2) din Codul de reglementare a conținutului audiovizual [„Este interzisă difuzarea în programele audiovizuale a oricăror forme de manifestări rasiste, antisemite sau xenofobe”], după ce moderatoarea emisiunii „Legile puterii”, Alexandra Păcuraru, a sugerat ca romii să fie trimiși în India, „că tot seamănă cu ei”.

Inițial, CNA acordase doar o somație publică, însă astăzi a revenit asuprea deciziei, după ce reprezentantul Aresel, Adrian Tudor, a cerut o reexaminare a acestei decizii, transmite Pagina de Media.

„Poate se va găsi un om de bine şi pe toţi ăştia care nu respectă legea să-i urcăm şi să îi ducem… uite, în India. Tot există atâtea locuri nepopulate acolo şi tot se aseamănă între ei”, a afirmat Alexandra pcuraru în cadrul emisiunii „moderate” de ea.

În consecinţă, reprezentanţii Aresel, care luptă pentru drepturile comunităţii rome, au anunţat că au depus plângeri la CNA, CNCD şi Parchet împotriva moderatoarei, scrie Libertatea.

De asemenea, și Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” a transmis că „protestează faţă de mesajul fascizant al moderatoarei de la Realitatea Plus, cu adresă directă la un grup etnic”, mai menţionează sursa citată.

„Când libertatea de opinie este confundată cu ratingul şi câştigul, asistăm la derapaje cu efecte sociale greu previzibile”, se menţionează într-o postare pe pagina de Facebook a Institutului.

Afirmațiile Alexandrei Păcuraru au fost făcute în contextul protestelor de la Bolintin, din 12 ianuarie, când peste 300 de persoane au manifestat cu privire la abuzurile și agresiunile pe care etnicii romi le comit de ani de zile, susținând că polițiștii nu fac nimic în această privință. Protestele au avut loc în urma unui incident, când un tânăr de etnie romă a intrat în conflict cu un șofer de microbuz care ar fi refuzat să îl ia în cursă, știind că tânărul era o persoană cu probleme. În urma acestui conflict, șoferul a fost lovit cu o piatră în cap, aceasta fiind cauza decesului său.

Conflict interetnic în Giurgiu. Sute de localnici din Bolintin-Vale se plâng că sunt terorizați de etnicii romi

AEP a verificat banii care au intrat și au ieșit din conturile UDMR, iar când a tras linie a constatat că legea e făcută pentru a fi încălcată

Foto: Ziarul de Investigații

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a făcut public un raport privind o acțiune de control care a fost derulată în ceea ce privește finanțele de care a dispus Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR), document făcut public într-o mică măsură în Monitorul Oficial.

Verificările au fost la „țintă”, în sensul că s-a acționat în baza unui plan de control pe anul trecut, aprobat chiar de președintele Autorității Electorale Permanente. Ba chiar AEP și-a anunțat controlul, care în final s-a derulat în perioada 1 septembrie – 19 noiembrie 2021.

Timp de mai bine de două luni, a fost verificat modul în care UDMR a înțeles să respecte legile care reglementează sursele de finanțare și cheltuielile pe care formațiunea le-a derulat în anii 2019 și 2020, perioada verificată fiind 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2020.

În cifre, în conturile UDMR au intrat ceva bani frumoși. Numai că, cel mai probabil prea ocupată să guverneze cu orice partid le solicită sprijinul pentru a forma o coaliție de succes, formațiunea politică a scăpat din vedere că mai trebuie să respecte și legea. Sau cel puțin aceasta reiese din raportul dat publicității.

Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor justificative puse la dispoziția echipei de control, s-a constatat că în anul 2019 veniturile Uniunii Democrate Maghiare din România au fost în cuantum total de 31.759.923,68 lei, din care: cotizații ale membrilor de partid în sumă de 1.592.040,62 lei, donații în sumă de 361.893,25 lei, dobânzi în sumă de 561,13 lei, alte venituri din activități fără scop patrimonial în sumă de 78.787,54 lei, venituri din cedarea activelor corporale în sumă de 3.275,14 lei, venituri din creanțe reactivate în sumă de 20.200,00 lei, venituri din provizioane privind activ de exploatare în sumă de 266.586,00 lei și resurse obținute de la bugetul de stat în sumă de 29.436.580,00 lei. Cheltuielile totale au fost în sumă de 31.347.018,19 lei.

De asemenea, în anul 2020 veniturile Uniunii Democrate Maghiare din România au fost în cuantum total de 42.252.254,00 lei, din care: cotizații ale membrilor de partid în sumă de 1.875.567,46 lei, donații în sumă de 7.951.093,26 lei, dobânzi în sumă de 512,92 lei, alte venituri din activități fără scop patrimonial în sumă de 113.190,36 lei și resurse obținute de la bugetul de stat în sumă de 32.311.890,00 lei. Cheltuielile totale au fost în sumă de 37.159.195,20 lei”, se detaliază sumele în raport.

Numai că, pe lângă aceste sume, AEP a detaliat și problemele descoperite prin conturile UDMR, respectiv încălcări ale Legii privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, precum și ale HG pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale.

Astfel, s-a constatat că nu s-a respectat prevederea potrivit căreia „partidele politice pot contracta împrumuturi în bani numai prin acte autentice notariale, sub sancțiunea nulității absolute, însoțite de documente de predare-primire, în contract prevăzându-se modul și termenul de restituire a acestora”, precum și cea legată de faptul că împrumuturile în bani și restituirea acestora se pot face numai prin virament bancar. Totodată, UDMR a scăpat din vedere și obligația de a-și organiza contabilitate proprie.

În același timp, AEP arată în extrasul raportului că a fost încălcată prevederea privind obligația de a publica în Monitorul Oficial lista cu persoanelor fizice și juridice care au făcut în anul fiscal precedent donații a căror valoare cumulată depășește 10 salarii de bază minime brute pe țară, lista persoanelor fizice și juridice care au acordat împrumuturi a căror valoare depășește 100 de salarii de bază minime brute pe țară, precum și suma totală a donațiilor confidențiale, respectiv suma totală a împrumuturilor cu o valoare de sub 100 de salarii de bază minime pe țară primite, până la data de 30 aprilie a anului următor.

În urma verificărilor s-a mai descoperit și că UDMR a obținut venituri din subînchirierea spațiilor primite pentru organizarea birourilor parlamentare, încălcând prevederile legale, dar și că au uitat să depună la Autoritatea Electorală Permanentă un raport detaliat al veniturilor și cheltuielilor realizate în anul precedent sau să aducă la cunoștință modificările apărute în ceea ce privește numele și prenumele, codurile numerice personale, domiciliile și datele de contact ale persoanelor responsabile de administrarea fondurilor partidului politic, la nivel național și județean, adresele sediilor centrale, ale organizațiilor teritoriale și ale structurilor interne ale partidelor politice, numele și prenumele, codurile numerice personale, domiciliile și datele de contact ale persoanelor îndreptățite să reprezinte partidele politice la nivel central și județean, datele referitoare la activitatea financiară și sancțiunile aplicate.

George Simion: „Nu e o crimă să faci live pe Facebook şi nici să îl atingi pe ministru”

George Simion (captură video)

George Simion, co-președintele AUR, susține că proiectul de modificare a Regulamentului Camerei Deputaților, o propunere legislativă inițiată de PNL, PSD, UDMR și minorități, și care va fi supus votului miercuri dimineașă, nu este altceva decât o formă de a pune „pumnul în gură opoziției”, mai mult decât atât, Simion acuză de o acțiune pe modul „noaptea ca hoții”. În opinia sa, faptul că face un live pe rețelele de socializare sau că „atinge” un ministru, așa cum s-a întâmplat luni, nu se pot considera „o crimă”. Acesta continuă acuzațiile la adresa premierului Ciucă, despre care spune că este la butoane, iar toată această situație se întâmplă cu acordul lui Iohannis.

„Au făcut noaptea ca hoţii şedinţă. Acum 48 de minute au organizat o şedinţă a Biroului permanent cu un proiect de modificare discutat la o întâlnire secretă de aseară, dintr-un birou de la 1M, pentru a nu se mai permite să se facă live-uri în Parlament. (…) Eu m-am grăbit şi era să fac accident în oraş, au spus că mâine la 9.00 dimineaţa, paralel cu plenul, fiind foarte grăbiţi, trebuie să interzică orice live din Parlament.

Comisia de Regulament, în paralel cu plenul, vrea să lucreze, ca să nu mai arătăm ce se întâmplă aici. Prin Regulament, o să ne ia banii de indemnizaţie. Noi o să arătăm ce se întâmplă aici şi tot o să îi spune hoţului hoţ în faţă. Deci noaptea ca hoţii şi acum încearcă să ofere o momeală presei care nu are dreptul să filmeze oriunde, oricum, ci doar prin aprobări speciale. Vor să ofere o momeală presei – lăsaţi-i pe cei de la AUR ca să nu mai facă live-uri şi să îi putem sancţiona”, a declarat George Simion, după şedinţa de marţi a Biroului permanent al Camerei Deputaţilor.

Parlamentarul, care este și liderul deputaților AUR, a mai spus că miercuri va fi votat, în plen, acest proiect de modificare a Regulamentului Camerei prin care premierul Nicolae Ciucă „pune pumnul în gură opoziţiei”.

 „Mâine (n.r. – miercuri) va fi votat. Ne-o aduce în plen, pentru că va fi prelungit programul plenului cât e nevoie până Comisia de Regulament adoptă proiectul de modificare a Regulamentului în care nu avem voie să facem live-uri şi gata. S-a terminat. Pumnul în gură pentru opoziţie. Aşa alege actuala putere condusă de generalul Ciucă să pună trateze opoziţia, să ne pună pumnul în gură”, a mai spus Simion.

Simion, interzis pe Facebook

De altfel, acesta s-a arătat foarte deranjat de faptul că vor fi interzise transmisiunile de pe rețelele de socializare, subliniind că era suficient să îl penalizeze pentru gestul deplasat pe care l-a avut la adresa ministrului Energiei. „De ce să interzică transmisiunile în direct? Cei de la USR când au fost în opoziţie au putut? Aşa făceau şi cei de la USR, live-uri pe Facebook, dar noi de la AUR când arătăm toate mizeriile care se întâmplă aici, nu avem voie, nu? Nu e o crimă să faci live pe Facebook şi nici să îl atingi pe ministru, dar acum o să decidă procurorii şi Klaus Iohannis. Ciocul mic şi joc de glezne, e Ciucă la butoane, generalul”, a explicat Simion.

Conform proiectului de lege iniţiat de PNL, PSD, UDMR şi minorităţi, este interzisă transmiterea în direct sau înregistrarea de către deputaţi sau alte persoane a şedinţelor de plen, de Birou Permanent, de comitet al liderilor sau de comisii.

Ciolacu, despre modificarea Regulamentului Camerei. „Sunt diverse trepte, în funcţie de gravitate”

Pregătiri pentru atribuirea „cu dedicație” a contractelor de colectare a deșeurilor în Hunedoara. Miza „operațiunilor”, 450 de milioane de lei!

Laurentiu Nistor și Dan Stoian - Foto Facebook
Laurentiu Nistor și Dan Stoian - Foto Facebook

Anul trecut, în decembrie, Consiliul Județean (CJ) Hunedoara a lansat în dezbatere publică un proiect de hotărâre referitor la aprobarea „Studiului de oportunitate pentru delegarea activităților serviciului de salubrizare în cadrul Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor în Județul Hunedoara”. Titlul sugerează că președintele CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor, ar vrea să reorganizeze sistemul de management al deșeurilor pentru a elimina ilegalitățile constatate de Agenția de Mediu și Garda de Mediu Hunedoara.

În cele 159 de pagini ale studiului sunt analizate toate datele importante pentru derularea serviciului de salubrizare, de la estimarea cantităților de deșeuri care ar trebui colectate din fiecare localitate, la variantele de acoperire a costurilor, prin taxă specială sau tarif de salubrizare și chiar o „prognoză a planului tarifar în funcție de pragul de suportabilitate al Populației 2022-2032”.

Supriza vine din unele abordări contradictorii, pentru că deși titlul se referă la „Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) în Județul Hunedoara”, în care colectarea deșeurilor se face în patru zone (zona 1 – „Brad”, zona 2 – „Hațeg”, zona 3 – „Centru” și zona 4 – „Valea Jiului”), în text autorii susțin că atribuirea unor noi contracte de gestionare a deșeurilor ar trebui să se facă numai în „zonele 1, 2 şi 3, aşa cum sunt ele definite ȋn cadrul SMID”.

De ce nu e luată în calcul atribuirea contractului de salubrizare și în zona 4 – „Valea Jiului”? Sunt ceva interese la mijloc? Care e miza?

Scopul studiului - Serviciul de salubritate din „Hudețul” (Județul) Hunedoara „va fi împărțit pe 4 zone”
Scopul studiului – Serviciul de salubritate din „Hudețul” (Județul) Hunedoara „va fi împărțit pe 4 zone”

Scopul studiului. Oficial, ar fi vorba de o „cerință” a Legii 51

Studiul de oportunitate a fost realizat pentru Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Sistemul Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Hunedoara” (ADI-SMID), prin care CJ Hunedoara administrează sistemul de salubritate din județ. Studiul a fost realizat de firma EPMC Consulting SRL Cluj în baza contractului nr 13/25.06.2021, încheiat cu asociația de dezvoltare.

Potrivit notei de fundamentare nr 23.425/28.12.2021, a ADI SMID Hunedoara, „elaborarea Studiului de Oportunitate este o cerinţă a Legii nr. 51/2006, a Serviciilor comunitare de utilităţi publice, scopul acestuia fiind de a fundamenta şi stabili soluţiile optime de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare”.

La articolul 32, aliniatul (2), al Legii 51 se spune că primăriile sau asociațiile de dezvoltare „vor asigura elaborarea şi vor aproba, în termen de 6 luni de la luarea deciziei privind delegarea gestiunii serviciilor ori de la primirea unei propuneri formulate de un investitor interesat, un studiu de oportunitate pentru fundamentarea şi stabilirea soluţiilor optime de delegare a gestiunii serviciilor, precum şi documentaţia de atribuire a contractului de delegare a gestiunii”.

Deci Legea 51 prevede că un astfel de studiu se va realiza în anumite condiții. Prima dintre ele ar fi „în termen de 6 luni de la luarea deciziei privind delegarea gestiunii serviciilor”, dar o astfel de situație ar putea fi întâlnită la începutul funcționării unui sistem de salubrizare, iar în județul Hunedoara sistemul integrat de gestionare a deșeurilor funcționează în configurația actuală din 2017, după ce în 2015 a fost aprobat un alt „Studiu de oportunitate pentru delegarea activităților serviciului de salubrizare în cadrul Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor în Județul Hunedoara”.

A doua variantă ar fi elaborarea studiului după „primirea unei propuneri formulate de un investitor interesat”. Există un „investitor interesat”? Cine ar putea fi?

Trebuie să remarcăm că prevederile art 32, aliniatul (2), al Legii 51, referitoare la „delegarea gestiunii serviciilor” nu sunt o noutate, ele existau și în formele mai vechi ale legii, chiar și în 2015, când șefii CJ Hunedoara aprobau vechiul „studiu de oportunitate pentru delegarea activităților serviciului de salubrizare”. Dar să admitem că au profitat de o prevedere a legii ca să organizeze noi licitații pentru atribuirea contractelor de colectare a deșeurilor.

Regula de bază, prezentată și în studiu: „teritoriul județului Hunedoara a fost împărțit în 4 zone de gestionare a deșeurilor”

În studiu este prezentată cu date economice, statistici, prognoze, situația salubrizării din Hunedoara. De fapt, sunt reluate multe date din „Planul Județean de Gestionare a Deșeurilor în Județul Hunedoara 2019-2025” și din „Planul Județean de Gestionare a Deșeurilor în Județul Hunedoara 2020-2025”, ambele realizate tot de specialiștii de la EPMC Consulting SRL.

În general, autorii studiului se referă cu precizie la faptul că salubrizarea din Hunedoara este împărțită în patru zone: „conform prevederilor Acordului de Asociere în scopul gestionării serviciilor de salubrizare la nivel județean, au fost stabilite 4 zone de operare astfel: – zona Brad; – zona Hațeg; – zona Centrală; – zona Petroșani (adică Valea Jiului – n.red.)”.

La pagina 37, sunt prezentate tabele cu indicatorii de generare a deșeurilor în toate cele patru zone, iar la pagina 38 ni se spune că „pentru implementarea proiectului SMID Hunedoara, teritoriul județului Hunedoara a fost împărțit în 4 zone de gestionare a deșeurilor municipale, fiind prezentate cu număr de localități, locuitori din mediul urban și mediul rural, stații de transfer și stații de  sortare, toate cele patru zone, „Brad”, „Hațeg”, „Centru” și „Valea Jiului”.

Abatere de la regulă: vor fi licitații pentru atribuirea contractelor numai în zonele 1-2 și 3! De ce nu și în Zona 4 – „Valea Jiului”?

Pe măsura „adâncirii” analizelor, specialiștii de la EPMC Consulting SRL introduc în text și abordări contradictorii. Dacă în unele pasaje, ca cele prezentate mai sus, specialiștii din Cluj se referă la toate cele patru zone, în alte pasaje aceiași specialiști susțin că atribuirea contractelor de delegare a serviciilor de salubrizare, adică a contractelor de colectare a deșeurilor, ar trebui să se facă  numai în primele 3 zone („Brad”, „Hațeg”, „Centru”), nu și în „Valea Jiului”.

Spre exemplu, la pagina 12 ni se spune că „prezentul studiu de oportunitate reprezintă actualizarea documentelor similar aprobate anterior şi vizează delegarea serviciului de colectare şi transport a deşeurilor municipale generate în judeţul Hunedoara pentru zonele 1, 2 şi 3, aşa cum sunt ele definite ȋn cadrul SMID, și operarea instalaţiilor de transfer/sortare din zonele Brad și Hațeg”.

La pagina 10, o afirmație similară: „Activitățile serviciului de salubritate care fac obiectul delegării sunt: colectarea separată și transportul separat al deșeurilor municipale și a deșeurilor (…) operarea staţiilor de transfer din zonele Brad şi Haţeg și sortarea deșeurilor colectate separat ȋn cadrul staţiei de sortare Brad”.

Niciuna din aceste afirmații, despre delegarea serviciilor numai în cele trei zone, nu și în Valea Jiului, nu e susținută cu argumente tehnice. Se pune următoarea întrebare: motivul invocat pentru realizarea studiului, „cerința din Legea 51/2006”, este valabil numai pentru zonele 1-2 și 3, nu și pentru „Valea Jiului”?

O promisiune: contractul pentru Valea Jiului urmează să fie „amendat”

Evident, întrebarea este retorică, bineînțeles că cerința din Legea 51/2006 se aplică și la zona 4 – „Valea Jiului”. Acest lucru e recunoscut și de autorii studiului, care fac precizarea că „la momentul actual, pentru zona 4 Valea Jiului există un contract de delegare în derulare, acesta urmând a fi amendat pentru a fi aplicabile modificările legislative în vigoare și prevederile PJGD (Planul Județean de Gesionare a Deșeurilor – n red) Hunedoara”. Deci, nu acum, altă dată!

De ce va fi amendat contractul din zona 4 cu alt prilej? De ce nu este amendat, adică adaptat la prevederile Legii 51 acum, când „studiul de oportunitate” face o analiză a tuturor celor 4 zone ale sistemului și există modificările legislative invocate dar și „Planul Județean de Gestionare a Deșeurilor 2020-2025”, ambele valabile și pentru zonele 1-2 și 3, dar și pentru „Valea Jiului”?

De fapt, studiul pregătește terenul pentru o viitoare decizie a șefilor CJ Hunedoara

Alte documente ale CJ Hunedoarane oferă un prim indiciu. De fapt, „studiul de oportunitate” are rolul de a îi oferi șefului CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor, o motivație pentru scoaterea la licitație a contractelor pentru zonele 1-2 și 3.

În Referatul de Aprobare nr 105/04.01.2022, aprobat de președintele CJ Hunedoara este preluat pasajul din Studiul EPMC Consulting: „Potrivit documentelor transmise de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară SMID Județul Hunedoara în studiul de oportunitate sunt actualizate documentele similar aprobate anterior și vizează delegarea serviciului de colectare și transport a deșeurilor municipale generate în județul Hunedoara pentru zonele 1, 2 și 3, așa cum sunt ele definite în cadrul SMID, precum și operarea instalațiilor de transfer/sortate din zonele Brad și Hațeg”.

Astfel a fost găsită motivația perfectă pentru scoaterea la licitație a contractelor numai pentru zonele 1-2 și 3. Președintele CJ Hunedoara va putea spune „așa ne-au recomandat specialiștii care au realizat studiul!”. Dacă nu exista studiul, era mai complicat să explici o astfel de măsură, dar mai ales de ce nu intră „la pachet” și zona „Valea Jiului”.

Miza aprobării „studiului”: contractele pentru zonele 1-2 și 3 sunt în valoare de aproape 450 milioane lei

Și în acest caz ajungem în cele din urmă la bani. La capitolul „5.3. Previziuni privind valoarea estimată a Contractului de delegare”, nu apare deloc zona 4 – „Valea Jiului”, dar sunt estimate valorile contractelor pentru zonele 1-2 și 3 pentru o perioadă de 10 ani.

O primă variantă este de atribuire, pentru 10 ani, a unui singur contract pentru toate cele trei zone. În primul an, valoarea contractului este de 36,89 milioane lei, în al doilea an valoarea crește la 40,03 milioane, în anul trei se ajunge la 41,31 milioane lei și tot așa, până în al 10-lea an, când e estimată o valoare a contractului pentru cele trei zone (1-2 și 3), de 49,9 milioane de lei. Pentru toți cei 10 ani, valoarea totală (fără TVA) a contractului este de 442.661.156 de lei.

În varianta atribuirii a câte unui contract pentru fiecare zonă, valorile totale pentru întreaga perioadă de 10 ani sunt următoarele: pentru zona 1, valoarea totală a contractului este de 53.079.765 lei, în zona 2 contractul e de  45.312.109 lei, iar în zona 3 valoarea contractului este de 344.269.281 lei. Ajungem la aceeași valoare, de  442 milioane de lei. Fără TVA.

Atribuirea unor contracte în valoare de aproape 450 de milioane de lei, din bani publici, este o miză importantă.

La capitolul reciclării deșeurilor, autorii studiului au rămas în urmă cu câțiva ani

Dacă principala „misiune” a fost îndeplinită fără prezentarea unor argumente, studiul EPMC Consulting este la fel „subțire” și la mai multe capitole „tehnice”, la care nu e loc de interpretări, totul bazându-se exclusiv pe date, prevederi legale, etc. Spre exemplu, la secțiunea despre obligațiile administrației publice locale, e menționată Ordonanța de Urgență nr 196/2005 privind Fondul pentru mediu. În anexa a II-a a ordonanței sunt prevăzute obiectivele minime ale reciclării.

Citește și Exclusiv! Cum se acordă sporul de excelență în Poliția Română

Spre exemplu, în forma modificată a ordonanței 196, din iulie 2018, la hârtie și carton obiectivul este reciclarea a 60% din deșeuri în 2022, de 65% în 2023 și de 70% în 2024, în 2025 obiectivul fiind reciclarea a 75% din deșeuri. La plastic, obiectivele reciclării cresc de la 55% în 2022 la 65% în 2025, iar la metal și sticlă trebuie să se ajungă de la 50-60% în 2022 la reciclarea a 70% din deșeuri în 2025.

Însă în studiu sunt menționate obiectivele de acum câțiva ani, de înainte de 2018, fără vreo specificare a fracției deșeurilor, carton, plastic, sticlă sau metal. Obiectivele menționate în studiu sunt de reciclare a deșeurilor în procent de 35% în 2018, 42% în 2019 și 60% în 2020. Numai că suntem în anul de grație 2022, iar anul 2020, care reprezintă „viitorul” în studiul comandat de CJ Hunedoara, s-a încheiat în urmă cu doi ani.

Directiva Comisiei Europene nr 94/62
Parte din Directiva nr 94/62 a Comisiei Europene

Sunt menționate și niște obiective ceva mai ambițioase, ca reciclarea la carton să ajungă la 60% în perioada 2019-2022 și la 75% în 2025, iar la plastic reciclarea să fie de 22,5% în 2022 și de 50% în 2025, dar nu sunt obiective ale activităților de sortare și tratare a deșeurilor în cadrul SMID Hunedoara. Aceste „ținte” sunt precizate la capitolul în care e menționată Directiva nr 94/62 a Comisiei Europene referitoare la ambalaje și deșeuri din ambalaje și este un obiectiv ce trebuie atins de „operatorii economici care pun pe piață ambalaje”. Deci e o obligație a IMM-urilor, nu a operatorilor cu care încheie contracte CJ Hunedoara.

Dezastru și la capitolul legislație! Autorii studiului au ignorat mai multe legi și acte normative importante

Autorii studiului au mari carențe și la capitolul dedicat legislației din domeniul serviciilor publice de gestionare a deșeurilor. Se face precizarea că studiul are la bază mai multe legi și sunt menționate Legea 51, a Serviciilor comunitare de utilități publice și Legea nr 101/2006, a Serviciului de salubrizare a localităților, dar sunt ingnorate în totalitate mai multe acte normative, în special de dată recentă, apărute în 2021, anul elaborării studiului.

Nu găsim în studiu nicio mențiune despre Ordonanța de Urgență 92/2021, referitoare la regimul deșeurilor, care abrogă Legea nr. 211/2011, cu toate modificările şi completările ulterioare și nici vreo referire la Legea nr. 249/2015,  privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi deșeurilor de ambalaje. A mai fost ingnorată Ordonanţa nr 6/2021, referitoare la reducerea impactului anumitor produse de plastic asupra mediului. Nu a beneficiat de o mică atenție din partea celor de la EPMC Consulting SRL nici HG nr 1.074/2021, referitoare la stabilirea sistemului de garanție-returnare pentru ambalaje primare neutilizabile.

Ce dezbatere publică?!… Pentru zonele 1-2 și 3 va fi un singur contract, deci va apare un singur „investitor interesat”!

Dezbaterea publică se va încheia pe 21 februarie, dar la CJ Hunedoara s-a stabilit ce se va întâmpla încă de pe 4 ianuarie, când au fost luate câteva decizii importante.

Spre exemplu, cei de la EPMC Consulting SRL Cluj au prezentat cele două variante de atribuire a contractelor pentru zonele 1-2 și 3, în prima variantă fiind un singur contract pentru toate cele trei zone, a doua varintă fiind „3 zone – 3 contracte”. Din punct de vedere financiar, nu e vreo diferență, în ambele cazuri valoarea contractelor cadru fiind estimată la 442 de milioane de lei.

Dar în Raportul de Specialitate nr 106/04.01.2022, elaborat de Compartimentul de management integrat al deșeurilor din cadrul CJ Hunedoara, se precizează clar, cu subiect și predicat, că va fi un singur contract pentru toate cele trei zone:

„Prin studiul de oportunitate, pentru realizarea serviciului de colectare și transport a deșeurilor municipale la nivelul întregului județ, se recomandă delegare prin 2 contracte de delegare, pentru cel mult 2 operatori, care vor acoperi astfel județul:
– Contract 1 – 1 operator pentru zonele 1 Brad, 2 Hațeg și 3 Centru
– Contract 2 – 1 operator pentru zona 4 de colectare Valea Jiului”, se spune în raport.

În Raportul de Specialitate de pe 4 ianuarie 2022 se spune clar, ca va fi un singur contract pentru zonele 1-2 și 3
În Raportul de Specialitate de pe 4 ianuarie 2022 se spune clar, ca va fi un singur contract pentru zonele 1-2 și 3

Raportul de specialitate a fost semnat și parafat pe 4 ianuarie. Așadar, decizia era luată înainte de finalul dezbaterii publice. Cu siguranță că hotărârea CJ va fi aprobată fără probleme, va urma licitația și peste 2-3 luni vom afla cine este „investitorul interesat”!

Gabriela Firea: „Bunicii materni prezintă disponibilitate în asigurarea creșterii și dezvoltării bio-psiho-sociale corespunzătoare a minorului”

Gabriela Firea (Facebook)

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a prezentat, marți, primele rezultate ale evaluării realizate de către reprezentanții DGASPC Vaslui, în vederea repatrierii minorului unei familii de români, pe care autoritățile daneze l-au pus în „plasament temporar”, în timpul în care îi anchetează pe părinți, aflați în detenție. De altfel, luni,  Gabriela Firea solicitase repatrierea minorului, atunci când starea de sănătate a acestuia o permite.

Gabriela Firea a postat pe contul său de socializare aceste rezultate, din care reiese faptul că bunici materni prezintă „disponibilitate în asigurarea creșterii și dezvoltării bio-psiho-sociale corespunzătoare a minorului, iar viaţa şi securitatea acestuia vor fi asigurate în cadrul familiei extinse”, mai mult, că „nu a fost identificată nici o situație de risc care ar putea să influențeze viața sau dezvoltarea copilului în cadrul familiei extinse”.

De asemenea, din „anchetă” reiese că bunica maternă este „casnică și desfășoară ocazional activitate de voluntariat la o asociație umanitară”, în timp ce bunicul este „asistent maternal profesionist, cu o experiență de 10 ani”, acesta având în prezent în o fată în vârstă de 14 ani. La rândul lor, și bunici paterni sunt de acord cu plasarea copilului în familia extinsă a bunicilor materni, pe care declară că îi vor susține.

Lucrul cel mai important, având în vedere că este vorba despre un minor, de puțin peste două luni, cu nevoile medicale specifice, potrivit ministrului MFTES, „bunicii materni cunosc rețeaua de servicii medicale ce trebuie accesate în vederea respectării dreptului la sănătate a copilului, drept conferit de legislația națională și nu numai”, iar locuința acestora permite alocarea unui spațiu individualizat pentru copil, mai mult, „situația lor economică asigură premisele satisfacerii nevoilor acestuia”, a mai transmis ministrul Firea.

De altfel, a mai precizat Gabriela Firea, reprezentantul DGASPC Vaslui, care este responsabil de acest caz, va lua legătura cu cei doi bunici, în contextul în care autoritățile daneze au inițiat o anchetă socială proprie pentru determinarea cauzelor care au condus la internarea minorului în spital, medicii suspectând că este vorba despre „sindromul bebelușului scuturat”.

În acest caz, MAE și reprezentanții Ambasadei României la Copenhaga snt implicați în demersul repatrierii minorului, fiind coordonați în premanență cu reprezentanții Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.

Gabriela Firea: „Cea mai bună soluție pentru orice copil aflat într-o situație dificilă nu este statul, ci familia extinsă”

Ciolacu, despre modificarea Regulamentului Camerei. „Sunt diverse trepte, în funcţie de gravitate”

Marcel Ciolacu (captură video)

Marcel Ciolacu, șeful Camerei Deputaților, consideră că incidentul care a avut loc, luni, în plenul Parlamentului, va aduce cu sine și modificarea Regulamentului Camerei, cu care „toţi liderii de grup, mai puţin cei de la AUR” sunt de acord. Mai mult, Ciolacu este de părere că ministrul Energiei, Virgil Popescu, a procedat corect în momentul în care co-președintele AUR l-a agresat fizic și verbal în timp ce își susținea discursul privind moțiunea simplă.

„Este inadmisibil, când se adresează cineva la microfon, să fie bruscat. Totuşi, vorbim de Parlamentul României, vorbim de România, membră a Uniunii Europene”, a spus Ciolacu.

De asemenea, șeful Camerei a precizat că sunt mai multe propuneri de modificare a Regulamentului Camerei. „Sunt diverse trepte, în funcţie de gravitate. Astăzi (n.r. – marți) cu certitudine că vom avea un proiect de modificare. Am înţeles că toţi liderii de grup, mai puţin cei de la AUR, vor dori aceste modificări”, a mai afirmat liderul PSD.

Cât privește prezența jandarmilor, așa cum a dat luat în calcul șeful Senatului, într-o emisiune de la Digi 24,  liderul social democraților a precizat că este exclus acest lucru, căci „se rezolvă prin chestori”.

Totodată, liderul PSD a fost întrebat cum ar fi reacţionat dacă se afla el la microfon, întrebare la care a spus că nu știe, dat fiind că aceasta a fost o premieră pentru Parlamentul României. „Nu ştiu, în acest moment, pentru că nu am fost pus într-o asemenea situaţie, dar domnul ministru a reacţionat corect”, a spus șeful Camerei Deputaților.

Schimbare de Regulament și la Senat

O fostă senatoare AUR, independenta Diana Șoșoacă i-a determinat pe cei din cadrul Senatului să ia în calcul modificarea Regulamentului Senatului, după o serie, destul de lungă, de derapaje, nedemne de un demnitar.

De altfel, în urmă cu mai bine de două luni, Daniel Fenechiu susținea că senatoarea Diana Șoșoacă este doar vârful unui iceberg, fiind vorba de mai mulți exponenți ai unui asemenea gen de reacție. Moment în care a dat exemplul celor de la AUR, din timpul discuțiilor privind certificatul verde, în care „aproape ne-au sechestrat în Comisia Juridică și apoi în cea de Sănătate”, ori dau buzna prin birouri, de cele mai multe ori cu telefonul pornit pe live-urile de pe rețelele de socializare.

„Sunt foarte multe lucruri care trebuie reglementate și cred că acest lucru se va întâmpla cel mai devreme la începutul lunii februarie (n.r. când începe sesiunea parlamentară)”, a mai spus Daniel Fenechiu.

Derapajele repetate ale Dianei Șoșoacă vor modifica regulamentul Senatului

Cu dosar penal deschis pe numele lui, George Simion vrea ”să dăm cu ăștia de pământ”

Sursă foto: www.g4media.ro
Sursă foto: www.g4media.ro

Un dosar penal a fost deschis pentru ultraj, pe numele lui George Simion, pentru reacția de ieri, din Parlament.

Un alt dosar penal există deschis, de data aceasta pe numele AUR, pentru negarea Holocaustului.

Pentru felul în care a intrat în primăria din Timișoara, același Simion a fost amendat. N-ar fi prima amendă pe care a luat-o.

Să ne concentrăm, totuși, pe ce s-a întâmplat ieri. Când Simion s-a băgat în sufletul ministrului Energiei, Virgil Popescu. Cu o atitudine (hai să fim finuți și să-i spunem doar așa) amenințătoare.

Nu e nici prima dată când Simion apelează la genul acesta de gesturi. Să ne amintim de episodul cu Nicușor Dan? Sau cu paznicul de la Timișoara?

Simion pare să-și fi făcut un obicei de a intra în spațiul personal al altora. Doar pentru că poate. Doar pentru că nu s-a găsit nimeni care să-i explice că, pentru o conversație, nu e nevoie să se facă schimb de respirații.

Sunt tentată să spun că mi-aș dori să văd aceeași scenă, dar între Simion și Daniel Ghiță. Ar fi cel puțin interesant.

Dar un dosar penal nu-l sperie pe Simion

Numai faptul că e deschis dosar penal pentru fapte de ultraj ar trebui să-i dea de gândit. Adică, a făcut el ceva, că nu i-a deschis nimeni dosar pentru că a atins pe cineva cu o floare.

Doar că ideea de ”greșit” și ”așa nu” pare să nu existe pentru Simion. S-ar putea să fie și din cauză că, printre altele, mai primește mii de comentarii de susținere.

”Aplauze, daaa, așa trebuie să ne comportăm cu politicienii, hoții să fie bătuți etc”.

Dacă intri pe pagina lui de Facebook, o să rămâi uimit câte persoane par să creadă că violența este justificabilă. Că trebuie să schimbi clasa politică cu furci și topoare. Că e ok să intimidezi/ameninți/lovești în numele patriotismului.

Astfel, Simion ajunge să cheme lumea la manifestație cu următorul strigăt de luptă: ”Veniți în București și haideți să dăm cu ăștia de pământ.”

Oricum ai încerca să sucești fraza asta, tot instigare la violență se cheamă. Și asta spune multe despre în ce crede Simion și despre cum înțelege el să facă politică.

De ce violența pe care o afișează ostentativ Simion nu aduce nicio rezolvare?

Hai să explicăm simplu:

1. Faptul că te duci tu, cu mușchii umflați, în fața altui politician, n-o să rezolve nicio problemă. Să presupunem că-l și bați. Dosar penal, direct. Pe lângă politicianul cu pricina mai sunt încă 300 și ceva. Ce faci? Îi bați pe toți? Și, dacă-i bați, scapi de ei? Mă-ndoiesc.

Bun. Deci etalarea mușchilor e doar un exercițiu de imagine.

2. Vrei schimbarea clasei politice, pentru că-s toți niște hoți. Ok.

În primul rând, suntem o republică democrată, în care clasa politică se stabilește prin vot. Cei care sunt acolo, aidoma ție, deputat AUR, sunt acolo pentru că alții și-au exprimat dorința de a-i avea drept parlamentari.

Să-ți aduni tu propriii votanți, să-i îndemni să vină ”cu mașini, care aveți oi veniți cu oi, care aveți capre veniți cu capre, care aveți vaci veniți cu vaci, care aveți camioane” pentru a schimba un Executiv ales de restul care nu te-au votat pe tine e, din punctul meu de vedere, dispreț pentru restul cetățenilor.

Se traduce așa: nu m-ați votat voi pe mine, las` că vin eu, cu susținătorii mei și, cu toate că nu m-ați vrut, o să mă impun. Prin forță.

Ce e asta, dragi copii? Totalitarism. Extremism. Anarhie. Orice, numai democrație nu.

3. Nu-mi spuneți că ”nu se mai poate cu hoții ăștia, trebuie schimbați, nu mai putem cu ei”. Repet: asta se schimbă prin vot. Nu prin puterea pumnului. Că poate unora le convine că PSD-ul (de exemplu) e, acum, majoritar. Au votat pentru. E dreptul lor. Altminteri am avea, din nou, haos.

4. Nu l-am văzut pe Simion (sau pe AUR, în sine) să vină și cu soluții la problemele despre care țipă.

Cum va rezolva ceva? Un plan, o propunere, orice. De fapt, ce propuneri? Să ne aducem aminte că au venit cu o idee și au votat chiar ei împotrivă? Despre ce vorbim?

E ușor să spui că ești contra ceva. Să acuzi constant. Mai greu e să și rezolvi problemele.

Și, până acum, eu de la Simion n-am văzut decât o singură rezolvare: țipatul.

Gorghiu, despre abuzurile comise asupra minorilor. „Va trebui să găsim soluţii în timp real pentru toate aceste fapte”

Școală online (pixabay)

Senatorul liberal Alina Gorghiu a anunțat strângerea de semnături necesare în vederea înființării unei comisii de anchetă pentru abuzurile comise asupra minorilor aflați în centrele rezidențiale, transmite Agerpres. De asemenea, Alina Gorghiu a subliniat și necesitatea raportării acelor știri false sau discursuri instigatoare la ură care pot ajunge la copii, mai ales în contextul în care în ultimii doi ani, mare parte din cursuri s-a desfășurat în formatul online, un spațiu ce poate fi considerat vulnerabil pentru mulți dintre aceștia, fără o legislație care să combată violența cibernetică.

„S-au strâns semnăturile necesare pentru înfiinţarea unei comisii de anchetă pentru abuzurile comise asupra minorilor din centrele rezidenţiale, sper să devină realitate foarte curând într-un plen al Senatului această comisie (…). Va trebui să găsim soluţii în timp real pentru toate aceste fapte. Viitorul este digital, obligaţia care ne revine este de a-l construi sigur şi o să consider această conferinţă ca unul din paşii care vor ajuta pentru securizarea internetului pentru copiii noştri”, a declarat Gorghiu, la o conferinţă a Organizaţiei Salvaţi Copiii pe tema siguranţei pe internet, găzduită de Senat.

Potrivit senatoarei, ar trebui raportate ştirile false sau discursurile instigatoare la ură, pentru că acestea pot ajunge la copii şi le pot influenţa caracterul şi acţiunile.

„Nu mai avem voie, de acum încolo, atunci când suntem în online, să ignorăm o ştire falsă, de exemplu. Ar trebui să fim foarte atenţi şi să le raportăm. Nu ar trebui să mai acceptăm discursuri instigatoare la ură şi la violenţă în mediul online, le vedeţi la tot pasul şi ele nasc, la rândul lor, monştri. Oricare din acest text, fake-news-uri, discursuri instigatoare la ură şi la violenţă, pot ajunge la un copil şi pot, din păcate, să-i schimbe caracterul şi acţiunile acestui copil”, a mai spus Alina Gorghiu.

De asemenea, mai susține senatoarea, acesta este primul pas care îl introduce pe copil în lumea violentă a internetului şi îl transformă în victimă sigură. „Cyberlink-ul, prădătorii sexuali cibernetici, jocurile, pornografia infantilă sunt acţiuni care distrug caractere ale copiilor şi nu de puţine ori distrug vieţile copiilor”, a mai spus Alina Gorghiu, care a adăugat că numai anul trecut au fost înregistrate peste 7.000 de sesizări de conţinut periculos pe net, din care 4.500 au fost imagini şi materiale înfăţişând abuzul sexual asupra copiilor. „Eu sunt convinsă că aceste cifre pe care ni le prezintă oficial diverse instituţii nu sunt nici pe departe realitatea concretă. Cred că putem vorbi de cifre care sunt de zeci, de sute de ori mai mari decât datele oficiale”, a mai spus Alina Gorghiu.

Potrivit datelor oferite de Asociația „Salvați Copiii”, aproximativ o treime (29%) dintre copii afirmă ca au primit imagini sau video-uri cu conținut care înfățișează nuditate sau ipostaze sexuale pe Internet și 20% dintre copii afirmă că li s-au cerut fotografii sau video-uri care să îi înfățișeze nud sau într-o ipostază sexuală. Mai mult, vârsta media la care copiii încep să utilizeze internetul a scăzut comparativ cu datele precedente, de la 9 ani (2019) la 8,2 ani (2021). Acestă scădere a vârstei poate fi pusă și pe seama cursurilor online, dat fiind ca din martie 2020, cu mici pauze, cursurile s-au desfășurat în acest format.

Ministrul Familiei: „Copiii aflaţi în grija statului trebuie ascultaţi, ajutaţi şi protejaţi”

Parchetul General s-a autosesizat în cazul lui George Simion și a deschis dosar penal

George Simion (captură video)

Parchetul General a anunțat, marți, că s-a autosesizat și a deschis dosar penal pentru ultraj și tulburarea ordinii şi liniştii publice, după ce deputatul AUR George Simion l-a agresat pe ministrul Virgil Popescu, în timp ce acesta se afla la prezidiu Parlamentului unde începuse dezbaterea privind moțiunea simplă depusă împotriva acestuia din urmă.

„La data de 8 februarie 2022, urmare a sesizării din oficiu în conformitate cu art. 292 din Codul de procedură penală, la nivelul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înregistrat un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj, prev. de art. 257 alin. 1 şi 2 Cp şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de art. 371 Cp”, se arată în comunicatul de presă al Parchetului General. 

Claudiu Târziu, despre deschiderea dosarului penal împotriva AUR. „Să fim poate mai expliciți, mai clari în informare”

Procurorii precizează că dosarul a fost deschis în urma incientului dn Parlament. „În fapt, în urma materialelor de presă apărute în ziua de 7.02.2022, s-a reţinut că numitul George Simion, deputat în Parlamentul României, în timpul şedinţei Camerei Deputaţilor din aceeaşi zi s-a deplasat la tribuna plenului Camerei, în timp ce ministrul Energiei îşi susţinea discursul la moţiunea simplă împotriva sa, agresându-l pe acesta”, au mai precizat procurorii. 

De partea cealaltă, ministrul Virgil Popescu și-a anunțat încă de luni intenția de a depune plângere penală împotriva deputatului AUR, mai mult, a şi cerut Secretariatului General al Camerei Deputaţilor înregistrarea video a momentului.

În ciuda faptului că agresiunea a fost surprinsă de camerele de vedere, dat fiind faptul că ședința era transmisă în direct de Camera Deputaților, George Simion a afirmat după incident că nu i-a făcut nimic ministrului Energie, mai mult, că reacția pe care a avut-o, de a merge la microfon, a fost acela de transmite un mesaj din partea românilor. „Dacă omul este hoț…. el este un hoț și este vinovat pentru facturile românilor. Omul ăsta este vinovat, trebuie să mai și spunem adevărul de la tribuna Parlamentului. Nu este nicio agresiune că nu i-am făcut nimic”, a declarat George Simion.

Aceasta nu este prima astfel de ieșire din decor a lui Simion, reamintim momentul în care, în plen era dezbătută a doua moțiune de cenzură împotriva Cabinetului Cîțu, Simion, cu același gest de galerie, l-a luat de după gât pe ministrul Fondurilor Europene, Dan Vîlceanu.

George Simion l-a agresat în Parlament pe ministrul Energiei

Petiţie împotriva cartierelor de lux ridicate pe plaja Corbu

Foto: Ziare.com
Foto: Ziare.com

Declic a lansat o petiție contra construcțiilor demarate pe plaja sălbatică de la Corbu și Vadu.

Cu toate că legea interzice construcțiile în arii naturale protejate, Administrația Biosferei Delta Dunării, NATURA2000, APM Constanța au eliberat avize pentru construcție în acea zonă.

Mai mult, Primăria Corbu a emis autorizație de construcție pentru respectivul complex turistic de lux.

Fără construcții pe plaja Corbu și Vadu” – petiţia poate fi semnată aici

Semnatarii au precizat că avizele au fost emise contrar legii și spun în textul petiției:

Înțelegem și susținem nevoia dezvoltării acestei zone, însă nu în detrimentul și prin distrugerea mediului din zonele protejate de lege”, se arată în textul petiţiei.

Într-un material difuzat de canalul ProTV, se vede cum fundațiile acestor imobile se afla direct pe plajă, pe nisip.

Primăria Corbu se apară, spunând că a fost obligată să permită începerea lucrărilor, deoarece dezvoltatorul a prezentat toate avizele necesare emise de instituțiile subordonate Ministerului Mediului.

Cum a fost posibil acest lucru ? Aceasta este întrebarea la care trebuie să răspundă în primul rând Ministrul Mediului Apelor și Pădurilor. Cum pot susține aceste instituții că impactul este minim când se toarnă beton direct pe nisip în aproprierea plajei?”, au scris reprezentanţii Declic.

Complexul de lux cuprinde numeroase clădiri: este nevoie de verificarea legalității actelor depuse și a avizelor date în afara legii

În zone precum rezervațiile și siturile Natura 2000, construcțiile care afectează habitatele naturale nu sunt permise.

În acelaşi timp, Ministerul Mediului și A R B D D nu permit camparea cu cortul în zona plajei, dar permit, prin instituțiile din subordine, ridicarea a 30 de imobile de mari dimensiuni.

Este inadmisibil așa ceva și solicitam stoparea acelor construcții de pe plaja Corbu, areal cuprins în 4 arii naturale protejate de lege. Totodată, solicităm verificarea legalității actelor depuse și a avizelor date în afara legii. Cei răspunzători trebuie să fie trași la răspundere”, se mai arată în petiţie.

Ministrul Apărării a anunțat că au sosit primii militari americani în România

Sursa foto: financialintelligence.ro
Sursa foto: financialintelligence.ro

Ministrul Apărării Vasile Dîncu a anunțat, marți, că peste 100 de soldați americani au sosit în țara noastră, urmând ca în celelalte zile să sosească restul trupelor.

„În acest moment, americanii au sosit, ca să spun aşa, ca un fel de titlu pe care dumneavoastră îl daţi întotdeauna. Au venit deja pentru pregătiri, peste 100 de soldaţi americani, specialişti, care pregătesc această încartiruire”, a spus ministrul, precizând că au sosit şi în alte ţări, precum Polonia.

De asemenea, oficialul a declarat că România este pregătită din punct de vedere logistic, precizând că în cel mai scurt timp va anunța și locurile unde soldații militari vor fi încartiruiți.

În zilele următoare, 1.000 de militari americani staționați în Germania urmează să fie transferați în România. Reamintim că luni, două avioane militare americane au aterizat în Polonia.

3.000 de soldați vor fi transferați în Europa

Totodată, Vasile Dîncu a vorbit și despre adăposturile de război din țară, precizând că s-au făcut inspecții în mod regulat, împreună cu Ministerul Afacerilor Interne.

„Există un anumit calendar pentru această inspecție. Cele mai multe cred că aparţin de Ministerul de Interne. Din perspectiva noastră, a celor care sunt în domeniul Apărării, acest lucru s-a făcut, în ultimii ani, foarte serios şi ştim exact, suntem pregătiţi pentru orice situaţie”, a conchis Vasile Dîncu, potrivit g4media.

Reamintim că la sfârșitul lunii ianuarie, ministrul Apărării a declarat că nu există motive de îngrijorare, chiar dacă situația de la granițele Ucrainei este tensionată. Oficialul a dat asigurări că în cazul unei intervenții rusești, România este pregătită pentru orice scenariu.

De asemenea, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a precizat în urmă cu câteva zile că nu există niciun pericol, pentru moment, ca România să fie atrasă într-un coflict militar cu Rusia.

„În acest moment există o umbrelă de securitate extrem de puternică, care oferă toate garanţiile posibile pentru securitatea şi stabilitatea României şi a cetăţenilor săi, şi anume apartenenţa la NATO, la care se adaugă parteneriatul strategic foarte puternic cu Statele Unite”, a declarat ministrul.

Dîncu, despre plasarea militarilor NATO și în România. „Este o măsură pro-activă, dar nu este legată direct de acest moment

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer acoperit de nori
2.8 ° C
3.3 °
2 °
79 %
1kmh
100 %
mar
3 °
mie
6 °
J
2 °
vin
3 °
S
4 °

Ultimul articol

Ciucu a găsit la Primăria Capitalei un „buget „mâncat” de subvenții”

Ciprian Ciucu, primarul ales al Capitalei, așa cum au decis prin vot bucureștenii, a ajuns în noul său birou. Și pare că ce a găsit...

Urmează o nouă demisie în Guvern? Daniel David: „Am tot amânat plecarea de foarte...

S-ar părea că, dincolo de declarațiile referitoare la o eventuală demisie, ministrul Educației, Daniel David, ia totuși în calcul să își depună mandatul. Nu „pe...

Nicușor Dan vrea referendum în Justiție; CSM avertizează că nu va tolera „nicio formă...

Președintele Nicușor Dan a revenit în țară și anunță că a citit sesizările primite din partea magistraților, așa cum au fost transmise după documentarul...