Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis sancționarea postului Realitatea Plus cu amendă de 10.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor art. 47 alin. (2) din Codul de reglementare a conținutului audiovizual [„Este interzisă difuzarea în programele audiovizuale a oricăror forme de manifestări rasiste, antisemite sau xenofobe”], după ce moderatoarea emisiunii „Legile puterii”, Alexandra Păcuraru, a sugerat ca romii să fie trimiși în India, „că tot seamănă cu ei”.

Inițial, CNA acordase doar o somație publică, însă astăzi a revenit asuprea deciziei, după ce reprezentantul Aresel, Adrian Tudor, a cerut o reexaminare a acestei decizii, transmite Pagina de Media.

„Poate se va găsi un om de bine şi pe toţi ăştia care nu respectă legea să-i urcăm şi să îi ducem… uite, în India. Tot există atâtea locuri nepopulate acolo şi tot se aseamănă între ei”, a afirmat Alexandra pcuraru în cadrul emisiunii „moderate” de ea.

În consecinţă, reprezentanţii Aresel, care luptă pentru drepturile comunităţii rome, au anunţat că au depus plângeri la CNA, CNCD şi Parchet împotriva moderatoarei, scrie Libertatea.

De asemenea, și Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” a transmis că „protestează faţă de mesajul fascizant al moderatoarei de la Realitatea Plus, cu adresă directă la un grup etnic”, mai menţionează sursa citată.

„Când libertatea de opinie este confundată cu ratingul şi câştigul, asistăm la derapaje cu efecte sociale greu previzibile”, se menţionează într-o postare pe pagina de Facebook a Institutului.

Afirmațiile Alexandrei Păcuraru au fost făcute în contextul protestelor de la Bolintin, din 12 ianuarie, când peste 300 de persoane au manifestat cu privire la abuzurile și agresiunile pe care etnicii romi le comit de ani de zile, susținând că polițiștii nu fac nimic în această privință. Protestele au avut loc în urma unui incident, când un tânăr de etnie romă a intrat în conflict cu un șofer de microbuz care ar fi refuzat să îl ia în cursă, știind că tânărul era o persoană cu probleme. În urma acestui conflict, șoferul a fost lovit cu o piatră în cap, aceasta fiind cauza decesului său.

Conflict interetnic în Giurgiu. Sute de localnici din Bolintin-Vale se plâng că sunt terorizați de etnicii romi

Articolul precedentAEP a verificat banii care au intrat și au ieșit din conturile UDMR, iar când a tras linie a constatat că legea e făcută pentru a fi încălcată
Articolul următorBarna, atac la Cioloș. „Opoziția trebuie făcută prin prezența partidului în stradă”