-0.1 C
București
sâmbătă, 31 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 475

Lumina Sfântă va fi adusă în această seară de la Sfântului Mormânt din Ierusalim

Foto: Ziarul Amprenta

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă seară, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anastăsoaie. Ea va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional Henri Coandă. Tradiţia aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim a fost inaugurată de PF Daniel în anul 2009.

Lumina Sfântă este considerată un miracol al ortodoxiei

Centrele eparhiale vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii, a informat Biroul de presă al Patriarhiei Române. Sâmbătă seara, între orele 19,30 – 20,30, va avea loc pe Colina Bucuriei procesiunea primirii Sfintei Lumini de către Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel. Lumina Sfântă este considerată un miracol al ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paşte la Ierusalim când, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, între orele 12,30 şi 14,30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer. El se manifestâ diferit în fiecare an iar, în primele minute, nu frige. Lumina este adusă credincioşilor de Patriarhul Ierusalimului. Sfântul Mormânt este verificat, pentru a nu exista vreo sursă de foc, încă din Vinerea Mare, imediat după Prohod de către poliţişti civili, care nu sunt creştini. Aceştia sunt trei, un arab, un turc şi un reprezentant al Statului Israel. Polițiștii civil îi controlează corporal pe cei care vor intra acolo în momentul ceremoniei religioase. Apoi, luminile se sting, uşa se sigilează, iar la intrare rămân doar gardienii.

Lumina ajunge până la lespedea Sfântului Mormânt

După slujbă, Patriarhul Ierusalimului, îmbrăcat doar cu un stihar alb, cu epitrahil şi brâu, merge la Sfântul Mormânt. La intrare, el este controlat de poliţişti în prezenţa martorilor care aparţin tuturor confesiunilor. Patriarhul desigilează intrarea în mormânt şi intră în prima încăpere, în „Capela Îngerului”, însoţit numai de un arab de religie islamică. Apoi, patriarhul intră singur în încăperea propriu-zisă a Mormântului şi îngenunchează în faţa lespedei. După rugăciune, cei prezenţi în biserică au prilejul să observe o lumină asemănătoare unui fulger, care vine prin cupola aflată deasupra Capelei Sfântului Mormânt. Pelerinii compară această lumină cu un glob care se împrăştie în mici bucăţi. Lumina ajunge până la lespedea Sfântului Mormânt, aprinzând astfel vata presărată deasupra. Patriarhul ia în mâini această vată aprinsă, o aşează în două cupe de aur şi se întoarce în Capela Îngerului. Ulterior, patriarhul aprinde două mănunchiuri de câte 33 de lumânări, iese şi împarte lumina credincioşilor.

Marcel Ciolacu este optimist în privința situației economice a României

Schimbările climatice și dezastrele naturale ce ne așteaptă în viitor

Sursa foto: Pixabay

Potrivit raportului publicat,  ultimii șapte ani au fost cei mai călduroși din istoria măsurătorilor, iar vremea extremă și temperaturile record de anul trecut conturează importanța statelor de a reduce considerabil emisiile de gaze cu efect de seră.

Chiar dacă majoritatea țărilor și-au luat angajamentul, prin Acordul de la Paris din 2015, să limiteze creșterea temperaturilor globale la 1,5 grade C peste nivelurile preindustriale, cele mai multe nu au reușit, anul trecut revenind emisiile globale de CO2 în forță.

Inundanții, secetă și căldură extreme- rezultatele neglijenței umane

Anul trecut, cercetătorii au tras un semnal de alarmă și au avertizat că încălzirea globală va avea ca efect o creștere a volumului oceanelor, dar și producerea de inundații devastatoare.

Reamintim că pentru fiecare grad cu care se încălzeşte atmosfera, se reţine cu 7% mai multă umezeală, sporind şansele precipitaţiilor intense, informează Digi24.

„Este una dinte cele mai vizibile şi pronunţate schimbări pe care le constatăm în contextul încălzirii globale”, a declarat un specialist în domeniul climei din cadrul Vrije Universiteit Brussel.

De asemenea, acesta a precizat că cea mai ieftină și eficientă opțiune pentru a limita pericolele climate este reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Un cercetător în cadrul C3S, Freja Vamborg, a anunțat că temperaturile de la suprafața mării înregistrate în regiuni din Mediteraniană și Baltică au fost cele mai ridicate din ultimii 30 de ani.

 „Regiuni din Mare Baltică erau cu 5 grade Celsius peste medie, ceea ce înseamnă foarte mult”, a spus Freja Vamborg.

Reamintim că în 2021, Grecia, Turcia și Italia s-au confruntat cu incendii de vegetație severe din cauza valului de caniculă. Peste 800 de mii de hectare au fost pârjolite, iar în același timp, în Belgia și Germania au avut loc inundații devastatoare, ce au dus la moartea a peste 200 de persoane.

Citește și: Fostul șef al Gărzii de Mediu s-a „reprofilat”. A devenit administrator al societății de colectare deșeuri REBU SA, firmă care operează în sectorul „colegei de partid”, Clotilde Armand

România și sprijinul pe care îl oferă Ucrainei. Ionuț Stroe: „Țara noastră a fost sinceră și deschisă”

Foto: Ziarul Financiar
Foto: Ziarul Financiar

Purtătorul de cuvânt al PNL Ionuț Stroe a declarat, la B1 TV, că Rămânia a sprijinit Ucraina, încă din prima zi de la debutul războiului, umanitar și economic.

Acesta nu a vrut să vorbească despre partea militară și dacă țara noastră trimite arme Ucrainei, precizând că este o zonă mult prea sensibilă.

  „ Eu vreau să subliniez faptul că România şi-a orientat sprijinul mai mult pe partea umanitară şi economică şi aţi văzut că face foarte mult în această privinţă. (…) Dar despre partea militară, eu aş prefera să nu comentez prea multe pentru că e o zonă foarte sensibilă”, a declarat Ionuţ Stroe, potrivit news.ro.

România acţionează în directă corelaţie cu partenerii NATO

Totodată, Stroe a amintit că fiecare gest față de Ucraina este în acord cu partenerii Alianței Nord-Atlantice. Mai mult, acesta a mai spus că există state din Occident ce sunt mult mai puternice din punct de vedere militar decât România și țările din Est, dar nu trimit arme armatei ucrainene.

„Cât priveşte efortul nostru, l-aţi văzut, s-a focusat mai mult către zona umanitară, către sprijinul economic, către o eventuală reconstruire a Ucrainei, către integrarea în UE. Kuleba a subliniat acest lucru chiar azi, pentru că această cale este practic o cale sigură pentru Ucraina, din punct de vedere al dezvoltării, al siguranţei şi al locului pe care ei şi-l doresc a îl avea în Europa civilizată”, a mai declarat Ionuț Stroe.

Reamintim că Bogdan Aurescu, ministrul Afacerilor Externe, a evitat să răspundă la întrebarea dacă România va dona Ucrainei avioanele MiG-21. Oficialul a spus că „lucrurile sunt într-o evoluţie permanentă şi nu cred că este bine să vorbim foarte mult public despre aceste lucruri”

De asemenea, omologul său ucrainean, Dmytro Kuleba, a susținut că s-a discutat cu premierul Ciucă despre acest lucru, dar decizia rămâne la latitudinea fiecărei țări, în funcție de interesele sale.

Citește și articolul: Întâlnire de gradul zero între Bogdan Aurescu și omologul său ucrainean Dmytro Kuleba

DNA trimite în judecată cinci angajați ai Primăriei Capitalei. Printre aceștia, figurează și Daniela Mincu, consilier la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor. În ultima perioadă, Mincu a „jonglat” cu contestațiile privind atribuirea contractelor de gestionare a deșeurilor

sursă foto: DNA

DNA l-a chemat de acasă pe edilul general al Capitalei, Nicușor Dan, însă au anunțat că vor trimite în judecată pentru fapte de corupție cinci persoane care au lucrat la Primăria Municipiului BucureștI(PMB)

Acestea sunt: Daniela Mincu(la data faptei director general al Direcției Achiziții din cadrul PMB), în prezent, președinta Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor(CNSC), CONSTANTINESCU OCTAVIAN CLEMEN, consilier personal al Primarului General, STOIAN TEODORA, la data faptei membru al Comisiei de evaluare/negociere, ocupând funcția de Șef Serviciu Evidență Achiziții Externe, CÎMPEANU CARMEN, la data faptei membru al Comisiei de evaluare/negociere, ocupând funcția de Șef Serviciu Evidență Achiziții Externe, OLARIU RODICA la data faptei membru al Comisiei de evaluare/negociere, ocupând funcția de Expert-Direcția Contracte.

Potrivit DNA, cei cinci inculpați au trucat o licitație pentru evaluarea unor imobile din domeniul public și au adus un prejudiciu Primăriei Municipiului București în valoare de 724.424 lei. Astfel, cele cinci persoane au încălcat dereptul altor agenți economici de a participa la licitație publică și au favorizat o societate agreată de ei.

Foștii angajați ai Primăriei Capitalei au trucat o licitație publică, acuză DNA

„În perioada martie 2015-august 2015, inculpații Constantinescu Octavian Clement, Stoian Teodora, Cîmpeanu Carmen, Olariu Rodica, Slabu Cristina, în calitate de membri ai comisiei de evaluare desemnați pentru atribuirea unui acord-cadru de servicii de evaluare imobiliară a bunurilor imobile în domeniul public/privat sau aflate în administrarea municipiului București și inculpata Mincu Daniela, director general al Direcției Generale Achiziții, ar fi încălcat dispozițiile legale (OUG nr. 34/2006 și O.G. nr. 119/1999), cu ocazia desfășurării celor două proceduri de atribuire a Acordului-cadru, respectiv licitație deschisă și negociere. Aceștia nu ar fi transmis spre publicare un anunț de participare, nu ar fi asigurat un tratament egal și transparent între operatorii economici, stabilind firma câștigătoare deși aceasta nu îndeplinea cele 3 cerințe minime de calificare pentru atribuirea Acordului Cadru”, au transmis procurorii anticorupție.

Daniela Mincu a „plecat” de la Primăria București la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor

Fiind pasionată de licitații publice, așa cum reiese din parcursul său profesional, Daniela Mincu și-a mutat „experiența” de la Primăria București la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor(CNSC), instituția care verifică transparența, legalitatea atribuirii contractelor publice.

Mincu este cea care a decis, alături de alți doi angajați CNSC, suspendarea procedurii de atribuire a contractului de gestionare a deșeurilor din Sectorul 4 București. Contestațiile au fost formulate de SC Romprest Service SA și SC Polaris M Holding SRL. În decizia de suspendare, emisă la data de 22 martie ac, se menționează că „suspendarea licitației publice este necesară pentru a nu se prejudicia interesele contestatoarelor(n.r. cele două firme menționate mai sus) dar și cele ale Primăriei Sector 4 București”, unitatea administrativă care a inițiat licitația publică.

Reamintim, Capitala se confruntă cu mari probleme în gestionarea deșeurilor, iar edilii au recunoscut în mod public că nu știu unde vor mai depozita gunoiul. Detalii puteți (re)citi aici.

Angajații PMB București, trimiși în judecată de DNA, beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea definitivă a unei hotărâri judecătorești.

Întâlnire de gradul zero între Bogdan Aurescu și omologul său ucrainean Dmytro Kuleba

Sursa foto: Facebook/ MAE

Ministrul de Externe Bogdan Aurescu a precizat, vineri, că țara noastră este un stat „extrem de responsabil și asumat” față de obligațiile internaționale privind sprijinirea Ucrainei în această perioadă dificilă.

De asemenea, acesta a mai spus că atât Uniunea Europeană, cât și Alianța Nord-Atlantică sprijină aceste demersuri. Întrebat dacă România va dona Ucrainei avioanele MiG-21, oficialul român a spus că „lucrurile sunt într-o evoluție permanentă” și nu ar fi bine să se vorbească public despre aceste lucruri.

Totodată, ministrul de Externe din Ucraina a precizat că a avut mai multe discuții atât cu Ciucă, cât și cu Aurescu, despre avioanele MiG-21.

România sprijină Ucraina în războiul cu Rusia

Avem o abordare foarte corectă a tuturor ţărilor care sunt pregătite şi doritoare să facă ceva. (…) Totuşi, lăsăm la latitudinea ţării voastre să decidă ce vrea să facă. Este interesul naţional pe care trebuie să îl luaţi în considerare. Unele ţări nu vor să livreze anumite arme pentru că nu vor să aibă relaţii proaste cu Rusia. Cea ce nu apreciem este ipocrizia. Din fericire, nu este cazul României. Ţara voastră a fost sinceră şi deschisă de la început”, a spus Kuleba.

De asemenea, ministrul de externe ucrainean a lăudat țara noastră pentru modul în care a intervenit în sprijinirea Ucrainei, după ce Putin a decis să atace țara. Oficialul a spus că „războiul e momentul adevărului” unde toată lumea își arată adevărata față.

„(…) Iar România a arătat faţa unui prieten sincer care ia acţiuni şi oferă sprijin specific Ucrainei. Nu vom uita asta niciodată şi, după ce vom sărbători victoria comună, sunt sigur că ambele ţări vor sta la masa şi vor evalua situaţia într-un fel în care vom găsi toate soluţiile comune la toate problemele noastre”, a completat Dmytro Kuleba.

Bogdan Aurescu a mai spus că țara noastră va continua să fie alături de poporul ucrainean, precizând că cei care au murit de la debutul războiului „sunt frații și surorile noastre”, părinții și copiii noștri.

„Aceste crime nu trebuie să rămână nepedepsite şi România susţine o anchetă internaţională asupra acţiunilor Rusiei. De asemenea, am reacţionat prompt, încă de la începutul invaziei ruse de a oferi ajutor refugiaţilor ucraineni. Acum avem peste 100.000 de refugiaţi în România. Am susţinut copiii aflaţi în situaţii speciale, am deschis piaţa muncii, am oferit transport gratuit, posibilitatea studenţilor şi elevilor să studieze aici. Toţi cetăţenii ucraineni din România vor fi trataţi cum trebuie”, a mai declarat ministrul de Externe Bogdan Aurescu.

Citește și: Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu: România nu poate achita în ruble gazele naturale livrate din Rusia

67 de biserici din București au fost controlate de pompieri

Foto: Facebook/Biserica ortodoxă Sfântul Elefterie, Bucureşti
Foto: Facebook/Biserica ortodoxă Sfântul Elefterie, Bucureşti

Prefectura Capitalei, citată de Agerpres, informează că pompierii din București și Ilfov au controlat 67 de biserici.

153 de deficienţe de la normele de apărare împotriva incendiilor au fost descoperite de către aceștia.

Pentru prevenirea unor eventuale tragedii, pompierii au instruit preoții și personalul clerical asupra modului de acţionare a stingătoarelor de incendiu.

În plus, aceștia au fost instruiți și cum ar trebui coordonați enoriașii, în cazul unei situații de urgență.

Comunicatul de presă cu aceste informații a fost emis, vineri, de Prefectura București

Pentru preîntâmpinarea situaţiilor de urgenţă, premergător Sfintelor Sărbători Pascale, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti Ilfov (ISUBIF) au efectuat recunoaşteri şi controale de prevenire în lăcaşurile de cult. Scopul a fost de identificare şi remediere a eventualelor deficienţe care pot pune în pericol siguranţa persoanelor participante la slujbele religioase. Au fost desfăşurate activităţi de control la 67 biserici. Cu această ocazie, au fost identificate 153 de deficienţe de la normele de apărare împotriva incendiilor”, se precizează în comunicat.

În noaptea de Înviere, pompierii vor fi prezenți la 12 biserici și mânăstiri, unde este așteptat un număr mare de participanți. Catedrala Patriarhală, Biserica Sf. Treime Ghencea, Biserica Sf. Vineri Drumul Taberei, Biserica Sf. Apostoli Petru şi Pavel, sunt doar câteva dintre lăcașele de cult unde pompierii vor fi mobilizați pentru prevenirea și gestionarea posibilelor situații de urgență.

Controale au fost efectuate și în piețele agroalimentare din București

În același comunicat al Prefecturii Capitalei, se menționează și că Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti a efectuat 361 acţiuni de control în pieţele agroalimentare. Acțiunile s-au desfășurat și în unităţile de tranşare a cărnii, unităţile de procesare şi depozitare a alimentelor de origine animală şi non-animală, precum și în unităţile de vânzare cu amănuntul.

În plus, peste 900 de poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, dar și jandarmi vor fi prezenți în zonele publice aglomerate. Măsurile sunt luate cu titlu de prevenție, în toate cele trei zile de Sărbători Pascale.

Cristian Popescu Piedone se ține de cuvânt – aduce sectorul 5 in secolul XXI. Încep să crească prețurile apartamentelor din sector

Sursa foto: Zin.ro

Niciun document neverificat, niciun cetățean al Sectorului 5 uitat, iar povestea merge mai departe. Cristian Popescu Piedone își respectă jurământul pe care l-a depus după ce a ajuns la Primărie și demonstrează că atunci când te pui la treabă din toată inima mereu vei reuși.

După o campanie electorală inedită, unde Piedone a luat la pas toate străzile sectorului și a ascultat pe fiecare cetățean, „judecata poporului a decis”, iar aducerea Sectorului 5 în secolul 21 a început.

„Vă promit că nici eu nu vă voi dezamăgi! Mă apuc de treabă! Meritaţi să trăiţi într-un sector în care părerea voastră contează, în care sunteţi ascultaţi!”, le-a transmis Piedone locuitorilor Sectorului 5 după ce a câștigat alegerile din 2020. La nici o zi după ce a preluat funcția de primar al sectorului, alături de noua lui echipă, a început să rezolve problemele cetățenilor într-un mod unic.

Parte din echipa Piedone – Foto zin.ro –

Cu biroul în fața Primăriei. Piedone, un exemplu de administrație pentru toate primăriile din țară

 Cum a promis în campania electorală, primarul Sectorului 5 și-a mutat, la propriu, biroul în stradă, pentru a „speria puțin birocrația.”

Cunoscut în rândul cetățenilor ca primarul modern ce merge „la firul ierbii” pentru a lua pulsul, Piedone a transmis un mesaj clar tuturor primarilor din România: Primăria este a oamenilor, iar primarul are datoria de a găsi soluții la toate problemele cetățenilor, să facă din imposibil, posibil, lucru ce s-a și întâmplat.

De la ridicatul schelelor alături de muncitori și vizitele neașteaptate prin sector, Piedone continuă să fie un exemplu pentru toți cetățenii. De asemenea, primarul nu ezită să „aducă un zâmbet sufletelor cu viață gri”, exemplele fiind nenumărate.

De la modernizarea unei case pentru o familie cu copii ce trăiau la limita subzistenței și aducerea „la lumină” a unui bloc uitat, unde 90 de familii au rămas în frig, primarul Sectorului 5 a demonstrat că imposibilul devine posibil, atât timp cât faci totul cu pasiune și în interesul cetățeanului.

Premieră după premieră: prima grădiniță cu salină din România. „Schimbarea la față” a Sectorului 5 prin ecologizarea zonelor uitate de vechea administrație

„Muncim, muncim, muncim! Nu-i vreme de pierdut”, a spus Piedone, luând la pas sectorul, alături de echipa sa, pentru a transforma locurile abandonate în ceva curat și folositor cetățenilor. Modernizarea parcurilor, construirea de noi parcări, blocuri reabilitate, școli renovate- acestea sunt doar câteva dintre numeroasele proiecte realizate de Piedone, iar povestea continuă.

Primarul Sectorului 5 a îndeplinit și un vis al unui dascăl, de a avea o grădiniță cu salină. Știind „rețeta unei comunități trainice”, Piedone a decis să investească masiv în tânăra generație, iar acest lucru nu a fost trecut cu vederea de cetățeni. Mai mult, edilul a finalizat și un proiect, finanțat din fonduri europene, destinat tinerilor părinți care au copii mici.

Sursa foto: Zin.ro.

Creșe, grădinițe și școli modernizate pentru un sector ce va surclasa toate sectoarele din Capitală.

„Școala, studiile… fac diferența de trai în viață. Cunoaștem rețeta. O simțim pas cu pas, zi după zi. Pentru o comunitate trainică, avem nevoie de generații școlite! Avem nevoie de generații educate! Avem nevoie de tineri isteți, care să poată fi, oricând, dirijorii societății!”, a afirmat Piedone.

Primar, soț, tată, bunic, dar mai presus de toate, om

Chiar dacă se află mereu printre locuitorii sectorului, Piedone nu uită să-și facă timp și pentru familia lui, despre care a spus că reprezintă „unica lumină”, cea care i-a arătat calea când i-a fost mai greu. Familist convins și creștin, primarul Sectorului 5 a devenit un model și pentru copiii lui. „Așchia nu sare departe de trunchi”, iar fiul lui, Vlad Popescu Piedone, nu ezită să-i sprijine pe cei care au nevoie de el.

Cum de sfintele sărbători, toată familia se reunește, Piedone nu a uitat nici de familia mare, cea a sectorului, motiv pentru care a împărțit cetățenilor, în tramvai, pe stradă și birouri, câte o felicitare cu ocazia sărbătărilor Pascale.

Generozitatea primarului este binecunoscută, iar cu doar câteva zile înaintea Paștelui, acesta i-a cumpărat „prietenei sale de la taraba socială”, o bătrână ce vinde zarzavaturi în fața unui magazin, toate cele necesare pentru a avea ce pune pe masă.

Piedone: „SĂ CREZI ÎN EL ȘI SĂ ÎL CAUȚI ÎN RUGĂCIUNI ȘI CÂND ÎȚI ESTE BINE, NU DOAR CÂND ÎȚI ESTE GREU”

Pe lângă sprijinul pe care îl oferă cetățenilor din sector, Piedone a convocat o ședință la o zi după ce Rusia a atacat Ucraina, pentru a oferi ajutor celor care fug din calea războiului. De asemenea, primarul a donat sânge, împreună cu toată echipa sa, pentru soldații ucraineni. Totodată, a deschis un cont de solidaritate, unde bucureștenii pot dona bani pentru cei care au fost obligați să fugă din calea războiului.

Chiar dacă vremurile sunt tulburi, iar bucuriile puține, Cristian Popescu Piedone le-a amintit locuitorilor Sectorului 5 că va fi alături de ei prin toate mijloacele posibile și nu îi va dezamăgi, continuând să facă imposibilul, posibil.

„Să fim mai uniți ca niciodată! Să credem că putem mai mult ca ieri, mai mult ca alaltăieri! Să nu salutăm doar boierul în viața asta pământească! Să învățăm să ne pese și de cel flamând! Si mai ales… SĂ CREDEM ÎN NOI. Să credem că nu suntem deloc mai prejos ca alții! Să-l prețuim pe Dumnezeu! Sau… măcar SĂ NU-L DEZAMĂGIM”, a spus Primarul Sectorului 5.

Citește și: Încă o bunicuță va avea sărbători îmbelșugate de Paște datorită generozității primarului Piedone

65 de cetăţeni străini au fost găsiți în două automarfare, în Vama Nădlac 2

Sursa foto: Facebook/Vama Nădlac/Nelutu Toader
Sursa foto: Facebook/Vama Nădlac/Nelutu Toader

65 de cetăţeni străini care provin din Pakistan, Irak și Turcia și voiau să ajungă în vest au fost descoperiți de poliţiştii de frontieră de la Vama Nădlac 2.

Aici, Polița Română a descoperit că persoanele intrate ilegal pe Teritoriul României intenționau să ajungă în Ungaria.

Cele 65 de persoane s-au ascuns două automarfare încărcate cu tâmplărie PVC şi anvelope

Potrivit unui comunicat de presă emis de Poliţia de Frontieră, vineri dimineaţă, la punctul de trecere a frontierei Nădlac 2, s-a efectuat controlul asupra a două ansambluri rutiere înmatriculate în România şi Bulgaria, conduse de un şofer român, respectiv bulgar, arată G4 Media.

Comunicatul a precizat că șoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, tâmplărie PVC şi anvelope pentru societăţi comerciale din Olanda şi Italia.

Cetățenii în cauză intenţionau să ajungă, în mod fraudulos, într-un stat din Spaţiul Schengen

În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în semiremorci, printre marfa transportată, 65 de cetăţeni străini, în total. Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit că sunt cetăţeni din India, Pakistan, Irak şi Turcia şi intenţionau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din Spaţiul Schengen”, se precizează în comunicat.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii activităţii infracţionale, urmând să fie dispuse măsurile legale care se impun, se mai arată în comunicat.

Republica Moldova a completat primul chestionar de aderare la Uniunea Europeană

Captură video: Facebook/Maia Sandu
Captură video: Facebook/Maia Sandu

Moment istoric pentru Republica Moldova: astăzi, 22 aprilie, a fost semnat primul chestionar de aderare la Uniunea Europeană.

În cadrul unei ceremonii care a avut loc vineri, la sediul președinției Republicii Moldova, documentul a fost înmânat ambasadorului Uniunii Europene la Chișinău.

Președintele Maia Sandu: ”Trebuie să muncim mai mult, să muncim mai bine decât până acum”

Conform declarațiilor oferite cu această ocazie de președintele Maia Sandu, procesul va fi unul îndelungat, dar Republica Moldova va fi în siguranță în Uniunea Europeană.

Republica Moldova este o țară mică și vulnerabilă. Republica Moldova va fi în siguranță în familia Uniunii Europene, nu ne oprim aici pentru că între timp a venit un alt chestionar, mai voluminos, la care va trebui de răspuns. Îndemnul meu pentru autorități, pentru funcționarii publici în general, este să muncim mai mult, să muncim mai bine decât până acum”, a declarat președintele Maia Sandu, conform Europa FM.

Premierul Republicii Moldova: ”Vrem să aducem Europa la noi acasă”

În același context, premierul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, a vorbit despre avantajele pe care le va aduce aderarea la Uniunea Europeană. Natalia Gavrilița a pus accent pe democrație, valorile europene și justiție.

Vrem să aducem Europa la noi acasă și asta nu înseamnă doar beneficii materiale, nu doar finanțare europeană, nu doar infrastructură, drumuri, sisteme de apă și canalizare, sisteme moderne de eficiență energetică. În primul rând înseamnă valori europene, o democrație veritabilă, o justiție dreaptă, drepturi și libertăți individuale”, a fost declarația premierului.

Conform sursei citate, după ce va completa chestionarele cerute de oficialii europene, toate cele 27 de state membre trebuie să decidă, cu unanimitate de voturi, oferirea statutului de țară candidat.

Cancelarul Germaniei avertizează: NATO trebuie să evite o confruntare militară cu Rusia

Olaf Scholz
Olaf Scholz. Sursa foto: hotnews

NATO trebuie să evite o confruntare militară cu Rusia care ar putea duce la un al treilea război mondial, a declarat cancelarul german Olaf Scholz. Olaf Scholz a spus că nu există un regulament care să stabilească când Germania ar putea fi considerată parte a războiului din Ucraina. Cancelarul german a declarat că livrarea de tancuri ar putea duce la un război nuclear.
„De aceea, este cu atât mai important să analizăm fiecare pas cu mare atenţie şi să ne coordonăm îndeaproape. Să evităm o escaladare spre NATO este o prioritate de vârf pentru mine”, a afirmat cancelarul.

„Consecinţele unei erori ar fi dramatice”, a declarat Olaf Scholz

„Din acest motiv, nu mă concentrez pe sondaje şi nu mă las iritat de apelurile stridente. Consecinţele unei erori ar fi dramatice”, a precizat cancelarul german. Olaf Scholz şi-a susținut decizia de a nu stopa imediat importurile de gaz din Rusia.” Nu văd absolut deloc cum un embargou asupra gazului ar pune capăt războiului. Dacă (preşedintele rus Vladimir) Putin ar fi deschis la argumente economice, nu ar fi început niciodată acest război nebunesc”, a explicat el.
„În al doilea rând, ai acţiona ca şi când ar fi vorba despre bani. Dar este vorba despre a evita o criză economică dramatică şi pierderea a milioane de locuri de muncă şi fabrici care nu şi-ar mai deschide niciodată porţile”, a adăugat şeful guvernului german.

Olaf Scholz a mai spus că aceasta ar avea consecinţe considerabile nu doar pentru Germania dar şi pentru Europa.

VIDEO: Pui de căprioară salvat din Lacul Beliș

VIDEO: Pui de căprioară salvat din Lacul Beliș

Captură video Youtube
Captură video Youtube

Un pui de căprioară care a înotat în lacul Beliș a ajuns la un refugiu de beton.

De aici, puiul nu s-a mai putut întoarce, fiind necesară intervenția pompierilor și ajutorul mai multor salvamontiști clujeni.

Pompierii militari de la detașamentul Huedin, din județul Cluj au fost solicitați joi după-masă să intervină pentru a salva un pui de căprioară

Animalul a rămas blocat pe o platformă de beton în lacul Beliș, după ce a ajuns acolo înotând.

Puiul de căprioară nu a putut reveni la mal. Prin urmare, a fost solicitată intervenția  pompierilor, informează G4 Media.

Îndrumat de forțele de intervenție, animalul a sărit singur în apă și a revenit în pădure

În jurul orei 16:30, mai multe persoane au sesizat un pui de cerb a rămas blocat pe refugiul de beton al Lacului Beliș-Fântânele. Animalul a înotat până în acel punct și nu s-a mai putut întoarce. La fața locului s-au deplasat colegii noștri, care au adus și o barcă. Astfel, am făcut echipă cu cei de la Salvamont Cluj, iar doi salvatori s-au apropiat de cerb cu ajutorul frânghiilor. În paralel, barca a fost pusă pe apă. Îndrumat de forțele de intervenție, animalul a sărit singur în apă și a revenit în pădure”, a transmis ISU Cluj.

Un bărbat anchetat pentru pedofilie nu va fi extrădat din România din cauza conflictului din Ucraina

Un bărbat dat în urmărire internațională de autoritățile judiciare din Ucraina și reținut de polițiștii de frontieră nu va fi extrădat din cauza războiului. El este acuzat de autoritățile ucrainene de săvârșirea infracțiunii de „viol asupra unui minor de către o persoană membru de familie”.

Ce au decis judecătorii Curții de Apel Suceava

Judecătorii Curții de Apel Suceava au dispus arestarea preventivă a suspectului. Magistrații au amânat predarea acestuia până când va înceta starea de război declarată în Ucraina, dar nu mai mult de trei luni de la dată rămânerii definitive a sentinței.

„Dispune amânarea predării persoanei extrădate Căldărari Grigore până la data încetării împrejurării speciale care a determinat amânarea (starea de război declarată în Ucraina), dar nu mai mult de 3 luni de la dată rămânerii definitive a prezenței hotărâri”, au decis judecătorii Curții de Apel Suceava.

Grigore Căldărari a fost reținut chiar în prima zi din acest an. El s-a prezentat pe data de 1 ianuarie la Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, călătorind într-un autocar care efectua o cursă regulată Chișinău – Cehia. Când i-au verificat documentele, polițiștii de frontieră botoșăneni au descoperit că bărbatul figurează în bazele de date Interpol, pe numele lui fiind emisă o alertă de către autoritățile din Ucraina. Suspectul a fost preluat de un echipaj al Inspectoratului Poliției Județului Botoșani și predat procurorilor de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava. Bărbatul a fost a doua zi a fost arestat provizoriu.

Magistrații Curții de Apel Suceava au solicitat autorităților judiciare din Ucraina să transmită mai multe documente pentru a vedea dacă sunt întrunite condițiile extrădării. Doar că în timpul acestor schimburi de informații, pe 24 februarie, Rusia a invadat Ucraina, în statul vecin fiind declarată starea de război, motiv pentru care judecătorii au considerat că pot amâna predarea suspectului.

Înghețata care calmează tusea, preparată în premieră la Galați

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ninsoare ușoară
-0.1 ° C
0.6 °
-0.6 °
91 %
5.7kmh
100 %
S
2 °
D
-1 °
lun
-3 °
mar
-1 °
mie
2 °

Ultimul articol

Nicușor Dan, despre cine va veni la Ministerul Educației: „E un act de curaj”

România e pe minus cu un ministru, cel al Educației, de mai bine de o lună, după demisia lui Daniel David. Și, chiar dacă portofoliul...

Jurământ hilar la Brăila: „Subsemnatul Popa Petrică Costel, consilier la, la, la”

Un consilier local PNL din Brăila a fost protagonistul unui moment hilar și ușor nepotrivit. S-a întâmplat atunci când consilierul, proaspăt validat de instanță, a...

Un alt caz șocant în care sunt implicați minori: 3 tineri din Mureș au...

Doi adolescenți din județul Mureș au fost arestați preventiv pentru complicitate la tentativă de omor, după ce au încercat să omoare un taximetrist. Planul era...