28.2 C
București
marți, 7 iulie 2026
Acasă Blog Pagina 452

Președintele Agent Green: ”Începem să ne pierdem încrederea în justiția din România”

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Asociația pentru protecția mediului a abordat din nou rolul justiției din România în ceea ce privește tăierile ilegale de păduri.

Conform textului distribuit astăzi, 25 mai, pe pagina de Facebook, Agent Green a precizat că, în prezent, există peste 200 de procese cu autoritățile românești pe tema tăierilor ilegale, deliberate și planificate.

În fiecare oră, în România sunt defrișate șase hectare

Agent Green a publicat un articol redactat de Euronews care arată că pădurile României dispar în ritm alarmant.

În fiecare oră, sunt defrișate șase hectare, însumând, într-un an, 20 de milioane de metri cubi de lemn tăiate ilegal în țara noastră. ONG-urile au tras, an de an, semnale de alarmă.

Începem să ne pierdem încrederea parțial în justiția din România. Din fericire, mai există o justiție corectă pentru că avem deja peste 200 de procese cu autoritățile din România pe tăierile ilegale, deliberate și planificate. Și le câștigăm, ceea ce înseamnă că autoritățile din România sunt în eroare și a trebuit să-i corectăm, a trebuit să escaladăm și la Comisia Europeană”, a transmis Gabriel Păun, președintele Asociației Agent Green.

O delegaţie a Ministerului Mediului, condusă de Tanczos Barna a participat miercuri şi joi, la Bruxelles, la o serie de întâlniri cu membrii Parlamentului European, pentru a soluţiona procedurile de infringement din domeniul mediului

În plus, Gabriel Păun a adăugat că, în aceste zile, reprezentanți ai autorităților din țara noastră sunt la Bruxelles pentru a le spune că lucrurile sunt sub control.

În același timp, Agent Green poartă discuții cu Comisia Europeană, oferind dovezi pertinente cu privire la defrișările pădurilor virgine și distrugerea ariilor protejate.

Ministrul Virgil Popescu a anunțat că poate începe exploatarea gazelor din Marea Neagră

Virgil Popescu (Foto: Calea Europeană)

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunțat că România poate începe exploatarea gazelor din Marea Neagră, preşedintele Klaus Iohannis promulgând Legea offshore. Legea prevede eliminarea impozitării suplimentare a veniturilor pentru preţurile de vânzare la care investitorii nu realizează supraprofituri (între 45,71 lei/MWh şi 85 lei/MWh), fiind menţinută grila de impozitare pentru aplicarea unor preţuri mai mari de 85 lei/MWh.


„Oficial poate începe exploatarea gazelor din Marea Neagră. Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat astăzi decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 256/2018 privind unele măsuri necesare pentru implementarea operațiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore (PL-x 262/11.05.2022). Potrivit legii, a fost aprobată creşterea de la 30% la 40% a nivelului maxim pentru deducerea investiţiilor din segmentul upstream pentru determinarea impozitului suplimentar, eliminarea limitării deducerii investiţiilor pentru calculul impozitului pe profit ”, a scris Virgil Popescu, miercuri pe Facebook.

A fost reglementat regimul fiscal pentru perimetrele onshore de adâncime mai mari de 3000 m, fiind eliminată utilizarea preţului de referinţă în determinarea bazei de calcul a impozitului asupra veniturilor suplimentareLegea a fost adoptată săptămâna trecută de Camera Deputaţilor, care a fost for decizional.

Băsescu nu s-a mutat din vila de protocol: „Nu am terminat de semnat contractele”

Evaluarea miniştrilor cabinetului Ciucă, amânată pentru sfârşitul lunii iunie

Sursă foto: Facebook/Nicolae Ciucă
Sursă foto: Facebook/Nicolae Ciucă

Evaluarea miniştrilor se va realiza la sfârşitul lunii iunie. Analiza va ține cont de modul în care vor fi finalizate cele 58 de apeluri din cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a anunțat premierul Nicolae Ciucă. Miercuri se împlinesc şase luni de când Executivul a preluat guvernarea, bilanţul fiind amânat deoarece ministerele nu au finalizat jaloanele şi ţintele asumate pentru trimestrul al doilea.

Nicolae Ciucă: Este un prilej să putem să privim cu optimism către obiectivele pe care ni le-am asuma

„Nu o să facem un bilanţ astăzi, pentru că am convenit ca această activitate să aibă loc la sfârşitul lunii iunie, din motive şi argumente cât se poate de obiective. Ne aflăm în plin proces de finalizare a jaloanelor şi ţintelor asumate pentru trimestrul al doilea şi, practic, primul semestru al acestui an şi am convenit la nivelul coaliţiei că procesul de evaluare pe care îl asumasem pentru primele şase luni de guvernare să fie prelungit până la sfârşitul lunii iunie, când fiecare dintre ministerele coordonatoare de reforme vor trebui să îşi îndeplinească obiectivele asumate, exact aşa cum sunt ele prevăzute în documentele formale”, a spus Nicolae Ciucă.

La ora actuală sunt în derulare demersurile necesare pentru ca la sfârşitul acestei luni să poată fi înaintată prima cerere de finanţare. Săptămâna viitoare, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene va transmite cererea către Bruxelless, până la sfârşitul lunii iunie trebuind finalizate cele 58 de apeluri din 69. 

„Ca atare, este foarte important – şi de aceea am amânat această evaluare pentru finele lunii iunie – pentru că evaluarea va depinde de îndeplinirea acestui obiectiv, de finalizarea celor 58 de apeluri. Este foarte important să transmitem mesajul de concentrare a întregii activităţi a Guvernului pe realizarea şi finalizarea întregului cadru procedural şi a mecanismelor necesare, astfel încât să putem să accesăm fondurile alocate de către Uniunea Europeană, atât prin cadrul financiar multianual, cât şi prin PNRR”, a spus premierul.

Băsescu nu s-a mutat din vila de protocol: „Nu am terminat de semnat contractele”

Situația obezității din România este îngrijorătoare: afecțiunea ar putea fi recunoscută că boală cronică

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

România se confruntă cu cifre din ce în ce mai mari în ceea ce privește obezitatea, 31.4% dintre adulţii cu vârste cuprinse între 20 şi 79 de ani suferind de această afecțiune.

Alături de numărul foarte mare de adulți care se confruntă cu obezitate, se estimează că până în anul 2030, România va avea peste 490.000 de copii cu această afecțiune.

Peste 4 milioane de români se confruntă cu obezitatea

La nivel mondial, evoluția obezității a fost una de creștere accelerată. Prin urmare, 800 de milioane de persoane trăiesc cu obezitate, în întreaga lume.

Mai mult, iar în rândul copiilor se estimează că va crește cu 60% până în 2030, când numărul copiilor cu obezitate va atinge 250 milioane, arată Radio Eco Natura.

Recent, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a publicat un raport în care avertizează că o „epidemie” de exces ponderal şi obezitate face ravagii în Europa și este responsabilă pentru peste 1,2 milioane de decese anual, echivalentul a 13% din totalul acestora.

România are 7/10 scor de risc în ceea ce privește creșterea obezității la copii până în 2030 (de la 8.3% în 2016 până la 20.1% în 2030)

Potrivit sursei citate, incidența foarte ridicată a obezității în România este dublată și de o percepție deformată pe care românii o au asupra acesteia, doar 1 din 4 români din mediul urban care se confruntă cu obezitate recunoaște și conștientizează afecțiunea și riscurile asociate acesteia.

Coaliția Națională pentru Combaterea Obezității a fost lansată oficial la Comisia pentru Sănătate din Senatul României, coaliția își propune să crească gradul de conștientizare asupra complicațiilor severe și costurilor ridicate pentru sistemul de sănătate, precum și să promoveze un set de politici publice în domeniul managementului obezității și prevenirii complicațiilor asociate”, se arată în comunicat.

Băsescu nu s-a mutat din vila de protocol: „Nu am terminat de semnat contractele”

Captură video Youtube

Traian Băsescu a anunțat că a primit prima notificare de la RA-AAPS, prin care se spune că trebuie să evacueze imobilul.

Fostul președinte al României a spus că nu s-a mutat încă din vila de protocol deoarece nu este gata apartamentul pe care acesta l-a cumpărat în urmă cu ceva timp.

„În primul rând, nu am terminat de semnat contractele pentru energie electrică, apă, gaze. În al doilea rând, am comandat o mobilă, o bibliotecă, trebuie să pun şi cărţile undeva”, a spus Băsescu, potrivit spotmedia.ro.

Traian Băsescu a fost implicat într-un accident de mașină. Din fericire nu au existat răniți. Fostul președinte al României a mers singur la poliție pentru a declara ce s-a întâmplat duminică dimineață

De asemenea, Băsescu a declarat că plecarea lui speră să fie „una civilizată”, precizând că unumiți politicieni s-au „arătat atât de lași” încât au făcut legi speciale pentru acesta.

„Cât timp s-au înfruntat cu mine, nu au fost în stare de nimic, Când nu am mai fost activ în politica internă, şi-au arătat vitejia. Am primit ieri notificarea de la RA-APPS, în care se spune că trebuie să evacuez imobilul şi că un executor judecătoresc se va ocupa de treaba asta”, a mai spus Băsescu.

Reamintim că pe 28 martie, Regia Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat l-a somat pe Băsescu să plece din vila de protocol în 60 de zile după ce instanța a decis că fostul șef de stat a colaborat cu Securitatea.

Potrivit legii în vigoare, foștii colaboratori nu mai au dreptul la locuință de protocol.

În urmă cu trei zile, Băsescu a fost implicat într-un accident de circulație, acesta prezentându-se singur la Biroul Accidente Ușoare. Fostul președinte le-a spus polițiștilor că a lovit oglinda unei alte mașini parcate în timpul unei manevre.

Oamenii legii l-au testat cu etilotestul și s-a stabilit că fostul șef al statului nu consumase băuturi alcoolice. Incidentul a avut loc pe o stradă din Sectorul 2, duminică dimineață.

În urma accidentului, Băsescu a lăsat un mesaj cu numărul de telefon pentru a rezolva amiabil incindentul.

Citește și articolul: Traian Băsescu a ajuns la poliție. Fostul președinte, implicat într-un accident

Învățământul românesc se schimbă. Cîmpeanu, planuri mari pentru profesorii din România

Sorin Cîmpeanu (captură video)

Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a declarat, miercuri, la evenimentul „Starea Naţiunii: Nivelul Literaţiei Digitale în România”, că se află în pregătire actul normativ prin care se va transpune în cadrul național Ditcom.

De asemenea, oficialul român a afirmat că școala din România are nevoie de digitalizare, motiv pentru care în primul trimestru din 2023, mai bine de 100 de mii de profesori vor fi formați din perspectiva pedagogiei digitale.

„În primul trimestru din anul 2023 se lansează acest apel, în ultimul trimestru din anul 2024 vor trebui să se fi derulat deja formările pentru 100.000 de profesori. Ca să formezi 100.000 de profesori sigur că ai nevoie de transpunerea Ditcom în cadrul naţional, dar mai ales ai nevoie de formatori, ai nevoie de profesionişti care să poată să formeze aceşti profesori”, a explicat ministrul Educaţiei, potrivit news.ro.

Reforma după 32 de ani: tablele clasice vor fi înlocuite cu cele digitale

Totodată, Cîmpeanu a vorbit că în fiecare școală va trebui să se regăsească, începând din toamnă, o tablă modernă, digitală.

„(…) De ce cred foarte mult în această schimbare? Pentru că odată ce profesorii care sigur vor avea definit şi profilul competenţelor digitale, vor beneficia şi de formare, dar în realitate zi de zi vor intra într-o sală de clasă în care vor avea un smart board pe care chiar şi cei cu competenţe digitale minime vor şti să scrie similar cu creta pe tabla”, a mai spus Sorin Cîmpeanu.

 Ministrul este de părere că elevii vor fi mult mai atenți la ore datorită noului sistem prin care profesorul va preda.

El a precizat că elevii vor fi mai atenţi cu noul sistem şi vor deprinde rapid sistemul de transfer în propriile device-uri a lecţiei predate de profesor.

„(…) Sunt convins că tinerii vor şti să deprindă foarte rapid acest sistem de transfer în propriile device-uri a ceea ce predă profesorul la clasă. Profesorul va putea să facă apel la experienţa altor cadre didactice din şcoli în care nivelul de învăţământ, calitatea educaţiei este apreciată ca fiind mult mai sus decât şcolile în care predau aceşti profesori, spre exemplu, în mediul rural”, a transmis ministrul.

 Acesta a amintit că peste 120 de mii de elevi sunt în învățământ sumultan ( adică în aceeași sală de clasă se află elevi din mai multe niveluri), iar majoritatea profesorilor sunt calificați pentru noua schimbare ce urmează să aibă loc în școli.

De asemenea, Cîmpeanu este încrezător că odată cu ajutorul profesorilor și a tehnologiei, școala va deveni mult mai atractivă pentru elevi.

„Dacă nu vom face acest lucru, îi vom pierde. Sau mai exact le vom pierde interesul pentru şcoală şi lucrul va fi plătit de noi toţi, mai întâi de ei, mai apoi de noi toţi, ca naţiune”, a concluzionat ministrul Educației.  

Citește și articolul: Sorin Cîmpeanu și adevărata catastrofă educațională

Eugen Tomac: ”Statele membre nu vor accepta integrarea Republicii Moldova”

Foto: Facebook/Eugen Tomac
Foto: Facebook/Eugen Tomac

Președintele PMP s-a arătat reticent cu privire la integrarea Republicii Moldova în UE.

Eugen Tomac a precizat că, în momentul de față, statul de peste Prut se bucură o deschidere fără precedent în UE, dar acest fapt nu îi asigură o intrare rapidă în cadrul Uniunii Europene.

Mai mult, acesta a declarat că avantajul Republicii Moldova, spre deosebire de alte state, precum Ucraina și Georgia, este că are și o soluție de rezervă, pe care, la un moment, dat va trebui să o discute cu cetățenii ei.

Eugen Tomac, despre Integrarea Republicii Moldova: ”Calea integrării în UE mai devreme de 15-20 de ani nu poate fi luată în discuție, sub nici o formă, pentru că nu vor accepta statele membre”

UE în schimb poate să-și deschidă porțile, din punct de vedere economic, pentru Republica Moldova, pentru a o putea ajuta”, a declarat Eugen Tomac la RFI, potrivit Știri pe Surse.

În același context, europarlamentarul a ținut să explice faptul că această cale a integrării europene nu este împotriva unei posibile uniri între țara noastră și Republica Moldova, iar acest scenariu ar putea fi luat în calcul.

Unirea Republicii Moldova cu România ar putea asigura stabilitatea statului de peste Prut

Însă soluția politică de unire a Republicii Moldova cu România rămâne calea cea mai sigură și cea mai rapidă pe care o poate implementa oricând, atunci când va dori Republica Moldova să discute despre securitatea și viitorul cetățenilor săi. Integrarea în UE nu-i garantează și evitarea unei invazii din partea Federației Ruse. În schimb, unirea pașnică și democratică cu România îi asigură Republicii Moldova și stabilitatea din punct de vedere al securității, pentru că este un stat membru NATO”, a spus europarlamentarul.

Primăria din Urlați vrea să demoleze un imobil construit în perioada interbelică

Foto: Facebook/Radio Eco Natura
Foto: Facebook/Radio Eco Natura

Primăria din Urlați are în plan demolarea unei clădiri de patrimoniu în care își desfășoară activitatea un imobil construit în perioada interbelică.

Explicând faptul că imobilul în cauză este deosebit de valoros, Fundația Pro Patrimonio România a cerut instituției să renunțe la acest plan. În plus, Pro Patrimonio a adus ca soluție o posibilă consolidare a imobilului.

Potrivit referatului de aprobare aferent proiectului de hotărâre, clădirea s-ar afla într-un risc avansat de prăbușire

În acest moment activitatea Primăriei se desfăşoară în clădirea construită în perioada 1929, clădire ce prezintă un pericol avansat de prăbuşire datorat gradului ridicat de degradare. În această situație este necesară demolarea construcției vechi și construirea unui sediu nou, care să prezinte performanțe superioare în materie de sănătate a personalului şi populaţiei şi de protecția mediului”, se arată în referatul de aprobare aferent proiectului de hotărâre, arată Radio Eco Natura.

Consilier USR din Urlați: ”Există soluții pentru consolidare, există programe de finanțare care pot fi accesate”

Consilierul local Mircea Crisbășanu (USR) a scris, pe pagina de Facebook, că imobilul este foarte valoros și că demolarea acestuia ar fi o mare greșeală.

Declarațiile consilierului sunt susținute și de Fundația Pro Patrimonio România, una dintre cele mai implicate organizații în protejarea patrimoniului construit în România.

Într-o scrisoare transmisă primarului, Pro Patrimonio România precizează că soluția optimă este păstrarea clădirii vechi, consolidarea și reabilitărea acesteia la standardele moderne necesare unei bune funcționări și conservarea valorilor de patrimoniu și identitate locală și națională prin clasare acesteia ca monument istoric.

Ar fi cea mai mare greșeală să accepte Consiliul Local distrugerea unei importante clădiri de patrimoniu, proiectată de marele arhitect Toma Socolescu. Există soluții pentru consolidare, există programe de finanțare care pot fi accesate (vezi, spre exemplu, PNRR, prin programul de consolidare seismică a clădirilor publice). Demolarea și construirea unei noi clădiri „păstrând forma celei inițiale” ar fi un eșec care, în plus, va costa cel puțin 2.5 milioane Euro”, a scris consilierul pe pagina de Facebook.

China, exerciții militare în apropierea Taiwanului. Avertisment pentru Statele Unite

Sursa foto: IEEE Spectrum

Armata chineză a desfășurat un exercițiu militar în apropiere de Taiwan, la doar două zile după ce președintele Joe Biden, aflat în vizită în Japonia, preciza că Statele Unite vor interveni imediat dacă Taiwanul va fi invadat de către China.

Cu o populație de peste 23 de milioane de locuitori, Taiwanul a intrat în atenția Chinei deoarece guvernul de la Beijing susține că acea provincie „rebelă” trebuie să revină sub controlul chinez.

Statele Unite rămân cel mai important aliat al Taiwanului, iar China a declarat în repetate rânduri ca politicienii americani să nu le ofere celor din Taipei prea multă încredere privind un posibil conflict.

Biden, mesaj clar pentru China. Statele Unite și puterea militară în Eurasia

Președintele american a declarat, luni, că dacă Guvernul chinez decide invadarea insulei autonome Taiwan, Statele Unite și-au luat angajamentul să intervină militar.

 „Acesta este angajamentul pe care l-am luat. Am fost de acord cu politica unei Chine unice, am semnat-o (…) dar ideea că (Taiwan) poate fi luat cu forţa pur şi simplu nu este potrivită”, a spus Biden.

Lloyd Austin, secretarul american al Apărării, a declarat că politica americană față de China nu s-a schimbat, acesta comentând declarațiile președintelui american din Japonia.

„Aşa cum a spus preşedintele, politica noastră privind o singură Chină nu s-a schimbat. El a reiterat această politică şi angajamentul nostru pentru pace şi stabilitate în strâmtoarea Taiwan”, a mai spus Lloyd Austin, potrivit stiripersurse.ro

Reamintim că Statele Unite au aplicat de-a lungul anilor politica „ambiguității strategice”, abținându-se să precizeze clar modul în care vor interveni militar în cazul unui atac din partea Chinei asupra Taiwanului.

Joi, șeful diplomației americane Antony Blinken va ține un discurs așteptat de China în care va vorbi despre poziția Statelor Unite cu privire la presiunile pe care guvernul chinez le face asupra Taiwanului de câteva luni.

Citește și articolul: Mircea Geoană susține că Rusia a eșuat lamentabil pe terenul de luptă

100 milioane de euro vor fi alocate pentru regenerarea pădurilor din România

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Comisia Europeană a aprobat, în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat, o schemă pentru sprijinirea regenerării pădurilor din Romania.

Schema prin care se asigură refacerea pădurilor din țara noastră se va desfășura până la data de 30 iunie 2026

Suma este în valoare de 100 milioane de euro, iar această schemă, destinată pădurilor, va fi finanțată prin intermediul mecanismului de redresare și de reziliență (MRR), în urma evaluării pozitive de către Comisie a planului românesc de redresare și de reziliență și a adoptării acestuia de către Consiliu, arată Radio Eco Natura.

Principalul obiectiv al schemei de ajutor este acela de a sprijini proprietarii de păduri pentru a avansa regenerarea pădurilor în zonele afectate de incendii forestiere, fenomene climatice nefavorabile, infestări cu dăunători și evenimente catastrofale, mai arată sursa citată.

Sprijinul va lua forma unor subvenții directe acordate proprietarilor de păduri private și publice, precum și asociațiilor acestora

Comisia a constatat că schema este necesară și adecvată pentru a încuraja regenerarea pădurilor. În plus, Comisia a concluzionat că schema este proporțională și nu va avea efecte negative nejustificate asupra concurenței și comerțului în UE„, a precizat Executivul UE.

Conform unui raport al Comisiei Europene efectuat anul trecut, România se află printre cele mai afectate țări din UE de incendiile de vegetație

Doar în 2020, incendiile au distrus suprafețe extinse de teren în Europa. Astfel, aproximativ 340.000 de hectare au ars în UE în 2020, o suprafață cu 30% mai mare decât Luxemburgul.

A început distribuirea pastilelor cu iod

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

După campania de informare a populației cu privire administrarea pastilelor cu iod, Ministerul Sănătății a decis să înceapă distribuirea acestora.

Prin intermediul farmaciilor cu circuit deschis, Ministerul Sănătății va distribui medicamentul iodură de potasiu 65 mg comprimate.

Pastilele cu iod vor fi luate în scop preventiv

Prin urmare, pagina web a ministerului va publica lista farmaciilor cu circuit deschis care vor avea în stoc acest medicament.

În același context, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a susținut o serie de declarații, explicând că aceste pastile au scopul de a proteja populația împotriva unui posibil incident nuclear care ar putea apărea pe fondul războiului pornit de Rusia împotriva Ucrainei.

Alexandru Rafila: ”Demarăm o campanie de informare la nivel național care trebuie să preceadă această distribuire de pastile de iodură de potasiu”

Ministrul a precizat că toată lumea trebuie să fie în cunoștință de cauză, în momentul în care primește acest produs. Acesta a arătat că întreaga cantitate a ajuns deja la Direcțiile de Sănătate Publică și, în momentul de față, se caută cea mai bună cale de distribuire, astfel încât iodura de postasiu să ajungă la toate persoanele eligibile din România.

Administrarea de pastile de iodură de potasiu trebuie făcută în caz de urgențe, doar la indicația autorităților. Nu trebuie luate în niciun caz înainte în mod preventiv, ci doar dacă există un astfel de anunț public că aceste pastile ar trebui luate dacă există în proximitatea României este un incident nuclear, iar acest incident se soldează și cu creșterea nivelului de radiații în România și există iod radioactiv. Altfel nu trebuie luate”, a explicat Alexandru Rafila.

Polițiștii trag un semnal de alarmă: suspendarea angajărilor în sectorul de apărare și ordine publică va duce la creșterea infracționalității

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) a anunțat că decizia Executivului de a suspenda angajările la stat, deja confruntat cu lipsa de personal, va afecta profund instituțiile de forță ale statului în lupta cu infractorii.

De asemenea, creșterea salariilor cu un sfert din diferența rămasă restantă detensionează, pentru moment, dialogul social dintre politicieni și reprezentanții sindicatelor.

În comunicatul transmis de FSANP se cere ca liderii PSD și PNL să aplice integral Legea salarizării unitare și Legea pensiilor militare, așa cum au fost votate în parlament.

Sindicatele din poliţie şi din penitenciare rămân vigilente la măsurile anunţate de către Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu

„Deficitul acut de personal cu care se confruntă angajaţii din sectorul de apărare, ordine publică şi securitate naţională prejudiciază capacitatea acestor instituţii de a menţine ridicată performanţa poliţiştilor, militarilor şi poliţiştilor de penitenciare”, avertizează FSANP, potrivit Agerpres.

Reamintim că în urmă cu două zile, Guvernul a decis lansarea unui nou pachet de măsuri sociale „Sprijin România”, în valoare de 1,1 miliarde de euro. Printre măsurile luate se numără amânarea ratelor la bănci pentru 9 luni și un sprijin unic de 700 de lei pentru românii cu pensia mai mică de 2.000 de lei.

Printre măsuri se mai numără și acordarea unui sfert din diferența de salariu în conformitate cu legea salarizării unitare cuvenită salariaților din sistemul public. Mai mult, vor fi diminuate cheltuielile bugetare cu 10% cu excepția celor cu salariile, pensiile, asistența socială și investițiile.

Totodată, din 1 iulie vor fi suspendate angajările la stat, iar Executivul și-a luat angajamentul de a crește colectarea veniturilor la bugetului general consolidat al statului cu 10 miliarde de lei.

Citește și articolul: Ciucă a vorbit după 147 de ani de liberalism despre coaliția cu PSD – una „împotriva firii”, și a spus despre Roberta Anastase că a fost președinte al partidului

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
nori împrăștiați
28.2 ° C
28.8 °
27.2 °
43 %
1.3kmh
26 %
mar
29 °
mie
35 °
J
26 °
vin
27 °
S
31 °

Ultimul articol

Sindicaliștii din Sănătate avertizează că pe 28 iulie va fi declanșată grevă generală în...

Sistemul de sănătate ar putea fi blocat cu totul, dacă sindicaliștii din acest sector își vor pune în aplicare avertismentele. Astăzi, Consiliul Național al Federației...

Republica Moldova are premier interimar; cine e Eugeniu Osmochescu

Eugeniu Osmochescu este noul premier al Republicii Moldova, după demisia prim-ministrului învestit, Alexandru Munteanu. Noul premier interimar a fost membru al cabinetului condus până săptămâna...

Arhitecta șefă a municipiului Baia Mare, judecată pentru abuz în serviciu și luare de...

Acuzații de corupție la adresa arhitectei șefe a municipiului Baia Mare, care, alături de alți trei inculpați, a fost trimisă în judecată. Izabella Mihaela Morth...