Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Organizația Mondială a Sănătății trage încă un semnal de alarmă: ratele de supraponderabilitate și obezitate au atins proporții „epidemice” în Europa și sunt în continuă creștere, cauzând anual peste 1.2 milioane de decese.

Anunțul a fost publicat, astăzi, de membrii Agent Green.

O problemă atât de complexă nu poate fi rezolvată doar prin recomandări individuale, ci prin politici și schimbări structurale.

Nu indivizii care suferă de obezitate sunt responsabili de crearea unui mediu favorabil obiceiurilor nesănătoase, ci felul în care sunt direcționate subvențiile în agricultură și practicile marilor corporații din industria alimentară

Despre măsurile și politicile de care avem nevoie pentru a schimba acest mediu au scris și cei de la Agent Green, într-o campanie desfășurată împreună cu Asociația Veganilor din România și Animals Internațional.

Sistemul nostru alimentar are un potențial uriaș de a combate atât această nouă „epidemie”, cât și una dintre cele mai grave probleme cu care ne confruntăm în prezent: criza climatică. Ca să activăm acest potențial, însă, trebuie să punem mai întâi acest subiect pe agenda publică”, se precizează în comunicatul postat astăzi, 10 mai.

Agent Green: Campanie- Alimentație sustenabilă, obiective pentru anul 2024

  • reducerea numărului de boli asociate consumlui excesiv de carne și grăsimi de origine animală;
  • reducerea consumului și producției de produse de origine animală din România cu 2024, prin înlocuirea graduală a acesteia cu alternative de origine vegetală atât în alimentație, cât și în agricultură, oferite și susținute de stat;
  • 50% dintre opțiunile alimentare existente în magazine, restaurante și instituții publice să fie bazate pe plante.
Articolul precedentVIDEO | Toată lumea așteaptă ca ministrul cu „imagine” bună, Eduard Novak, să declare „ceva” în cazul incidentului de la meciul de hochei România -Ungaria. Încă nu știm în ce limbă va face precizările
Articolul următorAUR revine cu scandal în Parlament. Amenințări cu bătaia la adresa unui deputat PSD
Jurnalist full-time / Pesimist part-time