-1 C
București
vineri, 16 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 408

Avocat din Târgu Mureș, judecat pentru fapte de corupție în legătură cu modul în care făcea rost de clienți

Sursa: Facebook

Un avocat din Târgu Mureș este inculpat într-un dosar instrumentat de Direcția Națională Anticorupție, fiind învinuit de instigare la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată.

Deși cu ceva experiență în branșă, dat fiind că apare ca fiind înscris în Baroul Mureş din anul 2003, avocatul este acuzat că a găsit o metodă „neortodoxă” de a racola anumiți clienți, victime ale accidentelor rutiere.

Din ce se arată într-un comunicat DNA, totul a pornit în anul 2019, când avocatul, fie direct, fie prin intermediul a alte două persoane, au determinat un asistent medical din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, să-i permită accesul la unele informații nedestinate publicității referitor la identitatea și starea unor pacienți internați în unitatea medicală, care au fost victime ale unor accidente de circulație.

Între timp, procurorii au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu asistentul medical în cauză, dar și cu alte persoane implicate direct în „rețea”. Printre acestea, și inculpatul care administra un anume Fond pentru Victimele Accidentelor Auto SRL-D, având ca obiect principal de activitate „activități de consultanță pentru afaceri și management”, prin intermediul căruia se desfășurau litigiile ulterioare, pentru persoanele implicate în evenimentele rutiere. În realitate, Fondul pentru Victimele Accidentelor Auto SRL-D fusese înființat de fiica unuia dintre inculpați, acesta din urmă fiind administratorul de fapt, iar în timp în peisaj a apărut și avocatul.

Ulterior, se arată în acordul de recunoaștere a vinovăției, cei doi au pus la punct sistemul prin care să identifice victimele unor accidente de circulație, cu care să încheie diverse contracte de reprezentare sau acte notariale, în baza cărora să reprezinte aceste persoane, în schimbul unor comisioane, în relațiile cu societățile de asigurare la care erau asigurate autovehiculele implicate în accidente, cu scopul de a obține despăgubiri.

În baza informațiilor obținute în maniera de mai sus, inculpatul ar fi încheiat acte de reprezentare cu persoanele respective în scopul obținerii pentru sine, pe lângă onorariu, a unui procent semnificativ (20%) din valoarea despăgubirilor ce urmau să fie acordate victimelor de către societățile de asigurări, responsabile civilmente.

Anterior, în cauză, procurorii anticorupție au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu inculpatul Barabasi Csaba, asistent medical și cu alți doi inculpați intermediarii avocatului, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea infracțiunii, comise sub forma autoratului și a instigării, de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată.

În prezența apărătorilor aleși, cei trei inculpați ultim menționați au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, au acceptat încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și au fost de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora – între 10 luni și un an cu suspendare și interzicerea unor drepturi”, detaliază DNA.

În acordul la care se face referire se arată că asistentul medical ar fi primit, de la avocat și de la unul dintre intermediari, suma totală de 850 lei, precum și alte foloase sub formă de servicii de consultanță juridică de la avocatul inculpat.

Tot ca o recompensă pentru ajutorul dat, prin furnizarea informațiilor despre victime ale unor accidente rutiere aflate în spital, în cursul verii anului 2019, avocatul G. G. a asigurat asistența juridică a cumnatei inculpatului A. A., fără a încasa de la aceasta onorariul, pe care l-a stabilit la suma de 500 de lei, în acest fel avocatul intenționând să faciliteze pe viitor comunicarea de către asistentul medical a datelor privind identitatea și starea altor pacienți.

Conform declarației inculpatului A. A., acest gest al avocatului G. G. de a nu încasa onorariul cuvenit de la cumnata sa, a avut asupra sa efectul unei obligații de a continua colaborarea”, se mai arată în acord.

Gustul amar al despărțirii. Dacian Cioloș și lungul șir de dezamăgiri din USR  

Sursa foto: Dacian Cioloș/Facebook
Sursa foto: Dacian Cioloș/Facebook

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Dacian Cioloș a anunțat că în ciuda despărțirii de USR nu vrea să renunțe la speranța că există o soluție politică prin care România poate să revină pe linia de plutire.

Acesta a mărturisit că este optimist și își păstrează speranța că vocația principală a reprezentanților partidului REPER este „de a construi o lume mai bună.”

„Iar acest lucru nu se face vorbind doar în mici cercuri închise de prieteni, ci stabilind punţi cu societatea civilă, muncitorii, antreprenorii şi cu celelalte forţe politice chiar dacă avem diferite viziuni despre viitor”, a scris Cioloș.

România, o țară  unde politica este măcinată de conflicte și corupție. Dacian Cioloș a ales un alt drum. USR, partidul nimănui.

Totodată, fostul prim-ministru a precizat că în țara noastră, partidele „începutului de drum” se dizolvă în timp sau supraviețuiesc într-o formă „de toxicitate insuportabilă.”

În ciuda acestor lucruri, atât Cioloș, cât și „mulți” dintre cei cu care a lucrat sunt convinși că există o soluție politică bazată pe încrederea în oameni și nu în partide sau instituții.

Totodată, Cioloș este conștient că nu va putea schimba România peste noapte, dar dincolo „de îndoieli şi gânduri”, va lupta pentru a aduce în fața românilor un partid pentru oameni.

Dacian Cioloș a vorbit și despre perioada când a fost președintele USR, afirmând că a gândit pragmatic, emoțional și sufletește.

„Am câştigat alegerile pentru preşedinţia partidului şi am încercat să construiesc o punte între taberele artificiale din partid. (…) Am demisionat când am înţeles că şansele de a reforma un partid de care societatea are nevoie sunt inexistente, iar eu nu pot să mint sau să disimulez că este totul perfect doar pentru a ocupa o funcţie trecătoare”, a mai precizat Cioloș.  

În încheierea mesajului său, Dacian Cioloș a precizat că nu va renunța la principiile de bază și își va depune toată energia pentru „o politică mai curată.”

„(…) Pentru o Românie mai bună aşa cum am încercat şi până acum. Fără repere sănătoase nu vom reuşi să schimbăm nimic”, a conchis fostul premier.

Citește și articolul: Dacian Cioloș și-a dat demisia din USR

Tanczos Barna și panourile fotovoltaice. Mii de dosare așteaptă să fie evaluate

Sursa foto: Facebook/ Tanczos Barna

Ministrul Mediului Tanczos Barna a declarat că Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) trebuie să găsească o soluție prin care să simplifice procedura de evaluare a a dosarelor depuse în cadrul programului pentru montarea de panouri fotovoltaice.

Acesta a amintit că sunt cel puțin 45 de mii de dosare ce au fost depuse în cursul lunii ianuarie și așteaptă să fie evaluate.

  „Săptămânile trecute, AFM a căutat soluţii pentru eficientizarea acestei proceduri de evaluare, soluţiile sunt minime în ceea ce priveşte eficientizarea, practic vor trebui luate toate dosarele la mână prin sistem informatic şi manual”, a spus Barna.

Când va rezolva AFM restanţele din acest program. Greenpeace: Un deceniu nu ar fi suficient

De asemenea, ministrul Mediului a anunțat că în urmă cu câteva zile s-a finalizat un sistem prin care se analizează toate documentele în format PDF, făcându-se astfel o economie „substanțială de timp.”

„Se caută o soluţie de externalizare a serviciilor contractul de externalizare, din câte am înţeles, de la domnul preşedinte, încă nu este semnat din motive procedurale de achiziţie publică”, a mai spus ministrul Mediului, potrivit news.ro.

Totodată, Tanczos Barna a precizat că se pregătește o nouă sesiune de depunere a proiectelor, iar autoritățile pregătesc o modalitate prin care să elimine birocrația, să renunțe la „documentele minimale” pentru a reuși ca dosarele să fie verificate, iar proiectele implementate.

„În luna iulie ar trebui să lansăm noua sesiune, dacă găsim aceste soluţii de automatizare şi de simplificare a procedurii. În condiţiile procedurilor de anul trecut, la acest volum de dosare care probabil o să fie şi mai mare la următoarea sesiune, nu are rost să deschidem o sesiune. Dacă găsim această soluţie de simplificare şi de eliminare a birocraţiei probabil vom putea rezolva sute de mii de dosare depuse”, a mai spus Barna.

Acesta a amintit că există un miliard de euro pregătiți pentru panouri fotovoltaice, iar AMF va trebui să găsească soluția perfectă de implementare, astfel ca dosarele depuse să fie gestionate în timp util.

Citește și articolul: „Arma” lui Tanczos Barna în lupta împotriva schimbărilor climatice

”Imaginea care a început să ne definească mentalitatea este cea a crudului abandon”

Foto: Facebook/Casa lui Patrocle
Foto: Facebook/Casa lui Patrocle

Asociația Casa lui Patrocle se confruntă cu un nou caz de abandon și face apel la oameni să ia în calcul adopția, ca unică formă de a sprijini asociațiile pentru protecția animalelor.

Într-un text distribuit pe contul de Facebook, membrii asociației din Suceava au reluat problema abandonului.

6 pui proaspăt născuți au fost aruncați într-un sac, riscând să moară prin asfixiere

Cum de n-au murit prin asfixiere până când cineva i-a identificat a fost o simplă minune, dar minutele din viața lor se scurgeau, iar noi eram în căutare disperată de o soluție. Iar atunci când oamenii buni se unesc pentru a face bine, multe vieți pot fi salvate. Prietena noastră de nădejde, Veronica, i-a preluat pe toți la biberonat, iar ca o mamă le-a călăuzit pașii către o viață marcată de independență. 4 la număr au mai rămas. 2 și-au găsit familii pentru totdeauna. Ceilalți, însă, încă mai pot să spere la un miracol”, se arată în textul publicat pe contul de Facebook.

Salvatorii au precizat că toți cățelușii sunt educați, știu să mănânce singuri, să se joace frumos și să interacționeze armonios cu oamenii. Sunt pufoși, la maturitate vor crește de talie mică-medie, au fost deparazitați complet, au declarat membrii asociației.

Casa lui Patrocle, despre abandon: ”Adevăratul ajutor este adopția. Vă încurajăm să adoptați un amărât”

Reprezentanții au țintut să explice că activitatea lor, ca ONG, poate merge mai departe, doar în baza implicării colective.

Prin urmare, cel mai mare ajutor pe care-l pot primi și pentru care sunt eterni recunoscători sunt adopțiile.

Fericire mai mare de atât nu am identificat până acum. Așadar, dacă vă lipsește un stop de veselie, vă încurajăm să adoptați un amărât a cărui poveste este de-a dreptul catastrofală”, au mai spus salvatorii.

Pentru a susține activitatea asociației, puteți dona aici:

  • ASOCIAȚIA CASA LUI PATROCLE
  • Ron:  RO22BRDE340SV63867373400
  • Euro: RO18BRDE340SV63867453400
  • SWIFT: BRDEROBU
  • PayPal: casaluipatrocle@gmail.com
  • Cu cardul: https://bit.ly/3nzNtm3
  • Revolut: 0752 818 517

Bulgaria nu îşi mai permite să întreţină cetăţeni ucraineni în hotelurile de pe plajă

Bulgaria (Sursă foto: Pixabay/nextvoyage)
Bulgaria (Sursă foto: Pixabay/nextvoyage)

Autoritățile din Bulgaria au reluat problema cazării refugiaților ucraineni.

Aceștia urmează să fie mutaţi din hotelurile de pe litoralul bulgăresc al Mării Negre în centre de primire, anunță guvernul de la Sofia, citat de DPA, potrivit Europa FM.

Bulgaria nu îşi mai permite să întreţină cetăţeni ucraineni în hotelurile de pe plajă”, au explicat autoritățile din țara vecină.

Deși mulți refuză să se mute, refugiații ucraineni vor fi relocați în următoarele zile

Potrivit autorităţilor, de la începutul războiului la sfârşitul lunii februarie, aproape 90.000 de persoane din Ucraina au rămas în această ţară, membră a Uniunii Europene, mai arată sursa citată.

În momentul de față, refugiații ajunși pe teritoriul Bulgariei sunt cazaţi în hoteluri, dar şi în particular la prieteni, rude şi voluntari. Aceștia refuză să se mute, motivând că nu vor mai avea acces la servicii medicale sau magazine dacă vor fi relocați în zone izolate. Totuși, Bulgaria le-a promis acestora cazare în case de vacanţă administrate de stat.

Încă de la mijocul lunii mai, autoritățile din Bulgaria au anunțat că, după data de 31 mai, refugiații pot rămâne în hoteluri, doar dacă hotelierul decide să le acopere cheltuielile

Autoritățile au venit în sprijinul oamenilor în ceea ce privește relocarea, încă de acum două săptămâni. Prin urmare, a fost lansată și o platformă digitală, care colectează și procesează, în timp real, informații despre nevoile refugiaților ucraineni ajunși pe teritoriul țării vecine.

Vicepremierul din Bulgaria a declarat, la mijlocul lunii mai, că ucrainenii pot rămâne în hoteluri cu condiția ca proprietarul să asigure cheltuielile.

De asemenea, în declarațiile făcute, vicepremierul a ținut să explice faptul că programul de cazare care este finanțat de guvern se va încheia la 31 mai.

Dacian Cioloș și-a dat demisia din USR

Dacian Cioloș (captură video)

Dacian Cioloș a renunțat la calitatatea de membru a USR, alături de europarlamentarii Ramona Strugariu, Dragoș Pîslaru, Alin Mituța și Dragoș Tudorache.

Potrivit unei declarații comune, aceștia susțin că noua conducere USR a reușit să îndepărteaze partidul de valorile și promisiunile prin care partidul a obținut votul a 2 milioane de români în 2019.

Cei cinci europarlamentari susțin că nu mai există dorință și nici maturitate în conducerea USR pentru o schimbare de direcție, partidul ajungând să nu mai conteze pe plan național.

„Vedem un cerc restrâns de membri care își consolidează puterea internă prin mijloace politice neconforme cu valorile noastre și ale electoratului reformist din România. Acest electorat aşteaptă răspunsuri”, se arată în declarație comună.

Cioloș a înființat un nou partid: REPER- Reînoim Proiectul European al României

După demisia din USR, cei cinci europarlamentari au anunțat că noul partid va aduna resurse umane și soluții pentru crizele cu care se confruntă România. De asemenea, cei cinci europarlamentari rămân afiliați grupului Renew Europe din Parlamentul European.

„Am înțeles nemulțumirile susținătorilor noștri, vedem că guvernarea PNL-PSD nu reprezintă o soluție şi că nu există o alternativă reală în actualele partide de opoziție. Avem responsabilitatea de a crea această alternativă şi am decis înființarea partidului REPER, pe care îl vom construi împreună cu cei care se vor alătura acestui demers”, se mai arată în comunicatul transmis.

Aceștia au mai precizat că transformarea acestei țări poate fi posibilă doar dacă se vor putea găsi noi forme de conclucrare cu societatea românească.

„Niciun partid politic din România nu a reușit acest lucru până acum. Am văzut găști, grupuri de interese, prietenii, oportunism, dar nu echipe. Provocarea noastră este să facem o mare echipă”, se arată în manifestul REPER, potrivit G4media.ro.

Citește și articolul: Drulă vine cu afirmații dure despre Cioloș: ”Dă o mână de ajutor sistemului securisto-comunist”

AUR critică schimbările propuse de Cîmpeanu: „Elevii nu se educă pe internet”

Sursă foto: HotNews
Sursă foto: HotNews

Liderul AUR George Simion a declarat că toate schimbările propuse în învățământul preuniversitar vor afecta profund elevii, precizând că numărul minim de note ar trebui însoțit de ritmicitate a notării.

De asemenea, acesta a precizat că a lăsa la latitudinea profesorilor modalitatea în care îi va evalua pe elevi va duce la o serie de riscuri.

„Este greşită eliminarea tezelor, acestea reprezentând sinteza cunoştinţelor dintr-o anumită perioadă de studiu şi măsura competenţelor acumulate la finalul acelei perioade. Cât despre totala autonomie a profesorului în evaluarea ritmică, ea poate da naştere la situaţii în care profesorul poate avantaja sau dezavantaja un elev în funcţie de anumite interese”, a spus Simion, potrivit news.ro.

Elevii și părinții sunt puși în fața unor schimbări radicale. Sistemul de învățământ din România, între disperare și digitalizare

Totodată, liderul AUR din Senat, Claudiu Târziu, a susținut că elevii nu se pot educa pe internet, precizând că în perioada pandemiei, învățământul online a fost o catastrofă.

Târziu a precizat că elevii au nevoie de interacțiune umană, iar profesorii nu trebuie să devină doar niște simpli „facilitatori” pentru resurse de pe internet. Mai mult, cadrele didactice au datoria să-i facă pe elevi să înțeleagă rolul lor în această societate, așa cum se face în majoritatea școlilor din Europa.

Liderul senatorilor AUR a atras atenția că prin introducerea de noi discipline în planul de învățământ înseamnă renunțarea la atel discipline, iar numărul maxim de ore pe săptămână nu poate depăși 26 de ore.

„Nu în ultimul rand, vacanţele mobile introduc diferenţieri inacceptabile între elevi. Ele vor genera discuţii şi probleme greu de soluţionat. De aceea, considerăm că structura anului şcolar ar trebui să fie unitară la nivelul întregii ţări”, a declarat Claudiu Târziu.

Reamintim că AUR susține revenirea la sistemul de învățământ clasic românesc, de inspirație Spiru Haret, sistem ce a dus la educarea poporului și a generat personalități inclusiv la nivel mondial.

Citește și articolul: Este Eugen Teodorovici omul AUR la Finanțe? Explicațiile lui Claudiu Târziu

Sibienii se plâng de numărul foarte mare de pisici

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Locuitorii orașului Sibiu acuză o nouă problemă: deși a scăzut numărul câinilor maidanezi, s-au înmulțit pisicile.

Sibiul are acum o nouă problemă: o creștere rapidă și alarmantă a numărului de pisici comunitare”, relatează Turnul Sfatului.

Este nevoie de o campanie de sterilizare pentru a reduce numărul pisicilor din Sibiu. Totuși, autoritățile refuză să se implice și, timp de 6 luni, au refuzat să ofere un răspuns

În momentul de față, asociațiile pentru protecția animalelelor precizează că problema nu poate fi rezolvată fără un sprijin venit din partea autorităților.

Cu toate acestea, autoritățile din Sibiu tratează problema cu indiferență, iar numărul pisicilor comunitare este în creștere.

Este un fenomen oarecum natural: când scade numărul populației de câini de pe stradă, automat crește populația de pisici, dacă nu se intervine nicicum. Cu cât vor fi mai puțini câini, cu atât în Sibiu vor fi mai multe pisici dacă nu vor fi sterilizate”, descrie Andreea Roseti, vicepreședinte al Animal Life.

Animal Life este cea mai activă și cunoscută asociație de protecție a animalelor din zona Sibiului.

Un alt exemplu este Municipiul Oradea. Aici, autoritățile au început, încă din 2018, să lucreze la un regulament prin care s-a interzis hrănirea pisicilor pe domeniul public, mai precizează sursa citată.

Vicepreședintele Animal Life: ”Sibienii se plâng că pisicile le intră în case și le umblă pe mașini”

Conform declarațiilor oferite de Andreea Roseti, asociația se confruntă cu foarte multe solicitări și reclamații de la foarte mulți oameni. Aceștia sună fie din zona centrală a Sibiului, fie din zone de blocuri.

Sibienii se plâng de faptul că numărul pisicilor din zona lor de domiciliu este foarte mare. Aceștia acuză că fac multă mizerie, generează mirosuri neplăcute, le intră în case și le umblă pe mașini. În plus, sunt foarte zgomotoase în perioada de împerechere și fată în tot felul de locuri”, a descris, pentru Turnul Sfatului, Andreea Roseti.

Elevii din Târgu Mureș pot începe colectarea selectivă în școli

Sursa foto: Facebook/Radio Eco Natura
Sursa foto: Facebook/Radio Eco Natura

Școlile din Târgu Mureș vor fi dotate cu infrastructura necesară pentru colectarea selectivă a deșeurilor.

Anunțul a fost făcut de Consiliul Local Municipal, printr-un proiect de hotărâre privind colectarea selectivă a deșeurilor în toate unitățile de învățământ preuniversitar de stat din oraș, anunță Agenția de presă Rador, conform Radio Eco Natura.

Achiziționarea va avea loc în acest an, realizându-se până în luna septembrie

Proiectul prevede achiziționarea și dotarea tuturor unităților de învățământ, până în luna septembrie, cu infrastructura necesară pentru colectarea separată a deșeurilor reciclabile.

Este prevăzută și o componentă educațională – un program de informare și instruire a elevilor și a angajaților cu privire la organizarea colectării selective a deșeurilor, se arată într-un comunicat de presă publicat de sursa citată.

Suma investită pentru infrastructura necesară pentru colectarea selectivă este de aproximativ 275.000 de lei

Pe fiecare nivel al unității de învățământ vor fi amplasate câte trei recipiente de colectare selectivă a deșeurilor. În spațiile de depozitare din curtea unităților de învățământ vor fi amenajate puncte de colectare. Aici, vor fi instalate containere de colectare selectivă a deșeurilor de capacitate mare. Suma necesară implementării proiectului la nivelul celor 54 de unități de învățământ din Târgu Mureș este de aproximativ 275.000 de lei și va fi prevăzută la următoarea rectificare bugetară a unității administrativ-teritoriale”, a precizat viceprimarul Alexandru Gyorgy, într-un comunicat.

Cum separăm deșeurile

  • Container albastru – hârtie și carton;
  • Container galben – plastic și metal;
  • Container verde – sticlă;
  • Container negru – deșeu menajer.

Sorin Oprescu poate fi eliberat. Ce au stabilit judecătorii

Judecătorii de la Curtea de Apel din Atena au decis, marți, că Sorin Oprescu, fostul primar al Bucureștiului, poate fi eliberat pe cauțiune.

Suma stabilită este de 5 mii de euro, iar aceasta trebuie plătită până miercuri, 1 iunie.  Cu toate acestea, procedura de extrădare continuă, iar în termen de 40 de zile, judecătorii din Atena trebuie să decidă dacă îl trimit pe Oprescu sau nu în România.

Acesta trebuie să se prezinte de două ori pe lună la o secție de poliție și chiar dacă este liber nu poate părăsi Grecia, informează Digi24.

Fugarul Oprescu, alături de Udrea. Fostul edil al Capitalei a fost condamnat la 10 ani și opt luni de pușcărie

Reamintim că Sorin Oprescu a fost reținut, pe 17 mai, în Atena, în timp ce acesta a încercat să plece spre o insulă din Marea Egee. Oprescu locuia într-o zonă exclusivistă, însă nu a intenționat să rămână în Atena.

Pe numele acestuia a fost emis un mandat european de arestare, după ce a fost condamnat definitiv la 10 ani și opt luni de închisoare pentru corupție de către Curtea de Apel București. El era acuzat de trei infracțiuni: luare de mită, constituire de grup criminal organizat și abuz în serviciu.

Fostul primar a fost prins în flagrant în timp ce lua mită de la un fost director de la Administrația Cimitirelor. Oamenii legii au găsit, în urma perchezițiilor, pe lângă cei 25 de mii de euro, alte sume de bani pe care acesta nu le-a putut justifica în fața anchetatorilor.

Citește și articolul: Sorin Oprescu este de negăsit. Poliția l-a dat în urmărire generală

Mai mulți români au crezut că prețul cireșelor este 4.5 lei, nu 45 de lei: ”Alo, domnu’, e patrușcinci!“

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

În luna mai a anului în curs, prețul cireșelor a depășit orice așteptări, deși țara noastră are aproximativ 1.000 de hectare de livezi de cireșe.

Totuși, până să se coacă frunctele autohtone, România apelează la import.

În cursul primăverii, majoritatea cireșelor sunt aduse de vânzătorii care provin din Grecia, Turcia și Spania.

Deși sunt perisabile, primele cireșe care au apărut pe piețele din România au fost vândute chiar și cu 175 de lei kilogramul

Din cauza prețurilor exorbitante, unii vânzători și-au vândut marfa la suta de grame. Astfel, la începutul lunii mai, un kilogram de cireșe ajungea să fie vândut cu 175 de lei.

Spre seară, comercianții au apelat la reduceri, pentru a putea ”scăpa” de marfa perisabilă.

Vânzătorii au motivat prețul, explicând că există costuri mari cu transportul.

Cu toate acestea, cât de curând, se va coace soiul românesc, de mai, mult mai accesibil pentru buzunarele românilor.

Prețul cireșelor este 45 de lei, nu 4.5

”Și pun eu două grămăjoare, mai adaug una – „jamais deux sans trois“ strigă spiritul francez din mine. Apoi scot frumușel o bancnotă de 5 lei, dau să plec…

”Alo, domnu’, e patrușcinci!“

Mă foiesc, mă răsucesc – ce să fac? acum, dacă tot sunt în pungă, nu se cade să le las. Scot deci o bancnotă de 50 (prea era stingheră-n buzunar). 

Patruzeci și cinci

45, nu 4.5

Kilogramul.

Și mă gândesc cu drag la Creangă, cel cățărătoriu în copacul mătușii Mărioara. Între timp le-am mâncat”, și-a împărtășit filosoful întâmplarea, pe contul de Facebook.

În momentul de față, prețul acestor îndragite fructe, expuse pe tarabele din București, variază între 30 și 50 de lei.

Milioane de decese anual, sute de mii de hectare de teren defrișate și miliarde de dolari cheltuiți pentru fum-  Efectele tutunului și fumatului sunt devastatoare pentru mediul înconjurător

Sursa foto: Pixabay

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) trage un semnal de alarmă cu privire la efectele fumatului și tutunului asupra mediului înconjurător. În ultimii 50 de ani au fost tăiate peste 1,5 miliarde de hectare de păduri pentru cultivarea tutunului, iar anual, 200 de mii de hectare de teren sunt defrișate.

De asemenea, în fiecare an se înregistrează peste 6 milioane de decese din cauza fumatului, iar potrivit OMS, până în 2025, numărul fumătorilor va depăși cifra de 1,3 miliarde.

În 1987, data de 31 mai a fost declarată Ziua Mondială fără Tutun, iar tema din acest an este dedicată naturii și efectelor pe care țigările și tutunul le au asupra mediului înconjurător.

Țigările afectează solul, apa și aerul

La nivel mondial, tutunul este cultivat pe milioane de hectare, iar pentru fabricarea a 300 de țigări este necesară tăierea unui copac, ceea ce a dus la defrișări masive în ultimii 50 de ani. De asemenea, filtrele țigărilor care ajung în apă afectează ecosistemele, infectându-le cu substanțe toxice, iar fumul de tutun conține gaze care produc efecte de seră.

Costul fumatului este de peste 1.400 de miliarde de dolari, adică 1,8% din produsul intern brut (PIB) anual al lumii.

Directorul OMS, Ruediger Krech, a declarat că reziduurile de tutun conțin peste 7 mii de substanțe chimice foarte periculoase ce afectează profund mediul înconjurător.

„Aproximativ 4,5 mii de miliarde de filtre contaminează oceanele, râurile, trotuarele, parcurile şi plajele noastre în fiecare an”, a avertizat Krech, potrivit stiripersurse.ro.

Pentru îndepărtarea deșeurilor provocate de tutun, țările plătesc miliarde de dolari anual. Spre exemplu, China investește aproape 3 miliarde de dolari, India peste 700 de milioane, iar Brazilia și Germania peste 200 de milioane de dolari fiecare.

Spania și Franța au venit cu inițiativa ca industria tutunului să plătească costurile de salubrizare generate de consumul de tutun la nivel mondial, iar OMS a lansat un apel ca filtrele de țigări să fie tratate „ca ceea ce sunt, plastice de unică folosință.”

Potrivit OMS, China este cel mai mare consumator de țigări, fiecare adult fumând în medie peste 4 mii de țigări (11-12 țigări pe zi). În întrega lume se vând aproape 6,5 trilioane de țigări anual, adică 18 miliarde de țigări pe zi.

Citește și articolul: Noua Zeelandă interzice fumatul: vânzarea sau furnizarea de produse din tutun sunt considerate infracțiuni

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
-1 ° C
-0.6 °
-1.2 °
86 %
6.7kmh
100 %
vin
-1 °
S
-2 °
D
-3 °
lun
-3 °
mar
-1 °

Ultimul articol

Mai mulți bani pentru hrana copiilor, persoanelor cu dizabilități și a celor vârstnice

Alocația zilnică de hrană pentru copii, persoane cu dizabilități, persoane vârstnice și alte categorii vulnerabile va crește de la 22 lei la 32 lei/zi. Aceasta...

Avertismentul de călătorie pentru Iran a fost crescut la nivelul maxim

9 din 9. Acesta este nivelul maxim al avertismentului de călătorie emis de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) pentru Republica Islamică Iran. Iar MAE explică și...

Explozie puternică în sediul Poliției Rutiere Lugoj; doi polițiști au fost răniți

Incident deosebit de grav ieri, în județul Timiș, în sediul Poliției Rutiere din municipiul Lugoj. Mai precis, într-o anexă a Poliției Rutiere din Lugoj, unde...