Sursă foto: HotNews
Sursă foto: HotNews

Liderul AUR George Simion a declarat că toate schimbările propuse în învățământul preuniversitar vor afecta profund elevii, precizând că numărul minim de note ar trebui însoțit de ritmicitate a notării.

De asemenea, acesta a precizat că a lăsa la latitudinea profesorilor modalitatea în care îi va evalua pe elevi va duce la o serie de riscuri.

„Este greşită eliminarea tezelor, acestea reprezentând sinteza cunoştinţelor dintr-o anumită perioadă de studiu şi măsura competenţelor acumulate la finalul acelei perioade. Cât despre totala autonomie a profesorului în evaluarea ritmică, ea poate da naştere la situaţii în care profesorul poate avantaja sau dezavantaja un elev în funcţie de anumite interese”, a spus Simion, potrivit news.ro.

Elevii și părinții sunt puși în fața unor schimbări radicale. Sistemul de învățământ din România, între disperare și digitalizare

Totodată, liderul AUR din Senat, Claudiu Târziu, a susținut că elevii nu se pot educa pe internet, precizând că în perioada pandemiei, învățământul online a fost o catastrofă.

Târziu a precizat că elevii au nevoie de interacțiune umană, iar profesorii nu trebuie să devină doar niște simpli „facilitatori” pentru resurse de pe internet. Mai mult, cadrele didactice au datoria să-i facă pe elevi să înțeleagă rolul lor în această societate, așa cum se face în majoritatea școlilor din Europa.

Liderul senatorilor AUR a atras atenția că prin introducerea de noi discipline în planul de învățământ înseamnă renunțarea la atel discipline, iar numărul maxim de ore pe săptămână nu poate depăși 26 de ore.

„Nu în ultimul rand, vacanţele mobile introduc diferenţieri inacceptabile între elevi. Ele vor genera discuţii şi probleme greu de soluţionat. De aceea, considerăm că structura anului şcolar ar trebui să fie unitară la nivelul întregii ţări”, a declarat Claudiu Târziu.

Reamintim că AUR susține revenirea la sistemul de învățământ clasic românesc, de inspirație Spiru Haret, sistem ce a dus la educarea poporului și a generat personalități inclusiv la nivel mondial.

Citește și articolul: Este Eugen Teodorovici omul AUR la Finanțe? Explicațiile lui Claudiu Târziu

Articolul precedentSibienii se plâng de numărul foarte mare de pisici
Articolul următorDacian Cioloș și-a dat demisia din USR
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.