Sursa foto: Pixabay

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) trage un semnal de alarmă cu privire la efectele fumatului și tutunului asupra mediului înconjurător. În ultimii 50 de ani au fost tăiate peste 1,5 miliarde de hectare de păduri pentru cultivarea tutunului, iar anual, 200 de mii de hectare de teren sunt defrișate.

De asemenea, în fiecare an se înregistrează peste 6 milioane de decese din cauza fumatului, iar potrivit OMS, până în 2025, numărul fumătorilor va depăși cifra de 1,3 miliarde.

În 1987, data de 31 mai a fost declarată Ziua Mondială fără Tutun, iar tema din acest an este dedicată naturii și efectelor pe care țigările și tutunul le au asupra mediului înconjurător.

Țigările afectează solul, apa și aerul

La nivel mondial, tutunul este cultivat pe milioane de hectare, iar pentru fabricarea a 300 de țigări este necesară tăierea unui copac, ceea ce a dus la defrișări masive în ultimii 50 de ani. De asemenea, filtrele țigărilor care ajung în apă afectează ecosistemele, infectându-le cu substanțe toxice, iar fumul de tutun conține gaze care produc efecte de seră.

Costul fumatului este de peste 1.400 de miliarde de dolari, adică 1,8% din produsul intern brut (PIB) anual al lumii.

Directorul OMS, Ruediger Krech, a declarat că reziduurile de tutun conțin peste 7 mii de substanțe chimice foarte periculoase ce afectează profund mediul înconjurător.

„Aproximativ 4,5 mii de miliarde de filtre contaminează oceanele, râurile, trotuarele, parcurile şi plajele noastre în fiecare an”, a avertizat Krech, potrivit stiripersurse.ro.

Pentru îndepărtarea deșeurilor provocate de tutun, țările plătesc miliarde de dolari anual. Spre exemplu, China investește aproape 3 miliarde de dolari, India peste 700 de milioane, iar Brazilia și Germania peste 200 de milioane de dolari fiecare.

Spania și Franța au venit cu inițiativa ca industria tutunului să plătească costurile de salubrizare generate de consumul de tutun la nivel mondial, iar OMS a lansat un apel ca filtrele de țigări să fie tratate „ca ceea ce sunt, plastice de unică folosință.”

Potrivit OMS, China este cel mai mare consumator de țigări, fiecare adult fumând în medie peste 4 mii de țigări (11-12 țigări pe zi). În întrega lume se vând aproape 6,5 trilioane de țigări anual, adică 18 miliarde de țigări pe zi.

Citește și articolul: Noua Zeelandă interzice fumatul: vânzarea sau furnizarea de produse din tutun sunt considerate infracțiuni

Articolul precedentUn șofer băut a fost reținut de polițiști după ce a fost reclamat de către fiul lui
Articolul următorMai mulți români au crezut că prețul cireșelor este 4.5 lei, nu 45 de lei: ”Alo, domnu’, e patrușcinci!“
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.