Foto: Facebook/Casa lui Patrocle
Foto: Facebook/Casa lui Patrocle

Asociația Casa lui Patrocle se confruntă cu un nou caz de abandon și face apel la oameni să ia în calcul adopția, ca unică formă de a sprijini asociațiile pentru protecția animalelor.

Într-un text distribuit pe contul de Facebook, membrii asociației din Suceava au reluat problema abandonului.

6 pui proaspăt născuți au fost aruncați într-un sac, riscând să moară prin asfixiere

Cum de n-au murit prin asfixiere până când cineva i-a identificat a fost o simplă minune, dar minutele din viața lor se scurgeau, iar noi eram în căutare disperată de o soluție. Iar atunci când oamenii buni se unesc pentru a face bine, multe vieți pot fi salvate. Prietena noastră de nădejde, Veronica, i-a preluat pe toți la biberonat, iar ca o mamă le-a călăuzit pașii către o viață marcată de independență. 4 la număr au mai rămas. 2 și-au găsit familii pentru totdeauna. Ceilalți, însă, încă mai pot să spere la un miracol”, se arată în textul publicat pe contul de Facebook.

Salvatorii au precizat că toți cățelușii sunt educați, știu să mănânce singuri, să se joace frumos și să interacționeze armonios cu oamenii. Sunt pufoși, la maturitate vor crește de talie mică-medie, au fost deparazitați complet, au declarat membrii asociației.

Casa lui Patrocle, despre abandon: ”Adevăratul ajutor este adopția. Vă încurajăm să adoptați un amărât”

Reprezentanții au țintut să explice că activitatea lor, ca ONG, poate merge mai departe, doar în baza implicării colective.

Prin urmare, cel mai mare ajutor pe care-l pot primi și pentru care sunt eterni recunoscători sunt adopțiile.

Fericire mai mare de atât nu am identificat până acum. Așadar, dacă vă lipsește un stop de veselie, vă încurajăm să adoptați un amărât a cărui poveste este de-a dreptul catastrofală”, au mai spus salvatorii.

Pentru a susține activitatea asociației, puteți dona aici:

  • ASOCIAȚIA CASA LUI PATROCLE
  • Ron:  RO22BRDE340SV63867373400
  • Euro: RO18BRDE340SV63867453400
  • SWIFT: BRDEROBU
  • PayPal: casaluipatrocle@gmail.com
  • Cu cardul: https://bit.ly/3nzNtm3
  • Revolut: 0752 818 517
Articolul precedentBulgaria nu îşi mai permite să întreţină cetăţeni ucraineni în hotelurile de pe plajă
Articolul următorTanczos Barna și panourile fotovoltaice. Mii de dosare așteaptă să fie evaluate
Jurnalist full-time / Pesimist part-time