Craiova a demarat o campanie de colectare a deșeurilor electrice și electronice

Campania se va încheia în data de 5 iunie, dată la care sărbătorim Ziua Mediului

ECOTIC, împreună cu Primăria Municipiului Craiova și Recyclable D&D Waste, organizează, în perioada 23 mai – 5 iunie, o campanie de colectarea a deșeurilor de echipamente electrice și electronice.

ECOTIC este prima organizație a producătorilor și importatorilor de echipamente electrice și electronice (EEE) din România, fondată în anul 2006 cu scopul de a aduce mai multă eficiență și omogenitate în îndeplinirea responsabilităților de mediu ale acestora.

Firma gestionează deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) în numele a aproximativ 700 de producători și importatori afiliați.

Persoanele care vor colecta și preda deșeuri electrice pe parcursul campaniei din Craiova vor participa la o tombolă

În urma extragerii, vor fi oferite mai multe premii: cuptor cu microunde, mixer cu bol și boxă portabilă.

Extragerea câștigătorilor vă avea loc pe 6 iunie, ora 12:00 la Caravana ECOTIC.

Până pe 6 iunie este posibilă și colectarea gratuită de la domiciliu pentru deșeurile electrice voluminoase, arată Radio Eco Natura.

Comenzile de predare se fac la 0790.315.170.

Apoi, din 3 iunie, Caravana ECOTIC, muzeul mobil al deșeurilor electrice, va staționa în fața teatrului Marin Sorescu. Conform comunicatului publicat pe pagina de Facebook, incursiunea în lumea reciclării deșeurilor electrice prin intermediul acestui instrument interactiv îi face pe cei care o vizitează să înțeleagă importanța colectării separate prin prisma materialelor reciclabile, dar și periculoase care se pot recupera din echipamente.

Cu ocazia Zilei Mediului, sărbătorită pe data de 5 iunie, ECOTIC va organiza ateliere de eco educație destinate copiilor

În data de duminică, 5 iunie, cei mici sunt așteptați între orele 11:00 – 14:00 la o serie de activități distractive. Toate acestea au ca scop înțelegerea importanței colectării separate.

Mai multe detalii legate de campanie și regulamentul acesteia sunt disponibile pe site-ul ECOTIC.

Articolul precedentPrețul petrolului, în creștere. Uniunea Europeană și conflictul cu Ungaria privind interzicerea importurilor de țiței din Rusia continuă
Articolul următorCostel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași, târăște instituția într-o serie de scandaluri
Jurnalist full-time / Pesimist part-time