-0.7 C
București
joi, 15 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 400

Fermierii susțin că muncesc pe „doi lei” din cauza Programului „Tomata”. Prețul roșiilor a scăzut la comercianții en-gros

Sursa foto: Pixabay

În sudul țării, fermierii au ajuns să-și vândă roșiile la un preț de nimic, aceștia precizând că se va ajunge la o supraproducție, informează Adevărul.ro.

Prin Programul „Tomata”, peste 17 mii de fermieri au optat pentru sprijinul de 3.000 de euro, județul Olt fiind campion la numărul de cereri depuse, aproape 6 mii. Acest lucru a distorsionat piața, iar fermierii se tem că nu vor avea unde să-și vândă roșiile din cauza că prețul a scăzut foarte mult.

Spre exemplu, în piața volantă din Caracal, prețul la roșii a fost de 7 lei/kg, iar la castraveți de 5 lei/kg. Mai mult, căpșunile se vând cu 8 lei/kg, usturoiul-3 lei/legătura, morcovii – 3 lei/legătura, ceapa verde – 3 lei/legătura, iar salata – 2 lei/bucata.

În sudul județului Olt, prețul tomatelor ajunge și la 2 lei/kg

De asemenea, până și „aurul roșu”, cireșele, au scăzut la 15 lei/ kg, comercianții luptând umăr la umăr pentru clienți, scăzând prețurile. Chiar dacă scăderea prețurilor este o veste bună pentru majoritatea oamenilor, producătorii care și-au încălzit toată iarna solariile își strigă disperarea, ei fiind nevoiți să vândă produsele mai scump.

Pe piață apar roșiile din solariile neîncălzite, iar producătorii care nu au investit în încălzire vând la un preț mai ieftin produsele deoarece atât ei, cât și cei care au încălzit solariile, vor lua 3.000 de euro de stat prin programul „Tomata.”

„Acum, cu prelungirea termenului de recoltare (n.r. –  s-a fixat la început în program condiţia ca fermierul să recolteze şi să comercializeze până la 10 iunie 3 tone tomate/1.000 m.p., însă între timp termenul de recoltare s-a extins până la 1 iulie), pe noi ne-a terminat. Păi, cât mai chinuit eu, şi de când, şi acum ia şi ei tot ca noi!“, a declarat un fermier ce  îș vinde legumele într-o piață din Slatina.

De asemenea, în sudul județului Olt, roșiile se vând en-gros la un preț foarte mic: 1,5/2 lei pe kilogram, producătorii fiind la mâna celor care achiziționează legume cu sutele de kilograme.

Cei  care nu au o bază stabilă de clienți se așteaptă la ce este mai rău în următoarea perioadă deoarece prețul ar putea să scadă atât de mult încât să nu se mai justifice costurile de recoltare. Mai mult, producția ar putea să fie atât de mare încât să nu mai existe cumpărători care să achiziționeze cu tonele din piețe sau din ușa solarului.

Citește și articolul: Grecia se confruntă cu prețuri extreme, iar numărul clienților din restaurante s-a redus substanțial

Putin avertizează: „Vom lovi ținte de care încă nu ne-am atins”

Sursa foto: Pixabay - Dimitro Sevastopol
Sursa foto: Pixabay - Dimitro Sevastopol

Președintele Rusiei Vladimir Putin a anunțat că dacă Ucraina va primi lansatoare de rachete Himars, armata rusă va lovi „ținte de care încă nu s-a atins”, informează agenția rusă TASS.

Liderul de la Moscova nu a precizat care ar fi țintele, afirmând că livrarea de armament doar prelungește războiul.

Președintele Ucrainei a anunțat că dorește să-și echipeze armata cu sisteme ce pot fi încărcate cu tipuri diferite de muniție pentru  a lovi mai multe ținte rusești, cum ar fi stocurile de arme.

Joe Biden, președintele Statelor Unite, s-a angajat să trimită Ucrainei lansatoare de rachete Himars după ce Kievul a dat asigurări că nu vor folosi armele pentru a ataca un teritoriu rusesc.

Războiul din Ucraina continuă. Mii de soldați ruși și-au pierdut viața de la debutul războiului din 24 februarie. Papa Francisc, apel disperat pentru pace în lume

Chiar dacă Ucraina dispune de lansatoare de rachete multiple, furnizate de Cehia, Zelenski a precizat că sunt sisteme vechi, din perioada Războiului Rece. În urmă cu o zi, Kievul a fost bombardat de către armata rusească, atacurile vizând căi ferate și infrastructuri.

Războiul din Ucraina și Rusia nu a trecut neobservat de liderul Bisericii Catolice, care a făcut din nou apel la negocieri de pace. Suveranul Pontif a rugat liderii națiunilor să nu „conducă umanitatea la distrugere.”

La 103 de zile de la începutul conflictului ruso-ucrainean, Papa Francisc a cerut negocieri reale și o încetare a focului „pentru găsirea unei soluții prin care țipătul disperat al oamenilor care suferă să fie auzit, în respect pentru viață”.

Totodată, șeful Bisericii Catolice a anunțat că așteaptă momentul prielnic să facă o vizită în Ucraina, precizând că nu este ușor de luat o decizie, luând în considerare atacurile continue ale rușilor asupra orașelor ucrainene.

De asemenea, săptămâna aceasta, Papa va primi mai mulți reprezentanți ai guvernului ucrainean.

Încă din prima zi de conflict între cele două țări, Papa Francisc a multiplicat apelurile de pace, dar fără să fi numit direct nici pe Vladimir Putin și nici Rusia.

Citește și articolul: Pele îl roagă pe Putin să oprească războiul: ”Puterea de a opri acest conflict este în mâinile dumneavoastră”

România și Ungaria, singurele țări din UE cu cele mai puține femei în guvern

Guvernul Ciucă (captură ședință)

Guvernul României, condus de Nicolae Ciucă, are în componența sa doar o singură femeie în poziție de ministru, Gabriela Firea, clasându-ne alături de Ungaria printre singurele țărin din Uniunea Europeană unde femeile au o reprezentativitate infimă, informează ziare.com.

Spania, pe de altă parte, este țara unde se regăsesc cele mai multe femei în guvern (14), iar în medie, în statele membre UE, guvernele au în componență cel puțin 6 femei.

De asemenea, Bulgaria, ce are cu un minister mai puțin decât țara noastră, are în componența executivului 5 femei. Totodată, din cele 27 de state membre, 6 au premier o femeie.

România se află la coada clasamentului în ce privește egalitatea de gen în Uniunea Europeană

Țara noastră se află, potrivit unui studiu european realizat anul trecut, la coada clasamentului când vine vorba de egalitatea de gen în UE, fiind pe locul 25, în fața Ungariei și Greciei. La polul opuse se află Suedia și Danemarca, acestea fiind pe primele locuri.

Senatul României a adoptat, pe 23 mai, un proiect de lege prin care partidele politice sunt obligate să pună pe listele de la parlamentare cel puțin o treime din candidați femei.

Proiectul de lege a fost inițiat de peste 60 de parlamentari din toate partidele politice în afară de AUR.

În expunerea de motive, România este la mică distanță de Republica Democrată Congo când vine vorba de puterea politică a femeilor.

Reamintim că ministrul Familiei Gabriela Firea a declarat, cu ocazia zilelor europene ale inegalității salariale, că diferența de salarizare la nivel european dintre bărbați și femei este de 14,1%.

„Femeile muncesc dublu: și acasă, și la serviciu. Cresc copiii, spală, calcă, fac de mâncare…Sunt și bărbați care se implică în treburile casnice, dar în număr mai mic, din păcate”, a scris ministrul Familiei Gabriela Firea pe o rețea de socializare în octombrie anul trecut.

De asemenea, potrivit Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, în perioada de pandemie a crescut violența în familie, fiind înregistrate cu 2,3 % mai multe sesizări din partea femeilor agresate de partenerii lor de viață.

Citește și articolul: Gabriela Firea vrea să reducă diferența de remunerare dintre femei și bărbați

Mitrea, despre noile reglementări privind incitarea la ură sau discriminare: „Cine aplică legea o va face și în funcție de interese”

Sursa: Realitatea.net

Fostul parlamentar PSD și ministru Miron Mitrea, condamnat în 2015 la închisoare cu executare pentru luare de mită, a vorbit aseară despre ultimele reglementări în materia Dreptului penal, legate de incitarea la ură sau discriminare.

După cum de altfel ne și putem aștepta, noile reglementări ar putea duce inclusiv la abuzuri, acest aspect fiind subliniat și de Mitrea.

În analiza sa de la Realitatea TV, Miron Mitrea consideră că astfel de reglementări sunt cu adevărat necesare, însă totodată se poate vorbi și despre o „Cutie a Pandorei”. În același timp, Mitrea a punctat că, în opinia sa, „în spatele unei înjurături de mamă stă o proastă creștere”.

Abuzurile verbale au depășit limita normalității. Acesta este adevărul crunt.

Dacă aș fi naiv, aș saluta o așa lege. Bunele intenții în politică nu sunt suficiente. Cei care vor aplica legea, vor pune la punct adversarii politici.

Deci, se deschide o Cutie a Pandorei. (…) Cine aplică legea o va face și în funcție de interese. Legea este folositoare, dar cred că va trebui să vedem ce se întîmplă cu ea. Nu sunt așa speriat că va funcționa rău.

Nu cred că există vreo comisie imparțială, dar se poate crea un anumit echlibru. Nu va exista obiectivitate, dar cumulul deciziilor mai multor membri va aduce o anumită imparțialitate”, a spus Miron Mitrea pentru sursa citată.

Vineri, Klaus Iohannis a promulgat Legea pentru modificarea art. 369 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, ceea ce înseamnă inclusiv că românii care își vor striga nemulțumirea față de un politician sau partid politic riscă să meargă la pușcărie.

Concret, noua formă arată că „incitarea publicului, prin orice mijloace, la violenţă, ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane sau împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de persoane definită pe criterii de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenenţă politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA considerate de făptuitor drept cauze ale inferiorităţii unei persoane în raport cu celelalte se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.

Jandarmeria anunță primele măsuri după incidentele de la SAGA Festival: amenzi și dosare penale

Sursa: Facebook

Au fost făcute publice primele măsuri legate de incidentele de la SAGA Festival, legate inclusiv de decesul a două persoane, despre care se bănuiește că au murit în urma unor supradoze de droguri.

Au fost aplicate zeci de amenzi, a anunțat Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București, fiind deschise mai multe dosare penale, atât pentru trafic și consum de droguri, dar și pentru alte infracțiuni.

Potrivit Gândul, în vizorul oamenilor legii ar fi și un bărbat care era angajat din stafful auxiliar al festivalului – din zona restaurante. Acesta ar fi cercetat penal după ce a fost prins de autorități cu o cantitate de droguri la el, cel mai probabil pentru consumul propriu.

În perioada 3-4 iunie a.c., în urma încălcării normelor legale în vigoare de către anumiți participanți, jandarmii au aplicat 7 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 7.000 de lei, conform prevederilor Legii nr. 61 din 1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, au fost întocmite actele necesare începerii cercetărilor pentru 77 de fapte de natură penală, în urma constatării, împreună cu B.C.C.O. București, a unor încălcări ale prevederilor legale privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, dar și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, precum și furtul calificat”, a transmis Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București, într-un comunicat.

Doi tineri care au participat la Saga Festival au murit – un tânăr din Republica Moldova, în vârstă de 25 de ani, a intrat în șoc cardio-respirator și a fost declarat decedat în ambulanță, iar al doilea, care era la Terapie Intensivă, la secția de toxicologie a Spitalului Pantelimon, ar fi decedat sâmbătă.

De altfel, din cauza consumului de stupefiante alți cinci participanți au ajuns la Spitalul Pantelimon și la Spitalul Floreasca, în total zeci de oameni solicitând ajutor specializat. Totodată, au fost înregistrate mai multe sesizări legate de furturi de telefoane și au fost primite zeci de apeluri 112 privind volumul muzicii.

Copilărie fără părinți. Munca în străinătate desparte mii de familii în România

Sursa foto: Pixabay

Potrivit Autorității Naționale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, peste 12 mii de copii din țara noastră aveau la sfârșitul anului trecut ambii părinți plecați în străinătate, informează Capital.ro

De asemenea, numărul copiilor cu un singur părinte plecat la muncă în țări străine este de 76 de mii, mai mult cu aproape 3 mii de copii față de 30 septembrie 2021.

Aproate toți copiii au ambii părinți în străinătate au rămas în grija rudelor de până la gradul IV, restul fiind plasați la un asistent maternal, centru de plasament sau alte familii sau cunoscuți.

Milioane de români au ales Occidentul. Numărul celor care pleacă din România a crescut alarmant

Secretarul de stat în cadrul Departamentului Românilor de Pretutindeni, Florin Cârciu, a anunțat în urmă cu câteva zile că neoficial, aproape 8 milioane de români se află în afara granițelor țării.

Acesta a amintit că peste 500 de mii de conaționali se află în Franța, dar există țări unde numărul românilor ajunge și la un milion sau mai mult de un milion. Secretarul de stat a dat asigurări că Executivul va găsi soluții pentru a aduce o parte din cei plecați în afara granițelor acasă.

„(…) Să îi convingem prin măsuri să se întoarcă acasă, să lucreze în România. Vom găsi soluţii prin echivalarea salariilor sau apropiere de salariile din afara graniţelor, acolo unde se regăsesc astăzi”, a declarat Cârciu.

Reamintim că cei mai mulți români în afara granițelor se află în Italia, Spania, Franța și Germania. Din cauza pandemiei de Covid-19, peste un milion de locuri de muncă în primul trimestru din 2020 au fost închise în Spania, iar aproximativ 100 de mii de români au ajuns dependenți de ajutorul dat de statul spaniol după ce și-au pierdut slujbele.

Charlotte Levionnois, de la OECD, co-autoare a „Romanian Talent Abroad”, a precizat într-un articol pentru panorama.ro că două treimi dintre românii care pleacă din țară pleacă la muncă.  

De asemenea, cei mai mulți dintre emigranții absolvenți de învățământ superior optează pentru țări precum SUA, Canada, Franța, Germania și Regatul Unit, iar cei mai puțin educați trăiesc în sudul Europei, mai exact în Spania și Italia.

Citește și articolul: A început ultima etapă din Recensământul Populației

Zeci de persoane au fost împușcate în Statele Unite

Sursa foto: Twitter

Sâmbătă seară, pe o stradă din Philadelphia, Statele Unite, trei persoane au fost ucise și 11 rănite, după ce mai mulți indivizi au deschis focul asupra mulțimii, informează Digi24.

Inspectorul D.F. Pace a declarat că persoanele au fost lovite de gloanțe și internate de urgență la spital.

„14 persoane, din câte ştim noi, au fost lovite de gloanţe şi spitalizate. Trei dintre aceste persoane, doi bărbaţi şi o femeie, au fost declarate decedate după ce au ajuns la spitale cu multiple plăgi prin împuşcare”, a declarat Pace.

Tragedie în Texas: 19 copii dintr-o școală primară au fost uciși de un tânăr de 18 ani

Potrivit oamenilor legii, trăgătorii au deschis focul asupra mulțimii în zona South Street, un loc foarte circulat în Philadelphia.

„Vă puteţi imagina că erau sute de oameni care se aflau pe South Street, ca în fiecare sfârşit de săptămână, când a avut loc acest incident armat”, a mai spus inspectorul.

Polițiștii au deschis focul asupra unuia dintre atacatori, dar cu toate acestea nu s-au făcut arestări. Oamenii legii au reușit să recupereze două pistoale și se așteaptă să primească înregistrările camerelor de supraveghere ale magazinelor din apropiere.

Reamintim că după atacul din 24 mai, când au fost ucise 21 de persoane într-o școală din Texas, peste 20 de incidente armate au mai avut loc în Statele Unite.

Un părinte a cărui fiica a fost ucisă în atacul din Texas a declarat că în momentul în care au început să se audă focuri de armă, polițiștii nu au intervenit. Mai mult, un alt martor a menționat că femeile ce se aflau în zonă strigau către polițiști să intre în școală, dar aceștia nu au intrat.

Oamenii legii au mărturisit că bărbatul ce a ucis 21 de oameni s-a închis într-o sală de clasă, aceștia încercând apoi să ajungă la el.

Citește și articolul: Drama părinților ce și-au pierdut copiii în atacul din Texas. Martorii oculari susțin că poliția nu a intervenit la timp

Războiul mondial al pâinii, în desfășurare. Blocarea cerealelor în Ucraina, o adevărată problemă globală

Sursa foto: Pixabay

Luigi di Maio, ministrul de Externe al Italiei, a precizat că din cauza blocării cerealelor în Ucraina a început „războiul mondial al pâinii”, informează Digi24. Oficialul italian a susținut că această situație va duce la noi conflicte în Africa.

„Războiul mondial al pâinii este deja în desfăşurare şi trebuie să-l oprim. Riscăm (să ne confruntăm cu) instabilitatea politică în Africa, cu proliferarea organizaţiilor teroriste, cu lovituri de stat: toate acestea, ca urmare a crizei cerealelor cu care ne confruntăm”, a declarat Luigi Di Maio.

Reamintim că Ucraina reprezintă unul dintre principalii exportatori mondiali de cereale și fertilizatori pentru agricultură. Mai mult, mărfurile sunt fundamentale pentru securitatea alimentară în zeci de țări din Africa.

Moscova își intensifică propaganda și a instituit un lagăr informațional de-a lungul Rusiei

Ministrul italian de Externe a avertizat că este nevoie de ca Putin să ajungă la un acord de pace care să includă un acord și asupra cerealelor.

„(…) Dar şi un acord privind încetarea focului care să permită evacuarea femeilor, a civililor şi a copiilor aflaţi sub bombele ruse în estul Ucrainei de 100 de zile”, a mai spus acesta.

În momentul de față, 30 de milioane de cereale sunt blocate în porturile ucrainene de către armata rusească. Mai mult, oficialul italian a informat că toate statele UE acționează pentru a debloca toate cantitațile de grău care trebuie să iasă din Ucraina.

Guvernul italian a anunțat că vrea să demineze porturile Ucrainei și să creeze „coridoare maritime” pentru transportul grâului, cum este cazul portului Mariupol.

ONU a tras un semnal de alarmă cu privire la repercusiunile pe care le are războiul dintre Ucraina și Rusia, ambele țări fiind exportatoare de cereale.

Astăzi, 5 iunie, au fost raportate noi explozii în capitala Ucrainei, Kiev și Donețk. De asemenea, alte patru localități au fost ținta unor atacuri cu rachete. În urmă cu o zi, rușii au bombardat cea mai mare mănăstărie din lemn din Ucraina, înăuntru fiind peste 300 de refugiați.

Liderul de la Kiev îi acuză pe militarii Moscovei că știau sigur ce obiectiv atacă.

Citește și articolul: Când viața bate filmul. Volodimir Zelenski, transformat în idolul generației căreia îi este teamă să meargă în Armată, este actorul de comedie care a ajuns președintele Ucrainei

Domeniul HORECA, abandonat. Angajații obțin sub salariul mediu net pe economie

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Potrivit datelor Salario, 82% dintre angajații din domeniul HORECA primesc sub salariul mediu net pe economie ( 3.937 lei), iar 42,2% obțin salariu cuprins între 2.000 și 3.000 de lei.

De asemenea, 21,7% dintre cei care lucrează în restaurante, hoteluri și cafenele câștigă sub 2.000 de lei, 14,2% obțin venituri între 4.000 și 7.000 de lei și doar 4,1% ajung să primească lunar peste 7.000 de lei, informează G4media.ro.

Totodată, Turismul, Sport & Welness și Pază și protecție sunt cele mai slab plătite sectoare din economie, cu o medie salarială de 3.000 de lei.

Roxana Drăghici, Head of Sales la eJobs România, liderul pieței de recrutare din România, a precizat că deficitul de forță de muncă din domeniul Turismului reprezintă o problemă serioasă pentru mii de afaceri.

Mii de oameni au decis să renunțe la joburile din HORECA deoarece, majoritatea angajatorilor oferă un salariu mic, iar munca este titanică.

HORECA, în colaps. Angajați din Nepal – bucătari și ospătari în restaurantele românești

De asemenea, Drăghici a susținut că această migrare masivă înspre alte domenii a fost provocată de lipsa de interes din partea angajatorilor față de angajați, salariul mic și orele multe de lucru.

„Cel mai mult se recrutează în acest moment agenți de turism, recepționeri și personal pentru curățenie”, a spus Roxana Drăghici.

Un agent de turism câștigă anual 2.600 de lei, iar la veniturile acestuia se adaugă și comisionul din vânzări sau diverse bonusuri de performanță. În perioada estivală, cei care lucrează ca agent de turism își pot dubla salariul, având și reduceri privind pachetele de vacanță.

Cele mai mici salarii se oferă celor care lucrează ca barman (1.750 lei), hostess (1.700 lei), chelner (1.900 lei) și casieri (2.000 lei). Totodată, orașele cu cele mai mici salarii medii nete din Turism sunt în Cîmpina (1457 lei), Reșița (1.600 lei), Pașcani (1.640 lei), Călărași (1.900 lei) și Sinaia (2.000 lei).

La polul opus, în București se câștigă cel mai bine (3.200 lei), Cluj-Napoca (3.000 lei), Timișoara ( 2.800 lei), Constanța (2.800 lei) și Brașov (2.800 lei).

Totodătă, un manager de hotel poate câștiga un salariu mediu net de 7.500 de lei, director general (9.000 lei), iar maxim 18.000 lei. Mai mult, un bucătar-șef câștigă la nivel național 4.000 de lei minim, iar salariul maxim poate să ajungă până la 8.000 de lei.

Un asistent de zbor câștigă 4.800 de lei minim, iar salariul maxim poate ajunge la 13.000 de lei.

Citește și articolul: Ciucă îi liniștește pe cei din HoReCa: România este o țară sigură

Haos pe un aeroport din Anglia. Zeci de români au fost obligați să părăsească avionul

Avion
Avion. Sursa foto: pixabay. com

Pe aeroportul Gatwick din sud-estul Angliei, zeci de pasageri români au fost obligați să părăsească avionul după ce au stat mai mult de trei ore pe pista și au așteptat aeronava. Aceștia au fost îmbarcați și coborâți din nou deoarece zborul s-a anulat, informează G4media.

Pasagerii au pierdut toate zborurile de legătură, așteptând pe pista aeroportului. Din nefericire, zeci de aeroporturi din Marea Britanie se confruntă cu probleme serioase deoarece mai multe companii au anulat sute de zboruri spre orașe importante.

Grant Shapps, secretarul pentru transport, a anunțat că va avea întâlniri cu șefii aviației pentru a afla „ce a mers prost”, în contextul în care pasagerii se confruntă cu întârzieri.

Probleme în mai multe țări din Europa

În urmă cu o săptămână, pe aeroportul din Dublin, Irlanda, 1000 de persoane nu au mai putut călători cu avionul din cauza situației haotice cu care se confruntă administrația aeroportului.

Guvernul a intervenit imediat pentru a rezolva această problemă, iar compania aeriană s-a angajat să plătească cheltuiala în plus a pasagerilor care au pierdut zborurile.

Pe lângă operatorul aerian din Dublin, și compania olandeză KLM a încetat să mai vândă bilete pentru patru zile din cauza haosului care a intervenit. Mai mult, compania daneză le-a oferit pasagerilor posibilitatea de a face o nouă rezervare ca alternativă pentru a evita cozile de la aeroport.

Situația s-a extins și în Statele Unite, Delta AirLines anulând peste 500 de cruse în weekendul algomerat de Memorial Day. De asemenea, American Airlines a anulat 100 de zboruri doar luni.

Și în România, pe aeroportul din Otopeni, 180 de persoane au rămas în aeroport după ce  zborul charter pe ruta București-Antalya, efectuat de operatorul Aeroo Direkt, a fost anulat.

„Cei 180 de pasageri au fost asistați la preluarea bagajelor de cală și au fost conduși în zona publică, într-o sală de așteptare, unde se pot întâlni cu turoperatorul. În această zonă, personalul CNAB le oferă în continuare asistență”, a anunțat Biroul de presă al CNAB.

Citește și articolul: Un bărbat s-a plimbat cu un pistol pe aeroportul din Timişoara

Țara unde 2% din populație se află în închisoare. Guvernul a declarat stare de urgență

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Potrivit unui raport Amnesty International, El Salvador a ajuns țara unde aproape 2 % din populație se află în detenție, autoritățile salvadoriene fiind acuzate de încălcări masive ale drepturilor omului, informează CNN.

De asemenea, potrivit raportului, de la sfârșitul lunii martie și până în prezent și-au pierdut viața zeci persoane, țara fiind plasată în stare de urgență după creșterea numărului de omucideri din cauza conflictelor dintre bandele Barrio 18 și MS-13.

Măsura luată de adunarea legislativă vine în contextul în care, într-o singură zi, 62 de persoane au fost ucise din cauza conflictului, măsura fiind prelungită de două ori.

El Salvador, plasată în stare de urgență pentru a face față unei creșteri a numărului de omucideri

Potrivit unei declarații a guvernului salvadorian, peste 36 de mii de persoane au fost reținute și trimise în închisoare, autoritățile salvadoriene fiind acuzate de  „încălcări flagrante și pe scară largă ale drepturilor omului și pedepsesc persoanele care trăiesc în sărăcie.”

Directorul pentru America la Amnesty International, Erika Guevara-Rosas, a declarat că autoritățile ar trebui să intervină pentru a opri conflictele dintre traficanții de droguri.

„În loc să ofere un răspuns eficient la violența dramatică provocată de bande și la provocările istorice de securitate publică cu care se confruntă țara, ele supun poporul salvadorian unei tragedii”, a precizat aceasta.

De asemenea, peste 1.000 de copii au ajuns să fie reținuți în centre pentru tineri, mulți fiind acuzați că fac parte dintr-un grup ilegal de organizații teroriste.

Reamintim că în țara noastră, potrivit unui raport publicat de Consiliul Europei, deținutul român are, în medie, 34 de ani și își petrece trei ani în închisoare. De asemenea, din 100 de deținuți, cinci sunt femei.

Totodată, în țările nordice și și Olanda au cei mai puțini cetățeni încarcerați sau eliberați sub probațiune. La polul opuse se află Turcia, Anglia și Polonia, unde sunt înregistrate cele mai mari rate de încarcerare și probațiune.

Raportul Consiliului Europei arată că rata de încarcerare din România a scăzut cu 17% între 2005 şi 2015, iar timpul petrecut în închisori de deţinuţi a crescut cu 30% în aceeaşi perioadă.

Citește și articolul: Închisoare cu executare pentru un șofer prins în flagrant cu 400 de euro mită

Tragedie la festivalul SAGA din București

Sursa foto: Facebook/ Saga Festival

Un tânăr din Republica Moldova, de doar 25 de ani, a fost adus vineri seara în stare gravă la spital în urma unei supradoze, acesta participând la Festivalul SAGA din București, informează Digi24.

Din nefericire, tânărul a intrat în stop cardio-respirator în ambulanță, medicii confirmând decesul.

De asemenea, alți trei tineri au ajuns în stop cardio-respirator după ce au consumat substanțe ilegale, ei fiind transportați de urgență la Spitalul Floreasca și Sfântul Pantelimon.

Un al doilea tânăr, care era la Terapie Intensivă, la secția de toxicologie a Spitalului Pantelimon, ar fi decedat sâmbătă

Pe toată durata festivalului, șapte tineri au ajuns vineri seara la spital, trei dintre aceștia fiind în stare gravă.

Mai mult, 30 de persoane au fost ridicate de oamenii legii deoarece aveau asupra lor substanțe interzise.

Agenția Națională Antidrog a postat un mesaj pe o rețea de socializare  precizând că a crescut numărul deceselor cauzate de consumul pastilelor de ecstasy cu o concetranție a substanței active foarte mare.

„Nu amesteca energizantele cu ecstasy. Ai grijă de inima ta! Atmosfera de la festival îți poate da toata energia de care ai nevoie! Hidrateaza-te! Distrează-te la festival, dar ai grijă de tine! Noi suntem aici să te ajutăm să ajungi acasă în siguranță! Cei dragi te asteaptă!”, se arată în postarea agenției.

Organizatorii festivalului au declarat că echipajele de ambulanță de la fața locului au acționat prompt și au confirmat că au avut loc unele „evenimente regretabile.”

„SAGA Festival este complet împotriva consumului de substanțe interzis și are zero toleranță pentru posesia lor și un comportament de acest gen. De aceea se încearcă de fiecare dată, prin toate modalitățile, educarea publicului în acest sens.

„În ceea ce privește evenimentele regretabile de vineri seară, menționăm faptul că echipajele SMURD și Ambulanță au acționat rapid pentru a le oferi primul ajutor persoanelor în nevoie, la față locului și transport de urgență la spital”, se arată în comunicatul organizatorilor.

Citește și articolul: Organizatorii Untold au anunțat zilele în care se va desfășura festivalul în 2022

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
-0.7 ° C
-0.6 °
-1.1 °
88 %
3.6kmh
99 %
J
-1 °
vin
-2 °
S
-2 °
D
-3 °
lun
-2 °

Ultimul articol

Mai mulți bani pentru hrana copiilor, persoanelor cu dizabilități și a celor vârstnice

Alocația zilnică de hrană pentru copii, persoane cu dizabilități, persoane vârstnice și alte categorii vulnerabile va crește de la 22 lei la 32 lei/zi. Aceasta...

Avertismentul de călătorie pentru Iran a fost crescut la nivelul maxim

9 din 9. Acesta este nivelul maxim al avertismentului de călătorie emis de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) pentru Republica Islamică Iran. Iar MAE explică și...

Explozie puternică în sediul Poliției Rutiere Lugoj; doi polițiști au fost răniți

Incident deosebit de grav ieri, în județul Timiș, în sediul Poliției Rutiere din municipiul Lugoj. Mai precis, într-o anexă a Poliției Rutiere din Lugoj, unde...