Pele și Putin în 2017/Wikipedia
Pele și Putin în 2017/Wikipedia

Fostul jucător de fotbal al echipei din Brazilia, Pele, îi cere lui Vladimir Putin să oprească invazia din Ucraina, printr-un mesaj publicat înaintea meciului de baraj pentru Cupa Mondială din 2022 dintre Ucraina şi Scoţia (3-1).

Pele a publicat o scrisoare în limba portugheză, dar și în limba engleză, pe contul său de Instagram.

Fostul fotbalist profesionist brazilian acuză violențele armatei din Rusia

Vreau să utilizez meciul de azi ca pe o oportunitate de a face o solicitare: opriţi invazia. Absolut nimic nu justifică o asemenea violenţă. Astăzi, ucrainenii încearcă să uite, cel puţin 90 de minute, de tragedia care loveşte ţara lor. Să încerce să se califice pentru o Cupă Mondială este deja o misiune dificilă. Este aproape imposibil cu atâtea vieţi în joc”, se arată în textul scrisorii.

Pele: ”Puterea de a opri acest conflict este în mâinile dumneavoastră. Aceleaşi mâini pe care le-am strâns în 2017”

Am trăit opt decenii, timp în care am văzut războaie şi discursuri pline de ură ale unor conducători în numele siguranţei popoarelor lor. Nu mai putem reveni la acea epocă. Trebuie să evoluăm”, a insistat Pele, în vârstă de 81 de ani.

Legendarul fotbalist a reamintit că l-a întâlnit pe preşedintele Putin în 2017, cu un an înaintea Cupei Mondiale din Rusia.

Am schimbat zâmbete, ne-am strâns mâna mult timp”, a transmis Pele.

”Regele” și-a început cariera la doar 15 ani, jucând pentru Santos

După, pentru naționala de fotbal a Braziliei, Pele a jucat când avea 16 ani. Are în palmares trei Campionate Mondiale de Fotbal câștigate: în 1958, 1962 și 1970. Prin urmare, este singurul jucător care a reușit această performanță.

Pele este și cel mai bun golgheter al naționalei, având 77 de goluri în 92 de jocuri.

De asemenea, el este cel mai bun marcator la nivel mondial, câștigând cu echipa sa Copa Libertadores 1962 și 1963.

Articolul precedentOlena Zelenska: ”A ceda teritorii Rusiei ar însemna să cedezi o libertate”
Articolul următorTragedie de Ziua Copilului: O fetiță a fost ucisă de o șoferiță fără permis
Jurnalist full-time / Pesimist part-time