Luni, într-un comunicat oficial, organizatorii Untold au anunțat că următoarea ediție a festivalului va avea loc în perioada 4-7 august 2022. Altfel spus, timp de patru zile, mii de fani din întreaga lume vor avea posibilitatea să se distreze alături de cei mai mari artiști internaționali. „Organizatorii festivalului UNTOLD au început deja pregătirile pentru cel de-al șaptelea capitol care aduce povești și personaje noi din universul magic”, au transmis, luni, organizatorii festivalului.

Chiar dacă pandemia de COVID-19 a amânat desfășurarea festivalului, anul acesta, Untold a fost singurul mare festival de muzică din Uniunea Europeană care a avut loc. Cu toate restrictiile, Untold a adunat 265 de mii de participanți din peste 100 de țări ale lumii, după un an în care toate festivalurile au fost interezise din cauza noului coronavirus.

Cum s-a desfășurat Untold în 2021

Pe durata celor patru zile a festivalului, participanții s-au bucurat de condiții de maximă siguranță, au precizat organizatorii festivalului. Accesul la festival s-a făcut în baza Certificatului Digital UE COVID-19 sau a testării rapide în centrele medicale acreditate UNTOLD. Totodată, și copiii de peste șapte ani au fost supuși aceluiași triaj epidemiologic.

Edi Chereji, directorul de comunicare Untold, a precizat că în prima zi a festivalului au fost peste 56 de mii de persoane, iar în ultima noaptea a ediției din 2021, peste 65 de mii oameni s-au bucurat de muzica electronică. Totodată, 75% dintre participanți la ediția din acest an au fost persoane vaccinate. Organizatorii festivalului au precizat că Untold a fost „cel mai sigur loc public din România”, fiind și un stimulent bun pentru ca persoanele să se vaccineze.

Cu toate acestea însă, mai multe voci au criticat aspru organizarea unui asemenea festival, într-o perioadă când valul patru al pandemiei bătea la ușă. Alexandru Rafila l-a acuza pe Emil Boc că prin acceptul organizării festivalului s-a ajuns la un număr mare de cazuri noi de COVID-19.

,,Creșterea cea mai rapidă a numărului de cazuri, care ne-a adus pe primul loc în Europa, a avut loc în perioada 22-24 septembrie, la două săptămâni de la Untold, dar probabil că asta este o coincidență”, a precizat medicul Alexandru Rafila în perioada imediat următoare după Untold.

Congresul PNL – un soi de Untold politic

Articolul precedentNelu Tătaru: „Cu cât întârziem aprobarea certificatului verde, cu atât va scădea campania de vaccinare”
Articolul următorCîțu recunoaște că PNL face un compromis major
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.