Sursă foto: www.g4media.ro
Sursă foto: www.g4media.ro

Într-o perioadă în care ne apropiem de 10.000 de cazuri covid/zi, Congresul PNL vine ca o sfidare.

O nouă sfidare, din partea clasei politice, față de cetățenii ”de rând”.

O să spuneți că și Untold a fost organizat, chit că eram tot în pandemie. Și că, în cele patru zile de festival, au fost peste 250.000 de participanți acolo. Corect.

Dar, în perioada în care s-a ținut Untold-ul, rata de infectare era mică, mică de tot. Legislația permitea lejer organizarea festivalului, mai ales că s-a ținut în aer liber.

Congresul PNL și portițe juridice

Bucureștiul a sărit de 3 la mia de locuitori, rata de infectare. Cumva, legea e încă permisivă. Mai ales că legea e făcută de ei.

Mai ales că, la 17 septembrie, Guvernul adopta o hotărâre prin care se specifica faptul că, la evenimente cum e congresul PNL, se poate participa în baza Certificatului Verde. Deci liber la bătut pe umăr și pus țara la cale, dacă ești vaccinat, trecut prin boală, sau negativ.

Nu spun că unele derogări par să pice la țanc. Poate fi o pură coincidență. Pentru cei care mai cred, încă, în coincidențe.

Sfidarea românilor nu înseamnă, musai, și sfidarea regulilor

Corect. Dacă Congresul PNL va fi, până la urmă, ținut, cel mai probabil nu va fi încălcată nicio regulă, măcar la nivel de organizare.

Se vor asigura ca, mai ales pe hârtie, totul să fie făcut ca la carte.

Asta nu înseamnă că nu e sfidare populară. Că omul care nu deține nicio funcție politică nu se va simți ignorat, discriminat, luat în balon.

De ce? Pentru că, de exemplu, restaurantele pot fi pline, înăuntru, doar la o capacitate de 50%. La fel ca și Romexpo. Doar că noi, ăștia care nu vrem decât să mâncăm o ciorbă, n-o să închiriem Romexpo pentru a face asta. Că nu ne ține buzunarul. Deci, cel mai probabil, n-o să mergem la restaurant.

Mulați aceeași situație pe banchete, petreceri, pus țara la cale, și-o să ajungeți la aceeași concluzie. Nu putem să ne adunăm 50 de inși vaccinați, pentru că nu ne permitem să plătim un restaurant de 100 de locuri. Dar ei se pot aduna 5.000, pentru că-s oameni politici.

Parcă mai discutam cândva despre ”egalitate, dar nu pentru căței”. Nimic nu s-a schimbat. Și nu, în situația asta, nu legea se împarte între ”ei” și ”noi”, ci doar condițiile în care se poate aplica legea cu pricina.

Soluții există, trebuie doar să vrei

Nu spune nimeni să se amâne congresul. Dar votul ăla pentru alegerea președintelui de partid se poate face și on-line. Chiar se poate. Delegații nu trebuie să-și strângă mâna și să aplaude, ridicându-se de pe alte scaune, decât cele personale.

O să spuneți că e mai complicat de atât. Că sunt lucruri pe care nu le poți ști, decât dacă ești politician. Ei, vedeți? Iar apare crevasa aia între ”ei” și ”noi”.

Pentru că doar ”noi” trebuie să înțelegem. Și legi cu care nu suntem de acord, și legi pe care le așteptăm și nu mai vin, și hotărârile lor, luate peste noapte. Să înțelegem că trecem printr-o pandemie și printr-o criză politică. Că sunt obosiți, și mai fac greșeli sau gafe. Că nu-și respectă promisiunile.

Pe mine, personal, nu mă afectează că 5.000 de peneliști se vor aduna la Romexpo. Nu văd nici graba, nici utilitatea, dar nu mă revoltă atât de tare. Doar că alții s-ar putea nu numai să fie foarte revoltați, ci să și profite de ”încă un moment politic”.

Iar avântul pe care și l-ar lua, ar fi în detrimentul nostru, al celor care trebuie să fim înțelegători.

Articolul precedentCîțu nu a rămas indiferent la situația din Suceava. Va fi format un grup de lucru la Ministerul Mediului
Articolul următorCNCAV a decis administrarea celei de a treia doze anti-Covid
Jurnalist neprietenos. Din 1999. Sau, cum ar spune unii, încă din mileniul trecut.