3.3 C
București
miercuri, 28 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 388

Pentru a limita efectul încălzirii globale, Uniunea Europeană trebuie să reducă numărul de vaci

Vaci
Vaci. Sursa foto: wikipedia.org

Un consum mai redus de carne de carne de vacă și lactate la nivelul Uniunii Europene ar putea conduce la scăderea nivelului emisiilor de metan. Astfel, dacă un procent de 10 % din europeni vor renunța la aceste produse, emisiile de metan s-ar reduce cu 34 %, potrivit digi24.ro. Acest lucru ar presupune implicit și o reducere a șeptelului la nivelul țărilor Uniunii Europene. Potrivit raportului realizat de firma de consultanţă CE Delft pentru ONG-ul Changing Markets Foundation, Uniunea Europeană „va avea dificultăţi” în respectarea angajamentele asumate în cadrul Global Methane Pledge, privind reducerea, cu 30% până în 2030, a emisiilor pentru unul dintre cele mai puternice gaze cu efect de seră.

Creşterea animalelor, în special a bovinelor, este responsabilă pentru aproximativ jumătate din amprenta de mediu a sectorului agricol.

Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră provenite din agricultură este un subiect care nu a fost discutat în Europa, guvernele preferând să ia măsuri pentru reducerea scurgerilor de metan din producţia de combustibili fosili sau deşeuri.

„Agricultura reprezintă călcâiul lui Ahile pentru strategia Europei în domeniul metanului. Emisiile de metan ale fermelor din UE sunt echivalente cu emisiile totale pentru 50 de termocentrale pe cărbune şi cu toate acestea politicile care ar duce la reduceri semnificative, prin încurajarea tranziţiei la diete mai sănătoase cu mai puţină carne şi lactate, sunt complet absente din planurile UE”, a declarat Nusa Urbancic, director de campanie la Changing Markets.
Emisiile de metan provenite de la bovine ar urmă să scadă cu mai puţin de 4% până în 2030. O  trecere la o dietă care să includă mai puţină carne ar conduce la o reducere de 30-38%, arată studiile. Sectorul energetic este responsabil pentru aproximativ 13% din emisiile de metan din Uniunea Europeană, iar măsurile adoptate în acest sector ar putea avea un efect limitat dacă nu vor fi luate măsuri similare la nivel global.

Noua Zeelandă a anunțat că are în plan să impoziteze gazele produse de oi și vaci, în încercarea de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră.

Ar fi prima națiune care taxează fermierii pentru emisiile de metan de la animalele pe care le dețin. Aproape jumătate din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră ale țării provin din agricultură, în principal metan. Cu toate acestea, emisiile agricole nu au fost incluse anterior în schema de taxare a emisiilor din Noua Zeelandă.

Uniunea Europeană versus Google, Facebook și Twitter




Cetățenii austriaci vor primi sute de euro din partea Guvernului pentru a se proteja de impactul creșterii inflației

Pixabay

Guvernul austriac a anunțat un pachet de măsuri care să protejeze cetățenii de impactul creșterii inflației, informează spotmedia.ro.

Mai exact, companiile și gospodăriile vor primi pentru anul acesta și anul viitor 6 miliarde de euro, urmând ca până în 2026, guvernul să aloce ajutoare de 22 de miliarde de euro.

Cancelarul austriac Karl Nehammer a declarat că prin măsurile adoptate de Executiv, oamenii vor putea face față momentelor dificile provocate de inflație, care a ajuns la 8%.

Cum vor fi distribuiți banii

Persoanele vulnerabile, șomerii și vârstnicii care primesc pensia minimă de la stat vor beneficia de 300 de euro în acest an. Mai mult, fiecare familie va primi câte un bonus de 180 de euro pentru fiecare copil, banii fiind adăugați alocațiilor plătite.

De asemenea, marea majoritate a banilor de la Guvern vor merge pe „bonusul pentru climă”, destinat pentru a reduce considerabil impactul unei noi taxe pe carbon ce urmează să fie introdusă din cauza majorării prețurilor la carburanți.

Fiecare persoană va primi 250 de euro în acest an, fiind suplimentat cu tot 250 de euro până la finalul lui 2022. Cetățenii din Austria vor primi 500 de euro, bani pentru inflația ridicată.

Fondul Monetar Internațional (FMI) a anunțat că inflația anuală în țara noastră este așteptată să se situeze, în medie, la 12,5% anul acesta, iar în 2023 să scadă la 10%.

Cu toate acestea, în luna aprilie, inflația a atins un nivel record de 13,8%, iar în mai a ajuns la 14,5% în luna mai. Creșterea a fost de 0,7 puncte procentuale.

De asemenea, mărfurile nealimentare cu 17,8%, mărfurile alimentare cu 14,25%, iar serviciile cu 7,47%.

Cristian Popa, membru în Consiliul de Administrație al BNR, a declarat în urmă cu câteva zile că inflația va atinge un nou vârf și în 2023 deoarece expiră măsurile de plafonare a prețurilor gazelor și energiei.

Citește și articolul:Vremuri grele pentru români. Florin Cîțu, despre inflație: „Va fi și mai mare”

Uniunea Europeană versus Google, Facebook și Twitter

Sursa foto: Twitter/ ForbesTech

Giganții social media vor fi obligați să ia măsuri dure împotriva celor care promovează informațiile false, altfel riscă amenzi mari, informează G4media.

Comisia Europeană a anunțat că va publica noul cod de practică privind dezinformarea în online pe 16 iunie.

Chiar dacă, la început, acest cod a fost doar voluntar, din cauza dezinformărilor ce invadează platformele sociale, UE a decis ca responsabilitatea să fie împărțită între autorităţile de reglementare şi semnatarii codului.

Codul a fost actualizat și explică comportamentul manipulator și modul în care informațiile false ajung să devină „noul adevăr” într-o societate profund divizată

Potrivit documentului ce va intra în vigoare, platformele social media vor fi obligate să elimine orice fel de fake news sau cont fals.

„Semnatarii relevanţi vor adopta, consolida şi implementa politici clare cu privire la comportamentele şi practicile manipulative nepermise asupra serviciilor lor, pe baza celor mai recente dovezi privind comportamentele şi tacticile, tehnicile şi procedurile (TTP) folosite de actori rău intenţionaţi”, se precizează în codul de practică.

Companiile care nu respectă noile reguli impuse de UE vor risca să fie amendate cu până la 6% din cifra de afaceri, acestea având șase luni de la intrarea în vigoare a noului cod să pună în aplicare măsurile adoptate.

Comisarul european pentru industrie Thierry Breton a declarat că noul cod este începutul luptei împotriva dezinformării la nivel european.

„DSA oferă o coloană vertebrală legală a Codului de practici împotriva dezinformării – inclusiv sancţiuni disuasive grele”, a declarat oficialul european.

Reamintim că pandemia de Covid-19 a scos la suprafața ușurința prin care informațiile false ajung să fie luate drept adevărate de un număr covărșitor de oameni.

Organizația Mondială a Sănătății a declarat în urmă cu ceva timp că pe lângă pandemie, la nivel global se răspândește o „infodemie”, aceasta fiind compusă din supraabundența de informații false și inexacte.

În majoritatea țărilor din blocul comunitar european, platformele social media sunt cele mai folosite pentru transmiterea informațiilor false și a dezinformărilor.

Citește și articolul: Puterea informației false și divizarea societății românești

Social democrații sunt deciși: „Este nevoie atât de supraimpozitarea veniturilor bugetarilor de lux, cât și a pensiilor speciale”

Sursa foto: Observator
Sursa foto: Observator

Partidul Social Democrat a transmis astăzi un comunicat, prin intermediul căruia se arată din nou – dacă nu a fost clar până acum, că formațiunea este „pro” modificării modului în care sunt percepute taxele și impozitele pe venituri.

De altfel, la începutul acestei luni, președintele PSD sublinia că țara noastră va ajunge la impozitare progresivă, intrând în rând cu celelalte state din lume. Nu prea curând însă.

România va ajunge la impozitare progresivă, cum este peste tot în lume. Anul acesta categoric nu. (…) Este normal ca cei cu venituri mici şi medii să nu creşti (impozitele – n.r.) ci dimpotrivă dă deduci din acele venituri, impozitul pe venit cei 10%”, explica Marcel Ciolacu.

Ce a dat ca sigur a fost faptul că după 1 iulie vor fi impozitate proprietățile în funcție de valoare, afirmând că urmează să fie discutate și alte măsuri. Acum, unele modificări par din ce în ce mai aproape.

PSD susține modernizarea sistemului fiscal care trebuie să fie construit pe valori precum corectitudine, echitate și solidaritate. Vrem să reparam un sistem de taxare debalansat, de care bogații profită, iar săracii plătesc.

De aceea, este nevoie atât de supraimpozitarea veniturilor bugetarilor de lux, cât și a pensiilor speciale, pentru a putea susține persoanele defavorizate, salariații cu venituri mici, familiile cu mai mulți copii, pensionarii, agricultura și firmele românești. Aceste categorii trebuie să fie ajutate prioritar de statul român!

Mai mult, credem că este perfect legitim ca și marile companii, cu cifra de afaceri de peste 100 de milioane de euro, să susțină efortul comun pentru românii aflați în dificultate, printr-o contribuție temporară pentru sănătate și educație.
Doar prin solidaritate fiscală putem construi echitatea socială!
”, transmite PSD astăzi.

Cel mai probabil mesajul de mai sus vine ca urmare a unor declarații date tot astăzi de președintele PSD, într-o formă mai clară.

Noi am venit şi am prezentat că în acest moment în România este impozitată mult prea mult munca şi trebuie să găsim un echilibru şi cu impozitarea capitalului. (…) Cu alte cuvinte, de 30 de ani, povara impozitelor şi grosul impozitelor au rămas prin impozitarea muncii, pe cei cu venituri mici şi mijlocii, şi trebuie găsit într-un fel un echilibru. (…) Filosofia a fost, e impozitarea capitalului, şi nu a muncii. (…)

Vom vedea în coaliţie cum avem discuţia, dacă se continuă această discuţie sau găsim alte variante. Rămân consecvent şi cred că ar fi fost corect, pe o perioadă limitată de timp, până trec toate aceste crize, să venim cu o astfel de abordare de impozitare a capitalului. Ar fi fost vorba să intre în vigoare cu 1 ianuarie, anul viitor”, a spus Ciolacu la Palatul Parlamentului.

Puterea informației false și divizarea societății românești

Sursa foto: Pixabay

Cofondatorul Centrului pentru Inovare în Medicină, Marius Geantă, a vorbit în cadrul emisiunii „Reporter 24” despre puterea informației false și cum aceasta divizează societatea românească.

Încă de la debutul pandemiei, Marius Geantă a atras atenția asupra modului în care informațiile false vor „invada” social-media, cât și posturile de televiziune, relatează presshub.ro.

(…) mi-am dat seama, din acel moment, că de fapt este o dublă provocare. Una este provocarea medicală şi alta este provocarea aceasta comunicaţională. Este şi motivul pentru care am fost foarte prezent, încă de la începutul pandemiei”, a declarat Marius Geantă.

Efectele debutului cu stângul în ceea ce înseamnă comunicarea privind imunizarea împotriva Covid-19 a „propulsat” România printre țările cu mai puțin de jumătate din populație vaccinată

Campania de vaccinare împotriva Covid-19 în țara noastră a fost un adevărat eșec deoarece componenta comunicațională nu a avut impactul dorit de către autorități

„România şi statele din Estul Europei, cu excepţia unei ţări din America Latină, sunt în Top 10 mortalitate ca urmare a COVID”, a mai declarat cofondatorul Centrului pentru Inovare în Medicină.

De asemenea, el a vorbit și despre canalele media prin care au fost transmise teoriile conspirației, lucru ce nu ar fi trebuit să se întâmple.

(…) „Noi am văzut pro şi contra vaccin de foarte multe ori şi în social media, şi pe televiziuni, în diverse dezbateri, în care „pro” era un medic, iar „contra” era cineva care venea din cu totul altă zonă, care n-avea nicio calificare, nicio pregătire pe domeniul respectiv”, spune Marius Geantă.

Cofondatorul Centrului pentru Inovare în Medicină a mai precizat că informațiile false sunt mereu ambalate într-un mod atât de atrăgător pentru public.

„Informaţiile false sunt şi ambalate într-un mod atrăgător. Te atrag, sunt ca o gaură neagră. Apare ceva pe Facebook şi este cu litere mari, semne de exclamare, o poză care produce emoţii. Tu trebuie să ai, ceea ce e complicat, propriul sistem de a te păzi de astfel de situaţii. Pandemia le-a scos, probabil, la lumină, în cea mai mare măsură. A arătat, probabil, dimensiunea fenomenului, dar e ceva ce se întâmplă zi de zi”, a conchis Marius Geantă.

Citește și articolul: VIDEO| Vom reveni la restricții impuse de Covid? Populația învață să trăiască cu acest virus

În loc să investigheze neregulile de la Grădina Zoologică, Poliția Călărași vrea să ia măsuri împotriva jurnalistului care a făcut dezvăluiri

Trăim în democrație, dar unii polițiști se comportă precum „securiștii” de odinioară. Mai exact, proprietarul site-ului mediacalarasi.ro, un jurnalist cu experiență și în presa națională, a dezvăluit pe etape mai multe nereguli de la Grădina Zoologică din Călărași. Totul în baza situațiilor factuale, cu înregistrări audio.

Mai mult decât atât, s-a folosit de instrumentele care stau la baza activității de jurnalist: solicitări de informații în baza Legii 544/2001, privind accesul liber la informațiile de interes public, cereri de puncte de vedere oficiale. Faptele care au făcut obiectul dezvăluirilor sunt grave: de la furtul unui compresor de către soțul directoarei Blebea Valentina, utilizarea cardului de motorină al instituției în beneficiul unor persoane străine din instituție, până la însușirea unui ied de către un comisar-șef din cadrul Poliției Rutiere Călărași.

Ce au făcut în tot acest timp polițiștii din Călărași? Au tăcut mâlc și au încercat să-l intimideze pe jurnalistul care a făcut primele dezvăluiri, preluate și de Ziarul de Investigații.

„Ori sursa domneavoastră este foarte bună, ori(…foarte proastă). Dacă nu e așa cum spuneți dumneavoastră, atunci vom lua toate măsurile legale(n.r. împotriva jurnalistului care a scris), fără supărare!”, este doar un fragment din convorbirea uimitoare pe care a avut-o șeful Poliției Municipale cu proprietarul site-ului mediacalarasi.ro.

În mod total neprofesionist, comisarul-șef Ivănuș Răzvan l-a apelat pe jurnalistul din Călărași, fără să i se spună în ce calitate îl invită la sediul Poliției, dacă există un dosar penal deschis pentru neregulile de la ZOO. Mai mult decât atât, un jurnalist nu poate deveni „martor”, „martor-denunțător” ori de câte ori are chef vreun polițist, din simplul motiv că jurnaliștii relatează fapte, situații. În caz contrar, ar însemna ca toți ziariștii să fie la sediile organelor de urmărire penală, doar pentru că își exercită activitatea.

Poliția Călărași a fost incapabilă să se autosesizeze și să demareze propria anchetă. Vrea probe „de-a gata” de la jurnaliști

Chiar dacă media a dezvăluit că animalele de la ZOO Călărași nu sunt hrănite corespunzător, că există suficiente date potrvit cărora cardul de motorină este folosit la discreție, dar nu în interesul instituției, că a dispărut un bun din patrimoniul public, Poliția Călărași nu s-a autosesizat, pentru a demara propriile anchete, deși legea permite acest lucru. „A luat foc” doar în momentul în care, la data de 8 iunie ac(moment surprins de camerele video-sperăm să nu fi fost șterse cu rea-intenție), un comisar-șef din cadrul Poliției Rutiere a intrat în sediul ZOO Călărași, îmbrăcat în uniforma de polițist și nu a plecat cu „mâna goală”, ci cu un ied. Dar, nu pentru a-l duce la veterinar sau pentru a-l hrăni cu biberonul. Din sursele noastre, a fost transportat la domiciliul său, în scop personal.

Când a auzit că vine Garda de Mediu în control, directoarea ZOO Călărași l-a luat cu „lugu-lugu” pe administratorul instituției. Scopul: să astupe păcura din curtea instituției

Administratorul Grădinii Zoologice a „detonat” bomba, chiar dacă acum este speriat, într-o oarecare măsură. El a fost surprins povestind cum a fost adus „de urgență” compresorul furat de soțul directoarei acestei instituții, la doar o zi după ce jurnalistul a făcut public acest lucru, în cadrul unei conferințe de presă. De asemenea, a relatat și cum Valentina Blebea(șefa ZOO Călărași) i-a cerut să astupe cu pământ suprafața plină de păcură din curtea instituției cu doar o zi înainte să vină în control Garda de Mediu.

„A venit cu lugu-lugu la mine. Că să facem curat, că vine Mediu. La mine nu e de lugu-lugu, că îmi fac treaba oricum, dacă mă lași în pace, dacă nu, vezi adevărata față”, este un fragment din dezvăluirile publicate de mediacalarasi.ro.

Prin urmare, consierăm că Ivănuș Răzvan, șeful Poliței Călărași, are ce și pe cine investiga, în niciun caz „ținta” nu trebuie să fie jurnaliștii. Există o practică nelegală, prin care unele persoane cu funcții publice, oameni politici cer jurnaliștilor ceea ce numai o instanță definitivă poate decide: scoaterea unui articol de presă, interzicerea dreptului de a mai scrie despre o anumită persoană/ instituție.

Ziarul de Investigații va cere un punct de vedere oficial Ministerului Afacerilor Interne.

Citește și: Animale leșinate de foame, mizerie crasă și suspiciuni de furt la Grădina Zoologică din Călărași. Primarul Marius Dulce rămâne „mândru” pe Facebook

Scumpirea carburanților duce la proteste. Ciolacu: ”Cei de la Consiliul Concurenței ce fac?”

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Peste 190.000 de persoane și-au anunțat participarea la protestul față de scumpirea carburanților.

În acest context, Marcel Ciolacu a declarat că este mirat de revoltele stârnite de aceste majorări. În plus, liderul PSD a punctat că a nu fost adeptul scăderii TVA-ului la carburant.

Liderul PSD, despre prețul carburanților: ”Nu mai bine cei de la Consiliul Concurenței își dau demisia și lasă pe unii să poată face niște anchete în timp real?”

Eu nu am fost mare adept al scăderii TVA-ului la carburant. Ați văzut ce s-a întâmplat în Germania, unde a scăzut TVA-ul și carburantul s-a scumpit. Am venit cu o măsură doar pentru transportatori, pentru cei care fac transport de persoane și pentru distribuitori, încercând să venim pe o zonă punctuală a economiei”, a declarat astăzi, 14 iunie, Marcel Ciolacu.

Mai multe proteste, care vor avea loc in toată țara, au fost anunțate pe rețelele de socializare pentru data de 30 iunie, de la ora 12

Liderul PSD a ținut să precizeze că prețul nu a fost modificat față de cel plătit de români în urmă cu un an sau doi. Mai mult, Ciolacu a cerut demisia celor din cadrul Consiliului Consurenței.

Ce mă mir eu este altceva. 120 de dolari pe baril era și acum un an sau doi și aveam la pompă prețul de 7.8 lei pe litru. Acum este tot 120 de dolari barilul, iar prețul este peste 9 lei. Eu vreau să vă întreb și pe dumneavoastră, și pe cei de la Consiliul Concurenței ce fac? Nu mai bine cei de la Consiliul Concurenței își dau demisia și lasă pe unii să poată face niște anchete în timp real?“, a spus Marcel Ciolacu.

Organizatorii protestelor: ”E timpul să facem ceva! Ieșiți în stradă! Blocați pompele. Este imposibil și inadmisibil ca într-o țară ca România prețul carburantului să depășească 9 lei/litru”

Share masiv ca să vadă toată lumea și să stabilim ce și când vom face. La 121$ pe baril este imposibil ca prețul să depășească 9 lei/litru (unde jumătate din acești bani merg către stat). Noi facem ceva!”, scrie pe pagina evenimentului.

Alfred Laurențiu: „Am adoptat și votat cu unanimitate „Declarația comisiei pentru politica externă a Senatului României față de accederea Suediei și Finlandei în NATO”

Foto: Facebook/Alfred Laurentiu Mihai
Foto: Facebook/Alfred Laurentiu Mihai

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, senatorul PSD Alfred Laurențiu a anunțat că a fost adoptată și votată cu unanimitate declarația comisiei pentru politica externă a Senatului României față de accederea Suediei și Finlandei în Alianța Nord-Atlantică.

„În cadrul ședinței de azi, condusă de senatorul Titus Corlățean, în calitatea sa de președinte al comisiei pentru politica externă a Senatului, am avut deosebita plăcere de avea ca invitate pe Therese Hydden, ambasador a Regatului Suediei în România și respectiv pe Marjut Akola, ambasadorul Finlandei în România”, a scris Alfred.

Acesta a precizat că ambasadorii celor două țări și-au arătat aprecierea față de poziția exprimată de către comisie și de adoptarea acestei declarații.

Suedia și Finlanda și-au depus cererea de aderare în NATO din cauza pericolului rusesc

„Grupul politic al PSD din cadrul comisiei și-a exprimat cu tărie aprecierea față de decizia suverană din 18 mai 2022, când cele două țări au depus cererea de aderare la NATO și au renunțat la statutul de neutralitate”, a conchis Alfred Laurențiu.

Reamintim că la jumătatea lunii martie, senatorul PSD a participat la audierea ambasadorilor desemnați pentru a conduce misiunile diplomatice din Qatar, Emiratele Arabe Unite și Trukmenistan. Alfred Laurențiu este membru al comisiei de politică externă în Senat.

 „Agenda diplomatică este una Ambițioasă și benefică pentru țara noastră! Având în vedere experiența domnului Ambasador sunt sigur că eforturile diplomatice ale domniei sale alături de activitatea de Diplomație parlamentară exercitată de Grupul parlamentar de prietenie Româno-Omanez vor aduce rezultate scontate!”, a scris senatorul Alfred Laurențiu Mihai pe pagina de Facebook în acea perioadă.

De asemenea, senatorul social-democrat a participat în luna aprilie la reuniunea Comisiei generale pentru justiție, afaceri interne și cooperare în domeniul securității a Adunarii Parlamentare a Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est (AP SEECP), unde a discutat despre drepturile și libertățile persoanelor vulnerabile.

„Am menționat în discursul pe care l-am susținut in plenul sălii Senatului din Parlamentul Elen din cadrul ședinței faptul ca susținem ferm, fără echivoc apărarea drepturilor omului și a persoanelor vulnerabile, totodată am menționat situația cu care ne confruntăm în ceea ce privește valul de refugiați din Ucraina în urma agresiunii militare din partea Federației Ruse”, a scris Alfred Laurențiu.

Citește și articolul: Senatorul PSD Alfred Laurențiu susține apărarea drepturilor omului și a persoanelor vulnerabile

VIDEO- Un adolescent a fost bătut într-un centru pentru copii instituționalizați

Violență minori (HotNews)

În spațiul public a apărut un videoclip în care unul dintre adolescenții din Centrul de Servicii Sociale din Târgu Frumos este lovit și agresat în repetate rânduri de un coleg de-al său, informează Ziarul de Iași.

Cel care a făcut sesizarea către publicația ieșeană a dorit să-și păstreze anonimatul, precizând că există mai multe neînțelegeri între conducerea centrului și o parte din angajați.

De-a lungul timpului, problemele de la centru au fost semnalate pe o pagină publică de Facebook, dar nu s-au luat măsuri pentru rezolvarea conflictelor ce au loc între copii și modul în care angajații îi trateză pe cei din centru.

Centrul de Servicii Sociale din Tg. Frumos cuprinde şapte centre şi case familiale cu 12 până la 30 de locuri, putând să găzduiască până la 132 de copii şi adolescenţi

Tiberiu Bantaș, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), a declarat că unii dintre copiii instituționalizați recidivează și fug din centru, comportamentul lor fiind unul agresiv la adresa celorlalți.

Motivele pentru care intră în conflict unii cu alții sunt puerile și nicio altercație nu a fost atât de gravă încât a fost nevoie de îngrijiri medicale.

Centrul de la Târgu Frumos este rezultatul campaniei prelungite de reforme a punctelor de asistență socială din tot județul.

Clădirile cu gratii la ferestre au fost înlocuite cu centre rezidențiale și case familiale, copiii instituționalizați având astfel posibilitatea să trăiască într-un mediu mult mai îngrijit și curat.

Reamintim că în toate centrele DGASPC din țară au existat cazuri de violență fizică sau psihică, iar 40% dintre minorii care dispar provin din centrele de protecție socială.

Citește și articolul: Pandemia a accentuat violenţa domestică. Numărul ordinelor de protecţie a crescut în 2021

CTP, după concedierea de la Digi 24: ”Dacă nu ești la televizor, nu prea mai ești folositor”

Foto: Facebook/Cristian Tudor Popescu
Foto: Facebook/Cristian Tudor Popescu

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu revine cu declarații după concedierea de la Digi 24, precizând că o carieră în jurnalism depinde și de prezența la televizor.

CTP a fost concediat de la postul Digi 24 după ce a vorbit despre Legile Securității Naționale și despre o gafă comisă de jurnalistul Cosmin Prelipceanu.

În data de 7 iunie, gazetarul a anunțat că a încetat colaborarea cu postul Digi 24

Potrivit textului publicat la începutul lunii iunie pe contul de Facebook, jurnalistul și-a anunțat publicul că emisiunea Cap Limpede, difuzată la Digi 24, a fost ultima.

La acel moment, CTP a recunoscut că ar fi trebuit să se despartă de Digi 24 în urmă cu mult timp. Cu toate acestea, a preferat să rămână din respect față de telespectatorii emisiunii și de partenerul său de dialog, Claudiu Pândaru.

Conducerea postului a analizat conținutul emisiunii și a decis să înceteze colaborarea cu gazetarul.

Cristian Tudor Popescu, după concedierea de la Digi 24: ”Diverșii șefuți ai locurilor pe unde mă mai duc, au trecut de la „Ce mai faceți, domnule Popescu?” la un Bună ziua uscat”

Am regăsit privirile și cuvintele acelea după 32 de ani, cu prilejul dării afară de la Digi24. Cine mi se adresa întrebându-mă respectuos când aș avea timp de o întâlnire, acum îmi spune „mâine, la ce oră să ne vedem”, fără semnul întrebării. Diverșii șefuți ai locurilor pe unde mă mai duc, au trecut de la „Ce mai faceți, domnule Popescu?” la un „Bună ziua” uscat. Inși care, să zicem, că mi-au fost prieteni, n-au stricat nici măcar un telefon pe mine. Unul, cu care n-am mai vorbit de vreo 10 ani, mi-a dat un sms cum că să facem o emisiune împreună. Dacă nu ești la televizor, nu prea mai ești folositor”, se arată în textul publicat pe contul de socializare.

În același context, gazetarul a făcut o paralelă cu perioada în care a lucrat cu Adevărul, iar publicația nu a luat niciodată în calcul o încetare a colaborării.

Oare, ce credeți că a făcut atunci, în fața acestei lovituri de teatru, nea Petre Popa?”, a scris CTP pe Facebook.

Federația SANITAS organizează un protest în Capitală. Sunt așteptați mii de participanți

Sursa foto: federatiasanitas.ro

Sindicaliștii au anunțat un protest de amploare, miercuri, în Capitală, unde sunt așteptați peste 10 mii de participanți. Printre principalele revendicări ale sindicaliștilor sunt respectarea Legii salarizării și continuarea dialogului social, informează news.ro.

Leonard Bărăscu, președintele Federației SANITAS, a declarat că în ultimii ani, cei de la putere au încălcat sistematic Legea salarizării prin blocarea creșterilor salariale.

„Decizia a lovit în categoriile de angajaţi cu cele mai mici salarii din sistem: infirmieri, brancardieri, îngrijitori, personal TESA, personal auxiliar, personal tehnic etc. De cel puţin patru ani, guvernanții alimentează inechitatea generată de calcularea sporurilor în sistemul de sănătate şi în cel de asistenţă socială”, a declarat Bărăscu.

Sindicaliștii cer aplicarea corectă şi în totalitate a prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice

Totodată, președintele Federației SANITAS a mai precizat că majoritatea categoriilor profesionale au sporul pentru condiții de muncă aplicat la salariul de acum patru ani.

Mai mult, același mod de calcul se aplică și pentru celelalte tipuri de sporuri: cel de noapte, pentru zilele de sâmbătă și duminică și în zilele libere de la stat, dar și plata gărzilor.

De asemenea, sindicaliștii au anunțat că nu cer nimic în plus față de ce prevede legea.

„Este o încălcare gravă a principiilor de drept al muncii. Dacă ai un salariu de bază în plată, toate celelalte drepturi salariale trebuie să se raporteze la el! Nu cerem nimic în plus faţă de ce prevede legea! Vrem ca oamenilor pe care îi reprezentăm să li se recunoască valoarea muncii şi să fie trataţi corect şi echitabil din punct de vedere salarial”, a concluzionat Leonard Bărăscu.

Potrivit comunicatului transmis de Federația Sanitas, între orele 10-11 va avea loc adunarea publică în Piața George Enescu, de unde vor porni spre Piața Victoriei, iar la ora 12:00 începe manifestația, în fața Guvernului României.

Sindicaliștii cer eliminarea din Legea-cadru nr 153/2017 a plafonului de 30% care limitează acordarea sporurilor, compensaţiilor, primelor, indemnizaţiilor şi a altor drepturi salariale pentru angajaţii din Sănătate şi Asistenţă socială și asigurarea finanțării voucherelor de vacanță de la bugetul de stat pentru angajații din Sănătate.

Citește și articolul: Sindicaliştii SANITAS, protest spontan în faţa Guvernului

Președintele Consiliului Fiscal: ”Sistemul fiscal a devenit un șvaițăr”

Președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu/Captură video Digi 24
Președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu/Captură video Digi 24

Aflat la Digi24, președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, a făcut o serie de declarații referitoare la bugetul României, dar și la împrumuturile masive și datoria publică.

Economistul a vorbit despre faptul că multe state ”trăiesc pe datorie”, iar aceste deficite trebuie, cât de curând, corectate.

Președintele Consiliului Fiscal: ”Statul trebuie să fie chibzuit atunci când stabilește cum sunt cheltuiți acești bani împrumutați”

Trebuie să faci investiții. Investițiile nu se fac doar cu resurse europene. Aici trebuie să fii chibzuit ca stat, nu trebuie să te întinzi mai mult decât poți”, a declarat Daniel Dăianu.

Noi nu mai avem cotă unică în România, dezbaterea cotă unică versus cotă progresivă este foarte înșelătoare și s-a intrat într-un fel de schizofrenie pentru că nu exprimă realitatea această dezbatere. Noi nu mai avem cotă unică, noi am ajuns la un sistem de impozitare regresiv. Am ajuns în situația în care sunt persoane care câștigă foarte mult. Acestea au diverse surse de venituri, dar plătesc mult mai puțin proporțional vorbind comparativ cu alte persoane”, a adăugat Dăianu.

Sistemul fiscal din România nu este transparent și nici nu promovează echitatea

Mai mult, președintele Consiliului Fiscal a ținut să precizeze că, pentru unii, regimul fiscal din România permite, adesea, și operațiuni ilegale, nu doar legale.

În plus, permite câștigurilor foarte mari să fie însoțite de impozite foarte mici, ceea ce este incorect. 

Este un sistem extraordinar de anapoda și care exprimă puterea unor grupuri statornicite, sistemul fiscal a devenit un șvaițăr. El nu este transparent, nu promovează echitatea. Nu în sens socialist, ci cât plătim fiecare în raport cu veniturile pe care le are”, a arătat Daniel Dăianu.

Daniel Dăianu: ”Bugetul nu este sac fără fund”

În ceea ce privește investițiile din agricultură sau construcții, Dăianu a precizat că, în general, aceste facilități trebuie să fie făcute pe perioade limitate și ele să urmărească sprijinirea domeniilor care sunt puternic afectate.

Pentru că bugetul nu este sac fără fund și nu pot toate domeniile să fie sprijinite”, a conclus acesta.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
3.3 ° C
3.9 °
2.8 °
95 %
3.1kmh
75 %
mie
7 °
J
9 °
vin
7 °
S
1 °
D
-3 °

Ultimul articol

Parcare parcul Carol

Reforma parcărilor, pe genunchi: jurnaliștii și persoanele cu dizabilități sunt problema, mașinile PMB –...

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a explicat recent că sistemul de parcări al Bucureștiului este un „non-sens”. Că pierde bani. Că e plin...

Contre între un fost și un actual ministru, pe tema fondurilor europene: „S-a făcut...

Contre între fostul ministrul PSD al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, și actualul deținător al protofoliului, după ce acesta din urmă a declarat...

Bolojan, despre suspiciunile de plagiat la adresa ministrului Justiției: „Aștept ca o comisie calificată...

Suspiciunile de plagiat care planează asupra ministrului Justiției vor fi analizate de o Comisie de Etică a Universității unde Radu Marinescu și-a obținut doctoratul,...