Sursa foto: Facebook/ Florin Cîțu

Florin Cîțu a declarat, luni, că încă din aprilie au început să se taie cheltuielile de investiții, motiv pentru care nu există perspective de creștere economică anul acesta.

Fostul premier a mai spus că la începutul anului s-a aprobat un cadru fiscal-bugetar cu un deficit de 5,8%, iar dacă acesta va fi depășit, inflația va fi și mai mare.

Acesta a vorbit și despre o posibilă amânare a ratelor la bănci, precizând că Executivul trebuie să vină cu „cele mai bune măsuri pentru români.”

Florin Cîțu: „Ne împrumutăm la dobânzi de 8,5%”

„Aici nu există acest lucru, în acest moment, dar eu încurajez Guvernul să vină cu cele mai bune măsuri pentru români. Din păcate, această măsură a tot fost vehiculată şi nu s-a venit cu nicio măsură. Îi cam amăgim pe oameni. Haideţi întâi să vină cu soluţia şi apoi să le spună oamenilor, nu să îi amăgească pe oameni, pentru că săracii se uită şi aşteaptă, deci nu are sens”, a spus fostul lider PNL.

Totodată, Cîțu a amintit că pentru a nu majora taxele este nevoie de o reformă a pensiilor, salariilor și administrației publice, toate acestea regăsindu-se în PNRR.  

”Toate acestea pot face un stat mai suplu, cu cheltuieli mai mici şi în acelaşi timp, în PNRR are bani gratis, granturi şi împrumuturi la dobândă zero, doar că ele sunt legate de reforme, faci reforme, iei banii, nu faci reforme nu iei banii. Asta pentru mine e puţin bizar, că ne împrumutăm la dobânzi de 8,5%, enorm (..) când ai bani gratis în PNRR”, a mai afirmat Florin Cîțu.  

De asemenea, fostul premier a spus că în momentul de față, în România, antreprenorii care nu plătesc contribuțiile angajaților sunt văzuți ca niște „infractori”, în contextul în care la companiile de stat li se iartă datoriile.

Acesta a vorbit și despre întârzierea plăților salariilor pentru unii angajați de la stat, afirmând că nici în timpul pandemiei, când nicio companie nu a plătit impozite, nu s-a întâmplat acest lucru.

„Din punctul meu de vedere este inadmisibil, nu ştiu ce s-a întâmplat acolo”, a conchis președintele Senatului.

Citește și articolul: Florin Cîțu va vizita mai multe țări din Europa

Articolul precedentMarcel Ciolacu, pledoarie pentru introducerea impozitului progresiv
Articolul următorPremieră în România. Prima zi fără niciun deces COVID din august 2021
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.