1 C
București
sâmbătă, 3 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 350

Slovenia recunoaște dreptul cuplurilor heterosexuale de a se căsători și de a adopta copii

Cuplu gay
Cuplu gay. Sursa foto: freepik.ro

Decizie istorică luată în Slovenia în privința căsătoriei și adopției. Astfel, Curtea Constituțională a decis că au dreptul legal de a se căsători și cuplurile alcătuite de către persoanele de același sex, care vor avea și dreptul de a adopta un copil, potrivit g4media.ro.

Practic, începând de vineri, potrivit celor două decizii ale magistraților, aceste cupluri vor beneficia de aceleași drepturi la fel ca și cuplurile heterosexuale

 Până vineri, cuplurile de acelaşi sex din Slovenia puteau să încheie doar parteneriate civile şi nu puteau adopta copii. Magistrații Curții Constituționale au luat hotărârile după ce au analizat sesizările formulate de către două cupluri de acelaşi sex. Este vorba despre un cuplu al cărui certificat de căsătorie nu fusese recunoscut oficial și despre un cuplu căruia autorităţile slovene  nu i-au aprobat un loc pe o listă a candidaţilor la adopţie. 

 Potrivit celor două decizii, pronunţate încă din data de 16 iunie, precedentele legi slovene nu erau în acord cu prevederile legislaţiei adoptate împotriva discriminării

Parlamentul de la Ljubljana a acordat Curţii Constituţionale o perioadă  de şase luni pentru actualizarea legislaţiei, dar deciziile anunţate vineri vor fi aplicate imediat, înainte de termenul impus de către parlamentari. Acest lucru înseamnă că partenerii de acelaşi sex vor avea dreptul legal  să se căsătorească în Slovenia şi să adopte copii chiar de vineri, la fel ca şi cuplurile heterosexuale. Asociaţia Legebitra, care militează pentru drepturile comunităţii LGBT, consideră că deciziile anunţate vineri reprezintă un moment istoric în cadrul unor demersuri făcute timp  de 25 de ani.

Potrivit Eurobarometrului din 2015, primele cinci țări membre UE în ceea ce privește drepturile LGBT și aprobarea căsătoriei între persoane de același sex sunt Olanda, Suedia, Danemarca, Spania și Irlanda

Drepturile LGBT în Europa diferă de la o țară la alta. Șaisprezece din cele 28 de țări care au legalizat căsătoria între persoane de același sex la nivel mondial sunt situate în Europa. Alte treisprezece țări europene au legalizat uniunile civile sau alte forme de recunoaștere mai limitată pentru cuplurile de același sex. Austria, Germania, Italia, Ungaria și Elveția au luat în considerare o legislație care să introducă în viitorul apropiat căsătoria între persoane de același sex. În 2015, Irlanda a devenit prima țară din lume care a legalizat căsătoria homosexuală prin referendum, aceasta fiind protejată prin Constituție. Constituțiile altor 12 state europene recunosc căsătoria doar ca uniunea consensuală dintre un bărbat și o femeie.

Orașele mici și comunele sunt cele mai afectate de secetă

Orașele mici și comunele sunt cele mai afectate de secetă

Seceta
Seceta. Sursa foto : eferrit.com

În mai multe orașe și comune din țara noastră, administrațiile locale au precizat că se confruntă cu probleme în ceea ce privește alimentarea cu apă din cauza secetei ce a cuprins România.

Cu toate acestea, Administraţia Naţională „Apele Române” (ANAR) a anunțat că în orașele mari, alimentarea cu apă nu a întâmpinat dificultăți, pentru moment, scrie ziare.com.

„În acest moment asigurăm tuturor beneficiarilor din marile aşezări urbane resursa de apă brută din sursa de apă de suprafaţă în regim centralizat”, au anunțat reprezentanții ANAR.

1,22 miliarde de metri cubi reprezintă cerinţa pentru alimentarea cu apă a populaţiei

De asemenea, până la sfârșitul lunii iulie, printr-o gestionare eficientă a volumelor de apă în principalele lacuri de acumulare, coeficientul de umplere va fi menținut la un nivel de peste 70% ( în prezent este de 80%).

Zeci de administrații locale au anunțat că se confruntă cu probleme când vine vorba de alimentarea cu apă, din cauza secetei, deoarece sistemele de alimentare aparțin operatorilor de apă-canal și sunt subdimensionate în raport cu dezvoltarea zonei.

Totodată, în unele sate din România nu există sisteme de alimentare cu apă centralizat, oamenii sunt nevoiți să meargă la fântână pentru a face rost de apă.

„Chiar dacă evenimentele din acest an nu au ajuns la amploarea fenomenelor semnalate in 2003, 2007 sau 2012, în situaţiile dificile în care pot apărea probleme punctuale în alimentarea cu apă, facem un apel la calm şi responsabilitate şi vă asigurăm de tot sprijinul autorităţilor responsabile implicate în furnizarea necesarului de apă în zonele afectate”, au anunțat reprezentanții de la  Apele Române.

Reamintim că astăzi, 8 iulie, Patriarhia Română i-a sfătuit pe toți preoții din țară să se roage pentru ploaie. Potrivit comunicatului, rugăciunile speciale se citesc în biserică sau pe câmp pentru buna rodire a pământului.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, i-a îndemnat pe agricultori să folosească sursele de apă pe care le au la îndemână deoarece „planta nu poate trăi fără apă.”

„Aceste surse de apă se folosesc seara, noaptea, dimineața devreme, cantități mai mici de apă, dar ei trebuie să irige, că trebuie să mâncăm. Cu hrana nu e de joacă. Aici nu ne jucăm de-a asigurarea hranei. Hrana trebuie asigurată, de aceea le transmit fermierilor să-și folosească resursele”, a spus Petru Daea.

Citește și articolul: Pe timp de secetă, Primaria Municipiului București risipește apa, organizând spectacole cu fântâni arteziene

Ministrul Daea, jurământ pentru „făuritorii de hrană ai țării”: „Mă veți regăsi la locul faptelor!”

De astăzi, Petre Daea este din nou, oficial, ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Însă Daea nu a jurat doar cu mâna pe Constituție la învestirea în funcție, ci a ținut și să transmită un mesaj celor pe care îi numește „făuritorii de hrană ai țării”, dar și românilor, în general.

Într-o postare pe Facebook, Petre Daea promite că agricultura va intra într-o nouă etapă odată cu preluarea mandatului, însă face și o dezvăluire legată de aportul său la actualul program de guvernare.

Din ce detaliază ministrul, chiar dacă în ultima vreme intrase într-un con de umbră din punct de vedere politic, a fost unul dintre „sfătuitorii” echipei de negociere a PSD, în relația cu actualii parteneri ai coaliției. Firește, Daea nu uită să menționeze că a muncit aproape cot la cot cu cel căruia i-a luat locul, Adrian Chesoniu, iar datorită experienței a acceptat „propunerea partidului de a reveni în greaua misiune de ministru”.

Cât despre promisiunea sa față de agricultori, Daea asigură că va urma aceeași linie ca și în mandatul trecut, dat fiind că „prin profesie și dăruire am fost, sunt și voi rămâne alături de dumneavoastră”. Însă nu e timp de pierdut, așa că ministrul Agriculturii anunță că se va apuca imediat de treabă:

Responsabilitatea misiunii încredințate mă determină să intru imediat în dispozitivul de lucru, stabilind cu toate structurile din domeniul agroalimentar tabloul activității zilnice, în așa fel încât obiectivele prevăzute în programul de guvernare să fie realizate la timp.

În domeniul agriculturii și industriei alimentare programele sunt prioritare și vor fi tratate ca atare, însă, datorită schimbărilor climatice, programul de irigații este vital și trebuie să-l realizăm folosind toate mijloacele de care dispunem.

Politica Agricola Comună la care suntem parte, stabilește noi direcții de acțiune pe care să le armonizam cu interesele fermierilor, valorificând resursele de care dispunem în funcție de condițiile specifice fiecărei zone în parte, în așa fel încât nivelul producțiilor și valorificarea superioară a acestora să influențeze pozitiv viața economică a României.

Planul Național Strategic ne dă această șansă și trebuie să o fructificăm în următoarea perioadă.
Știu bine mecanismele europene de lucru, deținerea președinției Consiliului UE în anul 2019 mi-a permis să intru în intimitatea lor pentru a le folosi în interesul țării.

Cunosc capacitatea de muncă a funcționarilor din sistem, mă bizui pe profesionalismul lor.
Folosind judicios resursele putem depăși cu bine greutățile momentului.
Munca și buna credință ne va ajuta să ne îndeplinim obiectivele de care țara are nevoie.
Mă veți regăsi la locul faptelor!
”.

Alfred Laurențiu: „Shinzo Abe a fost un bun prieten al României”

Sursa foto: Facebook/ Alfred Laurențiu

Senatorul PSD, Alfred Laurențiu, a scris pe pagina sa de Facebook un mesaj emoționant, după ce politicianul japonez Shinzo Abe, fost premier al Japoniei, a fost asasinat.  

„Cine a fost Shinzo Abe? A fost cel mai tânăr prim-ministru al Japoniei de la al Doilea Război Mondial şi unul din cei mai puternici 40 de oameni din lume”, a scris senatorul PSD.

Alfred a mai amintit că Shinzo Abe va rămâne o figură politică remarcabilă atât la nivel național, cât și la nivel mondial. Mai mult, senatorul social-democrat a mai spus că fostul premier japonez a fost un om dedicat valorilor libertății, familiei și patriotismului.

Shinzo Abe a murit după ce a fost împușcat în timp ce ținea un discurs electoral în oraşul Nara din vestul țării

„Nu în ultimul rând trebuie să menționez faptul că premierul Shinzo Abe a fost un bun prieten al României. Asasinarea acestui om cutremură nu numai poporul nipon, ci întraga umanitate”, a mai declarat Alfred.

De asemenea, senatorul PSD a afirmat că atacul criminal ce a avut loc arată clar cât de „fragilă” este pacea, iar cei care luptă cu adevărat pentru dreptate și libertate vor fi mereu expuși.

„Această violență la nivel global, ne arată că trăim timpuri complicate, că noi oamenii nu am învățat nimic din istorie și ne îndreptăm spre un viitor incert și periculos. Condoleanțe Japoniei și familiei Premierul SHINZO ABE! … Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, a conchis senatorul PSD, Alfred Laurențiu.

În urma atacului armat asupra fostului premier nipon Shinzo Abe, oficialități din toată lumea au reacționat și au transmis mesaje de condoleanțe familiei politicianului. Printre aceștia se numără și președintele României, Klaus Iohannis.

De asemenea, și șeful NATO, Jens Stoltenberg,  a declarat că este „șocat” de atacul „odios” care a avut loc. Mai mult, purtătorul de cuvânt al Casei Albe a declarat că este șocat să afle de atacul violent asupra lui Shinzo Abe.

 „Suntem şocaţi şi întristaţi să aflăm despre atacul violent asupra fostului prim-ministru japonez Shinzo Abe. Urmărim îndeaproape ştirile şi rămânem cu gândul alături de familia sa şi de poporul japonez”, a declarat purtătorul de cuvânt.

Fostul premier a fost împușcat în timp ce vorbea în mijlocul mulțimii de un bărbat ce și-a confecționat singur arma.

Medicii de la Universitatea Medicală Nara au anunțat decesul fostului lider japonez.

Citește și articolul: Alfred Laurențiu: „Am adoptat și votat cu unanimitate „Declarația comisiei pentru politica externă a Senatului României față de accederea Suediei și Finlandei în NATO”

Patriarhia Română le cere preoților din toată țara să se roage pentru ploaie

Foto: Facebook/Lumea Satului/@Mihai Țibucanu
Foto: Facebook/Lumea Satului/@Mihai Țibucanu

Prin intermediul unui comunicat emis azi, 8 iulie, Patriarhia Română îi sfătuiește pe toți clericii să se roage pentru ploaie.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române a precizat că, în contextul foarte îngrijorător creat de seceta care afectează masiv agricultura şi alte domenii de activitate, Patriarhia Română adresează un îndemn părintesc către toate Eparhiile sale, pe teritoriile cărora seceta persistă, să oficieze rugăciunile care se rostesc stăruitor la vreme de secetă.

Patriarhia Română îi îndeamnă pe preoți să se roage în biserici, dar și pe câmp

Aceste rugăciuni speciale se citesc în biserici sau pe câmp, pentru ca Dumnezeu să trimită ploaie liniştită, spre buna rodire a pământului. Este, așadar, absolut necesar ca în asemenea împrejurări să cerem ajutorul lui Dumnezeu prin rugăciune stăruitoare, deoarece Dumnezeu ‘face să răsară soarele peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi’”, se arată în comunicatul transmis vineri, 8 iulie, de BOR.

La începutul lunii, mai mulți săteni din Moldova au apelat la puterea rugăciunii pentru ca ploaia să revină

În lipsa irigațiilor, atât în satele din Galați, cât și în județul Iași, localnicii s-au rugat la Dumnezeu pentru venirea ploii.

Alături de preoții care au oficiat slujba, oamenii au aprins lumânări și au îngenuncheat, în așteptarea unui miracol.

Locuitorii comunei ieșene au decis că este nevoie de rugăciuni pentru că valul de caniculă va dura, iar mai multe fântâni din comună au început să sece.

Într-o localitate din județul Galați, însuși primarul s-a rugat pentru venirea ploii, în mijlocul unui lan de floarea soarelui.

Mediul economic, destabilizat de noile modificări ale Codului Fiscal

Sursa foto: Cursdeguvernare.ro

Pachetul de măsuri fiscale prezentat de Ministerul de Finanțe va afecta antreprenorii deoarece nu au fost suficient de bine pregătite, susțin consultanții fiscali, scrie Cotidianul.

Principalele modificări sunt creșterea accizelor la tutun și alcool, impozitarea contractelor part-time la nivelul salariului minim, aplicarea impozitului pe dividende şi pentru cele distribuite/plătite fondurilor de pensii administrate privat și creșterea impozitului pe dividente de la 5% la 8 %.

Dorel Dudaș, directorul executiv al Camerei Consultanţilor Fiscali, a declarat că noile modificări la Codul Fiscal nu au fost discutate cu toți actorii din piață.

„Efectul lor va duce la o oarecare nouă destabilizare a mediului economic pentru că nu a fost suficient de bine pregătite, nu au fost suficient de bine discutate. (…) Mă întreb dacă acum ei sunt pregătiţi, dacă înţeleg motivaţia reală a acestor modificări multe şi semnificative din fiscalitate”, a declarat Dorel Dudaş.

Cele mai bune soluţii puteau veni dintr-o discuţie reală cu specialiştii

De asemenea, directorul executiv al Camerei Consultanţilor Fiscali a mai afirmat că Executivul trebuia să aibă discuții cu specialiștii din domeniu și apoi să vină cu soluții. Dudaș este de părere că sistemul fiscal poate fi eficient doar atunci când este înțeles de cel care îl aplică, dar și de contribuabil.

„Orice prevedere fiscală trebuie acceptată în primul rând ca să fie eficientă”, a conchis Dorel Dudaş.

Mihaela Mitroi, managing partner în cadrul companiei Global Tax Advisors, a anunțat că atât antreprenorii vor fi afectați de aceste măsuri, cât și persoanele fizice. Ea este de părere că cele mai importante modificări sunt cele legate de regimul fiscal al microîntreprinderilor

Totodată, Vlad Boeriu, partener coordonator de Servicii Fiscale şi Juridice în cadrul Deloitte România, a afirmat că modificările fiscale pe care le-a anunțat Guvernul vor avea un impact moderat asupra mediului de afaceri din România, amintit că multe dintre acestea, programate să se aplice de la 1 ianuarie 2023, vor fi supuse dezbaterii și aprobării cu șase luni înainte de intrarea în vigoare.

„În paralel cu măsurile anunţate, trebuie continuate demersurile pentru creşterea colectării la bugetul de stat, astfel încât pe termen mediu să poată fi evitate discuţiile legate de necesitatea majorării taxelor”, a mai spus Vlad Boeriu.

Citește și articolul: Avertismentul ministrului Finanțelor: Avem un deficit de 1,23% din PIB

ANAF: 71.000 de contribuabili riscă sesizări penale

Foto: Facebook/Lucian Heiuş
Foto: Facebook/Lucian Heiuş

Preşedintele Fiscului, Lucian Heiuş, a venit cu noi precizări refeitoare la contribuabilii ANAF, declarând că aproximativ 71.000 de persoane riscă sesizări penale.

Declarațiile au fost publicate, în urmă cu o oră, pe pagina de Facebook.

Persoanele în cauză au refuzat să vireze bani în bugetul de stat

Prin urmare, Agenția Națională de Administrație Fiscală ar urma să le facă sesizări penale pentru că au reţinut, fără să vireze la bugetul statului, o serie de impozite şi contribuţii, prevăzute de ordonanţa care a reincriminat, de la 1 martie, astfel de fapte ca fiind penale.

Potrivit declarațiilor făcute de președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în cazul acestora, termenul de graţie de 60 de zile a fost depăşit.

Prin urmare, ANAF va folosi o ultimă măsură de prevenţie și va trimite acestor contribuabili notificări cu situaţia sumelor datorate la stat, dar şi cu instrumentele de eşalonare/restructurare pe care le pot accesa.

ANAF va emite notificări, la începutul săptămânii viitoare

Peste 71.000 de contribuabili se află în prezent în situaţia de a li se face sesizări penale pentru nevirarea către stat a impozitelor şi contriubuţiilor cu reţinere la sursă, conform OUG 130/2021. Aceştia vor primi de la începutul săptămânii următoare notificări de la ANAF cu prezentarea situaţiei în care se află, cu propunerile de remediere a situaţiei, dar şi cu mesajul că în lipsa unei rezolvări, se va aplica legea la literă, adică vor urma sesizările penale”, a afirmat Heiuş.

Uniunea Europeană pregătește un plan de urgență în cazul în care Rusia oprește livrarea de gaze

Ursula von der Leyen a anunțat că Uniunea Europeană trebuie să se pregătească pentru ce este mai rău, în contextul în care Rusia ar putea sista livrările de gaze către continentul european, scrie G4media.ro.

Președinta Comisiei Europene susține că în următoarele două săptămâni va fi prezentat planul de urgență ce va fi aplicat dacă lucrurile se vor înrăutăți. Mai mult, pe 26 iulie a fost convocată o reuniune extraordinară a miniștrilor europeni ai energiei

Ursula von der Leyen a mai spus că fiecare stat membru trebuie să aibă propriul plan în contextul crizei energetice.

„Nu dorim să avem 27 de intervenții diferite la nivel național în caz de urgență”

„Dacă reducem cererea de energie în unele sectoare ale economiei, acest lucru trebuie să se întâmple fără a provoca obstacole pe piața internă. Gazul și petrolul ar trebui distribuite acolo unde este cea mai mare nevoie”, a mai spus președinta CE.

Reamintim că G7 a decis să examineze mai multe variante privind limitarea prețului petrolului, posibilitate exclusă rapid de Kremlin. Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a declarat că se îndoiește că o plafonare a prețului petrolului rusesc va avea loc.

 „Aceasta este doar o inițiativă exprimată, nu au fost luate decizii consolidate în acest sens și, sincer, este îndoielnic că astfel de decizii pot fi luate”, a spus Peskov.

Ursula von der Leyen a avertizat, în urmă cu câteva zile, că toate statele din Uniunea Europeană trebuie să se pregătească pentru noi întreruperi în aprovizionarea cu gaze, chiar și una completă.

„În prezent, un total de 12 state membre sunt direct afectate de reduceri parțiale sau totale ale aprovizionării cu gaze. Este evident: Putin continuă să folosească energia ca armă. De aceea, Comisia UE lucrează la un plan european de urgență. Vom prezenta acest plan și instrumentele necesare până la jumătatea lunii iulie”, a spus președinta CE.

Citește și articolul: Tomac a vorbit în Parlamentul European despre „slugile Moscovei” din România: știe cine sunt, dar nu spune

Dunărea înregistrează cel mai scăzut nivel din ultimii zeci de ani

Dunărea la Galați/Captură video: Știrile Pro TV
Dunărea la Galați/Captură video: Știrile Pro TV

Potrivit calculelor realizate de specialiști, la intrarea în țară, Dunărea are un debit de 2.800 de metri cubi pe secundă.

Practic, vorbim despre un debit la jumătate, față de media anuală.

În anii 2002 și 2003, apele fluviului era la fel de scăzute, fenomenul datorându-se valului de caniculă. În vara anului 2003, Dunărea a scăzut, iar Centrala nucleară de la Cernavodă a fost oprită

Marin Tălău, directorul ABA Jiu Craiova, a ținut să precizeze că, alături de fluviu, toate cursurile de apă sunt afectate. Acestea sunt sub 0.5 din mediile multianuale, adică sunt sub jumătatea debitelor multianuale.

Dunărea e în scădere, asta e problema care ne-o punem. Încă este prea devreme pentru asemenea debite de 2.700 metri cubi / secundă. Ele de obicei erau atât de mici în lunile august, septembrie, deci vreau să vă spun că media multianuală a lunii iunie, vorbesc de luna iunie că doar ce am ieșit din luna iunie, era undeva la 5.000-6.000 de metri cubi, dublu față de astăzi. Toate cursurile de apă sunt sub 0,5 din mediile multianuale, adică sunt sub jumătatea debitelor multianuale”, a explicat directorul ABA Jiu Craiova.

România, afectată puternic de secetă

În urmă cu două zile, oficialii făceau apel la români să nu facă risipă de apă. Prin urmare, ministrul Mediului declara că 75% din țară este afectată de diverse faze ale secetei pedologice – moderată, puternică sau extremă.

Am făcut în mod repetat apel la un consum rațional al apei potabile. Apa potabilă presupune investiții uriașe și nu putem, mai ales în perioadă de secetă, să consumăm de 5-10 ori mai mult decât într-o perioadă normală pentru a uda”, a spus Tanczos Barna.

Grevă la Centrul de Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități: ”După 30 de ani de muncă, spun că nu suntem profesioniști”

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Mai mulți angajați care lucrează la Centrul de Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Tântava, județul Giurgiu, au decis să organizeaze o grevă spontană, acuzând că vor fi evaluați prin testări.

Decizia aparține Consiliului Județean, de care aparține centrul.

Oamenii se tem că, în urma testărilor, vor fi dați afară

Centru de la Tântava este sub observația Consiliului de Monitorizare după ce s-a dovedit că beneficiarii cu probleme de sănătate stau în condiții degradante, arată Europa FM.

După 30 de ani de muncă spun că nu suntem profesioniști. În Giurgiu s-au ales fiecare șefi de centre de acolo și-au rezolvat problemele, iar noi suntem în zona de nord și vor forțat să ne de afară. Să ne testeze”, a spus o persoană care a dorit să-și păstreze anonimatul.

La Centrul de Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Tântava lucrează 54 de persoane care au grijă de 48 de beneficiari

Serviciul este acoperit. Este tot personalul de serviciu înăuntru, noi suntem la poartă. Am chemat directorii, i-am chemat să vină să stăm de vorbă. Deci avem director general numit de 3-4 luni – nu a venit nimeni pe la noi să vină să ne vadă, să discute cu noi”, a adăugat femeia.

Consilierul directorului Direcției de Asistență Socială Giurgiu a precizat că, în realitate, angajații nu vor să accepte reorganizarea centrelor

Reprezentanții instituției au povestit că, de fapt, motivul grevei este altul.

Probabil că protestul salariaților este motivat de faptul că nu doresc această reorganizare sau nu știu că sunt variante să li se ofere locuri de muncă în alte structuri unde instituția are deficit de personal. Instituția urmează să transmită notificări pentru fiecare salariat cu posturile vacante pentru care pot opta”, a spus Denisa Cristescu, consilierul directorului Direcției de Asistență Socială Giurgiu.

Temperatura din locuințele chiriașilor va fi redusă la 17 grade Celsius

Sursa foto: Chirii.ro

Purtătorul de cuvânt al companiei germane Vonovia VNAn.DE a anunțat că va reduce căldura chiriașilor la 17 grade Celsius între orele 23:00 și 06:00, scrie hotnews.ro.

Măsura vine în contextul în care Germania se pregătește pentru o posibilă criză a gazelor naturale, dacă Moscova decide întreruperea livrărilor de gaze.

Vonovia deține aproape 500.000 de apartamente în Germania, pe care le încălzește prin intermediul furnizorilor de energie, scrie sursa citată. Măsura se va aplica doar pe timpul nopții, chiriașii având posibilitatea de a folosi termostatele după bunul plac în timpul zilei. Mai mult, raționalizarea nu va afecta apa caldă.

Uniunea Europeană se pregătește pentru sistarea completă a gazelor rusești. Ursula von der Leyen a avertizat statele membre UE de posibilitatea unei crize energetice masive în iarnă

Reprezentanții companiei germane au anunțat că prețurile la energie vor crește mai mult în următoarea perioadă, în contextul în care Vonovia se bazează pe gaze naturale pentru 55% din necesarul său de energie termică.

Rolf Buch, șeful companiei, a anunțat că facturile la prețurile energetice îi va costa pe chiriași cât două luni de chirie. Guvernul german a tras un semnal de alarmă și a recomandat companiilor și populației să își micșoreze consumul de energie.

„Ca să reducem consumul de gaz, trebuie să folosim mai puțin gaz pentru a produce electricitate. În schimb, centralele electrice pe bază de cărbune vor trebui să fie folosite mai mult”, a spus Ministerul german al Economiei, Robert Habeck,  la jumătatea lunii Iunie.

Și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a recomandat statelor membre UE să se pregătească pentru scenariul în care Rusia va opri, definitiv, livrarea de gaze către continentul european.

Reamintim că Guvernul Ciucă ia în calcul o raționalizare a gazului pentru marii operatori economici, populația nefiind afectată de o asemenea decizie. În prezent, țara noastră își asigura necesarul de gaze în procent de aproape 90%.

Citește și articolul: Guvernul ar putea raționaliza consumul de gaze pentru companii

Petre Daea a depus jurământul la Cotroceni

Foto: Facebook/Petre Daea
Foto: Facebook/Petre Daea

Petre Daea, candidatul susținut de social-democrați, a fost numit noul ministru al Agriculturii.

Politicianul a depus astăzi, 8 iulie, jurământul în fața președintelui României.

Politicianul devine, pentru a doua oară, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Daea a avut o ezitare și a pus mâna pe Biblie abia după ce și-a rostit jurământul. Potrivit informațiilor apărute în presă, nici președintele, nici noul ministru nu au făcut declarații.

Alături de ministru, au fost prezenţi preşedinţii celor două Camere, Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor şi Alina Gorghiu, preşedintele interimar al Senatului, precum şi premierul Nicolae Ciucă.

Numirea sa în funcție vine după ce fostul ministru a demisionat. Procurorii fac o investigație în legătură cu presupuse intervenții ale ministrului Adrian Chesnoiu în cadrul unor concursuri de angajare.

Nu am săvârșit nicio faptă de natură penală sau de corupție și mi-am desfășurat mereu cu integritate și cu dedicare activitatea mea executivă”, a precizat Chesnoiu.

Petre Daea a mai ocupat funcția de ministru al Agriculturii în intervalul 4 ianuarie 2017 – 4 noiembrie 2019

În perioada 1970–1989 a fost membru al Partidului Comunist Român, în care a intrat din convingere. Până în 1989 a deținut funcția de adjunct șef de secție la Comitetul Județean de Partid, la secția pentru agricultură.

Petre Daea, care și-a început cariera în perioada comunistă, a mai fost ministru în guvernele Adrian Năstase, Mihai Tudose, Viorica Dăncilă. De asemenea, esta cunoscut în spațiul media și pentru pentru gafele publice.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
1 ° C
2.1 °
-1.1 °
72 %
2.2kmh
0 %
S
5 °
D
6 °
lun
5 °
mar
8 °
mie
8 °

Ultimul articol

Educația între improvizație politică și instabilitate legislativă. Anatomia unui declin sistemic (1990–2025)

Instabilitatea conducerii: o constantă postdecembristă În perioada 1990–2025, Ministerul Educației a fost condus de 28 de persoane distincte, care au cumulat 33 de mandate ministeriale,...
Petru Marginean - Foto replicahd.ro

Petru Mărginean pierde definitiv procesul cu Ziarul de Investigații

După cinci ani de procese, am ajuns să cunosc prea bine sălile de judecată din Deva și culoarele Curții de Apel Alba Iulia. Am...

Excepția de neconstituționalitate pe legea pensiilor magistraților, discutată în 2026; CCR amână din nou...

Curtea Constituțională a României nu a luat, nici astăzi, o decizie privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) în legătură cu noul...