De astăzi, Petre Daea este din nou, oficial, ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Însă Daea nu a jurat doar cu mâna pe Constituție la învestirea în funcție, ci a ținut și să transmită un mesaj celor pe care îi numește „făuritorii de hrană ai țării”, dar și românilor, în general.

Într-o postare pe Facebook, Petre Daea promite că agricultura va intra într-o nouă etapă odată cu preluarea mandatului, însă face și o dezvăluire legată de aportul său la actualul program de guvernare.

Din ce detaliază ministrul, chiar dacă în ultima vreme intrase într-un con de umbră din punct de vedere politic, a fost unul dintre „sfătuitorii” echipei de negociere a PSD, în relația cu actualii parteneri ai coaliției. Firește, Daea nu uită să menționeze că a muncit aproape cot la cot cu cel căruia i-a luat locul, Adrian Chesoniu, iar datorită experienței a acceptat „propunerea partidului de a reveni în greaua misiune de ministru”.

Cât despre promisiunea sa față de agricultori, Daea asigură că va urma aceeași linie ca și în mandatul trecut, dat fiind că „prin profesie și dăruire am fost, sunt și voi rămâne alături de dumneavoastră”. Însă nu e timp de pierdut, așa că ministrul Agriculturii anunță că se va apuca imediat de treabă:

Responsabilitatea misiunii încredințate mă determină să intru imediat în dispozitivul de lucru, stabilind cu toate structurile din domeniul agroalimentar tabloul activității zilnice, în așa fel încât obiectivele prevăzute în programul de guvernare să fie realizate la timp.

În domeniul agriculturii și industriei alimentare programele sunt prioritare și vor fi tratate ca atare, însă, datorită schimbărilor climatice, programul de irigații este vital și trebuie să-l realizăm folosind toate mijloacele de care dispunem.

Politica Agricola Comună la care suntem parte, stabilește noi direcții de acțiune pe care să le armonizam cu interesele fermierilor, valorificând resursele de care dispunem în funcție de condițiile specifice fiecărei zone în parte, în așa fel încât nivelul producțiilor și valorificarea superioară a acestora să influențeze pozitiv viața economică a României.

Planul Național Strategic ne dă această șansă și trebuie să o fructificăm în următoarea perioadă.
Știu bine mecanismele europene de lucru, deținerea președinției Consiliului UE în anul 2019 mi-a permis să intru în intimitatea lor pentru a le folosi în interesul țării.

Cunosc capacitatea de muncă a funcționarilor din sistem, mă bizui pe profesionalismul lor.
Folosind judicios resursele putem depăși cu bine greutățile momentului.
Munca și buna credință ne va ajuta să ne îndeplinim obiectivele de care țara are nevoie.
Mă veți regăsi la locul faptelor!
”.

Articolul precedentAlfred Laurențiu: „Shinzo Abe a fost un bun prieten al României”
Articolul următorOrașele mici și comunele sunt cele mai afectate de secetă