Când autoritățile dorm: Doi români au câștigat o avere din exploatarea persoanelor cu dizabilități, trimise la cerșit în Tenerife

Cei doi traficanți au câștigat peste un milion de euro, timp de 15 ani .

Doi români au făcut avere exploatând persoanele cu handicap pe care le-au obligat să cerșească timp de 15 ani în Tenerife. Victimele au îndurat foamea, bătăi și înjurături în Tenerife, sperând că banii luaţi de pretinşii lor binefăcători sunt trimişi acasă, unde se construia locuința lor, potrivit presshub.ro. Traficanţii de fiinţe umane câştigă sume colosale de pe urma victimelor. O dovadă în acest sens este cazul ajuns în faţa judecătorilor, având ca protagonistă o orădeancă, Susana Angela Budai. Aceasta a fost acuzată că împreună cu fostul ei iubit, Ioan Varga, a trăit vreme de 15 ani din banii câștigați de către două persoane cu dizabilităţi, pe care le-au dus la cerşit în staţiuni din Spania.

Astfel, în perioada 2003-2018, victimele le-au adus celor doi  traficanți peste un milion de euro, spun anchetatorii.

Cu acești bani, Budai şi Varga au trăit în lux în Valencia, pe Coasta de Azur şi în Tenerife, exotica insulă din arhipelagul Canare. Peste 100.000 euro au fost trimişi acasă şi investiţi în imobiliare, femeia având două vile într-una din cele mai „scumpe” comune din Bihor, Sântandrei. Susana Budai a fost dovedită de procurorii DIICOT Oradea, după o anchetă începută în primăvara anului 2018 de autorităţile judiciare spaniole şi preluată, apoi, de procurorii orădeni. 

Cum a început coșmarul celor doi tineri 

Ea este acuzată că, în 2003, împreună cu fostul iubit, Varga Ioan, alias Nicu Jaga, a scos din ţară doi tineri care aveau o situaţie dificilă, Tudor şi Ema (cele două prenume nu sunt reale, pentru a proteja victimele). Băiatul avea la vremea respectivă vârsta de 23 ani, fiind paralizat la piciorul drept din naştere şi se deplasa doar în cârje. Cei doi formau un cuplu şi, deşi nu erau căsătoriţi oficial, îşi spuneau de atunci soţ şi soţie. Tudor era rudă îndepărtată cu Varga, care le-a promis un viitor roz. Tudor putea câştiga din cerşit, iar Ema să-l îngrijească, le-a spus Varga, care le-a promis că îi va ajuta să adune bani ca să-şi ridice în ţară propria casă, dacă vor împărţi banii cu ei.

„Mi-a mai spus că în Spania voi avea unde să locuiesc, că voi primi mâncare, iar eu va trebui doar să cerșesc în Spania. Nu mi-a spus unde anume, doar că voi câștiga aproximativ 50 – 60 euro pe zi”, le-a povestit Tudor anchetatorilor, care apoi au redat în actul de acuzare această mărturie. Ema și Tudor erau scoşi la cerşit zilnic, în zone turistice, de dimineaţa până noaptea târziu. Ei erau supravegheaţi, cu rândul, de Budai și Varga. La început în Valencia, apoi pe plajele din Peniscola, pe Coasta de Azur, iar în final în Tenerife. În Valencia, după cum şi-a adus aminte Tudor, câştigau între 250 şi 300 euro pe zi, în Tenerife chiar şi câte 400 euro, bani din care rar primeau, puțin, ca să trimită acasă, familiei lui Tudor. Dacă nu strângeau suficient, erau bătuţi cu cureaua, pumnii sau cu picioarele.

Bătuți pentru a aduce mai mulți bani 

„Pe mine Varga Ioan mă lovea cu o centură peste spate, cu pălmile peste faţă, cu pumnii la ficat”, a povestit tânărul. Pe Ema, cei doi o trăgeau de păr amândoi, o loveau cu palmele. „Spuneau că ascundem din banii câştigaţi, dar nu era adevărat. Ne reproșau că ei au cheltuieli cu noi, iar noi nu facem bani. Îmi spuneau că sunt proastă şi handicapată, râdeau de noi”, s-a plâns Ema. Cei doi au răbdat, convinşi că odată le va fi bine. Budai şi Varga le arătau poze cu un teren despre care ziceau că l-au cumpărat pentru ei în comuna Oşorhei, acolo unde locuia familia lui Tudor, apoi şi cu o casă în construcţie.

Cum au fost salvați cei doi tineri

Victimele au fost salvate de unul dintre fraţi lui Tudor, care ţinea legătura cu cei doi, însă doar pe telefonul lui Varga, şi strict în prezenţa lui. Ştiind că, din pricina handicapului pe care îl aveau, Tudor şi Ema nu aveau nicio şansă să scape de cuplul care îi exploata de atâţia ani, în primăvara anului 2018, bărbatul a plecat personal în Spania, unde a apelat la Ambasadei României din Madrid iar apoi la Parchetul Provincial Santa Cruz din Tenerife. Tudor şi Ema au fost gășiţi, audiaţi, apoi au primit noi acte de călătorie, ca să se poată reveni în România. Ancheta pornită în Spania, în mai 2018, a fost preluată, apoi, de poliţiştii Brigăzii de combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, sub coordonarea unui procuror al Serviciului teritorial Oradea al DIICOT. Varga nu a mai putut fi anchetat, deoarece a murit în vara lui 2018. Susana Budai a fost inculpată şi trimisă în judecată, pe 2 iunie anul trecut, pentru trafic de persoane şi exploatarea cerşetoriei.

„Toate cheltuielile le-a achitat concubinul meu care avea banii de la băiat (Tudor, n.r.)”, a declarat Susana Budai, admiţând şi că banii pentru vile i-a luat de la tineri pentru că „a fost o înțelegere între concubinul meu și el ca din banii obținuți să îşi construiască și concubinul meu o casă”.

Ajutor din partea Fundaţiei People to People Oradea

Tudor şi Ema primesc ajutor din partea Fundaţiei People to People Oradea, care le-au asigurat nu doar suport material şi psihologic, şi avocaţi care să-i reprezinte în faţa instanţei.

„Cazul celor doi este unul tipic de exploatare de vulnerabilitate”; a explicat un reprezentant al organizaţiei, care evită să-şi divulge identitatea din cauza deselor ameninţări şi presiuni la care sunt supuşi de cei cu care victimele reprezentate de ei se „războiesc” în instanţă.

„Victimele sunt sărace, n-au fost sprijinite de autorităţile locale, n-au beneficiat de servicii sociale ca să se integreze, să aibă o altă variantă. Au fost duşi afară unde au câştigat enorm de mulţi bani, bani pe care aceşti indivizi îi luau, minţindu-i ba că le-au luat teren, ba bolţari, le arătau poze de pe şantier. Au profitat de problemele lor medicale şi vulnerabilităţile pe care le aveau, de handicapul lor, de intelectul redus”, a explicat acesta. Procesul Susanei Angela Budai se judecă, încă, la Tribunalul Bihor. Tudor şi Ema s-au constituit părţi civile şi solicită daune morale de câte 50.000 euro, fiecare, motiv pentru care, în timpul dezbaterilor, instanţa a decis să pună sub sechestru „asupra bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare ale inculpatei”, până la concurenţa a 101.860 euro, adică totalul sumelor pentru care anchetatorii au găsit dovezi că femeia ori fostul ei concubin i-a transferat în România, adică şi cele două vile pe care aceasta le deţine acum în comuna Sânmartin.

Efectul crizei energetice: După Italia și Spania, Grecia vrea să raționalizeze utilizarea aparatelor de aer

Articolul precedent Scandal la Iași: Activiștii LGBT sunt acuzați că se folosesc de imaginea Universității Alexandru Ioan Cuza pentru promovarea mitingului din 5 iunie
Articolul următorCând vizitează România, Dan Petrescu vrea mese la restaurant și produse gratuite: ”În Londra nu am plătit nimic!”