Sursa foto: Facebook

Europarlamentarul PMP Eugen Tomac a anunțat că a avut ieri un discurs în plenul Parlamentului European, aproape înălțător, am spune noi, dacă ar fi spus și ceva concret.

Din ce transmite Tomac, tema pe care a abordat-o a fost legată de „Slugile Moscovei”, despre care acesta spune că pot fi identificate ușor.

Și, din cele câteva rânduri în care povestește cum i-a fost discursul reiese că Tomac știe exact cine sunt aceste „slugi” în țara noastră, fără totuși a nominaliza cu subiect și predicat:

Am vorbit ieri, în plenul Parlamentului European, deschis, despre legăturile Moscovei cu partide europene, plătite să îi promoveze retorica manipulatoare și propaganda de tip sovietic.
Rusia subtilă nu mai e astăzi subtilă deloc. Slugile Moscovei au grijă să își semnaleze de la distanță servilismul. Eu în România ştiu sigur cine sunt și este datoria noastră să îi demascăm.
Oamenii au dreptul să fie informați corect. Au dreptul să ştie de partea cui sunt cu adevărat cei care pretind că le reprezintă interesele
”.

Cu toate acestea, europarlamentarul dă câteva indicii, cel mai important fiind cel legat de discursul președintelui Ucrainei în Parlamentul României, mai precis cine a fost împotriva acestei apariții.

Astfel, în bucata de video încărcată pe Facebook, Tomac spune că Rusia „acționează direct, prin partide care luptă împotriva democrației, partide cărora le este străină libertatea de exprimare, partide care disprețuiesc Uniunea Europeană.

Pe ei trebuie să îi oprim, pentru că sunt cu adevărat cancer al politicii europene. (…) inclusiv în România, recent, președintele Zelenski s-a adresat Parlamentului. Cine credeți că a sabotat această activitate? Exact cei care gândesc ca Putin și luptă împotriva Europei”, a transmis Eugen Tomac.

Articolul precedentÎncepe a treia ediție a Patrulei Zero Plastic
Articolul următorMariana Rarinca, femeia „condamnată-ACHITATĂ”, despre Justiția din România: „După achitarea mea, a început hărțuirea judecătorilor care au decis acest lucru”. Dezvăluiri din „interiorul sistemului”