-6 C
București
duminică, 18 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 276

USR cheamă Autoritatea de Management, Oficiul European de Luptă Antifraudă, Parchetul European şi Curtea de Conturi să verifice achiziția de BMW-uri de către IGPR

Cătălin Drulă (PressAlert)

Un întreg scandal pe tema BMW-urilor care vor înlocui obișnuitele autospeciale de poliție rutieră, după ce în spațiul public au apărut informații potrivit cărora licitație a fost una „cu dedicație”, pentru a câștiga cine trebuie.

Astăzi, președintele USR Cătălin Drulă a organizat o conferință de presă în cadrul căreia a abordat și acest subiect, atenționând că au fost sesizate mai multe instituții abilitate să verifice modul în care s-a derulat licitația, cu atât mai mult cu cât achiziţia implica bani europeni.

Concret, licitația a fost organizată la nivelul Inspectoratului de General al Poliției Române, în cadrul proiectului „Dezvoltarea unui sistem mixt mobil de monitorizare a traficului rutier privind încălcarea regulilor de circulație”, finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Licitația, care a presupus achiziționarea a maxim 600 de mașini pentru polițiștii de la rutieră, a ridicat semne de întrebare din cauza specificațiilor din caietul de sarcini, care, potrivit USR, s-au potrivit „mănușă” unui singur ofertant. Concluzia președintelui USR a fost aceea că „este un caiet de sarcini scris ca să se potrivească un singur model de maşină, vândut de prietenul preşedintelui”.

Din acest motiv, Drulă a anunțat că lumină în acest caz trebuie să facă Autoritatea de Management, Oficiul European de Luptă Antifraudă, Parchetul European şi Curtea de Conturi.

Sunt fonduri europene la mijloc şi acest furt trebuie anchetat. (…). Autoritatea de Management (…) este prima care trebuie să facă activitatea de control. Este încălcată în mod clar directiva europeană transpusă şi în legislaţia naţională care spune că nu poţi face specificaţii tehnice pentru a restrânge concurenţa. Şi aici e caz clar de corecţii financiare şi de sesizare a OLAF.

Am sesizat şi noi OLAF şi Parchetul European. Este o obligaţie pe care o are Autoritatea de Management: în momentul în care sesizează suspiciuni de fraudă, să sesizeze DLAF şi Parchetul European. I-am trimis domnului Felix Ardelean, director general care se ocupă de control, o sesizare în acest sens. De asemenea, preşedintele Autorităţii de audit din cadrul Curţii de conturi, preşedintele Curţii de Conturi, precum şi Comisia Europeană, pe doamna comisar Ferreira. (…)

În momentul în care îţi permiţi în halul acesta să faci un caiet de sarcini, cu dedicaţie pentru un prieten politic, înseamnă că se simt de neatins. Aici, iarăşi, apel către Ministerul Public, (…) este musai să investigheze ce s-a întâmplat acolo. Regimul Iohannis a impus o reţea de furt peste România, iar preşedintele este patronul acestei hoţii şi protectorul mafiei. Uitaţi-vă cine a ajuns să apere Poliţia Română, în conferinţă de presă: un sindicalist care este anchetat penal pentru aderenţă la un grup infracţional organizat”, a spus liderul USR, citat de Agerpres.

De altfel, după ce au apărut discuții și învinuiri, Poliția Română a organizat în urmă cu câteva zile o conferință de presă pentru a lămuri „acuzațiile nefondate”. Ulterior, a apărut un comunicat, în cadrul căruia se punctează pe faptul că „în ultimii ani s-au achiziționat mai multe capabilității logistice, inclusiv loturi de autovehicule destinate activităților specifice polițienești”, cu exemple.

Referitor la BMW-uri, în comunicat se arată că licitația a fost una deschisă și că „4 producători auto îndeplineau specificațiile tehnice. Un singur distribuitor s-a înscris, iar, în urma analizării ofertei depuse, a fost declarat câștigător. Astfel, a fost semnat un acord cadru, pentru un minim de 300 și un maxim de 600 de autoturisme marca BMW, seria 3, 4×4, la un preț per unitate de numai 32.000 de euro, fără TVA, având în vedere că prețul de catalog este de peste 38.600 de euro, fără TVA. Iar în cei 32.000 de euro, intră și dotări specifice muncii de poliție, de aproximativ 4.000 de euro, respectiv, rampă, colantare, baterie suplimentară, precum și un set de anvelope de iarnă”.

Începând cu 1 octombrie, călătorii vor circula în Canada fără nicio restricție impusă de pandemie

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Din data de 1 octombrie, Canada va renunța la toate restricțiile impuse de pandemia cu COVID-19 atunci când vine vorba de călători și turiști.

Călătorii, indiferent de cetățenie, nu vor mai fi nevoiți să transmită informații de sănătate prin intermediul aplicației ArriveCAN sau să prezinte dovada vaccinării începând de sâmbătă, a anunțat guvernul canadian, potrivit Reuters.

Canada nu le mai impune pasagerilor să poarte măști în avioane și trenuri. În plus, pasagerii și echipajul navelor de croazieră nu vor mai fi supuși cerințelor de vaccinare sau testării COVID-19

Această măsură are ca scop sprijinirea industriei a transporturilor din Canada, deja în plină expansiune după luni de stagnare din cauza pandemiei.

Decizia a fost luată și în urma presiunii făcute de transportatorii canadieni.

În timp ce canadienii și vizitatorii internaționali caută să își facă planuri de călătorie, eliminarea mult așteptată a tuturor măsurilor rămase, începând cu 1 octombrie 2022, va accelera și mai mult redresarea industriei noastre și a economiei canadiene”, a anunțat, prin intermediul unui comunicat, al doilea transportator canadian WestJet Airlines.

”Decizia de a pune capăt restricțiilor s-a bazat și pe rata de vaccinare a Canadei, pe existența unor vaccinuri și a unor tratamente noi, dar și pe datele care arată că țara a depășit vârful ultimului val de infecții cu coronavirus”, a precizat guvernul

Datorită în mare parte canadienilor care și-au suflecat mânecile pentru a se vaccina, am ajuns la punctul în care putem ridica în siguranță măsurile sanitare la frontieră”, a declarat ministrul Sănătății, Jean-Yves Duclos.

Totuși, Duclos a declarat că guvernul este pregătit să restabilească restricțiile dacă va fi necesar.

Evident, nu avem niciun plan de a reintroduce unele dintre aceste măsuri, dar dacă trebuie să protejăm siguranța canadienilor, va trebui să o facem”, le-a spus ministrul Sănătății reporterilor.

Victima unui accident rutier a fost ajutată de mai mulți militari salvatori

Sursă foto: Facebook/MApN
Sursă foto: Facebook/MApN

În timp ce se aflau în poligonul Poplaca pentru un modul de practică în cadrul cursului de specializare pentru militari salvatori (Combat life Saver), locotenentul Toma Mihai și colegii săi au intervenit pentru acordarea primului ajutor unei persoane rănite.

Persoana în cauză a fost victimă într-un accident rutier produs în apropierea poligonului.

Militarii salvatori au stabilizat coloana cervicală a victimei

Potrivit comunicatului publicat de reprezentanții Ministerului Apărării Naționale din România, militarii au efectuat descarcerarea conform măsurilor specifice și au eliberat căile aeriene.

După, aceștia l-au stabilizat hemodinamic și respirator și i-au făcut o evaluare completă până la sosirea echipajului de terapie intensivă din cadrul SMURD Sibiu, cărora le-au predat cazul.

Totodată au aplicat măsurile specifice pentru prevenirea incendiilor și asigurarea perimetrului cu devierea traficului rutier, până la sosirea autorităților.

Locotenentul Toma Mihai este medic rezident la secția de chirurgie la Spitalul Clinic Militar de Urgență ”Dr. Constantin Papilian” din Cluj-Napoca

Locotenentul a participat, în perioada 12 – 16 septembrie 2022, la cursul de specializare militar salvator (Combat life Saver/CLS), organizat în cadrul Centrului de perfecționare medico-militară Sibiu, fiind singurul absolvent cu nota 10 al cursului.

Felicitări, Mihai, pentru responsabilitatea și spiritul civic de care ai dat dovadă și pentru modul în care îți îndeplinești misiunile!”, au transmis membrii MApN, astăzi, 28 septembrie.

Sistemul educațional din Japonia îi formează pe copii ca fiind ”Cetățeni ai lumii”, nu doar ai Japoniei

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Un plan pilot inovator numit „Brave Change” (Futoji no henko) este în curs de desfășurare în Japonia pe baza programelor educaționale Erasmus, Grundtvig, Monnet, Ashoka și Comenius.

Potrivit Your Edu Action, este vorba despre o schimbare conceptuală majoră.

Practic, elevii vor înțelege și vor accepta diferite culturi, iar orizonturile lor vor fi globale, nu naționale.

În Japonia, programul de 12 ani se bazează pe următoarele concepte:

– Zero materiale de umplere.

– Zero teme.

– Și are doar 5 materii, care sunt:

  • 1. Aritmetica de afaceri. (Operații de bază și utilizarea calculatoarelor financiare);
  • 2. Citirea. (Elevii încep prin a citi o fișă zilnică a cărții pe care o alege fiecare copil și ajung să citească o carte pe săptămână);
  • 3. Civism. (Înțelegerea acestui lucru, cum ar fi respectarea deplină a legilor, valoarea civilă, etica, respectul pentru regulile de conviețuire, toleranța, altruismul și respectul pentru ecologie și mediu);
  • 4. Calculator. (Birou, internet, social media și afaceri online);
  • 5. Limbi străine. (4 sau 5 alfabete, culturi, religii, inclusiv japoneză, latină, engleză, germană, chineză, arabă; cu vizite de schimb de socializare la familii din fiecare țară în timpul verii).

Care va fi consecința acestui program?

Elevii vor deveni tinerii care, la doar 18 ani, vorbesc 4 limbi, cunosc 4 culturi și 4 alfabete.

  • – Sunt experți în utilizarea computerelor și telefoanelor mobile ca instrumente de afaceri.
  • – Citesc 52 de cărți în fiecare an.
  • – Respectă legea, ecologia și conviețuirea.
  • – Se ocupă de aritmetica de afaceri și finanțare.

O gălățeancă intervine în momentul în care două eleve sunt agresate în autobuz: ”Am considerat firesc, uman și civic să intervin”

Foto: Facebook
Foto: Facebook

Un incident care a avut loc într-un autobuz a fost făcut public de o femeie din Galați.

Martora a povestit că ieri, 27 septembrie, la prânz, în jurul orei 13, în autobuzul care circulă pe traseul 17 în Galați, a urcat individul din imagine.

Bărbatul a molestat fizic și verbal două eleve de liceu

Potrivit textului distribuit pe contul de Facebook, elevele au ripostat cu întrebarea ”E frumos ce faci?”.

Acest fapt a atras atenția călătorilor.

Înainte de a coborî în stația de la IREG – Siderurgistilor, am considerat firesc, uman și civic, să intervin! De teamă ca șoferul să nu închidă ușile și să îl ducă la secția de poliție, tânărul ”înflăcărat” a coborât după mine și m-a întrebat răstit de ce mă bag!”, a povestit femeia.

O femeie din Galați nu rămâne indiferentă în momentul în care elevele sunt agresate în autobuz: ”A încercat să mă intimideze, începând să țipe agresiv. Cu mine și-a găsit nașul!”

Eu nu mă tem de moarte, iar indivizi ca el nu mă intimidează! E adevărat că în astfel de situații cu impact emoțional puternic, nu am cuvintele la mine…dar nu mă tem. Din contră, prind atât de mult curaj”, a adăugat gălățeanca.

Bărbatul în cauză a fost fotografiat cu scopul de a fi identificat de Poliție.

Mai jos sunt pozele pe care am reușit să i le fac agresorului sexual la ora 13 și 16 minute când am coborât din autobuz!”, a transmis martora.

Transportatorii autorizați din România cer extinderea controalelor la firmele care au „șoferi parteneri”: „Noi am atras atenția, dar nici măcar nu am fost luați în serios”

sursă foto: Pixabay

Reprezentanții C.O. T. A. R spun că aceste firme sfidează, de șapte ani, transportatorii autorizați și legislația României. În opinia lor, controalele ar trebui extinse în toată țara, la toate firmele de transport care au șoferi „la negru”.

Ne bucurăm că Ministerul Muncii, prin ITM București, a început să verifice contractele de muncă ale șoferilor pentru care angajatorii nu plătesc taxe și impozite. Noi am atras atenția autorităților, de nenumărate ori, în legătură cu bătaia de joc la adresa tuturor românilor, a statului român, a legislației naționale, prin sfidarea legislației din domeniul muncii, dar nici măcar nu am fost luați în serios, în ultimii șapte ani. În timp ce noi, transportatorii autorizați, plătim taxe și impozite, respectând legislația, ni s-a băgat pe gât concurența neloială din partea acestor firme care au intrat pe piața din România călcând în picioare toate legile, inclusiv legislația muncii. Ei își permit, de aproape opt ani, să lucreze cu șoferi pe care îi declară „parteneri”. Ce fel de parteneri sunt angajații plătiți la negru? Nu a deranjat nimeni, timp de șapte ani, aceste firme de transport care au beneficiat și de lege specială în domeniul transporturilor, ceea ce nu e normal să se întâmple în niciun sector economic. Dar își bat joc inclusiv de angajații pe care îi plătesc și prost, fără a le da drepturile garantate de legislația muncii”, ne-a menționat Vasile Ștefănescu, președintele C.O.T.A.R.

Transportatorii autorizați din România cer extinderea controalelor la firmele care au „șoferi parteneri”, plătiți la „negru”

Statul român are deja o bază de date cu firmele care au „șoferi parteneri”, fără a avea un contract de muncă încheiat cu ei, spun oficialii C.O.T.A.R. Ei îi fac referire la companiile de „transport alternativ”, așa cum sunt Uber, Bolt, chiar și cele de tipul „ride sharing”(n.r. serviciu de împărțire a călătoriilor).

Toți „șoferii parteneri” ai firmelor de transport „alternativ” lucrează, practic, la negru, în România, pentru că nicio astfel de firmă nu a încheiat contracte de muncă pentru șoferi. Îi recomandăm ministrului Muncii să se țină de cuvânt și să intensifice controalele, mai ales pentru că are deja la dispoziție o bază de date a șoferilor care lucrează fără contracte de muncă: este baza de date a licențelor (copii conforme) de transport alternativ din fiecare localitate. Doar în București sunt peste 20.000, din care ITM a descoperit doar 827. Astfel, domnul ministru se va putea lăuda, pe pagina lui de Facebook, nu doar cu cei peste 800 de șoferi depistați la un control al ITM, ci cu zeci de mii, în toată țara!”, s-au exprimat reprezentanții C.O. T.A. R.


Transportul alternativ, în realitate, nereglementat

Textul de lege pentru transportul „alternativ” care a fost impus în Parlamentul României, ca dublare a legislației pentru transporturile autorizate, are o hibă: guvernanții nu au citit cu atenție și partea care ar fi trebuit să se refere la respectarea prevederilor din legislația muncii, spun transportatorii autorizați.

„I-a interesat să treacă legea pentru intrarea în legalitate a firmelor care deja făceau ilegal „ride sharing” de patru ani. Astfel, șoferii „parteneri” nu există în legislația românească, partea care ține de Muncă.
Ar fi trebuit să schimbe și legislația muncii, pentru a intra și această anomalie în legalitate. Atât s-a putut(…)
, s-au exprimat reprezentanții C. O. T.A.R.

Lobby pentru Uber

Curtea Europeană de Justiție a decis Curţii Europene de Justiţie că activităţile de transport de tip urban desfăşurate prin intermediul platformelor digitale sunt asimilate serviciilor de transport ci nu serviciilor de comerţ online, iar statele membre sunt obligate la adoptarea unor soluţii legislative care să asigure reglementarea tuturor operaţiunilor de transport de tip urban pentru care se utilizează platforme digitale. Prin urmare, parlamentarii aveau obligația să se conformeze cu totul legislației muncii, nu doar să grăbească adoptarea unei Ordonanțe de Urgență(OUG 49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto)

O scurgere de documente interne din interiorul Uber a dezvăluit cum această companie a încălcat legile, a păcălit Poliția din mai multe sttae și a făcut lobby „în secret” , pentru a pătrunde pe piețele deținute de mult timp de companiile de taxi. Documentele au fost publicate de International Consortium of Investigative Journalists. Este vizată și activitatea Uber din România.

Citește și: Acuzații explozive la Ministerul Transporturilor. Cine a fost denunțat





Locuitorii din Elveția acordă, prin vot, o mai mare atenție protecției mediului. De asemenea, se insită pe reutilizarea materiei prime

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Alegătorii din cel mai mare canton din Elveția au aprobat cu o majoritate covârșitoare un nou articol pentru a promova o utilizare mai curată și mai eficientă a resurselor.

Aproximativ 90% dintre cetățenii din Zurich au răspuns pozitiv ideii pe care guvernul cantonal a propus-o ca alternativă la o inițiativă a Partidului Verzilor.

Votul s-a desfășurat în cursul zilei de duminică, 25 septembrie.

Toate partidele politice au fost în favoarea ideii.

Constituția cantonului din Elveția va fi, prin urmare, adaptată pentru a include un articol prin care se cere autorităților să creeze cadre pentru o ”tratare atentă al resurselor, materialelor și bunurilor, precum și închiderea circuitelor materiale

Autoritățile speră că articolul va însemna că se acordă mai multă atenție întrebării despre cum sunt utilizate și reutilizate materiile prime.

De asemenea, se presupune că aceste câștiguri vor ajuta, într-un mod eficient, la reducerea cantităților foarte mari de deșeuri. În egală măsură, se are în vedere și reducerea, în timp, a consumului de energie.

Ziarul Neue Zürcher Zeitung, citat de SWI, scrie că fiecare locuitor din Zurich produce în medie trei tone de deșeuri în fiecare an. Dintre acestea, aproximativ două tone sunt apoi reciclate.

Cele mai multe deșeuri provin din sectorul construcțiilor

Zurich este primul dintre cele 26 de cantoane elvețiene care a inclus economia circulară în constituția sa.

La începutul acestei luni, parlamentul cantonal al Bernei a acceptat un postulat al Partidului Verzilor. Prin acest postulat se are în vedere crearea mai multor infrastructuri și acțiuni pentru a stimula economia circulară.

Încă din anul 2010, Elveția înregistra o rată de reciclare de aproape 50%, țara devenind una dintre cele mai „verzi” state de pe continent.

Un fost deputat PNL se opune eutanasierii animalelor fără stăpân: ”În comparație cu politicienii, câinii sunt mai umani și mai înțelepți”

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Antonel Tănase, fost deputat PNL și actualmente membru în cadrul partidului Forța Dreptei, a precizat că, în urmă cu câteva zile, Comisia pentru Administrație Publică a Senatului a discutat doua proiecte legislative de modificare a OUG 155/2001 privind câinii fără stăpân. Ambele au fost respinse de comisie.

Cu toate acestea, politicianul a fost atent la declarațiile făcute de câțiva colegi senatori.

Antonel Tănase: ”Roberta Anastase, senator PNL de Prahova, a susținut ca sa fie eutanasiați în continuare câinii. Aceeași poziție a avut și senatorul PSD Gabriel Mutu”

Trecând dincolo de declarațiile sinucigașe din punct de vedere politic, de lipsa de umanitate și de empatie, am înțeles, cu scârbă, e drept, altceva. Roberta, își amintești de Toby? Cățelul simpatic căruia i-am dăruit casă în sediul PNL în 2017. A fost iubit, mângâiat și acceptat acolo până anul acesta. Odată cu plecarea mea din PNL, a fost și el alungat”, a scris fostul deputat, pe contul de Facebook.

Fost deputat PNL: ”Bieții câini nevinovați nu sunt votanți. Nu pot pune lăbuța pe un buletin de vot. Dacă umanitatea ta se rezumă doar la numărul de voturi, nu ai ce căuta în Parlamentul României”

Dacă vorbim despre câini, aceste animale ne sunt de cele mai multe ori prieteni, devin membri ai familiilor noastre, sunt suflete! Dacă am inversa rolurile, Toby nu ar fi făcut astfel de declarații din postura de senator. Asta este diferența, Roberta! În comparație cu tine, Toby este mai uman, mai înțelept”, a adăugat politicianul.

Potrivit fostului deputat, parlamentarii Forța Dreptei nu vor face niciodată astfel de declarații. De asemenea, nu vor ”susține aberații cum ar fi eutanasierea bietelor animale fără stăpân”. 

Animalele fără stăpân trebuie protejate, îngrijite în adăposturi conforme. Sterlizarea este o soluție, nu însă eutanasierea animalelor sănătoase, animale ce ne aduc o fărâmă de liniște și bucurie”, a conclus Antonel Tănase.

Polițistul Marian Godină: ”Emilia Șercan a fost amenințată și terfelită pe la televiziunile plătite să o discrediteze”

Foto: Facebook/Emilia Șercan
Foto: Facebook/Emilia Șercan

Polițistul Marian Godină a dezvăluit că o cunoaște pe jurnalista Emilia Șercan, cei doi întâlnindu-se, pentru prima dată, în urmă cu mai mulți ani, în București.

Godină a precizat că, atât lui, cât și soției lui, impresia lăsată de Șercan a fost aceea a unei femei modeste și sensibile, în ciuda investigațiilor expuse de jurnalistă și în ciuda amenințărilor la care aceasta a trebuit să asiste după expunerea numeroaselor texe de plagiat.

Marian Godină: ”Dezvăluirile făcute de Emilia Șercan au loc după mii de ore de muncă produc valuri uriașe în societatea noastră și, mai ales, produc transpirații ticăloșilor”

Am păstrat legătura, am mai tot vorbit, iar Emilia și Georgiana au devenit prietene. În urmă cu o lună, Emilia a devenit nașa fetiței noastre.De cele mai multe ori când o sun e la Biblioteca Națională, la Tribunal și, cel mai rar, acasă.De-a lungul anilor a fost amenințată și terfelită pe la televiziunile plătite să o discrediteze. Puțini ar rezista unor astfel de presiuni. Dar ea rezistă și merge înainte, devenind spaima „doctorilor”.Mulți sunt dezamăgiți și spun că oricum nu se întâmplă nimic după o dezvăluire cum a fost, de exemplu, cea legată de plagiatul ministrului Educației, de ieri. Să știți că nu e chiar așa”, a transmis polițistul, într-un text publicat pe contul de Facebook.

”Lucrurile nu sunt în zadar, iar dezvăluirile astea care au loc după mii de ore de muncă produc valuri uriașe în societatea noastră și, mai ales, produc transpirații ticăloșilor. Să nu credeți că le e totuna”

Godină a profitat de relația de prietenie cu jurnalista, întrebând-o cum reușește să se descurce din punct de vedere financiar.

Mai mult, acesta a întrebat-o de ce nu își face un cont unde oamenii să-i poată răsplăti munca.

Polițistul a ținut să adauge că această idee i-a venit după ce a fost ăntrebat, într-un comentariu, dacă Emilia Șercan nu are Patreon.

”Hoții trebuie să vadă că Emilia Șercan e susținută și să se teamă în continuare de investigațiile ei”

Mi-a zis că uneori cheltuie sume enorme doar pe fotocopii și că îi e chiar greu din punctul ăsta de vedere, dar nu vrea să ceară nimănui nimic. Și de atunci am tot încercat să o conving, până am reușit azi. Așa că are cont de Patreon, iar eu am devenit primul ei patron”, a explicat polițistul.

Sfârșitul unei „ere”. Prețurile mici din Bulgaria au devenit istorie pentru românii care tranzitează acest stat

Ziarul de Investigații a făcut un experiment în ceea ce privește economia din Bulgaria. Locația: Silistra, oraș vecin cu Călărași. Ani la rând, călărășenii cumpărau legume, fructe, alimente de bază și chiar haine din Silistra. Alteori, micii comercianții din Silistra își expuneau marfa pe tarabele din piețele „vecine”. Era mai profitabil pentru ambele părți: ei vindeau mai mult(n.r. vecinii bulgari), noi cumpăram mai mult.

Toamna anului 2022 vine, însă, cu cifre diferite pe tarabele din Bulgaria. După doi ani grei de pandemie și șapte luni de război(Rusia-Ucraina), prețurile la alimente au explodat și în Bulgaria.

Prețurile mici din Bulgaria au devenit istorie pentru românii care tranzitează acest stat. Roșiile de grădină, mai scumpe decât în România

Centrul orașului Silistra. Foto: zin.ro

Micii comercianți din Silistra încearcă să-i îmbie pe cumpărători cu roșii de grădină, însă, prețul afișat îi face pe cei din urmă să „bată în retragere”. Spre exemplu, un kilogram de roșii bulgărești, „recolta de toamnă” se vindea, marți, 27 septembrie, în Piața centrală din Silistra cu 2(două) leva, echivalentul a 5.06 lei românești. Același produs(roșii de grădină-soi „prunișoare”) se vinde, în piețele din Călărași cu 3,5 lei, maximum 4 lei. Un kilogram de pere se vinde în piața din Silistra cu 2,50 leva( n.r. 6.31 lei românești). Aceleași fructe se vând în piețele din România cu 4-5 lei/kg. Nici țelina, legumă comună, atât în Bulgaria cât și în România, în Silistra se vinde cu 2,50 leva/bucata(6.31 lei românești), în timp ce în piețele din România această legumă are prețul de 1,60 -2 lei/bucata.

Sfârșitul unei „ere”. Prețurile la alimentele de bază au explodat și în Bulgaria

 Castraveții bulgari costă între 4,80 leva (aproape 12 RON) – 5,20 leva (13 RON) în vânzările en-gros, iar prețul va crește și mai mult nu numai din cauza gazului și a electricității mai scumpe, ci și a solicitărilor pentru asigurări mai mari ale producătorilor agricoli, estimează producătorii agricoli din Bulgaria. Astfel, costurile au devenit mult mai mari pentru cei care tranzitează acest stat, dacă adaugăm și cheltuielile pentru transport. Producătorii agroalimentari se plâng, la fel ca și cei români, că statul nu reglementează importurile de fructe si legume, subvenționate, totuși, de stat.

În ceea ce privește turismul estival, Bulgaria rămâne în topul preferințelor pentru români, datorită serviciilor pe care le oferă(cazare, masă, activități recreative). Unii dintre românii aflați la sud de Dunăre vin în Bulgaria, chiar și pentru câteva ore doar ca să mănânce micii tradiționali din carne de măgar. Aceștia se vând la prețul de 1,50 leva/bucata, în comparație cu 5 lei/bucata, prețul micului românesc. O leva echivalează cu 2,52 RON.

Citește și: Cum sunt umiliți producătorii agroalimentari. Coaliția de guvernare „i-a luat în brațe” pe reprezentanții hypermarketurilor

Polițiști de frontieră din Oradea, judecați pentru mită

Sursa: Facebook

Cinci poliţişti de frontieră în cadrul I.T.P.F. Oradea au fost trimiși în judecată pentru luare de mită, acuzațiile aduse acestora de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor având legătură cu fapte comise în perioada martie – mai 2021.

Cei cinci au și fost arestați în dosar la finele anului trecut, apoi au fost plasați în arest la domiciliu și control judiciar.

Acum, inculpaţii vor fi judecați în stare de libertate, urmând a da explicații judecătorilor de la Tribunalul Bihor în legătură cu faptul că, timp de două luni, „au primit de la conducători auto ai camionelor de transport marfă, aparținând unei persoane juridice române, sume de bani cuprinse între 50 de lei şi 100 de euro”.

Potrivit Direcției Generale Anticorupție, inculpații cereau acești bani pentru a facilita reducerea timpilor de aşteptare, în coloana ce se formează pe drumul european E60, pentru a trece cu vederea obligația de carantinare a persoanei în cauză, precum și pentru neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu referitoare la controlul documentelor transportatorilor de marfă.

La vremea respectivă, Adevărul relata că, pentru a documenta activitatea infracțională a polițiștilor de frontieră, un ofiţer DGA cu atestat de şofer profesionist a fost autorizat ca investigator sub acoperire şi, sub un nume de cod, a dat examene şi a lucrat vreme de trei luni ca şofer de TIR la o firmă de transporturi.

Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare Tribunalului Bihor cu propunere de a menţine măsura sechestrului asigurătoriu privind pe unul dintre inculpați, având în vedere că s-a constatat o disproportie vădită între veniturile licite ale acestuia și averea sa.

Cei 5 inculpaţi s-au aflat sub măsura reţinerii şi a arestului preventiv în perioada 07.12.2021 – 17.12.2021, sub măsura arestului la domiciliu în perioada 17.12.2021 – 31.12.2021, iar ulterior sub măsura controlului judiciar din 01.01.2022 pe o perioadă de 120 de zile.

La efectuarea cercetărilor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Județean Anticorupție Bihor și Structura centrală”, a detaliat DGA.

Familiile cu cel puțin 3 copii ar putea plăti 0,68 lei/kWh; ce modificări aduce ordonanța pentru plafonarea şi compensarea preţurilor la energie electrică

Foto: România Liberă
Foto: România Liberă

Ordonanța 119/2022, privind plafonarea şi compensarea preţurilor la energie electrică, ar putea suferi din nou modificări, potrivit celor discutate de senatori.

Ieri, actului normativ i-au fost aduse amendamente, lista celor care beneficiază de preţ plafonat pentru consumul realizat până la 31 august 2023 urmând a fi lărgită. Cu aceasta au fost de acord 84 de senatori, care au votat pentru, adică majoritatea.

Potrivit modificărilor, familiile cu cel puțin trei copii vor plăti 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus. Aici sunt incluși clienţii casnici care au în întreţinere cel puţin trei copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani, în cazul în care urmează o formă de învăţământ. Același preț este stipulat însă și consumatorii care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor, în baza declaraţiei pe propria răspundere.

Totodată, preţul final facturat de către furnizorii de energie electrică este același – de maxim 0,68 lei/kWh, inclusiv TVA, pentru cei care au un consum mediu lunar cuprins între 0 – 100 KWh, în timp ce maxim 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, vor plăti cei al căror consum mediu lunar este de maxim 255 kWh.

În același timp, dacă modificările aduse în plenul Senatului rămân neschimbate, sunt consumatori din mediul economic şi instituţii publice pentru care energia electrică se facturează cu maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru 85% din consumul mediu lunar: întreprinderile mici şi mijlocii, operatorii ce prestează sau furnizează serviciile de utilităţi publice, operatorii economici din domeniul industriei alimentare, parcurile ştiinţifice şi tehnologice, întreprinderile publice care administrează sau gestionează investiţii în domeniul sportului, administratorii parcurilor industriale, producătorii şi distribuitorii de medicamente, farmaciile care utilizează lanţ de frig, dar și lăcaşurile cultelor recunoscute oficial în România.

Ordonanţa 119 care a trecut ieri de votul Senatului va avea însă o formă finală după dezbaterile din Camera Deputaţilor, care este for decizional în acest caz.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer fragmentat
-6 ° C
-5.6 °
-7.2 °
78 %
3.6kmh
75 %
D
-7 °
lun
-3 °
mar
-1 °
mie
2 °
J
1 °

Ultimul articol

„Marş la Moscova”, mesajul pentru care un bărbat a fost amendat, după protestul de...

Amendă aplicată ieri unui bărbat, care, în timpul protestului organizat de AUR, a proiectat cu laser pe o clădire mesajul „Marş la Moscova”. Pe acesta...

Social democrații din Iași, supărați pe premierul PNL Bolojan

Social democrații din Iași și-a exprimat astăzi nemulțumirea la adresa premierului PNL Ilie Bolojan, declinând astfel invitația la o întâlnire. Din ce explică într-un comunicat...

Doi inspectori antifraudă din București, pedepse pentru luare de mită – închisoare cu suspendare...

Nu mai puțin de cinci angajați ai Direcției Regionale Antifraudă Fiscală București au admis că se fac vinovați de luare de mită, dare de...