Oficialii C.O.T.A.R ne-au precizat, astăzi, 12 iulie, că ancheta penală privind Ministerul Transporturilor trebuie să fie extinsă, pentru a ieși la iveală toate neregulile din cadrul acestei instituții. Primele indicii în cazul lui Neacșa au pornit de la C.O.T.AR și de la Federația Națională a Taximetriștilor Independenți. În opinia reprezentanților celor două organizații, „mita” are un drum mai lung, iar procurorii de la D.N.A ar trebui să îl parcurgă, pentru a-i trage pe vinovați la răspundere penală.

Ministrul Transporturilor știe toate neregulile

„ Din informațiile pe care le deținem, raportul de control a fost finalizat și ar confirma toate suspiciunile apărute în ultimele luni cu privire la activitatea desfășurată de anumite persoane din cadrul ARR și de către dl. secretar de stat, Sandor Gabor. Mai mult decât atât, raportul ar conține, în fapt, constatări evidente și dovedite și ale unor alte fapte posibil de natură penală. Așteptăm de la ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, să facă public acest raport al Corpului de Control. De asemenea, așteptăm ca DNA să extindă ancheta, în cazul ilegalităților din interiorul Ministerul Transporturilor, ARR și ISCTR”, ne-au transmis reprezentanții C.O.T.A.R

Acuzații explozive la Ministerul Transporturilor. Este vizat Sándor Gábor

În fapt, denunțul îl privește pe Sandor Gabor, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor. Potrivit C.O. T. A.R, el s-ar afla în conflict de interese, deoarece a continuat s-a folosit de date oficiale de la Autoritatea Rutieră Română pentru a-și spori afacerile derulate prin societatea IFPTR SRL.

Donație cu dedicație pentru tata

Sándor Gábor mai este acuzat că a organizat licitații ilegale, apoi a donat mașini chiar tatălului său, Alecu Nicolae.

 „ARR a întocmit procesele-verbale de predare a maşinilor, care au ajuns în teritoriu astfel: una la Primăria Odobești, unde primar este nimeni altul decât Alecu Nicolae, tatăl Directorului General al ARR; una la Primăria Produleşti – judeţul Dâmboviţa, unde primar este bun prieten al familiei Alecu, secretar General al PSD Dâmbovița pe vremea când și Nicolae Alecu era membru PSD ” , au menționat liderii taximetriștilor din țară.

Cine este Sándor Gábor

Sándor Gábor este absolvent licențiat ca inginer de autovehicule rutiere al Institutului Politehnic București – Facultatea Transporturi. Deține diplomă de master în managamentul securității, sănătății și al relațiilor de muncă, obținută la Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu.

Citește și: USR PLUS își întreabă susținătorii dacă nu cumva vor să fie și ei drulăi

Este un apropiat al liderului UDMR, Kelemen Hunor. Potrivit ultimei declarații de avere, Sándor Gábor a câștigat 110 000 de lei din drepturi de autor. De asemenea, a încasat peste 10 000 de lei de la societatea și de la fundației cu obiectul de activitate formare profesională în transporturi rutiere.

Are mai multe depozite bancare în euro și lei. La OTP Bank depozitează peste un milion de forinți.

Sándor Gábor nu a putut fi contactat până la publicarea acestor informații, iar oficialii de la Ministerul Transporturilor au menționat că vor răspunde în scris solicitărilor noastre.

Articolul precedentCiolacu, adiat de briza europeană. Liderul PSD a lăudat victoria partidului Maiei Sandu, la alegerile parlamentare
Articolul următorMarea Britanie. Premierul Johnson reacționează la valul de rasism de după EURO 2020
Pasionată de cuvinte, inspirată de oameni liberi în gândire. Pun întrebări incomode și detest ideile „împrumutate”