Drulă a decis. Fără poluare pe lacurile Tarnița și Fântânele

Se va permite doar accesul ambarcațiunilor electrice, cu vele, vâsle ori pedale

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă a anunțat că a semnat un ordin de ministru prin care sunt impuse măsuri stricte privind navigația pe două dintre lacurile din apropierea municipiului Cluj Napoca, lacul Tarnița și lacul Fântânele.  Acesta și-a motivat demersul deoarece Clujul se alimentează cu apă din aceste lacuri, iar poluarea lor nu poate fi acceptată.

„Am semnat un ordin de ministru prin care impunem măsuri stricte privind navigația ambarcațiunilor pe lacurile Tarnița și Fântânele. Astfel, este interzisă navigația oricărei ambarcațiuni propulsate cu combustibili fosili. Sunt permise numai cele electrice, cu vele, vâsle sau pedale. Municipiul Cluj se aprovizionează cu apă din aceste lacuri, iar poluarea lor nu poate fi acceptată”, a scris Drulă pe pagina sa de Facebook.

Ordinul de ministru vizează și poluarea fonică

Mai mult, acesta a precizat că se are în vedere și reducerea poluării fonice, în încercarea de protecție a rezervației natuarale din preajma lacurilor.

„Nici poluarea fonică nu va mai exista, ceea ce este un lucru extraordinar atât pentru rezervația naturală din jurul lacurilor, cât și pentru turiștii care petrec o vacanță acolo. Viteza maximă permisă pentru ambarcațiuni este de 15 km/h, iar zonele de navigație și cele de înot vor fi clar delimitate pentru siguranța turiștilor”, a mai scris ministrul.

Potrivit lui Drulă, prin ordinul de ministru se instituie și amenzi contravenționale pentru nerespectarea acestor reguli. Supravegherea respectării regulamentului, precum și aplicarea de sancțiuni cade în sarcina autorităților locale. „Clujenii au dreptul la apă curată, turiștii au dreptul la liniște, siguranță și apă în care pot înota fără a fi expuși la substanțe toxice. Și nu în ultimul rând natura – fauna și flora – din zonă are dreptul să fie protejată prin aplicarea unor măsuri, care nu pot fi catalogate altfel decât de bun simț”, a concluzionat ministrul Transporturilor.

Cătălin Drulă taie „aripile” companiei Tarom

Articolul precedent„Războiul șampaniei” între Franța și Rusia
Articolul următorFirea: „Este autorul moral și politic al dezastrului de azi, din Capitală”