Foto: preluare Digi24

Premierul britanic Boris Johnson s-a aliat cu Federația Engleză de Fotbal (FA) și condamnă valul de rasism de care echipa finalistă a Angliei a fost „lovită” imediat după încheierea meciului cu reprezentativa Italiei, finală câștigată de „squadra azzura”, scor 1-1 după cele 120 de minute și 3-2 după loviturile de departajare. Astfel, Italia a învins Anglia, în finala de pe Wembley, trecându-şi în palmares al doilea titlu european din istoria sa, după cel cucerit în 1968.

Valul de rasism a venit la adresa celor trei fotbaliști englezi, de culoare, Marcus Rashford, Jadon Sancho şi Bukayo Saka, care au ratat șuturile de la 11 metri.

„Aceşti jucători ai echipei Angliei merită să fie trataţi ca nişte eroi şi nu să fie victimele insultelor rasiste pe reţelele de socializare. Responsabililor acestor abuzuri reprobabile ar trebui să le fie ruşine de ei înşişi”, a scris pe Twitter premierul britanic.

Twitter UEFA

„FA condamnă orice formă de discriminare şi este consternată de rasismul difuzat pe reţelele de socializare la adresa anumitor jucători ai Angliei. Suntem dezgustaţi să vedem că jucătorii echipei noastre, care au dat totul în această vară, au fost supuşi unor agresiuni discriminatorii online după meciul din această seară. Noi susţinem jucătorii noştri”, a postat Federația Engleză de Fotbal pe Twitter.

Totodată, poliţia londoneză a anunţat că „anchetează” asupra acestor postări „insultătoare şi rasiste” în mediul online.

Marea Britanie instituie „poliția vacanțelor”

Articolul precedentAcuzații explozive la Ministerul Transporturilor. Cine a fost denunțat
Articolul următorSuceava se întrece pe sine: abandonează animale de parcă ar fi la maraton