-7 C
București
miercuri, 21 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 271

Năstase boicotează ING Bank și magazinele Mega Image, pe motiv că Olanda s-ar opune la aderarea României la Spațiul Schengen

Sursă foto: Facebook/Adrian Năstase
Sursă foto: Facebook/Adrian Năstase

Prin intermediul unei postări pe blog, Adrian Năstase a anunțat că, împreună cu familia sa, va boicota produsele olandeze prezente în România.

Boicotul lui Năstaze vizează, în principal, ING Bank și lanțul de supermarke-uri Mega Image.

Fostul premier este deranjat de faptul că autoritățile olandeze amână aderarea României la Spațiul Schengen

Argumentându-și gestul, fostul premier a precizat că, de 11 ani, Olanda se opune intrării României în Spațiul Shengen, deși România a realizat un sistem fiabil de control la frontierele sale, prin colaborarea cu cea mai importantă firma europeană în domeniu.

Șmecheria invocată de guvern este că un partid din coaliție, care are 13 sau 15 parlamentari nu ar vota ratificarea unei astfel de decizii. Povestea seamănă cu liliecii sau gandaceii care blochează importante proiecte de infrastructură din România. Poate că cei 13 sau 15 sunt preocupați că există corupție în România și de aceea sunt împotriva intrării României în Schengen sau poate sunt doar intermediari ai altor interese (așa cum era celebrul ambasador Coen Storck – cel cu trei pălării). Dar dacă au o astfel de motivație morală, de ce acceptă că firmele olandeze să fie primul investitor străîn în România, cu peste 10 mld de euro? De ce acceptă că o bancă olandeză – ING – să facă profituri de sute de milioane de euro în România? Salariile acestor parlamentari nu sunt, astfel, plătite prin complicitate la acte de corupție?”, se arată în postarea de pe blog.

Năstase: ”Ca cetățeni putem să reacționăm, să ne arătăm, în mod concret, dezaprobarea pentru această șmecherie de tip neo-colonial care a legat intrarea în Spațiul Shengen de un MCV oricum ilegal”

De asemenea, Năstase a acuzat lipsa de reacție a președintelui României, precizând, în egală măsură, că este nevoie de votul olandezilor în proiectul sau viitor – la NATO sau la UE.

În același context, fostul premier că a văzut mesajul lui Sorin Roșcă Stănescu și că este absolut de acord cu el.

Ca atare, am decis că nici eu sau soția mea să nu mai facem cumpărături de la cele 400 (!!!) de magazine Mega Image din România și nici operațiuni financiare prin instituții bancare olandeze până când decizia olandeză nu va reveni la un vot pozitiv. Mă voi interesa și voi evita achiziționarea și a altor produse olandeze. Eu sper că reprezentanții acestor magazine să meargă la deputații respectivi și să le explice că românii nu sunt cetățeni de nivelul doi în Europa și că nu au obligația nici să-și cedeze porturile și nici să cumpere pui refrigerati veniți din Argentina”, a conclus fostul premier.

Consilierul lui Zelenski, după explozia de pe podul Kerci din Crimeea: ”Tot ce a fost furat trebuie returnat Ucrainei”

Sursa foto: KyivPost/Twitter
Sursa foto: KyivPost/Twitter

Consilierul preşedintelui Volodimir Zelenski a declarat, într-o postare pe Twitter, că explozia de pe podul Kerci din Crimeea este doar ”începutul”.

Cu toate acestea, consilierul preşedintelui nu a revendicat, în mod direct, responsabilitatea ucraineană pentru această deflagrație, au transmis jurnaliștii de la publicația britanică, The Guardian.

Explozia de pe podul Kerci din Crimeea a avut loc în această dimineață, la ora 6.00

Mai mulți martori au afirmat că deflagrația a putut fi auzită de la kilometri distanţă.

Explozia a fost produsă în momentul în care un tren traversa podul.

Consilierul președintelui ucrainean: ”Tot ce este ilegal trebuie distrus”

Crimeea, podul, începutul. Tot ce este ilegal trebuie distrus, tot ce a fost furat trebuie returnat Ucrainei. Tot ce aparţine ocupaţiei ruse trebuie expulzat”, a scris Mihailo Podoliak, consilierul preşedintelui ucrainean, pe contul său de Twitter.

Podul strategic rutier și feroviar leagă Rusia de Crimeea

După explozie au fost dărâmate mai multe secțiuni ale construcției. De asemenea, potrivit Comitetului Național Antiterorism (CNA) din Rusia, citat de Ria Novosti, un camion a fost aruncat în aer.

La ora șase și șapte minute, pe partea auto a podului Crimeea dinspre partea peninsulei Taman, un camion a fost aruncat în aer, ceea ce a dus la aprinderea a șapte cisterne de combustibil ale unei garnituri de tren care se îndrepta spre peninsula Crimeea”, se arată în raport.

Gabriela Firea: ”Copiii și tinerii care cresc în grija statului au parte de un sprijin real, pentru a-și croi un viitor”

Sursă foto: Facebook/Gabriela Firea
Sursă foto: Facebook/Gabriela Firea

Gabriela Firea a făcut publică performanța lui Răzvan Cercel, un tânăr din Buzău, crescut în sistemul de protecție specială.

Acesta a fost admis la Academia de Poliție din București, cu a patra medie pe țară.

Ministrul a explicat că Răzvan provine dintr-o familie cu nouă frați, iar toată copilăria și-a petrecut-o alături de asistenți maternali sau în casele de tip familial ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău. 

În prezent, tânărul visează să ajungă cel mai bun inspector antidrog din țară

Acum a făcut cel mai important pas spre visul lui. A muncit pe brânci pentru asta, nu l-a descurajat nimic, a învățat când și pe unde a putut, a înțeles că doar asta este calea să reușească. Mă bucur că a avut alături oameni din sistem care l-au sprijinit cu tot ce le-a stat in puteri, iar eu, personal, le mulțumesc pentru asta!”, a scris Gabriela Firea pe contul de Facebook.

Ministrul Familiei: ”Întotdeauna vorbim sec despre “sistem” și uităm că acesta înseamnă, în primul rând, oamenii cu suflet, care cred în misiunea lor”

Mi-aș dori ca Răzvan să fie un model pentru toți copiii care cresc în grija statului, un exemplu că atunci când îți dorești din tot sufletul ceva, stă mai ales în puterea ta să reușești. E lecția pe care ne-o dă Răzvan azi! Însă, dincolo de emoțiile pe care le-am simțit auzind povestea lui Răzvan, vreau să le transmit toată susținerea mea copiilor pe care îi avem în grija statului și care, asemenea lui Răzvan, au visuri mari, dar atât de puține posibilități să le atingă, dacă nu le vom da și noi o mână de ajutor”, a adăugat ministrul Familiei.

Datorită modificărilor aduse legii 272/2004, copiii din grija statului au parte de un sprijin real

Gabriela Firea a explicat că, odată cu intrarea în vigoare a tuturor modificărilor aduse legii 272/2004, pe care a reușit să le deblocheze, în parlament, alături de colegii Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse și din Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, acești copii au parte de un sprijin real din partea statului, pentru a-și croi un viitor.

Subliniind importanța educației, ministrul a explicat că, dacă vor alege să-și continue studiile, vor fi sprijiniți, lunar, până la 26 de ani, cu o indemnizație de 2.500 de lei.

De asemenea, acești bani îi vor primi și dacă au un loc de muncă, tot până la 26 de ani.

Gabriela Firea: ”Cei care, la 18 ani, aleg să plece din sistem vor primi o sumă de trei ori mai mare decât cea care le revenea până acum, anume 7650 de lei”

Trebuie însă să știe că, odată decizia luată, nu se vor pot răzgândi și nu se vor putea întoarce în centre sau în locurile în care se aflau în plasament, așa încât o astfel de opțiune trebuie cântărită îndelung, iar alegerea trebuie făcută luând în calcul toate implicațiile și consecințele”, a transmis ministrul Familiei din România.

Abia după trei ani, medicul ginecolog Florian Robe a fost acuzat de tentativă de omor. Este suspect că a maltratat copiii născuți prematur. O mamă, însă, îi sare în apărare

Florian Robe. Foto: femmeboutiquemedical.com

Cei care au sesizat că ar maltrata copiii născuți prematur au fost chiar colegii săi de la maternitatea Polizu. Joi, 7 octombrie, ginecologul Florian Robe a fost pus sub acuzare în mod oficial: tentativă de omor. Deși pe numele său sunt mai multe sesizări, primul caz care a ajuns cu probe solide în fața procurorilor este cel a unei mame care a trăit clipe de coșmar, încă din 2019. Ea a născut prematur, dar fost informată de medicul ginecolog Florian Robe că bebelușul ei „este mort”. În fapt, copilul nu ar fi fost bine tratat de acest medic, care obișnuia să arunce la coșul de gunoi copiii născuți prematur, fără șanse de supraviețuire. Ulterior, una dintre asistentele medicale a informat-o pe mamă că, de fapt, copilul trăiește. Prin această acțiune, medicul Florian Robe a creat mari traume tinerei mame, iar avocații sunt pregătiți să-i ceară daune morale considerabile, când va ajunge în instanță, în boxa acuzațiilor.

Medicul ginecolog Florian Robe a fost acuzat de tentativă de omor. Maltrata copiii născuți prematur: „A luat copilul și l-a aruncat într-o tăviță”

Și Colegiul Medicilor derulează o anchetă în acest caz, dar sunt suspiciuni că numărul cruzimilor lui Robe este mai mare.

A născut, i-a spus că copilul este mort, a pus-o să semneze un act de deces că copilul este mort, a luat-o (n.r. penou-născută) pur şi simplu şi a aruncat-o într-o tăviţă. Nici nu i-a acordat primul ajutor, normal trebuia să-i acorde primul ajutor de resuscitare, pur și simplu a luat-o şi a aruncat-o într-o tăviţă”, este mărturia cutremurătoare a tatălui copilului maltratat de medicul Robe, făcută la postul public de televiziune.

Pentru faptele sale, Florian Robe riscă între 10 și 20 de ani de închisoare, dacă va fi condamnat definitiv. De asemenea, nu ar mai putea practica niciodată profesia de medic. După aceste acuzații, Florian Robe și-a șters profilul de Facebook. El este originar din Călărași și a absolvit Facultatea de Medicină din cadrul Universității „Ovidius”.

O mamă a sărit în apărarea lui Robe: „ A stat cu mine din clipa în care am decis să am un copil și până mi l-a pus în brațe”

În apărarea sa, o mamă a scris pe rețelele de socializare : „Pentru o anchetă echilibrată și pentru a crea un profil real al medicului Florian Robe, cred că ar trebui sa se ia în considerare și parerea femeilor care astăzi sunt mame DOAR DATORITA LUI. și aici mă includ pe lista, poate sunt chiar cap de listă, nu știu. Știu doar că, in timp ce un „maaaaaare” ginecolog din Capitală făcea mișto de analizele mele și nu prea îmi dădea șanse să rămân însărcinată, omul ăsta mi- a dat o șansă și a stat cu mine din clipa în care am decis că vreau un copil și până mi l- a pus în brațe. Și după mine, sunt multe astfel de cazuri. Să nu ne primim cu concluziile și să așteptăm că instanța să facă dreptate”, a transmis Ana Maria Blidaru.

Citește și: Adevărata față a medicului Cătălin Cîrstoveanu: „Părinții care își văd copiii murind la Marie Curie plâng teatral”. Mărturisiri cutremurătoare

30 de ani de închisoare pentru bărbatul din Onești care i-a sechestrat și ucis pe muncitorii care îi renovau fostul apartament

Foto: Pixabay.com

Primă sentință în cazul dublei crime din Onești, din martie anul trecut, când un pensionar a intrat în fostul său apartament și i-a ucis pe cei doi muncitori care executau lucrări de renovare.

Alături de acesta, în dosar a fost judecată și condamnată inclusiv soția inculpatului, care a știut de la început planul acestuia, ba chiar l-a ajutat să îl realizeze.

La acea dată, cazul a șocat opinia publică, atât din cauza gestului făcut de bărbatul din Onești, dar și din punct de vedere al procedurilor derulate de oamenii legii. În urma a aproape cinci ore de negocieri, polițiștii nu au ajuns la niciun consens cu autorul, care i-a ucis în văzul tuturor, pe balcon.

Dispune condamnarea inculpatului MOROŞAN GHEORGHE, la pedeapsa de 30 ani închisoare pentru omor calificat. Dispune condamnarea inculpatului MOROŞAN GHEORGHE la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirea lipsire de libertate în mod ilegal. Dispune condamnarea inculpatului MOROŞAN GHEORGHE la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru lipsire de libertate în mod ilegal. Dispune condamnarea inculpatului MOROŞAN GHEORGHE la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru tulburarea ordinii şi linştii publice. Dispune contopirea pedepselor aplicate inculpatului MOROŞAN GHEORGHE, aplică pedeapsa cea mai grea de 30 ani închisoare la care adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 7 ani și 4 luni închisoare, inculpatul având de executat în final pedeapsa principală rezultantă de 37 ani și 4 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe durata a 5 ani.

Reduce pedeapsa aplicata inculpatului MOROŞAN GHEORGHE la maximul general al pedepsei închisorii prevazut de lege, respectiv 30 de ani de închisoare. Interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice și de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe penale şi până când pedeapsa privativă de libertate aplicată va fi executată sau considerată ca executată. Dispune deducerea din durata pedepsei aplicate a perioadei în care inculpatul a fost arestat preventiv, de la 22.03.2021 la zi. Menține măsura arestării preventive a inculpatului MOROŞAN GHEORGHE.

Dispune condamnarea inculpatei MOROŞAN AURELEA, la pedeapsa de 9 ani închisoare pentru complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal. Dispune condamnarea inculpatei MOROŞAN AURELEA la pedeapsa de 9 ani închisoare pentru complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal. Dispune contopirea pedepselor aplicate inculpatei MOROŞAN AURELEA, aplică pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare la care adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 3 ani închisoare, inculpata având de executat în final pedeapsa principală rezultantă de 12 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe durata a 5 ani.

Interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice și de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe penale şi până când pedeapsa privativă de libertate aplicată va fi executată sau considerată ca executată. Dispune deducerea din durata pedepsei aplicate a perioadei în care inculpata a fost reținută și arestată preventiv, de la 01.03.2021 la zi. Menține măsura arestării preventive a inculpatei MOROŞAN AURELEA”, se arată în hotărârea Tribunalului Bacău.

Sentința nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel. Prin aceeași hotărâre, instanța a dispus totodată ca inculpatul să plătească daune morale familiilor victimelor, în sumă de 200.000 euro pentru fiecare (echivalentul în lei la data plății), dar și să achite către fiul unuia dintre bărbații uciși o prestație lunară de 2.000 de lei până la împlinirea vârstei de 26 de ani, în măsura în care va studia până atunci sau până la finalizarea studiilor.

În rechizitoriu se arăta că pe 1 martie anul trecut, „aflând că în fostul său apartament se efectuau lucrări de renovare, a luat hotărârea împreună cu inculpata de a se deplasa în această locaţie şi de a lipsi de libertate în mod ilegal persoanele pe care urma să le găsească în interior, pentru ca ulterior să solicite prezenţa la faţa locului a organelor de poliţie, a presei şi a persoanelor pe care cei doi soţi le considerau implicate în pierderea apartamentului şi de a condiţiona eliberarea persoanelor de îndeplinirea solicitărilor lor, sens în care, în jurul orei 11:40, având asupra sa un cuţit, spray-uri iritant lacrimogene, dar şi coliere de plastic autoblocante (bride), puse la dispoziţia sa chiar de către inculpata, a pătruns pe uşa neasigurată în apartamentul ce i-a aparţinut, ocazie cu care, sub ameninţarea folosirii cuţitului, le-a legat celor două victime – mâinile la spate cu câte un colier de plastic, a încuiat uşa cu cheile găsite în yală şi a blocat-o cu o scară metalică, lipsindu-i astfel de libertate în mod ilegal pe cei doi angajaţi ai până la ora 17:00, timp în care a refuzat să îi elibereze, inculpatul având în permanenţă sprijinul inculpatei;

La data de 01.03.2021, la ora 17:00, după mai bine de 5 ore în care i-a lipsit de libertate în mod ilegal pe (…), timp în care a ameninţat continuu că îi va ucide pe cei doi dacă nu îi sunt îndeplinite solicitările, ca urmare a unui gest de apărare realizat de victima (…), care l-a lovit pe inculpat cu piciorul în zona membrelor inferioare, în timp ce se aflau în continuare în balconul apartamentului, s-a întors brusc spre (…) şi l-a lovit cu acel cuţit avut asupra sa în zona corpului, continuând să îi aplice mai multe lovituri de cuţit în diferite zone în timp ce victima era căzută la podea în sufrageria apartamentului, după care inculpatul a mers în camera în care se refugiase victima (…) şi cu aceeaşi brutalitate şi lipsă de empatie i-a aplicat şi acestuia multiple lovituri de cuţit, cauzându-le victimelor leziuni ce au condus la deces;

La data de 01.03.2021, după ce i-a lipsit de libertate în mod ilegal pe (…) în interiorul apartamentului, a condus victimele într-unul din balcoanele locuinţei pentru a fi văzute de public şi timp de mai multe ore a purtat negocieri cu organele de poliţie direcţionate la locul evenimentului, având asupra sa cuţitul şi ameninţând continuu că îi va ucide pe cei doi dacă nu îi sunt satisfăcute solicitările, iar la ora 17:00 inculpatul şi-a adus la îndeplinirile ameninţările cu moartea şi a început să atace cele două victime cu acel cuţit avut asupra sa, tipetele de disperare şi de agonie ale victimelor fiind auzite de cei prezenţi la faţa locului, de persoanele adunate pe străzile învecinate (fiind surprinse în înregistrări audio video existente la dosar), acţiunile inculpatului tulburând ordinea şi liniştea publică”.

Oficial: SRI nu are nicio legătură cu  evenimentul de la Pitești, dedicat eroilor fostei Securități

sursă foto: captură video Youtube

Ofițerii de informații încă mai sunt priviți drept „securiști”, lucru care nu a fost deloc pe placul directorului Serviciului Român de Informații (SRI), Eduard Hellvig. Totul a pornit de la un eveniment de la Pitești, organizat în memoria fostei Securități. Reacția publică a lui Hellvig a venit, însă, destul de târziu, la aproape o lună distanță de la această manifestare. 

Se vorbește în continuare despre oamenii din SRI ca despre securiști. Ceea ce este complet nedrept. Însă cei care populează astăzi această instituție merită să se vorbească despre ei în termeni corecți. Majoritatea sunt tineri, de 30-40 de ani, și au aflat despre vechea Securitate din cărți și din arhive. De curând, a apărut în mass-media un articol în care se vorbea despre construcția unei troițe dedicată ofițerilor de informații din toate timpurile într-un cimitir din Pitești. Cu siguranță, inițiatorul acestui demers cât și tinerii care au participat la acea inaugurare nu au auzit de experimentul Pitești, de ororile făcute de fosta Securitate în anii 50 și cred că a fost o greșeală. Eroii trebuie căutați oriunde în altă parte decât printre structurile regimului totalitar din trecut. Cu tot respectul, SRI este o instituție care își cinstește eroii săi care s-au sacrificat pentru construcția statului democratic și atât”, s-a exprimat directorul SRI, Eduard Hellvig.

De ce s-au inflamat spiritele la Pitești și de ce SRI este privită drept o instituție comunistă

În fapt, în luna septembrie ac, în Cimitirul Eroilor din orașul Pitești a fost ridicat un monumentului dedicat eroilor fostei Securităţi. Acțiunea a fost organizată de Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul Român de Informaţii (SRI). Membrii acestei organizații ar fi cooptat și tineri care nu au trăit în comunism, însă, ar fi lansat mesaje în spațiul public catalogate totalitare.

Primii care au reacționat și au cerut statului român să înlăture monumentul de la Pitești au fost reprezentanții Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) 

Ridicarea unui monument funerar în onoarea foştilor ofiţeri de Securitate şi amplasarea sa în incinta Cimitirului Eroilor din Piteşti este un act revoltător, de o crasă impietate la adresa adevăraţilor eroi ai României. (…) Cele mai multe decese ale „luptătorilor frontului nevăzut” din Departamentul Securităţii Statului au avut loc în timpul confruntărilor cu adevăraţii eroi ai României, ofiţerii, profesorii, muncitorii, ţăranii, preoţii şi studenţii, care s-au împotrivit cu arma în mână comunismului, impus în România de Armata Roşie şi Partidul Comunist Român”, a transmis IICCMER.

Monumentul e la „locul lui”. Mult zgomot pentru nimic

Și deputatul Alexandru Muraru reprezentant Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei, a cerut autorităților să înlăture monumentul de la Pitești, dar totul a fost „mult zgomot pentru nimic”. Surse autorizate au menționat, pentru zin.ro, că „monumentul e la locul lui”.

Orice încercare de relativizare a rolului jucat de Securitate este un afront adus victimelor regimului comunist şi ne scoate de pe orbita europeană, unde prezervarea şi consolidarea unei culturi a memoriei faţă de cei care au suferit de pe urma regimurilor totalitare este sacrosanctă”, afirmă Muraru.

Evenimentul de la Pitești nu ar putea fi considerat „ilegal”, având în vedere că este organizat de o organizație înființată juridic( Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul Român de Informaţii), susțin unii juriști consultați de zin.ro.

Cu toate acestea, manifestarea de la Pitești demonstrează, într-o oarecare măsură, cât de „scindată” e viziunea românilor față de o instituție a statului menită să ne asigure drepturi fundamentale: SRI. Sunt factori istorici, sociologici, care țin de educație, de transparență în administrație, de comunicare în „situații de criză” și chiar de patriotism, în această situație.

Faptul că mulți parlamentari, chiar europarlamentari(cazul lui Traian Băsescu, fost președinte al României) au fost declarați „foști colaboratori ai Securității”, instituție care a torturat un număr (încă) necunoscut de români, a lăsat urme adânci în percepția românilor: democrație sau securitare, după 33 ani de la căderea regimului Ceaușescu, încă se duce un război inegal între Securitate, victimele acesteia(inclusiv moștenitorii). Unii au dreptate, alții doar putere!

Ciolacu: ”Merităm pe deplin admiterea în Spațiul Schengen”

Sursă foto: Facebook - Marcel Ciolacu
Sursă foto: Facebook - Marcel Ciolacu

Liderul PSD a vorbit astăzi, 7 octombrie, despre nevoia și condițiile de aderare la Spațiul Schengen, explicând că a sosit momentul ca toți decidenții și partidele politice din România să susțină acest proces.

Marcel Ciolacu a precizat că această aderare trebuie susținută în următoarele săptămâni, pe toate canalele și pe toate fronturile.

Ciolacu, despre aderarea României la Spațiul Schengen: ”Este foarte important ca în această perioadă să fim cu toții uniți și să acționăm pentru țara noastră”

” În această chestiune nu e loc de orgolii și rivalități. Apelul meu este ca toate partidele să utilizeze contactele pe care le au în familiile lor politice europene, pentru susținerea aderării României la Spațiul Schengen”, a scris liderul PSD pe contul de Facebook.

În același context, Ciolacu a anunțat că își va arăta această susținere la Congresul Socialiștilor Europeni, care va avea loc peste puțin timp la Berlin.

De asemenea, colegii săi din Parlamentul European au zilnic discuții cu oficiali din alte state membre pentru a-i convinge să susțină cauza României.

”Sunt convins că și celelalte partide pot contribui semnificativ pentru a obține un succes pentru România”

Nu trebuie să avem vreo rezervă în această luptă pentru un obiectiv național strategic, fiindcă dreptatea este de partea noastră! România îndeplinește de mult timp toate condițiile tehnice de aderare, iar conduita țării noastre în gestionarea fluxurilor de refugiați din Ucraina și în asigurarea rutelor de export pentru grânele ucrainene, arată că merităm pe deplin admiterea în Spațiul Schengen”, a scris liderul social-democrat.

Un polițist a distribuit în spațiul media poza cadavrului unui tânăr lovit de tren

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Un polițist din Marea Britanie va răspunde în fața legii pentru că a distribuit, pe WhatsApp, poza de la locul unde un adolescent a murit după ce a fost lovit de un tren.

La acel moment, polițistul era angajat în cadrul Poliției Britanice de Transport (BTP), transmite The Guardian.

Poza a fost făcută de poliția care investiga moartea lui Lewis Williams, un băiat în vârstă de 18 ani, care a fost lovit de un tren în Slough, în iunie 2022. Ulterior, fotografia a ajuns pe mai multe rețele sociale

BTP a spus că imaginea lui Williams a fost distribuită din camera de control a poliției britanice.

Un fost angajat al BTP, Joshua Tilt, în vârstă de 31 de ani, s-a prezentat la tribunalul din Birmingham. Bărbatul a fost acuzat de comportament necorespunzător în funcția publică.

Instanța a fost înștiințată că acesta a făcut o fotografie cu ajutorul telefonului mobil, în momentul în care se afla la locul tragediei.  

Poza cu băiatul mort a fost distribuită altor presoane, între 20 iunie și 1 iulie anul curent.

”Mi s-a făcut instant rău”

Noi, ca o familie, facem eforturi enorme să acceptăm că fiul nostru nu mai este. În timp, ne-am resemnat. Totuși, pe data de 2 iulie, toate acestea s-au schimbat când șeful Superintendentul poliției britanice de transport ne-a spus că o fotografie a corpului său a apărut într-un grup de chat. Mi s-a făcut imediat rău. A fost prima dată când am văzut detaliile îngrozitoare despre corpul lui Lewis. Pentru noi este de neînțeles că cineva ar împărtăși o astfel de imagine. Când mă gândesc la Lewis acum, tot ce văd este acea poză. Va trebui să trăim cu această imagine pentru tot restul vieții noastre”, au acuzat părinții băiatului decedat.

Williams a spus că fiul său s-a alăturat cadeților aerieni când avea 12 ani și a ajuns la gradul de sergent de zbor.

Era foarte empatic și îi păsa de sentimentele altora. Prietenii săi de la școală, prietenii de facultate și cei din escadrilă sunt devastați. La escadrilă au hanoracul lui cu numărul de escadrilă și o placă pusă pe perete în memoria lui”, a adăugat tatăl băiatului.

Premierul României asigură sprijin pentru persoanele cu afecțiuni oncologice

Captură video/Facebook/ Nicolae Ionel Ciucă
Captură video/Facebook/ Nicolae Ionel Ciucă

În cursul zilei de ieri, premierul României a discutat cu mai multe supraviețuitoare ale cancerului de sân, precizând că una dintre misiunile sale este să sprijine, la nivelul guvernului, pacienții cu afecțiuni onologice.  

Potrivit declarațiilor, Nicolae Ciucă a stabilit un set de soluții care răspund nevoii de prevenție, dar și de diagnosticare, tratament, consiliere psihologică și reintegrare socială și profesională a pacienților cu cancer mamar.

Premierul României: ”Am discutat cu doamne luptătoare și puternice, care au avut forța de a transforma suferința personală în grijă și preocupare pentru sănătatea celorlalți”

M-a impresionat lupta lor pentru viață, dusă ani de zile, dar și energia și dedicarea de a schimba lucrurile în bine pentru viața altor oameni, de a oferi experiența personală pentru a-și convinge semenii să meargă din timp la medic, să urmeze tratamentul și să-și păstreze speranța”, a transmis, astăzi, 7 octombrie, Nicolae Ciucă.

În același context, prim-ministrul a precizat că Planul Național de Luptă Împotriva Cancerului, aflat acum în Parlament și definitivat în urma consultărilor cu asociațiile de pacienți, va asigura instrumentele necesare prevenţiei şi tratamentului.

Ciucă a cerut Ministerului Sănătății să lucreze normele de aplicare, pentru ca măsurile incluse în document – de la testarea preventivă, la diagnosticare, tratament inovativ, consiliere psihologică – să intre în aplicare într-un timp cât mai scurt de la adoptarea legii

Nicolae Ciucă a menționat că va fi asigurată susținerea financiară pe termen lung, statul având la dispoziție fonduri naționale și europene.

Înțeleg importanța flexibilității, pentru a ne adapta spectrului acestei boli nemiloase și soluțiilor pe care le aduce medicina.Curajul și tenacitatea celor care au învins această boală, așa cum sunt doamnele cu care am discutat astăzi, oferă speranță și încredere”, a conclus premierul.

Un bărbat a înjunghiat 11 persoane. Printre victime se numără și fratele acestuia

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Un bărbat din Canada, care a acționat de unul sigur, a înjunghiat 11 persoane, iar fratele său este una dintre victime, transmite BBC.

Myles Sanderson, în vârstă de 32 de ani, a murit după ce a fost arestat pe o autostradă, în data de 7 septembrie.

Fratele său, Damien, în vârstă de 31 de ani, a fost găsit mort, câteva zile mai devreme.

Alte zece persoane au fost ucise în atac, inclusiv nouă din Națiunea Cree James Smith, o comunitate indigenă

Deși crimele în masă sunt din ce în ce mai rare, suspectul a profitat de weekendul Zilei Muncii din Canada. Această zi este sărbătorită în data de 4 septembrie.

Într-o conferință de presă, polițiștii din cadrul Poliției Regală Canadiană Montată (RCMP) din Saskatchewan a declarat că ”nu vom ști niciodată cu adevărat care a fost motivul acestui carnagiu”.

Rhonda Blackmore, comandantul RCMP din Saskatchewan, a spus că ambii frați se ocupau, în mod activ, cu traficul de droguri.

De asemenea, în ajunul atacului, au fost implicați în alte trei altercații violente. Niciuna dintre acestea nu a fost raportată autorităților.

Bărbatul care a înjunghiat 11 persoane și-a planificat din timp atacul

În prezent, rămâne neclar cum a murit atacatorul. Decesul a survenit în momentul în care se afla în custodia poliției.

Cauza oficială a morții sale nu va fi punlicată până la începutul anului 2023”, a transmis medicul legist-șef, Clive Weighhill. Acesta a precizat că trebuie încheiate încă două anchete separate.

Două instituții de știri canadiene, citând mai multe surse, au spus că Myles Sanderson a consumat pastile cu puțin timp înainte de arestare. Prin urmare, acesta ar fi murit din cauza unei supradoze de droguri.

Prefectul Bucureștiului a premiat cele mai dinamice și performante firme din Capitală

Sursă foto: Facebook/Instituția Prefectului Municipiului București
Sursă foto: Facebook/Instituția Prefectului Municipiului București

Prefectura din Capitală a anunțat că, având în vedere importanța comunității de afaceri pentru dezvoltarea economică a Bucureștiului, prefectul Toni Greblă a participat, miercuri, 5 octombrie 2022, la ediţia a XXIX-a a Topului Firmelor Românești.

Alături de președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Daraban, și de preşedintele Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București, Iuliu Stocklosa, prefectul Toni Greblă a înmânat trofee unora dintre cele mai dinamice și performante firme din Capitală

Reprezentanți Instituței prefectului au țint să precizeze că, printre aceste firme, au fost premiate RCS&RDS, Michelin România, Maguay, dar și Bursei de Valori București, publicația Ziarul Financiar și multe alte companii.

Cele 7.251 de companii aflate în Top au realizat o cifră de afaceri de 96 mld. euro, în creştere cu 15% faţă de anul trecut, un profit din exploatare de peste 9,6 mld. euro (+31% față de ediţia precedentă). În cadrul acestor companii, lucrează 536.000 de salariaţi, în creștere cu 7% comparativ cu ediția precedentă a Topului”, se arată pe pagina de Facebook a Prefectului Capitalei.

Prefectul Capitalei, Toni Greblă, a susținut un discurs în fața participanților la ediţia a XXIX-a a Topului Firmelor Românești, organizată de Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti

De asemenea, comunicat a adăugat că Bucureștiul concentrează 22% din totalul firmelor active din România, 21% din totalul salariaţilor ţării, aproape 30% din suprafaţa de vânzare şi din desfacerile cu amănuntul la nivel naţional, 19% din valoarea exporturilor româneşti, 31% din valoarea importurilor realizate de România şi circa 60% din activitatea de cercetare ştiinţifică a ţării.

Un șofer de autobuz din Brăila a fost prins drogat la volan

Foto: Facebook/Poliția Română
Foto: Facebook/Poliția Română

Polițiștii din Brăila au făcut o verificare de rutină, depistând, cu ajutorul aparatului Drug Test, că șoferul unui autobuz consumase substanțe interzise.

Potrivit declarațiilor oferite de oamenii legii și citate de publicația Obiectiv Vocea Brăilei, șoferul în cauză se afla în trafic.

Șoferul de autobuz a fost testat de polițiști în timp ce se afla pe strada Eremia Grigorescu din Brăila

Autoritățile au precizat pentru sursa citată că rezultatul a fost pozitiv. În egală măsură, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Brăila au explicat că incidentul a avut loc ieri, 6 octombrie.

Bărbatul are vârsta de 51 de ani, este șofer de mult timp și a consumat substanțe interzise înainte de a se urca la volan.

Bărbatul a consumat substanțe psihoactive și i se vor recolta mostre biologice

Autoritățile au adăugat că pe numele acestuia a fost întocmit un dosar penal.

Acesta a fost testat cu aparatul Drug Test, rezultatul indicând consumul de substanțe psihoactive, fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive”, a informat Inspectoratul Județean de Poliție Brăila.

Publicația Obiectiv Vocea Brăilei a menționat că șoferul va rămâne fără contract de muncă, dacă se va dovedi că a consumat droguri.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
-7 ° C
-7 °
-8 °
93 %
2.6kmh
75 %
mie
1 °
J
1 °
vin
3 °
S
4 °
D
6 °

Ultimul articol

Un bărbat din Bacău a fost înștiințat că a murit: „Dacă mă vedeți pe...

Un bărbat din județul Bacău a avut surpriza vieții sale anul acesta, când a aflat că este… mort. Băcăuanul a primit un document din partea...

Judecătoare din Craiova, acuzată de CSM că a încălcat Codul deontologic, prin postări și...

Când vor membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să „curețe” sistemul de justiție, nu-i oprește nimic. Nici chiar detalierea, cu subiect și predicat, vizavi de...

Bărbat din Botoșani, închisoare cu suspendare pentru mai multe infracțiuni comise pe rețelele de...

Anchetă finalizată în cazul unui bărbat din județul Botoșani, în privința căruia, în urmă cu câteva luni, a demarat o anchetă pentru o serie...