Germania urmează să suspende, la rândul ei, utilizarea vaccinului anti-Covid-19 dezvoltat de Astra Zeneca, susține Ministerul Sănătății, conform DPA, citat de Mediafax.
Germania, îngrijorată din pricina presupuselor cazuri de tromboză
Suspendarea vaccinării cu AstraZeneca vine după ce Agenţia Medicamentului a tras un semnal de alarmă și a anunțat că este nevoie să fie deschisă o anchetă cu privire la presupusele cazuri de tromboză, apărute în urma administrării vaccinului.
Reprezentanții Ministerului Sănătăţii din Germania au declarat că cea care va decide „soarta” vaccinului AstraZeneca va fi Agenţia Europeană a Medicamentului, însă până atunci se va suspenda vaccinarea cu acesta.
Ministerul Sănătăţii a mai spus de asemenea, că decizia a fost luată ca „măsură de precauţie”, urmând sfatul autorităţii naţionale de reglementare a vaccinurilor din această țară. Institutul Paul Ehrlich ar fi solicitat investigarea cazurilor de tromboză.
De menționat că acum câteva zile, ministrul Sănătăţii din Germania, Jens Spahn, critica suspendarea vaccinării cu AstraZeneca în alte țări din Uniunea Europeană. Între timp, pare să se fi răzgândit.
„Regret că unele ţări din Uniunea Europeană au suspendat vaccinarea cu AstraZeneca. Din ceea ce ştim până acum, beneficiul este mult mai mare decât riscul”, spunea, la momentul respectiv, ministrul.
În plus, Germania a autorizat vaccinul AstraZeneca pentru persoanele de peste 65 de ani, în data de 4 martie a anului curent.
Este lucru știut faptul că alianța de dreapta, cea care a s-a născut în pragul alegerilor parlamentare, nu funcționează la fel de bine în toate orașele. Iar unul dintre orașele în care alianța chiar nu funcționează și nu a funcționat vreodată este Iași, oraș condus de fostul social democrat, actual liberal, Mihai Chirica. De altfel, istoria politică a lui Chirica este des invocată de Chichirău, liderul USR din Iași, pentru a-și motiva vădita antipatie pentru actualul primar.
Alianță doar cu numele
Cu toate că, la un moment dat, s-a mimat o oarecare tentativă de alianță, de dragul obținerii unei majorități în consiliul local, lucrul acesta a fost imposibil de realizat, din pricina orgoliilor, și de-o parte, și de alta. Astfel, în acest context, Chirica este de părere că USR PLUS nu ar fi avut niciodată intenția unei bune colaborări.
„Scopul lor a fost să distrugă negocierile şi să rămânem în scandal la Iaşi. Este foarte clar de câtă credibilitate se mai poate bucura un partid care a înşelat atât de uşor aşteptările ieşenilor. Apariţia acestui partid, sau acestei alianţe, în 2020 este un accident politic pe care toţi trebuie să ni-l asumăm în cele din urmă, dar nu este mai puţin clar faptul că nu există sub nicio formă dorinţă de a face ceva pentru ieşeni, ci doar de a continua un scandal ce se pare că nu mai ia sfârşit”, a declarat primarul liberal al Iașiului, Mihai Chirica.
La rândul lui, anchetatul DNA, și, totodată președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe a sugerat că filiala ieșeană a USR PLUS s-ar ține de scandal și circ.
„Sunt neplăcut surprins de reacţia de astăzi a membrilor USR PLUS Iaşi în urma invitaţiei Primarului Mihai Chirica adresată acestora de a participa la negocierile ce vizează proiectele politice care nu mai suportă amânare pentru ieşeni. Am susținut orice colaborare cu USR PLUS pentru dezvoltarea județului Iași, chiar și în lipsa unei reprezentări solide în cadrul Consiliilor Locale din cele 98 de UAT-uri și în ciuda faptului că au preferat să facă alianțe cu PSD în comunele în care au primari, așa cum au procedat la Mircești. Ce s-a întâmplat astăzi nu a fost decât un simulacru de negociere, un interes mimat față de binele ieșenilor pentru care nu a fost alocat mai mult de 5 minute înainte de a părăsi sala și a lansa pe loc un comunicat de presă pregătit dinainte. E timpul ca USR PLUS să se decidă: vrea cu adevărat să pună umărul la dezvoltarea Iașului sau vrea să rămână în această retorică a unui nesfârșit circ mediatic ce nu aduce niciun beneficiu ieșenilor. Sper să dea dovadă de maturitate politică și de bună-credință față de ieșeni”, a declarat Costel Alexe.
Cum în cursul zilei de astăzi erau programate negocieri între USR PLUS și PNL, cea dintâi formațiune politică menționată s-ar fi retras, nemulțumiți că la discuții ar fi venit doar primarul Chirica, Costel Alexe lipsind.
„Propunerea domnului Chirica, pentru o alianţă de circumstanţă şi pe termen scurt, este neserioasă şi neinteresantă. Noi ne dorim o alianţă strategică, pe termen lung, care să fie bazată, dincolo de persoane, pe realizarea unor proiecte mari şi pe reformă instituţională. Proiectele mari includ parcuri industriale, rezolvarea situaţiei traficului şi parcărilor, construirea unei noi infrastructuri de cultură şi sport. Evident, autostrada A8 şi spitalul regional merg înainte la nivel naţional, cu susţinerea puternică a miniştrilor USRPLUS. Reformă instituţională înseamnă concursuri de amploare pentru funcţii cheie, cum sunt city manager, arhitect şef, director de digitalizare, şi audituri externe pe urbanism, achiziţii şi companiile din subordinea Primăriei. Nu putem creşte eficienţa Primăriei fără să facem curăţenie”, a declarat deputata USR PLUS, Cosette Chichirău.
Cu scuzele de rigoare pentru numele de Ilie, dar profetul ploilor Ilie Dan Barna a salvat poporul cu o ploaie de gafe.
În continuare, tot respectul pentru dedicațiunea de care dă dovadă pentru a aduce un partid, aproape necunoscut acum 4 ani, în cea mai mare alianță politică de la `90 încoace.
Dar. Ilie Dan Barna nu are stofă de politician. Costumele atent aranjate, alura calmă și vocabularul elevat nu te transformă, peste noapte, din elevul eminent, în rechin politic.
Nu poți să-ți subțiezi vocea la tribuna Parlamentului pentru a-ți sublinia punctul de vedere. Nu când în Parlament te așteaptă alții, hârșâiți de ani de zile, cu ”huo”-urile de rigoare.
Nu poți veni, cu impresii de copil de pension, să faci ordine și disciplină. Și, mai ales, nu-ți poți așeza atent ochelarii, când trec pe lângă tine legi pe care te-ai angajat să le aprobi.
Meme pe Facebook
Dan Barna e memabil. Ăsta nu ar fi un defect, dacă te-ar chema Vadim Tudor. Ba da, retractez. Dacă ești memabil, îți pierzi din încrederea publicului. Dacă tot internetul îți știe figura prin prisma unei poze la care râd câteva mii de persoane, nu mai poți susține și trece legi în Parlament.
O să spui că și Dragnea a fost memat. Corect. Și uite unde e, acum, Dragnea.
În rest? Vadim. Dăncilă. Și Trump. Bine, și Putin. Dar de Putin nu ne luăm. Cu toții avem ferestre prin apropiere.
În 2019, Dan Barna împarte caserole cu mâncare, la secțiile de votare. Bravo lui! Era de așteptat să facă act de prezență, mai ales când cei cărora le duce mâncare îi susțin candidatura la președinție. Plus pentru el: a apărut de mână cu soția, imagine iconică pentru familia tradițională. Mâncare + soție + imagine impecabilă nu e întodeauna egal și cu succes. Dacă doar cu asta încerci să convingi un electorat plictisit și dezamăgit, nu înseamnă că ai stofă de președinte; ești un idealist frumos îmbrăcat, și atât.
Dan Barna compară Roma cu Ploieștiul
Spuneam că are alură de copil de pension? Spuneam! Dar, la pension, ca în orice altă școală, nu înseamnă că suntem cu toții elevi eminenți. Mai ales la geografie.
”În Italia trăiesc 1 milion de români, 200.000 numai în Roma, un oraș de mărimea Ploieștiului.”
Și eu încurc Ploieștiul cu Piteștiul, și nu știu exact care gară urmează după care, de la Galați la București. Doar că eu nu țin discursuri publice, cu capital politic. Bine, nici nu mă cheamă Dan, dar asta e mai puțin important.
Dan Barna, fondurile europene și corupția
Zilele trecute, într-un frumos avânt de promovare a fondurilor europe, în timp ce explica cu patos de ce trebuie să le atragem și ce lucruri mărețe putem face cu ele, Barna a eliberat și-un porumbel:
”Nu vorbesc de corupție, de porcării. Alea au rolul lor, sunt marginale în realitate. Nu e o problemă. Problema este să poți să absorbi acești bani.”
Deci corupția nu e o problemă. E o porcărie marginală. Știm că există, ne-am obișnuit cu ea, e ca vecinul ăla enervant, violent și gălăgios pe care nu-l poți da afară din bloc. Și, chiar dacă știi că s-ar putea să-ți fure din casă, tu-ți scoți toți banii și-i ții la saltea. N-ai ce-i face, chiar dacă o să ți-i fure. Important e să-i ai.
”Prefă-te că muncești”
Preferata mea, rămâne, până la urmă, aia cu pianul. Susțin cu tărie ”Fără penali”. Eu chiar cred într-o Românie fără hoție. Dar când l-am văzut pe Dan Barna tastând grațios în aer, foarte preocupat și întrerupt subit de camera aia, care l-a luat prin surprindere, mai că mi-am pierdut încrederea că ar putea exista și oameni reali.
Nu poți susține ”fără hoție” și tu să te faci că tastezi. E un afront adus oamenilor care tastează, în fiecare zi, fie și numai pentru a scrie articole ironice despre tine.
Știu. Dan Barna a spus că reprezintă tot ceea ce speram noi, cei crescuți cumva prin preajma Revoluției, să avem de la politicieni. Teoria e foarte frumoasă. Susțin și aplaud teoria. Doar că, în spatele fiecărei teorii, stă un om care ar trebui să o susțină. Un om cu voce, care să nu se dezică prin gesturi minuscule de ea.
Îmi place Dan Barna. E memabil. Doar că oamenii memabili nu pot nici susține, nici duce mai departe un program politic.
E ca și cum i-aș încredința cardul de credit nepotului meu de 12 ani, pentru că e politicos, se îmbracă frumos, are grijă de animale și știe și cuvinte mari din dicționar.
Liderul PSD, Marcel Ciolacu susține că 61 de deputați și senatori aparținători ai coaliției de guvernare, laolaltă cu ministrul Agriculurii, Adrian Oros, ar fi depus în Senat un proiect de lege prin care să se dea undă verde vânzării „pământului agricol românesc!”.
Marcel Ciolacu: „100 de miliarde de euro – atât este valoarea terenului agricol al României”
Astfel, liderul PSD afirmă că prin legislația adoptată anul trecut, în acord cu legislația europeană, PSD ar fi pus frână vânzării de teren din România „străinilor”. „Pentru a proteja atât fermierii, cât și statul român în condițiile în care deja 4 milioane de hectare de pământ nu mai sunt ale românilor! Ce fac ei acum ?! 61 de deputați și senatori ai Puterii, în frunte cu ministrul Agriculturii, Adrian Oros, au depus la Senat un proiect de lege prin care să se dea din nou drumul vânzării pământului românesc”, a mai spus Marcel Ciolacu, potrivit Mediafax.
Ciolacu acuză coaliția de dreapta că ar întreprinde o reformă neconformă cu dorințele românilor, dând frâu liber „samsarilor”.
„Asta e reforma lor! În loc să sprijine fermierii români, ei dau liber samsarilor de terenuri. Cum își va putea asigura România consumul intern dacă pământul nu îi mai aparține ?! Cum vom putea spera să nu mai fim o mare piață de desfacere pentru toate porcăriile pline de pesticide venite din afară ?! Nicicum! Dacă ei distrug acum tot! PS : Prin comparație, cele 10 miliarde de euro pe care vor să-i obțină din vânzarea companiilor românești vor părea un mizilic”, a încheiat Ciolacu.
Șeful consilierilor generali social democrați, Aurelian Bădulescu, a lansat o acuzație gravă la adresa celor de la USR PLUS, afirmând că ar direcționa banii destinați sectorului cultural în mod discreționar, către cei din partid, mai exact fiind menționați cei care ar fi ajutat la strângerea de semnături în campaniile electorale. „Mare grija pentru a satisface nevoile culturale ale orasului. Iar acestea nu puteau fi indeplinite decat de anumiti oameni, alesi pe spranceana.”, a scris Bădulescu, pe Facebook.
Aurelian Bădulescu: „Piesa s-a desfășurat de la începutul anului, în mai multe acte. Locul: Primăria Municipiului București”
Potrivit lui Aurelian Bădulescu, „în rolurile principale”, s-ar fi aflat consilierul general USR PLUS, Manuela Mureșan, șefa comisiei de cultură, însă „și un grup selecționat de artiști independenți”.
„In calitate de lider al grupului consilierilor generali PSD am intrebat-o pe dna Muresan despre aceste intalniri in care se negocia pe rupte. Doamna nu a raspuns nimic. Pentru cei neincrezatori, va ofer sa ascultati o parte din aceasta piesa jucata cu maiestrie.”, a adăugat acesta.
Consilierul general PSD relatează așa-zisul „Cum se proceda”:
Potrivit lui Aurelian Bădulescu, etapele acordării banilor meniți sectorului cultural ar fi fost următoarele:
„- Desființarea Centrelor înființate in mandatul precedent
– Alocarea discreționară a 60.000.000 de lei pe an cu buget multianual (!)
– Alocarea a 2.000.000 de lei pe an pentru o comisie alcătuită tot din independenți care sa stabilească cum împarte cei 60.000.000 de lei
– sa fie numiți in funcție
– sa nu se organizeze concurs”
„Împreuna cu doamna Manuela Muresan (presedinte comisiei de cultura) au avut săptămânal sedinte de lucru care nu erau publice, in care discuta cum sa procedeze. Doamna Muresan ii invata cum sa redacteze hotărârea de consiliu. La aceste intalniri nu erau invitati reprezentantii centrelor culturale incriminate. Ședințele care nu erau publice se purtau in numele artiștilor independenți, cu toate ca nu sunt reprezentate toate categoriile de artiști independenți ci doar ANUMITI artiști si ANUMITE ong-uri. Este exact ca un grup infracțional organizat care se ocupă cu trafic de influență.”, a mai scris Bădulescu.
Partidul cancelarului Angela Merkel a fost înfrânt duminică în alegerile din două landuri germane, anunță dpa. Uniunea Creştin-Democrată (CDU) a obţinut numai 24,1%, respectiv 27,7% în cele două scrutinuri, arată rezultatele oficiale preliminare, după numărarea tuturor voturilor.
Agenția dpa apreciază că rezultatele din Baden-Wurttemberg şi Renania-Palatinat prefigurează scena politică din Germania după alegerile generale din septembrie. Până atunci, urmează şi alte alegeri regionale şi la nivel de landuri. În joc este şi succesiunea la funcţia de lider al CDU, care poate asigura şi postul de cancelar, la conducerea viitorului guvern de la Berlin.
Restricțiile au dus la scorurile istorice
Secretarul general al partidului, Paul Zemiak a recunoscut că unul dintre motivele ce au dus la cele mai mici scoruri obținute vreodată în cele două landuri au venit ca urmare a măsurilor restrictive impuse pe perioada pandemiei. „Nu este o seară bună după alegeri pentru CDU”.
Susţinerea pentru CDU este în scădere în întreaga Germanie. Votul de duminică a avut loc în contextul creşterii continue a numărului de cazuri de COVID-19, al unei campanii dezorganizate de vaccinare şi al unui scandal legat de câştigurile materiale obţinute de unii parlamentari din afacerile cu măşti de protecţie împotriva virusului.
Candidatul Partidul Social Democrat (SPD la funcţia de cancelar, Olaf Scholz – în prezent ministru de finanţe în cabinetul Merkel – poate conta pe un sprijin puternic în septembrie în landul Renania-Palatinat, centrul viticulturii din Germania. El consideră că duminica alegerilor a fost „o zi bună” pentru SPD şi că speranţele sale de a ajunge în fruntea guvernului federal „au devenit vizibile”.
Merkel, retragere după 16 ani
După 16 ani la putere, Merkel nu va mai conduce CDU de la toamnă. Partidul ei, împreună cu Uniunea Creştin-Socială (CSU) din Bavaria încă nu şi-a desemnat candidatul la funcţia de cancelar; decizia va fi luată probabil în aprilie sau mai.
Primarul general Nicușor Dan a anunțat luni, într-o conferință de presă, în care a prezentat bugetul pentru 2021, că nu susține continuarea din bugetul Capitalei a programelor de acordare a voucherelor pentru ochelari, dinți, vacanțe sau biciclete.
„Decizia este la Consiliul General. Vouchere pentru ochelari nu susțin, vouchere pentru dinți nu susțin, vacanțe, nu susțin, Materna susțin. Programul pentru biciclete e un program oprit în acest moment, susțin crearea de piste pentru biciclete și susțin un tranport alternativ cât mai dezvoltat și chiar în PNRR există un proiect pentru piste de bicilete, dar să dai oamenilor bani pentru biciclete când ei nu au ce să facă cu ele e absurd”, a spus primarul general.
Stimulentele pentru persoanele cu dizabilități, direcționare spre primăriile de sector
În ceea ce privește stimulentele acordate persoanelor cu dizabilități, Nicușor Dan crede că acestea ar trebui acordate de către primăriile de sector.
„Eu susțin într-o oarecare măsură aceste stimulente cu mențiunea că este o zonă care, așa cum este structura administrației, ar trebui să revină mai degrabă sectoarelor, decât Primăriei Municipiului București, deci este o decizie pe care trebuie să o luăm împreună cu Consiliul General, pentru că ei votează bugetul, împreună cu sectoarele, și împreună cu Guvernul, pentru că Guvernul propune Parlamentului alocarea financiară pentru Primăria Capitalei și pentru cele de sector. În propunerea de buget pe care am făcut-o sunt prevăzute 100 de milioane, care sunt datorii pe stimulente, adică banii necesari pentru a ajunge la zi cu aceste stimulente, și sunt prevăzute stimulentele până la jumătatea anului 2021”, a mai spus Nicușor Dan.
Catedrala Neamului, fără finanțare de la municipalitate
Dacă în trecut Catedrala Neamului primise mai multe alocări din cele prevăzute pentru biserici și statui, astăzi, edilul a precizat că aceasta nu se află pe lista obiectivelor. „De alocări de bani pentru biserici și statui se ocupă Direcția de Arhitectură-Peisagistică, instituție subordonată PMB. Bugetul total pentru intervenții este undeva la un milion de lei. Urmează să vină cu lista obiectivelor. Pentru Catedrala Neamului nu a existat o propunere de la direcție către executiv. Au existat propuneri pentru alte intervenții, pentru alte obiective, unele dintre ele monumente istorice”, conchide primarul general al Capitalei.
Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne, este prezent luni la Curtea de Apel București ca martor în dosarul „Hidroelectrica” care îi privește pe Elena Udrea și Dan Andronic, transmite G4 Media. Lucian Bode era ministrul Economiei în 2012, când au avut loc unele dintre faptele din dosar.
În acest dosar, Elena Udrea este acuzată de procurorii DNA că, în 2011, ar fi primit de la Bogdan Buzăianu – „băiatul deștept” din Energie, prin intermediul lui Radu Budeanu (patronul Cancan și al Gândul.ro), o mită de 3,8 milioane de dolari și o creanță de 900.000 de mii de euro pe care Buzăianu o avea de recuperat de la Bobby Păunescu.
„Pentru a ascunde că era beneficiara reală a creanței de 900.000 euro (care i-ar fi conferit pe cale de consecință și puterea de a influența activitatea societății cu activitate media), Udrea Elena Gabriela a preluat creanța de la firma controlată de omul de afaceri, prin interpunerea unei alte firme paravan, aparținând unei cunoștințe”, transmiteau procurorii DNA, în 2017.
Cu ocazia audierii sale ca martor, inculpatul Dan Andronic a făcut afirmații mincinoase, cu privire la aspectele esențiale ale cauzei. „De exemplu, Andronic a declarat mincinos: că nu a avut cunoștință de împrejurarea că Elena Gabriela Udrea este beneficiara reală a creanței amintite, care i-ar fi permis acesteia să controleze societatea media, să dobândească părți sociale, să se implice în politica editorială a unui cotidian deținut de această societate; că îi comunica Elenei Udrea date privind situația financiară a cotidianului deținut de societatea media și indicatori de performanță, doar pentru a se lăuda, pentru a o încunoștința că publicației îi „merge bine”; că nu i-a cerut Elenei Udrea acordul pentru a publica anumite articole, ci doar s-a consultat cu aceasta pentru a „verifica veridicitatea” informațiilor obținute”, se mai arată în comunicatul DNA.
Potrivit Direcției Naționale Anticorupție, în schimbul banilor, Buzăianu ar fi vrut ca Udrea să își exercite „influența asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei și a celor din cadrul SC Hidroelectrica SA, în vederea menținerii, în condițiile deja negociate (preț și cantitate de energie furnizată), contractele pe care societatea omului de afaceri le încheiase cu SC Hidroelectrica SA.”
Fostul prefect al Capitalei, Traian Berbeceanu, anunță că s-a reînscris în PNL și că, în momentul în care a demisionat din partid, pentru că prevederile Codului Administrativ îi impuneau, a făcut-o „cu strângere de inimă”.
„În luna octombrie a anului trecut domnul prim ministru Ludovic Orban mi-a propus să preiau funcția de Prefect al Capitalei, iar prevederile de la acea dată a Codului Administrativ au impus demisia mea din P.N.L. Am facut-o cu strângere de inimă… Unii au înțeles greșit faptul că nu mai eram membru de partid, chiar au crezut că, de dragul unei demnități publice, aș putea să-mi schimb opțiunea politică. S-au înșelat! În acest weekend am avut bucuria de a solicita revenirea în PNL – organizația Deva, pentru mine fiind singura alternativă politică cu adevărat serioasă”, a scris Traian Berbeceanu pe pagina sa de Facebook.
Berbeceanu a fost înlocuit, la începutul lunii martie, de Alin Stoica, președintele PLUS Sector 6, de profesie avocat. Stoica a reprezentat societatea civilă în una dintre comisiile Consiliului Economic și Social, în perioada 2016-2018.
În luna ianuarie, în cadrul ședinței de Guvern a fost aprobată modificarea OUG 57/2019 privind Codul Administrativ referitor la statutul prefectului și subprefectului, aceste funcții urmând să fie unele de demnitate publică, iar cei care le dețin vor putea fi membri de partid.
Împărțirea prefecților, pe județe
PNL are prefecți în 23 de județe, astfel: Alba, Bistrița-Năsăud, Brașov, Bihor, Botoșani, Brașov, Călărași, Caraș, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Hunedoara, Iași, Ilfov, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Teleorman, Vâlcea și Vrancea. UDMR are prefecți în Arad, Cluj, Covasna, Sălaj și Satu Mare.
Alianța USR PLUS a numit prefecți în județele: Argeș, Băcau, Brăila, București, Buzău, Galați, Gorj, Harghita, Ialomița, Maramureș, Suceava, Timiș, Tulcea și Vaslui.
Liceele din municipiul Constanța au fost vizate de Curtea de Conturi. Aceasta a publicat rapoartele cu privire la finanțarea publică, aferentă anului 2019, iar o parte dintre unitățile de învățământ au probleme cu justificarea banilor, scrie Replica Online. Printre acestea se află Colegiul Comercial Carol I, Colegiul Naţional de Arte Regina Maria, Liceul de Marină, dar şi alte instituţii de învățământ.
Liceele la care s-au găsit nereguli…majore
La Colegiul Comercial Carol I, în urma acțiunii de audit efectuate în perioada 12-30.10 2020 au fost descoperite nereguli precum înregistrarea eronată a unor venituri, nerespectarea cadrului legal privind exercitarea vizei de control financiar preventiv. De asemenea, contractele de achiziție bunuri și servicii, la încheiere, nu au fost avizate de către compartimentul financiar contabil. Nu au fost respectate prevederile legale privind actualizarea programului anual al achizițiilor publice după aprobarea bugetului propriu. În perioada în care au fost constatate neregulile, directorul instituţiei era profesorul Adriana Dima, relatează sursa citată.
Colegiul Național de Arte Regina Maria a fost controlat în perioada 23.11-11.12.2020, iar în urma verificărilor au fost constatate mai multe nereguli: sumele primite din sponsorizări în cursul anului nu au fost înregistrate direct pe venituri ci au fost virate în contul UATM Constanța, ulterior fiind restituite instituției de la bugetul local în vederea utilizării conform destinației. Operațiunea este una nejustificată economic și nefundamentată legal, afectând în mod artificial rulajul conturilor contabile utilizate. De asemenea, nu au fost respectate în totalitate prevederile legale privind modul de efectuare a inventarierii patrimoniului. În perioada în care au fost constatate neregulile, directorul instituţiei era profesorul Carmen Chilea.
Curtea de Conturi a constatat la Liceul de Marină, în urma auditului din 16-27.112020, că nu este organizată evidența analitică a creanțelor din activitatea cămin- cantine. De asemenea, s-a constatat că în luna decembrie 2019 proiectele de operațiuni nu au fost supuse vizei de control financiar preventiv propriu. În anul 2019 s-a efectuat inventarierea patrimoniului cu nerespectarea tuturor prevederilor legale: unele liste de inventariere nu au fost completate cu valorile faptice, mijloacele fixe nu au fost inventariate pe gestiuni, fondul de carte nu a fost inventariat. Directorul instituţiei, pe perioada analizată, era profesorul Negreţ Iuliana.
La Liceul Teoretic Decebal, Curtea de Conturi a efectuat acţiunea de audit în perioada 23.11.- 11.12.2020 şi a constatat nereguli precum nerespectarea prevederilor legale referitoare la verificarea și confirmarea creanțelor față de terți în cazul inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii pentru anul 2019, prin înregistrarea în contul „Clienți neîncasați cu termen de încasare sub 1 an”, a unor servicii în valoare de 51.797 lei, reprezentând în principal cursuri ECDL facturate dar neprestate de entitatea solicitanților. În urma acțiunii de control, auditorii publici externi au constatat faptul că modul de gestionare şi utilizare a mijloacelor materiale și bănești precum și asigurarea integrității patrimoniului public și privat al UAT, pentru anul 2019, nu sunt în concordanță cu scopul, obiectivele și atribuțiile prevăzute în actele normative prin care a fost înființată entitatea și nu se respectă principiile legalității, regularității, economicității, eficienței și eficacității. În perioada în care au fost constatate neregulile, directorul instituţiei era profesorul Svinarciuc Liliana.
Informațiile au fost extrase din raportul Curții de Conturi.
Deputatul PSD, Alexandru Rafila a declarat duminică seară, la Antena 3, că în ciuda numărului mai mic de cazuri comparativ cu „apogeul” din noiembrie, secțiile ATI sunt pline, ceea ce reprezintă o presiune pe sistemul sanitar. Mai mult, acesta arată spre Ministerul Sănătății, pe care îl consideră responsabil cu privire la lipsa de acțiune.
„Noi ne găsim acum în situaţia în care, practic, secţiile de terapie intensivă alocate pacienţilor cu noul coronavirus, sunt pline, probabil că ne apropiem de capacitatea maximă, iar cifrele ne arată că suntem la jumătate din numărul de cazuri care au fost înregistrate în noiembrie.(…) Asta mie îmi generează o preocupare, pentru că nu ştim care e situaţia reală, de fapt, şi doar vedem manifestările din punct de vedere al presiunii pe sistemul de sănătate”, a declarat Alexandru Rafila, la Antena 3.
Testare inegală, date incomplete
Reprezentantul României la OMS, Rafila consideră că ceea ce face ministerul Sănătății, în contextul actual, nu este suficient. „Deci probabil că situaţia este îngrijorătoare şi în judeţele care aparent au un număr mai mic de cazuri şi aici cred că Ministerul Sănătăţii ar putea să se mobilizeze măcar acum, în al doisprezecelea ceas. Discutăm asta de mai multe luni, că testarea este inegală între judeţe şamd. Nu cred că e suficient ca Ministerul Sănătăţii să publice aceste date că nu e Ministerul Transparenței, este Ministerul Sănătăţii şi trebuie să se ocupe nu numai cu comunicarea datelor, ci şi cu nişte acţiuni care să ducă la obţinerea unor date care să fie cât mai apropiate de realitate, încât să ştim ce avem de făcut”, a mai afirmat Alexandru Rafila.
„În România nu este o creștere accelerată a infectărilor”
Pe de altă parte, premierul Cîțu a participat, duminică, la ședința Centrului Național de Conducere și Coordonare a Intervenției (CNCCI). „Vreau să mă asigur că pacienții și personalul medical vor avea tot ce le trebuie pentru a trece cu bine peste valul 3 al pandemiei. Deocamdată, în România nu este o creștere accelerată a infectărilor și putem să împiedicăm acest lucru, dacă ne vaccinăm și dacă respectăm măsurile de protecție. Ne pregătim însă și pentru un număr mai mare de cazuri, pentru a fi precauți și a nu fi luați prin surprindere”, a scris Florin Cîțu, pe Facebook.
Corina Atanasiu, secretar de stat USR PLUS în Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a făcut câteva declarații controversate legate de Planul Național de Redresare și Reziliență, în total dezacord cu ceea ce tot susțin partenerii de coaliție, ba chiar propriul ministru. Ieri, într-o conferință la Focșani, unde și conduce filiala USR, Corina Atanasiu a spus clar și răspicat că banii prin PNRR nu vor fi folosiți pentru autostrăzi, străzi și alte astfel de minuni ale lumii civilizate. Sau, cel puțin, nu până Comisia Europeană nu va da girul pentru astfel de investiții, însă în opinia sa acest lucru este improbabil, pentru că PNRR înseamnă reforme.
Aceasta în condițiile în care ministrul Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a precizat că în interiorul celor șase piloni sunt prevăzute astfel de proiecte – în Pilonul I. Tranziție verde, la subpunctul I.4.: Transport feroviar și metrou și în Pilonul III. Creștere inteligentă, sustenabilă și inclusivă, la subpunctul III.8.: Transport rutier și autostrăzi. Ba chiar Ghinea a subliniat că a discutat cu responsabilii Comisiei Europene „despre nevoia de investiţii în autostrăzi, în condiţiile în care România este ţara care solicită cele mai multe fonduri pentru sectorul rutier”.
Însă Corina Atanasiu a susținut că investițiile se vor axa pe cu totul altceva și a lăsat să se înțeleagă că, dincolo de promisiuni, reaitatea este cu totul alta. „În momentul de față, cel puțin pe PNRR, ministrul Cristian Ghinea și întreg ministerul suntem în discuții cu Comisia Europeană să vedem dacă ne acceptă să băgăm autostrăzi și alte investiții de genul acesta – care țin de drumuri și poduri, în PNRR. Deocamdată este doar o discuție, nu este nimic aprobat, nu este nimic sigur, drept pentru care trebuie să ne reorientăm spre celelalte oportunități pe care ni le deschide PNRR-ul
Este atât de simplu: nu cred că Comisia Europeană o să facă o atât de mare excepție în cazul României, pe care nu a făcut-o la celelalte state membre. Noi am început negocierile pe acest subiect. Și, dacă reușim să obținem o astfel de înțelegere de la Comisia Europeană, suntem foarte norocoși. Dar eu sunt destul de sceptică în ceea ce privește finanțarea unor astfel de proiecte de autostrăzi și străzi prin PNRR. Firește, o să avem la îndemână și alte instrumente financiare”, a spus secretarul de stat USR PLUS.
Însă PNRR este Dumnezeu pe pământ de multă vreme în discursul partenerilor liberali de coaliție, iar Corina Atanasiu a atacat frontal acest subiect: sunt promisiuni deșarte. Potrivit chiar președintelui PNL, nimic nu se va ridica sau finaliza în România fără sprijin prin PNRR. „Este, din punctul nostru de vedere, fundamental pentru susţinerea procesului de reformă şi a procesului de investiţii în toate domeniile de intervenţie, indiferent că este vorba de infrastructură de transport, de infrastructură locală, de educaţie, de sănătate, de susţinerea mediului de afaceri”, a declarat zilele trecute Ludovic Orban.
Rămâne întrebarea: partenerii de coaliție sunt parteneri care se vor pune vreodată de acord cu realitățile zilei?
„Știu că unii parteneri din coaliție au ieșit pe sticlă cu tot felul de mesaje, cum că aduc autostrăzi și alte minuni prin PNRR către Vrancea și către Focșani. Sunt niște mesaje hazardate, nu sunt foarte apropiate de realitate. Știți cum este cu PNRR-ul acesta, parcă e Moș Crăciun. Toată lumea îi scrie și se așteaptă să fie un soi de panaceu, care să rezolve toate problemele din ultimii 30 de ani. PNRR înseamnă în primul rând reforme. Nu metri pătrați de asfalt sau kilometri de asfalt sau construcții. Dacă aceste construcții nu sunt atașate unei reforme sistemice consistente, aceste construcții nu or să fie aprobate de Comisia Europeană și de asta am atras atenția.
Sunt colegi de coaliție care vin și lansează astfel de idei, crește nivelul așteptărilor populației și nu este ok, pentru că la sfârșitul zilei s-ar putea să nu putem finanța astfel de proiecte din PNRR, pentru că ele nu reprezintă o reformă. …O să vină foarte mulți bani în România. În momentul de față, în calitate de secretar de stat sunt implicată în programarea Planului Național de Redresare și Reziliență, înseamnă 30 de miliarde de euro. Pe lângă acestea se adaugă fondurile care vin spre România în mod tradițional, și acelea sunt 30 și ceva de miliarde de euro. Sunt bani foarte, foarte mulți și, dacă ne prind nepregătiți, o să treacă pe lângă noi ca rapidul în gară. Și ar fi păcat, pentru că avem nevoie de acești bani, avem nevoie de reforme, avem nevoie de investiții”, a spus scurt pe doi secretarul de stat.
Curtea Constituțională a României nu a luat, nici astăzi, o decizie privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) în legătură cu noul...
Schimbare de „cadre” în ambasadele Republicii Moldova, incusiv în cea din România.
Zilele trecute, Comisia politică externă și integrare europeană a Parlamentului Republicii Moldova a...
Utilizăm cookie-urile pentru a vă oferi cea mai bună experiență pe site-ul nostru. De asemenea, utilizăm cookie-uri pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, pentru a îmbunătăţi experienţa de navigare si integrarile cu reţele de socializare.DA, ACCEPTPolitica cookies