Presedintele USR, Dan Barna, sustine o conferinta de presa, in Bucuresti, duminica, 21 iulie 2019. ALEXANDRA PANDREA/MEDIAFAX FOTO

Dan Barna pare de neclintit în ceea ce privește o eventuală „poveste de dragoste” cu social democrații care s-au lepădat de partid și au trecut în barca PNL. Discuția pe această temă s-a făcut la la RFI, copreședintele USR PLUS explicând de ce nu s-a putut urma peste tot în țară rețeta susținerii unui candidat unic, pe exemplul Nicușor Dan. Barna a precizat că a vorbit despre aceste aspecte în mai multe județe, iar răspunsul i-a fost același: „Dacă vorbim de parteneriatul de la București, prin care i-am pus în spate lui Nicușor Dan șase primari de Sector susținuți și de USR PLUS și de PNL, acești șase oameni, fiecare dintre ei privit în parte, sunt persoane care nu au avut nici o legătură cu PSD-ul, nu au colaborat, nu au susținut PSD-ul și în cursul negocierilor a fost una dintre condițiile noastre, ca PNL să aibă candidați care nu au un trecut pesedist.

Or în multe alte părți din țară lucrul acesta nu este valabil și atunci ideea unei colaborări a fost din start respinsă. România trebuie să se curețe de pesedism la modul și de oamenii care au susținut, nu doar să schimbăm culori de geci roșii și galbene și să spunem gata, se întâmplă reforma, pentru că nu se va întâmpla lucrul ăsta”, a explicat în interviu acesta.

În același context, Dan Barna a asigurat că și după alegeri USR PLUS va urma aceeași linie și că nu vor guverna „alături de oameni care până nu demult l-au susținut pe Liviu Dragnea”: „Vom pune condiții ca persoanele care ar putea să fie eventual nominalizate să îndeplinească aceste criterii foarte clare pe care le avem, criteriile de integritate, de competență și de necolaborare cu PSD-ul”.