Procurorii i-au trimis în judecată pe „șefii” de la Energy Holding

Costin Alexandrescu și Lavinia Țicu, măsuri asguratorii de aproape 60 de milioane de lei

Parchetul general i-a trimis în judecată pentru delapidare pe Costin Răducu Alexandrescu, fostul administrator al companiei Energy Holding, și pe Lavinia Țicu, fosta directoare economică a firmei, cea care i-ar fi dat geanta cu 3,8 milioane de dolari cash lui Radu Budeanu pentru Elena Udrea – au declarat pentru G4media.ro surse judiciare. Împotriva lui Alexandrescu și Țicu au fost luate și măsuri asiguratorii, asupra bunurilor aflate în proprietatea acestora, până la suma de 59,48 milioane de lei.

Primul inculpat în calitate de administrator și cea de a doua inculpată în calitate de director economic ai unei societăți comerciale, în perioada 19.08.2009-30.04.2010 au transferat în mod nejustificat, fără contraprestație, suma de 59.480.839 lei către o altă societate comercială, prin semnarea ordinelor de plată care au generat șapte transferuri bancare, prejudiciind prin aceasta societatea pe care o administrau și, implicit, creditorii acesteia

Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului general

Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală Juridică s-a constituit parte civilă, solicitând introducerea în cauză a părților responsabile civilmente. Totodată, și alți creditori, persoane juridice și persoane fizice s-au constituit părți civile.

Energy Holding a fost unul dintre cei mai importanți traderi și furnizori de energie electrică din România până în urmă cu câțiva ani, cu afaceri anuale de mai multe sute de milioane de lei, unul dintre principalii foști beneficiari de contracte avantajoase de la Hidroelectrica.

Energy Holding a fsot înființată în 2000, de milionarul elvețian Nicolae-Bogdan Buzăianu, finul fostului ministru al Economiei, Dan Ioan Popescu. Energy Holding a trecut prin mai multe schimbări în acționariat, iar din 2013 este controlată, printr-o majorare de capital, de firma cipriotă Energy Holding Cyprus Limited, cu beneficiari reali necunoscuți. Energy Holding a intrat în faliment, potrivit unei decizii date în 2020, dar care nu este definitivă. Instanța de judecată a respins, pe 20 iulie, planul de reorganizare al companie, potrivit Ziare.com.

Articolul precedentPrimarul Cristian Popescu Piedone vrea să îmbunătățească aspectul Sectorului 5
Articolul următorPasarela de promenadă din Mamaia, în conservare