Liceele din Constanța, în atenția Curții de Conturi

Unele nu pot justifica modul în care au fost folosiți banii publici, Altele au arătat ineficiență și dezorganizare

Liceele din municipiul Constanța au fost vizate de Curtea de Conturi. Aceasta a publicat rapoartele cu privire la finanțarea publică, aferentă anului 2019, iar o parte dintre unitățile de învățământ au probleme cu justificarea banilor, scrie Replica Online.  Printre acestea se află Colegiul Comercial Carol I, Colegiul Naţional de Arte Regina Maria, Liceul de Marină, dar şi alte instituţii de învățământ.

Liceele la care s-au găsit nereguli…majore

La Colegiul Comercial Carol I, în urma acțiunii de audit efectuate în perioada 12-30.10 2020 au fost  descoperite nereguli precum înregistrarea eronată a unor venituri, nerespectarea cadrului legal privind exercitarea vizei de control financiar preventiv. De asemenea, contractele de achiziție bunuri și servicii, la încheiere, nu au fost avizate de către compartimentul financiar contabil. Nu au fost respectate prevederile legale privind actualizarea programului anual al achizițiilor publice după aprobarea bugetului propriu. În perioada în care au fost constatate neregulile, directorul instituţiei era profesorul Adriana Dima, relatează sursa citată.

Colegiul Național  de Arte Regina Maria a fost controlat în perioada 23.11-11.12.2020, iar în urma verificărilor au fost constatate mai multe nereguli: sumele primite din sponsorizări în cursul anului nu au fost înregistrate direct pe venituri ci au fost virate în contul UATM Constanța, ulterior fiind restituite instituției de la bugetul local în vederea utilizării conform destinației. Operațiunea este una nejustificată economic și nefundamentată legal, afectând în mod artificial rulajul conturilor contabile utilizate. De asemenea, nu au fost respectate în totalitate prevederile legale privind modul de efectuare a inventarierii patrimoniului. În perioada în care au fost constatate neregulile, directorul instituţiei era profesorul Carmen Chilea.

Curtea de Conturi a constatat la Liceul de Marină, în urma auditului din 16-27.112020, că nu este organizată evidența analitică a creanțelor din activitatea cămin- cantine. De asemenea, s-a constatat că în luna decembrie 2019 proiectele de operațiuni nu au fost supuse vizei de control financiar preventiv propriu. În anul 2019 s-a efectuat inventarierea patrimoniului cu nerespectarea tuturor prevederilor legale: unele liste de inventariere nu au fost completate cu valorile faptice, mijloacele fixe nu au fost inventariate pe gestiuni, fondul de carte nu a fost inventariat. Directorul instituţiei, pe perioada analizată, era profesorul Negreţ Iuliana.

La Liceul Teoretic Decebal, Curtea de Conturi a efectuat acţiunea de audit în perioada 23.11.- 11.12.2020 şi a constatat nereguli precum nerespectarea prevederilor legale referitoare la verificarea și confirmarea creanțelor față de terți în cazul inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii pentru anul 2019, prin înregistrarea în contul „Clienți neîncasați cu termen de încasare sub 1 an”, a unor servicii în valoare de 51.797 lei, reprezentând în principal cursuri ECDL facturate dar neprestate de entitatea solicitanților. În urma acțiunii de control, auditorii publici externi au constatat faptul că modul de gestionare şi utilizare a mijloacelor materiale și bănești precum și asigurarea integrității patrimoniului public și privat al UAT, pentru anul 2019, nu sunt în concordanță cu scopul, obiectivele și atribuțiile prevăzute în actele normative prin care a fost înființată entitatea și nu se respectă principiile legalității, regularității, economicității, eficienței și eficacității. În perioada în care au fost constatate neregulile, directorul instituţiei era profesorul Svinarciuc Liliana.

Informațiile au fost extrase din raportul Curții de Conturi.

Primării din județul Constanța, vizate de Curtea de Conturi

Articolul precedentAlexandru Rafila: „Secțiile de terapie intensivă sunt pline”
Articolul următorTraian Berbeceanu a revenit în PNL