-0.1 C
București
luni, 29 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1019

Alexe, autosuspendat de la conducerea PNL Iași

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a anunţat miercuri că a fost pus sub control judiciar (pentru 60 de zile, începând din 27 aprilie) şi a decis să se autosuspende de la conducerea PNL Iaşi, dar îşi va continua activitatea de preşedinte al CJ, relatează Agerpres. Totodată, acesta susține, în continuare, că este nevinovat și consideră că va demonstra acest lucru în instanță.

„Ieri, 27 aprilie, am fost invitat la DNA pentru a mi se aduce la cunoştinţă că, în dosarul care mă vizează, am primit calitatea de inculpat, iar procurorii au dispus impunerea controlului judiciar. Sunt nevinovat şi am convingerea că voi demonstra acest lucru în instanţă, dar, în acest moment, consider că este un gest de onoare să mă autosuspend din funcţia de preşedinte al PNL Iaşi. Partidul Naţional Liberal a susţinut permanent lupta împotriva corupţiei prin toate măsurile pe care le-a luat, nu doar de când este la guvernare, ci şi când a fost partid în opoziţie. Şi eu, personal, am susţinut lupta împotriva corupţiei, am promovat integritatea în activitatea mea politică şi aşa voi proceda şi de acum înainte. Am încredere că îmi voi demonstra nevinovăţia în justiţie, iar, până atunci, vreau să mă asigur că această nouă calitate pe care o am în dosar nu va afecta în niciun fel activitatea şi imaginea filialei”, declară Costel Alexe într-un comunicat de presă.

Decizia la doar o zi de la „solicitarea” lui Iohannis

Decizia de autosuspendare a lui Costel Alexe a venit la mai puțin de o zi după ce președintele Klaus Iohannis a declarat, într-o conferință de presă, că este cazul ca PNL Iași să reacționeze public față de situația de la vârful filialei.

„Voi continua activitatea de preşedinte al Consiliului Judeţean şi voi demonstra împreună cu echipa pe care am format-o că putem implementa programul de guvernare pe care l-au votat ieşenii şi că administraţia liberală este un exponent al schimbării în bine. Sunt încrezător că instanţele de judecată îşi vor face corect treaba iar în final se va demonstra că sunt un om de bună credinţă”, se mai arată în comunicatul șefului CJ Iași.

Iohannis, despre ipotezele emise de PSD: „dumnealor sunt supărați pentru că sunt în Opoziție”

Alexe și mita în tablă

Potrivit DNA, „în perioada martie-aprilie 2020, persoana respectivă ar fi pretins, în mod direct, de la managerul unui combinat siderurgic, mai multe produse din tablă în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu referitoare la alocarea cu titlu gratuit către fabrica respectivă a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră și la monitorizarea măsurilor luate de această societate comercială pentru închiderea unui depozit de deșeuri neconforme”, se arată în comunicatul Direcției Naționale Anticorupție.

Reamintim că primarul Iașiului, Mihai Chirica este inculpat într-un dosar cu privire la concesionarea unui teren din centrul orașului.

Mihai Chirica, inculpat în dosarul concesiunilor

Cimitirul din Oradea interzice coroanele din plastic: ”Nu se degradează nici în zeci de ani”

Foto: Bihoreanul
Foto: Bihoreanul

Administrația Domeniului Public din Oradea a luat o decizie care este susținută inclusiv de preoți: se va renunța la coroanele din plastic sau cele din flori naturale care sunt legate cu sârmă.

Astfel, Cimitirul Municipal se va axa pe protecția mediului, iar administrația orașului nu va mai fi nevoită să cheltuiască zeci de mii de lei lunar pentru a scăpa de ofrandele din plastic. De asmenea, în Cimitirul Municipal vor fi montate panouri electrice, pe care vor rula mesaje de condoleanțe.

Cimitirul Municipal din Oradea este cel mai mare din România, se întinde pe 73 de hectare și are aproape 60.000 de locuri de veci. Lună de lună se adună aici sute de tone de coroane. Multe sunt din plastic, iar altele, deși sunt din flori naturale, sunt împletite cu sârmă, precizează Știrile Pro Tv.

Liviu Andrica, director ADP Oradea a declarat că respectivele coroane din plastic nu pot fi folosite în niciun fel. Ba, mai mult, deși trec zeci de ani, ele nu se degradează. Directorul ADP Oradea a mai explicat că s-a încercat o presare, dar, pentru că există foarte multă sârmă în compoziția coroanelor, acestea strică aparatele de tocat.

Într-o singură zi se adună circa 20 de coroane, dar numărul lor poate ajunge și la 100

În cimitir au loc cam 10 înmormântări zilnic. La o înmormântare se adună în medie cam 20 de coroane, dar sunt şi înmormântări cu peste 100 de coroane, ceea ce este foarte mult. De la introducerea colectării selective, pe noi ne costă 553,24 lei depunerea unei tone de deşeuri nereciclabile la groapa de gunoi. La cum transformă RER Vest volumul în greutate, asta înseamnă cam 45 de coroane”, a declarat Andrica.

Condoleanțele electronice pun punct risipei de bani

În ceea ce privește mesajele de condoleanțele, acestea vor fi rulate pe mai multe panouri electronice, instalate în cimitir.

Liviu Andrica, director ADP Oradea: ”Și, în loc să ducem coroane, care costă de la 30 de lei până la 200 de lei la cimitir, risipă de bani, poluare, mai bine folosim acele tablouri pentru anunț”.

Clotilde Armand riscă un dosar penal pentru că „toacă” banii Primăriei Sector 1 pe asistență juridică, deși are în subordine o „armată” de juriști

Clotilde Armand-Foto Ziarul de Investigații
Clotilde Armand-Foto Ziarul de Investigații

Nu discutăm aici despre cine are dreptate în litigiile dintre Primăria Sectorului 1 și Romprest, ci numai despre faptul că primăria le plătește anual angajaților Direcției Juridice salarii în valoare de aproximativ 3,6 milioane și este aberant să mai plătească unei firme de avocatură zeci sau sute de mii de euro.

Obiectul contractului este „5 în 1”, incluzând cinci tipuri de servicii juridice: litigii aflate în prezent pe rolurile instanțelor de judecată, dar și litigii care s-ar putea să apară în viitor în derularea contractului cu Romprest. Un alt obiectiv este reprezentarea Primăriei Sector 1 în fața autorităților române, dar și în fața Curții Constituționale și în fața unor instanțe europene, cum ar fi spre exemplu Curtea de Justiție a Uniunii Europene! Practic, Clotilde Armand e dispusă să toace banii bucureștenilor pe servicii de asistență juridică nu numai în litigii aflate pe rolurile instanțelor, ci și în litigii care „s-ar putea să apară”.

Legea, mai precis Ordonanța 26/2012, permite ca instituțiile publice care au angajați juriști să recurgă la serviciile unei firme de avocatură numai în condiții „temeinic justificate” și cum contractul de la Primăria Sector 1 a fost încheiat și pentru asistența la eventuale viitoare procese, adică pe supoziții, e posibil ca Clotilde Armand să se aleagă cu un dosar penal, cum i s-a întâmplat unui primar din Maramureș, condamnat la un an de închisoare.

Clotilde Armand are la Direcția Juridică o „armată” de 22 juriști, cărora le plătește anual salarii în valoare de 3,6 milioane lei

În organigrama Primăriei Sectorului 1 există Direcția Juridică, Legislație și Contencios Administrativ, care are un director și 21 de angajați. Direcția e formată din trei servicii: Serviciul Juridic și Contencios Administrativ, cu un șef de serviciu și 10 juriști, Serviciul Legislație și Avizare Contracte, cu un șef și 7 juriști și Compartimentul spații cu altă destinație, cu doi angajați.

Potrivit grilei de salarizare de pe site-ul primăriei, directorul executiv al Direcției Juridice are un salariu de bază de 13.745 lei, iar cei doi șefi de servicii au salarii de bază de câte 13.847 lei. La consilieri juridici, salarizarea este ierahizată: un consilier juridic asistent are un salariu de bază de 9.369 lei, un consilier juridic principal are salariul de 10.014 lei, iar salariul de bază a unui consilier juridic superior este de 10.982 lei. Numai salariile lunare, fără sporuri de condiții vătămătoare, vouchere de vacanță, indemnizații de hrană, sunt în valoare totală de 228.113 lei. Cu sporuri, totalul salariilor ajunge la aproximativ 300.000 de lei lunar. Anual, valoarea salariilor juriștilor Primăriei Sector 1 este de aproximativ 3.600.000 lei.

Primărița Sectorului 1 a preferat ca de războiul său cu Romprest să se ocupe un cabinet de avocatură, nu juriștii primăriei

Cu toate că are la dispoziție un asemenea corp de juriști specializați în litigii economice și de contencios administrativ, Clotilde Armand a considerat că angajații săi sunt depășiți de situație în litigiile cu Romprest. În cadrul unei ședințe a Consiliului Local, de pe 15 decembrie, chiar a spus că în ultimii ani juriștii nu au reușit să recupereze niciun prejudiciu, iar în litigiile cu Romprest ar fi vorba și de recuperarea a 94 milioane lei. Așa și-a motivat decizia de a încheia un contract cu o casă de avocatură care să reprezinte primăria în instanță.

Citește și Marian Mina (PSD): În ultimii 17 ani, firma lui Clotilde Armand a luat de la statul român 45 de milioane euro

Pe data de 29 decembrie 2020, Clotilde Marie Brigitte Armand a încheiat cu Cabinetul de Avocatură Georgiana Raluca Trandafir contractul nr JAC 86-S/29.12.2020, pentru „consultanță/asistență juridică și reprezentare, conform Legii 95/1995, în vederea apărării intereselor Sectorului 1 al Municipiului București, ale Primarului Sectorului 1 al Municipiului București și ale Consiliului Local al Sectorului 1 al Municipiului București”. Durata contractului este de un an de zile, putând fi prelungit prin acte adiționale.

De fapt, Clotilde Armand a angajat cabinetul de avocatură mai mult pentru viitoarele războaie cu Romprest

La două săptămâni după ce a depus jurământul, Clotilde Armand a hotărât să angajeze firma de avocatură a Georgianei Trandafir pentru rezolvarea litigiului cu Romprest SA. Prin adresa nr A61/14.11.2020, Clotilde Armand transmitea Societății Civile de Avocați Trandafir și Asociații intenția de a încheia un contract de asistență juridică în litigiul cu Romprest, pentru „servicii juridice de reprezentare în fața instanțelor judecătorești în vederea apărării intereselor Sectorului 1, ale primarului Sectorului 1 și Consiliului Local al Sectorului 1 în cadrul oricăror demersuri realizate de către Sectorul 1 al Municipiului București sau împotriva sa”.

Citește și Municipalitatea din Brașov a a angajat Cabinetul de avocatură Georgiana Raluca Trandafir, urmând să plătească, pentru consultanţa primită un tarif de 470 de lei pe oră fără TVA, dar fără a depăşi valoarea maximă totală de 117.500 de lei

În contractul încheiat de Primăria Sector 1 cu Cabinetul de Avocatură Georgiana Trandafir, obiectul contractului este „5 în 1”, pentru că sunt prevăzute cinci tipuri de litigii în care Primăria Sectorului 1 recurge la ajutorul Cabinetului de Avocatură Georgiana Trandafir. În primul rând, sunt prevăzute serviciile de asistență juridică și reprezentare „în litigiile deja aflate pe rolul instanțelor judecătorești”. Adică în procesele aflate în derulare.

Mai e prevăzută asistența juridică în litigii, despre care nu există niciun indiciu că s-ar putea să apară în relațiile dintre Primăria Sectorului 1 și Romprest, dar serviciile firmei de avocatură au fost angajate de Clotilde Armand și pentru astfel de situații ipotetice. Este vorba de asistență „în cadrul unor noi acțiuni promovate de Sectorul 1 al Municipiului București sau Compania Romprest SA”, dar și dacă este cazul, asistență juridică în cadrul oricăror demersuri realizate de Sectorul 1 al Municipiului București sau Compania Romprest în legătură cu contractul nr J077-S/30.06.2008”. Formularea „dacă este cazul” este sugestivă pentru faptul că e un contract încheiat și pentru situații incerte.

Primăria Sectorului 1 a încheiat contractul cu firma de avocatură și pentru „asistență juridică pre-litigioasă” în raporturile juridice dintre Primăria Sector 1 și Romprest în derularea contractului J077-S/30.06.2008 dar și „consultanță juridică pre-litigioasă” pentru „asistența juridică pre-litigioasă” la reorganizarea serviciului de salubritate în Sectorul 1, pe care o puteau rezolva angajații Direcției Juridice împreună cu funcționarii care se ocupă de serviciile publice.

Ce șanse sunt ca un litigiu dintre o primărie din România și o firmă de salubritate să ajungă la Curtea de Justiție a Uniunii Europene?!

Și alte clauze din capitolul „obiectul contractului” se referă la situații ipotetice pentru care primarul Clodilde Armand vrea să aibă asigurată asistența juridică și care sunt descrise în modul următor:dacă este cazul, asistență juridică și reprezentare în fața Curții Constituționale a României (CCR), precum și în fața instanțelor Uniunii Europene”!

Să spunem că se poate întâmpla ca într-un proces să fie necesară o hotărâre a CCR în cazul în care avocatul părții adverse invocă lipsa de constituționalitate a unei prevederi legale în baza căreia a fost încheiat un contract, dar e ridicol să ne închipuim că un litigiu dintre o primărie din România și o firmă de salubritate ar putea ajunge pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene!

Prețul contractului de asistență juridică: 582 de lei/oră. Juriștii Primăriei lucrează de 8 ori mai ieftin!

Georgiana Raluca Trandafir – Foto Facebook

Valoarea serviciilor de asistență și reprezentare juridică este calculată și facturată în funcție de timpul alocat de cabinetul de avocatură pentru documentare, redactarea unor documente, pregătirea dosarului, etc. „Avocatul va emite o factură fiscală, însoțită de o fișă de timp în care se vor descrie activitățile prestate și numărul de ore efectiv alocate pentru fiecare activitate, împreună cu documentele redactate/studiate, aferente activităților incluse în fișa de timp. Facturile vor fi plătite de Client (Primăria Sector 1 – n red) în termen de 15 zile de la data înregistrării lor la Primăria Sectorului 1 București”, prevede una din clauzele contractului. Sunt precizate și câteva norme de timp. Spre exemplu, avocatul va aloca minimum o oră pentru redactarea unei pagini a unui document, va aloca trei ore pentru documentarea juridică a fiecărei probleme de drept, două ore pentru prezentarea la o instanță din București, etc.

Prin clauza referitoare la „prețul contractului” a fost stabilit un onorariu de 470 lei, fără TVA, pentru fiecare oră alocată pentru pregătirea documentelor și reprezentarea în instanțe: „Pentru serviciile prestate în beneficiul Clientului, Avocatul are dreptul la un onorariu orar de 470 lei, la care se adaugă TVA, pentru fiecare oră alocată furnizării serviciilor juridice către client”, se spune în clauza menționată.

Calculată cu TVA, valoarea onorariului orar urcă 582 de lei. Nu comentăm dacă e mult sau puțin, pentru că e vorba de un tarif practicat în domeniul serviciilor juridice, o piață liberă bazată pe legea cererii și ofertei. Dar ne vom permite o comparație cu costurile pe care le-ar fi suportat Primăria Sectorului 1 dacă primarul Clotilde Armand ar fi recurs la serviciile propriilor juriști, de la Direcția Juridică, Legislație și Contencios Administrativ din primărie.

Dacă raportăm valoarea totală a salariilor de bază a celor 22 de angajați ai Direcției Juridice la timpul efectiv lucrat, rezultă că „onorariul” fiecăruia dintre juriștii primăriei este de 77 de lei/oră. Nu este o valoare care să permită o comparație, pentru că, spre deosebire de Cabinetul de Avocatură, juriștii Primăriei Sectorului 1 nu lucrează „cu ora”, încasându-și salariile pentru a-și dedica tot timpul de lucru primăriei, dar este o estimare care demonstrează că primarul Sectorului 1 Clotilde Armand plătește de 8 ori mai mult unui cabinet de avocatură pentru că n-are încredere în proprii juriști.

Legea nu permite angajarea cabinetelor de avocatură de către instituțiile publice care au juriști

Angajarea unor cabinete de avocatură de către instituții publice care au angajați juriști este interzisă de prevederile Ordonanței de Urgență nr 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice și întărirea disciplinei financiare.

 „Autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și regiile autonome care au în structura organizatorică personal propriu de specialitate juridică nu pot achiziționa servicii juridice de consultanță, de asistență și/sau de reprezentare”, se spune în articolul 1 al Ordonanței 26/2012.

Este permisă totuși angajarea unor cabinete de avocatură în situații excepționale: „în situații temeinic justificate, în care activitățile juridice de consultanță, de asistență și/sau de reprezentare, necesare autorităților și instituțiilor publice, nu se pot asigura de către personalul de specialitate juridică angajat în aceste entități, pot fi achiziționate servicii de această natură, în condițiile legii, numai cu aprobarea:a) ordonatorilor principali de credite pentru autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale; … b) consiliilor locale, consiliilor județene sau Consiliului General al Municipiului București, după caz, pentru autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice locale”, se spune la articolul 2 al Ordonanței 26.

Fostul primar din Sighetul Marmației s-a ales cu un an de închisoare

În special primarii nu au dat importanță prevederilor Ordonanței 26 și în ultimii ani s-au înmulțit cazurile în care unii edili au ajuns în atenția Parchetului după ce au angajat firme de avocatură care să „presteze” în locul propriilor juriști. Printre cei vizați s-au aflat fostul primar al Brașovului, George Scripcaru, președintele CJ Tulcea, Horia Teodorescu și foștii primari ai capitalei, Sorin Oprescu și Gabriela Firea.

Au fost și condamnări la închisoare. Fostul primar din Sighetul Marmației, Ovidiu Nemeș, a fost condamnat la un an de închisoare, cu suspendare. Potrivit DNA, Ovidiu Nemeș, „cu încălcarea atribuţiilor de serviciu şi a dispoziţiilor art. I din OUG nr. 26/2012”, a încheiat un contract de asistență juridică cu un cabinet de avocatură și a dispus plata către acesta a sumei de 24.800 lei, care reprezenta contravaloarea unor servicii acordate în favoarea primăriei, respectiv redactarea unei plângeri penale împotriva unei societăți comerciale”.

Gafă agravantă. Clotilde Armand a stabilit cine va reprezenta primăria înainte ca, CL să aprobe angajarea unei firme de avocatură

Clotilde Armand – Foto Ziarul de Investigații

Primarul Sectorului 1 a îndeplinit prima condiție prevăzută de Ordonanța 26/2012, obținând aprobarea Consiliului Local pentru angajarea unei firme de avocatură care să reprezinte primăria în litigiile cu Romprest. Dar a comis o gafă, pentru că la ședința „de îndată” de pe data de 15 decembrie 2020, la care consilierii urmau să fie de acord sau nu cu angajarea unei firme de avocatură, Clotilde Armand a invitat-o și pe avocata Georgiana Trandafir, cu care urma să încheie contractul două săptămâni mai târziu, pe 29 decembrie.

Consilierii locali ai Sectorului 1 au fost surprinși să constate că decizia era luată de Clotilde Armand înainte ca ei să își dea acordul. Iată cum au decurs discuțiile din ședința consiliului local:

Consilier Daniela Popa: „Să înțeleg că doamna avocat este deja contractată, că asta nu am înțeles… E contractată? Poate intra în documente?”

Clotilde Armand: „Nu. Doamna Georgiana Trandafir, pe care o vedeți în fața dumneavoastră și care are o experiență deosebită cu un contract similar, semnat în 2008 la Constanța și a reușit performanța de a recupera 470 milioane de lei, doamna Georgiana Trandafir nu este contractată. Am nevoie de acordul dumneavoastră pentru a contracta o firmă de avocatură”.

Consilier Daniela Popa: „Așa să fie! Eu doar v-am atras atenția că dacă doamna nu are contract, nu are nici mandat să se uite pe documente”.

Georgiana Raluca Trandafir – Foto Facebook

Avocata Georgiana Trandafir a explicat că a discutat cu Clotilde Armand despre existența vreunui conflict de interese care să o împiedice să se ocupe de litigiile cu Romprest și dacă se poate face ceva prin prisma experienței din procesul cu Polaris Holding de la Constanța. Ea a mai precizat că a studiat litigiile dintre Primăria Sector 1 și Romprest prin documentele publice pe care le-a avut la dispoziție și prezența sa la ședință e justificată de prezentarea în fața consiliului pentru solicitarea unui mandat.

Consilier Daniela Popa: „Doamna avocat, eu tocmai asta v-am întrebat… Înainte, trebuia să fiți mandatată de Consiliul Local. Eu nu contest că sunt documente publice… Noi vrem să știm pe ce criterii, cum s-au ales aceste firme de avocatură. E normal, noi trebuie să știm toate astea… Dumneavoastră ați venit aici, noi trebuie să vă împuternicim pe dumneavoastră… Dar de unde știm noi că dumneavoastră sunteți cea mai bună?

(…)

Ne trezim în timpul ședinței cu un avocat, nu contest, tot respectul pentru dumneavoastră, dar înțelegeți-ne și pe noi… Cum să votăm? Ați venit dinainte, știți toată situația, dar n-aveați mandatul de la Consiliul Local. Sunt niște pași… Înainte, trebuia să mandatăm pe doamna primar ca să contacteze firme de consultanță juridică și după aceea veneați…”

Hotărârea nr 295/15.12.2020 a Consiliului Local Sector 1 pentru „achiziționarea de servicii juridice de consultanță și/sau asistență de reprezentare în litigiile rezultate din derularea raporturilor contractuale cu compania Romprest SA” a fost aprobată cu 18 voturi „pentru”, un vot „împotrivă” și 7 „abțineri”.

Clotilde Armand riscă un dosar penal

Mult mai importantă decât aprobarea Consiliului Local e cealaltă condiție din ordonanța 26/2012 pentru achiziția serviciilor de asistență juridică, adică să existe „situații temeinic justificate, în care activitățile juridice de consultanță, de asistență și/sau de reprezentare, necesare autorităților și instituțiilor publice nu se pot asigura de către personalul de specialitate juridică angajat”.

Dar în condițiile în care cele mai multe dintre clauzele referitoare la obiectul contractului, „consultanța juridică pre-litigioasă” pentru reorganizarea serviciului de salubritate în Sectorul 1, „asistența juridică pre-litigioasă” în raporturile juridice dintre Primăria Sector 1 și Romprest, dar și reprezentarea Primăriei Sectorului 1 la Curtea Constituțională și instanțele Uniunii Europene, sunt situații ipotetice, care s-a putea întâmpla peste 2-3 ani sau niciodată, nu este îndeplinită condiția de „situații temeinic justificate”.

În aceste condiții, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, riscă să se aleagă cu un dosar penal.

Ploiești: gunoi în plus, salarii în minus și o grevă din martie, continuată în aprilie

Foto: Fabio Cârstea
Foto: Fabio Cârstea

O grevă duce la o alta: au trecut doar 5 săptămâni de la greva firmei de salubritate Rosal Grup, companie care are contracte cu Primăria Ploieşti şi cu administraţiile locale din alte oraşe şi comune ale judeţului Prahova.

Luni, 26 aprilie, angajații au refuzat să iasă pe străzi pentru a asigura curăţenia, motivând absența sau întârzierea salariilor.

Dacă primarul orașului Ploieşti a preferat, inițial, să nu reacționeze, edilul din Blejoi, o comună situată la câţiva kilometri de Ploieşti, a anunțat că va cere rezilierea contractului pe care primăria îl are cu firma Rosal Grup.

Angajaţii firmei Rosal SA sunt în grevă, începând de astăzi. Ei au anunţat că nu vor mai ridica deşeurile până când nu îşi vor primi drepturile salariale. Dacă operatorul nu îşi va respecta obligaţiile contractuale şi nu va ridica gunoiul în comuna noastră, vom cere rezilierea contractului”,  a transmis luni primăria Blejoi pe Facebook.

28 aprilie, ora 4 dimineața: ziua în care se va aduna gunoiul cu ajutorul voluntarilor

Marți, 26 aprilie, haosul a continuat pe străzile Ploieștiului, iar autoritățile anunțau că vor face curăţenie cu ajutorul voluntarilor.

Într-un comunicat de presă transmis în seara zilei de marți, Primăria Ploiești anunța că este necesară curățenia, având în vedere continuarea grevei de către salariaţii operatorului local de salubritate.

Astfel, miercuri, începând cu ora  4 dimineață, la nivel local se va derula o acţiune de întreţinere şi curăţenie a spaţiilor verzi şi a principalelor artere de circulaţie, la care vor participa peste 100 de voluntari.

Foto: Fabio Cârstea

Pentru că greva a continuat și pentru că o rezolvare nu apare curând, peste 100 de persoane, voluntari şi angajaţi ai Primăriei Ploieşti, vor participa la o acțiunea de salubrizare. Printre ei se numără și actori, sportivi sau membri ai Filarmonicii.

Conform G4 Media, alături de voluntari și persoane fizice vor fi şi salariaţi ai S.C. Servicii de Gospodărire Urbană Ploieşti S.R.L., firmă care este deţinută de Consiliul Local Ploieşti care se ocupă de întreţinerea spaţiilor verzi, dar şi salariaţi ai Serviciului Public Finanţe Locale, ai S.C. Transport Călători Express S.A Ploieşti, ai Clubului Sportiv Municipal, artişti ai Teatrului „Toma Caragiu” Ploieşti şi ai Filarmonicii „Paul Constantinescu”, precum şi angajaţi ai S.C. Hale şi Pieţe S.A. Ploieşti.

Mizeria din Ploiești, justificată prin prisma politică

Rosal Grup invocă motive de ordin electoral, explicând, într-un comunicat de presă, că locuitorii orașului Ploiești au refuzat să plătească taxele, deși beneficiază de serviciile firmei de salubrizare.

Mai mult, firma menționează că a înregistrat o pierdere lunară în valoare de 639.592 lei, iar edilul orașului este conștient de acest aspect.

De asemenea, Rosal a precizat că a suportat taxa de mediu aferentă serviciilor de salubritate, dar şi că ”tarifele pentru curăţarea căilor publice la nivelul municipiului Ploieşti nu au fost actualizate conform legi”.

Reacția primarului: demisia și sesizarea Poliţiei

Primăria municipiului Ploieşti a anunţat, marţi, că edilul Andrei Volosevici a sesizat Poliţia despre faptul că ”au avut loc acţiuni organizate de împrăştiere a gunoiului pe domeniul public”.

Edilul a demisionat din calitatea de membru al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (A.D.I.) Deşeuri Prahova, după ce la Ploieşti, în repetate rânduri, localnicii au rămas cu deşeurile neridicate de pe domeniul public în urma unor greve ale angajaţilor operatorului de salubritate, arată News.ro.

Andrei Volosevici: ”Nu vreau să fac scandal”

Foto: Fabio Cârstea

Edilul şef al municipiului Ploieşti, Andrei Liviu Volosevici, a sesizat, în cursul acestei zile, şi Poliţia Municipiului Ploieşti şi a solicitat să se verifice evenimentele din noaptea de 26-27 aprilie 2021, când, pe raza municipiului Ploieşti, în special în zona centrală, au avut loc acţiuni organizate de împrăştiere a gunoiului pe domeniul public.

Adrese similare cu privire la problema deşeurilor din municipiului nostru, situaţie gestionată de A.D.I. Deşeuri Prahova, au fost transmise de primarul Andrei Liviu Volosevici şi în atenţia Agenţiei pentru Protecţia Mediului Prahova şi Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Prahova”, transmite, marţi, Primăria Ploieşti, într-un comunicat de presă.

De asemenea, edilul din Ploiești a transmis, într-o declarație făcută pe contul de Facebook, că a dialogat, în repetate rânduri, cu toți factorii locali și județeni implicați.

Trebuie să vedem cum gestionăm această problemă, în contextul pandemic actual.

Trebuie să stabilim o strategie în vederea soluționării acestei situații și să analizăm și cum putem acoperi complicațiile financiare cu care ne vom confrunta în momentul în care vom decide să ne retragem din A.D.I. Deșeuri Prahova”.

Primarul a explicat că așteaptă cu interes să vadă o strategie pe care A.D.I. Deșeuri Prahova să o pună în practică și care să implice măsuri rapide și concrete, în beneficiul cetățenilor, prin remedierea problemelor actuale cu care aceștia se confruntă la nivelul platformele gospodărești pentru deșeuri menajere și ale modulelor destinate colectării selective de deșeuri, situații care sunt gestionate, exclusiv, de A.D.I. Deșeuri Prahova.

Cu sau fără grevă, mulți ploieșteni ”europeni” aruncă gunoiul pe străzile orașului, evitând pubelele amplasate de primărie

Problema gunoiului a ajuns și pe Facebook, unde mai mulți oameni s-au arătat revoltați, făcând apel la edil să rezolve, cât de curând, situația cu care se confruntă orașul.

Deși greva ”justifică” deșeurile prezente pe străzile orașului, internauții consideră că vina este împărțită între firma de salubrizare, dar și anumiți cetățeni ”europeni” care aruncă gunoiul menajer la voia întâmplării. Și nu doar menajer: saci, plastic, carton, dar și o saltea pe care posesorul a ținut să o parcheze cât mai aproape de carosabil.

Foto: Fabio Cârstea

Adevărul este că unii „europeni” de Ploiești aruncă gunoiul pe unde le vine. În poze se văd și pubele pline, intacte, nederanjate de firma colectoare a deșeurilor. Full box, să zic așa.

P.S:

În primul aspect, se poate proceda ca la Craiova, unde poliția locală i-a dus unei tăntici, cu roabă, gunoiul înapoi în curte. Îl pierduse femeia pe bulevard. Și bunurile se înapoiază. Așa e civilizat. Bonus o ameda de 2500 lei.

La al doilea, avem primărie, consilieri locali, tot tacâmul unei administrații. Știu, la Rosal e grevă.

Andrei, d-ul primar mesia, ai legătură”- Fabio Cârstea, Facebook.

Greva deranjează, gratuitatea deranjează, dar și colectarea selectivă

Scurt istoric: în momentul în care a fost încheiat un contract între Primăria Ploieşti şi Rosal Grup, Rosal a avut grijă să intre în licitaţie cu preţuri mai mari decât principalul competitor.

A doua firmă de salubrizare oferea, conform documentelor depuse la licitaţie, gratuitate la ridicarea deşeurilor cu condiția ca locuitorii Ploieștiului să colecteze deșeurile în mod selectiv.

”Gratuitatea” a fost respinsă de municipalitate, iar la refuz a contribuit și actualul edil, Andrei Volosevici.

Motivul invocat de Volosevici a fost etichetarea ofertei drept ”nerealisă”, edilul declarând că, pentru încărcatul şi transportatul deşeurilor pentru persoane fizice, firma care a pierdut licitaţia a ofertat tarif ”gratuit”.

Președintele Iohannis confirmă că ministrul Justiției a avut decizii care au nemulțumit coaliția

Sursa Foto: Facebook

Președintele Klaus Iohannis a susținut ieri o conferință de presă în cadrul căreia a „atacat” mai multe subiecte și a avut timp inclusiv să răspundă câtorva întrebări venite din partea jurnaliștilor invitați.

Nu au fost doar discuții despre temele recente, ci s-a ajuns și la un subiect mai vechi: modalitatea în care a înțeles ministrul Justiției să procedeze cu Legile justiției.

Și, potrivit lui Iohannis, Stelian Ion nu a fost mereu inspirat în deciziile sale, care într-adevăr ar fi stârnit ceva discuții în interiorul coaliției de guvernare și critici la adresa ministrului USR PLUS.

Potrivit președintelui, în prezent Stelian Ion este, cum altfel, pe un drum bun. Însă probabil nimeni nu va uita cum ministrul Justiției că a transmis legile către Consiliul Superior al Magistraturii și le-a pus în dezbatere publică fără să consulte coaliția.

A existat o dezbatere publică pe un proiect care a fost lucrat pe când la Ministerul Justiției a fost domnul ministru Predoiu. Acel proiect, al ministrului Predoiu, a fost discutat pe larg în diferite formate. Proiectul elaborat de ministrul Stelian Ion nu a fost dezbătut în aceste formate, ci a fost trimis direct CSM spre avizare, ceea ce nu a corespuns nici intenției Coaliției, nici spiritului legii, drept pentru care Coaliția a înființat o comisie de parlamentari care, împreună cu ministrul, sigur, și cu alte autorități, vor analiza aceste propuneri. Este evident că în Coaliție a existat o oarecare nemulțumire pentru că nu au fost consultați, lucru care, între timp, s-a corectat”, a explicat, nuanțat, președintele țării.

Dominic Fritz, dat afară din CJSU Timiș

Lovitură pentru primarul Timișoarei, Dominic Fritz, ce nu va mai face parte din Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), după ce prefectul Zoltan Nemeth a schimbat structura acestui for. Potrivit prefectului de Timiș, CJSU va avea 35 de membri cu drept de vot și 21 de consultanți, dar și doi invitați permanenți. Totuși, primarul Dominic Fritz va putea fi invitat la CSJU atunci când se vor lua decizii ce privesc municipiul Timișoara.

„Nu va mai face parte (n.r. din structura CJSU) primarul municipiului Timişoara, acesta având calitatea de preşedinte la Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă. Conducătorul societăţii Aquatim va dobândi calitatea de membru cu drept de vot în Comitet. Din Primăria Municipiului Timişoara nu va mai rămâne nimeni ca membru în CJSU. Comitetul are în vedere instituţii, deconcentrate şi societăţi ale operatorilor economici de interes judeţean. Din acest punct de vedere, am considerat că primarul municipiului Timişoara nu are calitatea de membru cu drept de vot în cadrul CJSU”, a spus prefectul, într-o conferinţă de presă.

Lista titularilor cu drept de vot s-a redus la 35 de membri

La actualizarea componenței CJSU s-au avut în vedere dispozițiile art. 11 alin. 2 din OUG nr. 21/2004 care stipulează că: Din comitetul județean fac parte președintele consiliului județean, șefi de servicii deconcentrate, descentralizate și de gospodărie comunală și alți manageri ai unor instituții și societăți comerciale de interes județean care îndeplinesc funcții de sprijin în gestionarea situațiilor de urgență, precum și manageri ai agenților economici care, prin specificul activității, constituie factori de risc potențial generatori de situații de urgență, precizează Prefectura Timiș.

Față de vechea componență a CJSU pe Anexa nr 1 a Ordinului prefectului, cuprinzând lista membrilor cu drept de vot, nu se mai regăsesc subprefecții județului Timiș, primarul municipiului Timișoara și directori din cadrul Consiliului Județean Timiș. Însă pe lista titularilor cu drept de vot a intrat reprezentantul Aquatim SA. Lista titularilor cu drept de vot s-a redus la 35 de membri.

Totodată, s-a avut în vedere principiul reprezentării unei instituții sau autorități în CJSU de către o singură persoană, respectiv de conducătorul instituției.

Timișoara, carantinată politic? Acuzațiile primarului Fritz

Șerban Nicolae și respingerea definitivă a legii privind repatrierea rezervelor de aur: „Pentru Leproasa Coaliție oricum nu contează”

Fostul senator PSD Șerban Nicolae, deși înfrânt pe moment de politică, urmărește cu atenție ce se întâmplă între pereții Parlamentului cu legile propuse pe când social democrații stabileau ce e bine pentru țară.

E adevărat, de ceva vreme este într-un con de umbră, după ce a fost parlamentar de cursă lungă al PSD, în legislaturile 2004-2008, 2012-2016 și 2016-2020. Însă în toamna anului trecut, acesta a fost scos de pe listele de candidaturi la parlamentare, așa că a demisionat din PSD și a candidat din partea Partidului Ecologiștilor Români, reușind să ia un scor de sub 2%.

Și, cum ieri proiectul privind repatrierea rezervelor de aur ale României a fost respins definitiv de Camera Deputaţilor, acesta se arată oripilat de ceea ce pot face cei pe care îi numește „Leproasa coaliție”.

Probabil mai ales pentru că proiectul legislativ care prevedea că Banca Naţională a României ar fi fost obligată să aducă în ţară aproape toată rezerva de aur, ţinută la Banca Angliei, este ideea lui Liviu Dragnea. Sau chiar a lui Șerban Nicolae, după cum explică acesta.

La acea vreme, inițiativa a stârnit critici, iar acum Șerban Nicolae scrie că cei care s-au opus definitiv sunt „slugi, trădători sau ticăloși” și anti-români. Primul criticat este însă președintele Klaus Iohannis, cel care a cerut Parlamentului să reexamineze legea. Iar cei care o criticau la acea vreme pe considerentul că ar fi implicat costuri uriașe de repatriere și depozitare, fără a produce beneficii, sunt în parte și cei care au trimis-o în uitare. Pe moment.

TICĂLOȘIADA
Propunerea mea legislativă prin care rezerva de aur a României urma să fie depozitată integral în țară, votată o dată de ambele Camere și trecută de filtrul Curții Constituționale, a fost respinsă, în reexaminare, la cererea lui Iohannis!

Nu mai reiau argumentele, fiindcă pentru Leproasa Coaliție oricum nu contează. Dar nici nu mai cred că printre cei care au respins azi propunerea legislativă ar mai putea fi unii naivi sau nepricepuți. Și nici nu mă interesează dacă au făcut-o pentru că e în firea lor de slugi, trădători sau ticăloși.

Le-am demontat, argumentat, toate susținerile absurde și le-am demonstrat, cu asupra de măsură, temeinicia propunerii mele.
De peste 22 de ani, 63,7 tone de aur din rezerva de 103,7 tone a României stau degeaba în străinătate. Și ne costă!
Cu credința că ziua demnității românești va veni cândva, le reamintesc celor din Leproasa Coaliție, vajnici participanți la Ticăloșiada anti-românească, versurile Doinei eminesciene:
„Cine-au îndrăgit străinii,
Mâncă-i-ar inima câinii,
Mânca-i-ar casa pustia,
Şi neamul nemernicia!”
Suntem în Săptămâna Mare. Amin!
”, scrie, pios, Șerban Nicolae.

Se întorc rândunelele: ”Cântăresc 20 de grame, dar au parcurs mai mult de 5000 km în zbor”

Foto: botosaneanul.ro
Foto: botosaneanul.ro

Deși aprilie se apropie de final, luna marchează momentul în care se întorc rândunelele, un simbol al începutului și al retragerii iernii.

Sunt numite și păsările lunii aprilie, la noi în țară existând toate cele 5 specii europene: rândunica, lăstunul de casă, lăstunul de mal, rândunica roșcată și lăstunul de stâncă. Majoritatea speciilor sunt migratoare pe distanțe lungi, iernând în Africa.

Apariția rândunelelor este de obicei considerată ca fiind un semn bun, notează Wikipedia.

Ce înseamnă când rândunelele își fac cuib la tine acasă

O credință larg răspândită este că o pereche de rândunele care cuibăresc într-o casă aduce noroc, iar oamenii din China chiar au construit suporturi orizontale în casele lor pentru a încuraja rândunelele să cuibărească. Însă uciderea unei rândunici sau distrugerea cuibului ei, aduce nenorociri: vacile produc lapte sângeros sau deloc, trăsnetul lovește casa, sau moartea se așteaptă în acea casă.

Cântăresc aproximativ 20 de grame, dar au parcurs mai mult de 5000 km în zbor. Au trecut deșertul Sahara. Au zburat peste mări și țări fără să se poată odihni”, precizează pagina ”Curiozități din lume”.

Să le facem să se simtă binevenite, dacă ne-au ales

Au luptat împotriva furtunilor și a vânturilor. Au făcut ceva extraordinar. Și toate acestea ca să vină și să se reproducă chiar în acel colț al casei noastre, sub acoperiș. O singură rândunică poate consumă până la 850 de muște și țânțari pe zi. Dacă am avea norocul de a găzdui un cuib al acestei specii în mediul nostru familial, cuplul singur ar putea elimina aproximativ 1.700 de muște și țânțari pe zi. Nu există insecticid mai eficient și ecologic.

Să le facem să se simtă binevenite, dacă ne-au ales …”, notează reprezentanții ”Curiozități din lume” pe pagina de Facebook.

Revenirea rândunelelor are multiple conotații, în funcție de țară: în Franța și Ungaria, se crede că dacă o rândunică zboară pe sub vacă, aceasta va da lapte cu sânge. În Ozarks (SUA), dacă ai un cuib de rândunică în hambar, casa nu-ți va fi lovită de trăsnet. În Tirol, Germania, se crede că dacă distrugi un cuib de rândunică, casa îți va arde.

Cu toate acestea, apariția păsărilor este arareoriconsiderată ca un semn de rău, care prevestește moartea sau chiar un dezastru, cum ar fi, de exemplu, acelea care cuibăreau pe corabia Cleopatrei, înainte de bătălia de la Actium. Atitudinea binevoitoare a omului și superstițiile față de rândunică constituie un factor esențial în protecția acestei specii, mai arată Wikipedia.

Victor Ponta pune egal între Colectiv și Covid

Sursă foto: Facebook
Sursă foto: Facebook

Victor Ponta a ieșit din viața politică după alegerile pierdute în decembrie 2020, dar din când în când își mai aduce aminte de lucrurile pe care le-a făcut pentru România, în vremea când era premier, și ține să le reamintească și poporului.

Acesta este răscolit de amintirea momentului când a fost desemnat premier, de către Traian Băsescu, în urmă cu 9 ani, dar mai ales de cel în care și-a dat demisia, după tragedia de la Colectiv. Mai mult, consideră că și actualii guvernanți are trebui să plătească pentru toți morții din cauza Covid. Deși este greu de pus semnul egal între un accident și o pandemie.

„Am dat inapoi pensiile si salariile / am platit imprumutul lui Basescu la FMI si nu am mai luat alti bani / am redus TVA , CAS si am scazut impozitul pe dividende / am luat 30 de miliarde de euro de la Uniunea Europeana …. ”, a scris fostul premier, pe pagina sa de Facebook.

Dosarele penale și plata lor

Acesta a amintit și de dosarele penale „fabricate”, dar și că nicio  faptă bună nu rămâne nepedepsită, într-un fel sau altul.  Totodată lansează și o întrebare pentru „urmăritorii” săi, dacă a meritat răsplata din partea poporului, dar și a oamenilor politici.

„Din acest motiv  mi-au fabricat dosare penale mie si familiei mele ( din fericire respinse de judecatori) / si au strigat in Piata si la televizor ca eu sunt de vina pentru tragedia de la “Colectiv” ( acum mor in fiecare zi , in spitale publice, mai multi oameni decat atunci intr-un club privat) !

Sunt intr-un moment in care ma intreb doar atat : “ a meritat” ? Familia mea spune tare “NU” !!! Dvs. ce credeti ?”, a mai scris Victor Ponta, fost prezidențiabil, în 2014.

Rezultate sub pragul electoral

În decembrie 2020, în urma rezultatului sub așteptări, dar mai ales sub „pragul electoral”, liderul Pro România și-a recunoscut înfrângerea. Acesta a făcut anunțul pe pagina sa de socializare și considera la acel moment că a venit timpul pentru familiei, prieteni și noi proiecte.

Victor Ponta vede asemănări între perioada 1997-2000 și cea prezentă

Codrin Ștefănescu spune că nimeni nu-i va închide gura lui Dragnea… pentru că Dragnea vorbește prin el

Foto: Facebook

Codrin Ștefănescu ar trebui, cel mai probabil, să ia o diplomă de merit pentru loialitate. Rar ne e dat nouă, jurnaliștilor, să vedem atâta înverșunare în a-l apăra pe fostul șef. În timp ce toți ceilalți social democrați s-au lepădat, unul câte unul, de Liviu Dragnea, nu a fost cazul lui Ștefănescu, cel are care încă de la încarcerarea fostului „tătuc”, continuă să scrie orice se întâmplă în viața acestuia, pe un ton patriotic și ușor revoluționar, de-ai putea să juri că înainte de culcare,Codrin Ștefănescu se închină la icoana lui Dragnea, nu a vreunui sfânt.

Codrin Ștefănescu nu se lasă și continuă să gireze pentru fostul său șef

„Am vorbit azi cu el, am vorbit și ieri, am fost în vizită și am crezut că merg pentru ultima oară la el, în penitenciar. I-am zis ieri ca sunt convins că nu are cum instanța să dea altceva decât sa ia act de faptul că 4 judecători i-au admis ca a fost abuzat în închisoare”, a scris Codrin Ștefănescu la Antena 3, vizibil mâhnit de decizia Judecătoriei Sectorului 5, de astăzi.

Dragnea mai stă la închisoare. Judecăria Sectorului 5 i-a respins cererea de eliberare condiționată

„Dragnea nu e nici criminal, nici pedofil, nici violator, nu este un pericol public pentru societate, dar este un pericol pentru Sistem. Daca ei cred ca așa ii vor inchide gura lui Dragnea, nu vor reusi. Dragnea are multe de spus”, a insistat Codrin Ștefănescu, la aceeași televiziune.

Cu toate astea, părerile lui Codrin Ștefănescu nu par a coincide cu părerile judecătorilor din Sectorul 5, cei care au decis să respingă ca nefondată cererea de eliberare condiționată pe care Dragnea a înaintat-o prin avocata lui. Astfel, instanța a ales să ignore inclusiv informațiile potrivit cărora, în cazul în care ar fi fost eliberat, fostul social democrat ar fi avut resursele necesare pentru a lua viața de la capăt, fiindu-i promis un loc de muncă și având inclusiv o casă, astfel că nu ar fi devenit o „povară” pentru statul român. În replică, procurorii DNA au cerut ca Dragnea să mai execute încă șase luni de închisoare, conform „înțelegerii” inițiale.

Din fost ministru, în suspect la DNA. Bodog e urmărit penal pentru abuz în serviciu, fals intelectual și fals în înscrisuri

Foto: Newsweek

Florian Dorel Bodog este oficial suspect în dosarul instrumentat de procurorii anticorupție în legătură cu mai multe infracțiuni (12 la număr) de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, și fals intelectual, în formă continuată, precum și trei infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Nu s-a apucat Direcția Națională Anticorupție să înceapă urmărirea penală împotriva lui Bodog pur și simplu, ci acest capitol a fost deschis abia după ce, săptămâna trecută, colegii de Senat ai lui Bodog au votat în favoarea ridicării imunității social democratului, cu majoritate.

Până acum, procurorii spun că au suspiciuni rezonabile că Bodog, pe când era ministru al Sănătății, a ajutat o persoană să încaseze salariu, fără a se prezenta nicio clipă la muncă.

Culmea, arată DNA, parte din infracțiunile cercetate acum s-au conturat după momentul septembrie 2019, când Senatul a respins o cerere similară de încuviințare de începere a urmăririi penale a acestuia. „Ulterior, au rezultat date și indicii rezonabile privind săvârșirea, de către fostul ministru, și a altor infracțiuni, respectiv trei infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, precum și a unui alt act material care intră în conținutul constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu”, se arată în comunicatul procurorilor DNA.

În calitate de ministru al Sănătății, suspectul Bodog Florian Dorel ar fi acționat în mod direct pentru ca o persoană angajată în funcția de consilier personal să își încaseze drepturile salariale pe o perioadă de 12 luni fără să se fi prezentat la serviciu și fără să fi prestat activitățile la care era obligată prin contract; totodată, deoarece aceasta nu era prezentă fizic la locul de muncă, demnitarul ar fi semnat în locul persoanei respective o serie de acte.

Concret, în perioada februarie 2017 – ianuarie 2018, suspectul Bodog Florian Dorel (care în prezent nu mai ocupă funcția de ministru), deși cunoștea că persoana angajată în funcția de consilier personal nu s-a prezentat la serviciu și nu a prestat activitățile la care era obligată prin contractul individual de muncă și fișa postului, ar fi atestat în mod nereal prezența acesteia la locul de muncă prin semnarea foilor colective de prezență și nu ar fi luat măsuri pentru sancționarea disciplinară. Astfel, consiliera ministrului de la acea dată ar fi obținut drepturi salariale care nu i se cuveneau în cuantum de 75.656 lei, sumă ce ar reprezenta prejudiciu la bugetul ministerului respectiv.

În același context, în perioada februarie – octombrie 2017, fostul ministru ar fi falsificat semnăturile persoanei respective pe două contracte individuale de muncă și pe o declarație pe proprie răspundere, demersuri menite a produce consecințe juridice”, au detaliat procurorii.

Certificatul verde de vaccinare, din ce în ce mai aproape de realitate

Foto: DW

Preşedintele Comitetului Naţional de Vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a anunțat că țara noastră a început discuțiile pentru implementarea certificatului verde european. Într-o conferință de presă organizată astăzi, acesta a fost întrebat de jurnaliști dacă în România se va introduce, la un moment dat, această metodă, întrebare la care acesta a răspuns: „Da, vorbim de certificatul verde folosit la nivel european”.

Certificatul de vaccinare, în linie dreaptă, via Europa

Mai mult, secretarul de stat în cadrul Ministerului Sănătății, Andrei Baciu a spus că vorbim despre „lucrul în echipă” al instituţiilor statului, mai exact, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe, INSP şi STS. „Este un demers comun al mai multor instituţii, este un demers european şi România a început de mai mult timp… e un proces de pregătire mai amplu, sunt chestiuni tehnice la care trebuie lucrat”, a declarat Baciu, adăugând că deadline-ul e luat la nivel european, „sunt discuţii cu toate statele membre”.

Nicușor Dan anunță schimbări majore în Capitală. Toate votate astăzi, în ședința CGMB

Intensificarea campaniei de vaccinare, o prioritate în acest moment

În conferința din această săptămână, preşedintele Comitetului Naţional de Vaccinare, Valeriu Gheorghiță a mai spus că se vor lua noi măsuri pentru intensificarea campaniei de vaccinare atât în orașele mari, cât și în mediul rural.

Pe larg, începând de săptămâna viitoare, rapelul va putea fi făcut și în alte centre de vaccinare, în afara celui în care s-a administrat prima doză, însă doar în funcție de locurile disponibile și cu minim 72 de ore înainte de programare. O altă veste bună este că din data de 28 aprilie se intenționează creșterea fluxului de vaccinare cu cel mai căutat vaccin al momentului, cel produs de Pfizer.

Centru Drive-Thru în București: vaccinare direct la volan

Mai mult, începând cu 29 aprilie se va deschide primul Drive-Thru din Capitală, după cum anunțau astăzi inclusiv premierul Florin Cîțu și primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, urmând ca din 4 mai să înceapă vaccinarea în cabinetele medicilor de familie cu serul produs de Johnson&Johnson. Ulterior, în perioada 7-9 mai se va desfășura Maratonul Vaccinării la București, prin centrele de vaccinare de la Sala Palatului și Biblioteca Națională.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
-0.1 ° C
0.6 °
-0.6 °
67 %
4.6kmh
0 %
lun
4 °
mar
6 °
mie
1 °
J
0 °
vin
2 °

Ultimul articol

Actrița Brigitte Bardot s-a stins din viață, la 91 de ani

Actrița Brigitte Bardot a murit la vârsta de 91 de ani. Anunțul a fost făcut în această dimineață, de fundația care îi poartă numele, în...

Un polițist, desemnat „Omul anului” 2025

Un polițist din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Brașov a fost desemnat câștigător al Galei „Omul anului” din acest an. Pe numele său Dani Cek,...

Ofițer de poliție al Şcolii de Poliţie Câmpina, arestat pentru tentativă de viol asupra...

Mandat de arestare pentru 30 de zile - este măsura luată de judecători în ceea ce îl privește pe un ofițer angajat al Școlii...