Senatorii l-au dat pe Bodog pe mâna DNA

98 de senatori au votat pentru ridicarea imunității lui Florian Bodog. DNA are liber pentru a începe urmărirea penală ce îl vizează pe social democrat

Foto: Newsweek

Senatul a votat astăzi în favoarea ridicării imunității social democratului Florian Bodog. În timp ce 98 de senatori au votat pentru, 24 dintre aceștia și-au manifestat dezacordul cu privire la rididicarea imunității acestuia. Cu toate că partidele politice și-au asumat, încă de la început, faptul că vor „pune mână de la mână”, astfel încât să fie începută urmărirea penală a lui Bodog, votul a fost secret, astfel că nu se poate ști cine sunt cei 24 de parlamentari care au ales să-l susțină pe acesta.

Ce le transmitea Florian Bodog, colegilor senatori, înainte de vot

„Din start vă spun că nu vă voi cere să votaţi împotriva solicitării de cercetare a mea, că n-am nimic de ascuns, întotdeauna am răspuns invitaţiilor şi nu este prima dată când am fost invitat la DNA sau la Parchet”, a spus Florian Bodog, adăugând că nu îi este teamă de modul în care operează justiția din România, având încredere deplină în aceasta. Mai mult, senatorul a menționat că imunitatea parlamentară nu ar trebui să fie un privilegiu al aleșilor neamului. „Ştiu că decizia este una politică, cred însă că Senatul şi românii au dreptul să ştie. Fiecare dintre noi răspundem în faţa lui Dumnezeu, răspundem în faţa Justiţiei şi răspundem în faţa oamenilor care ne-au trimis în Parlament. Imunitatea nu trebuie privită ca un privilegiu, imunitatea este garanţia ca un ministru să-şi poată exercita în mod liber mandatul”, a adăugat acesta.

Comisia juridică din Senat îl așteaptă azi la audieri pe Florian Bodog

Articolul precedentVideo: 40 de vagoane încărcate cu lemn părăsesc România
Articolul următorIncendiu în Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Slatina
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.