Foto: botosaneanul.ro
Foto: botosaneanul.ro

Deși aprilie se apropie de final, luna marchează momentul în care se întorc rândunelele, un simbol al începutului și al retragerii iernii.

Sunt numite și păsările lunii aprilie, la noi în țară existând toate cele 5 specii europene: rândunica, lăstunul de casă, lăstunul de mal, rândunica roșcată și lăstunul de stâncă. Majoritatea speciilor sunt migratoare pe distanțe lungi, iernând în Africa.

Apariția rândunelelor este de obicei considerată ca fiind un semn bun, notează Wikipedia.

Ce înseamnă când rândunelele își fac cuib la tine acasă

O credință larg răspândită este că o pereche de rândunele care cuibăresc într-o casă aduce noroc, iar oamenii din China chiar au construit suporturi orizontale în casele lor pentru a încuraja rândunelele să cuibărească. Însă uciderea unei rândunici sau distrugerea cuibului ei, aduce nenorociri: vacile produc lapte sângeros sau deloc, trăsnetul lovește casa, sau moartea se așteaptă în acea casă.

Cântăresc aproximativ 20 de grame, dar au parcurs mai mult de 5000 km în zbor. Au trecut deșertul Sahara. Au zburat peste mări și țări fără să se poată odihni”, precizează pagina ”Curiozități din lume”.

Să le facem să se simtă binevenite, dacă ne-au ales

Au luptat împotriva furtunilor și a vânturilor. Au făcut ceva extraordinar. Și toate acestea ca să vină și să se reproducă chiar în acel colț al casei noastre, sub acoperiș. O singură rândunică poate consumă până la 850 de muște și țânțari pe zi. Dacă am avea norocul de a găzdui un cuib al acestei specii în mediul nostru familial, cuplul singur ar putea elimina aproximativ 1.700 de muște și țânțari pe zi. Nu există insecticid mai eficient și ecologic.

Să le facem să se simtă binevenite, dacă ne-au ales …”, notează reprezentanții ”Curiozități din lume” pe pagina de Facebook.

Revenirea rândunelelor are multiple conotații, în funcție de țară: în Franța și Ungaria, se crede că dacă o rândunică zboară pe sub vacă, aceasta va da lapte cu sânge. În Ozarks (SUA), dacă ai un cuib de rândunică în hambar, casa nu-ți va fi lovită de trăsnet. În Tirol, Germania, se crede că dacă distrugi un cuib de rândunică, casa îți va arde.

Cu toate acestea, apariția păsărilor este arareoriconsiderată ca un semn de rău, care prevestește moartea sau chiar un dezastru, cum ar fi, de exemplu, acelea care cuibăreau pe corabia Cleopatrei, înainte de bătălia de la Actium. Atitudinea binevoitoare a omului și superstițiile față de rândunică constituie un factor esențial în protecția acestei specii, mai arată Wikipedia.

Articolul precedentVictor Ponta pune egal între Colectiv și Covid
Articolul următorȘerban Nicolae și respingerea definitivă a legii privind repatrierea rezervelor de aur: „Pentru Leproasa Coaliție oricum nu contează”
Jurnalist full-time / Pesimist part-time