-0.7 C
București
luni, 29 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1009

Dezbaterea bugetului a intrat „în prelungiri”

Foto: Facebook Nicușor Dan

Bugetul Capitalei a intrat „în prelungiri”, după ce în dezbaterile de miercuri seară s-a stabilit că este nevoie de noi „date tehnice”, astfel încât adoptarea acestuia să intre în „linie dreaptă”. Anunțul reluării dialogului cu Vlad Voiculescu, Horia Tomescu și Cosmin Smighelschi (USR PLUS), Violeta Alexandru, Stelian Bujduveanu, Răzvan Socolovici și Diana Mardarovici (PNL), Andrei Ionescu și Sebastian Moise (PMP) a fost făcut de primarul general, Nicușor Dan, într-o postare pe Facebook. Acesta s-a arătat optimist în rezolvarea, cât mai rapidă, a blocajului în care se află bugetul Bucureștiului.

„Am avut în această seară un dialog online cu reprezentanții USR PLUS, PNL și PMP din București, pentru a avansa pe tema realizării bugetului Capitalei.  A fost un dialog echilibrat, în care am căutat căi de a rezolva lucrurile în interesul bucureștenilor. În numele USR PLUS, Vlad Voiculescu a solicitat noi date tehnice cu privire la buget, urmând ca în următoarele 24 de ore, în cadrul organizației, să se facă o nouă analiză, astfel încât să ne apropiem cu toții de o soluție”, a scris Nicușor Dan pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, acesta a precizat că discuțiile vor continua mâine seară și „sper să ajungem cât mai curând la un acord, ținând cont atât de prioritățile comune, cât și de constrângerile momentului.”

Bugetul a făcut „un pas înainte”

De partea cealaltă, viceprimarul Horia Tomescu a anunțat, tot într-o postare pe Facebook că noua versiune a bugetului va fi transmisă Consilierilor Generali în cursul dimineții de joi, împreună cu fundamentarea veniturilor și cheltuielilor propuse de edilul Nicușor Dan. „Este un pas înainte și ne dorim să căutăm în continuare, pe baza unor informații clare, o soluție corectă pentru București. Vom analiza noua propunere și vom continua discuțiile în cadrul unei noi întâlniri care va avea loc mâine seară, de la ora 19:30. Rămânem deciși să dăm orașului un buget realist care să nu perpetueze practicile care au adus acest oraș în faliment și care să reflecte reformele în administrația bucureșteană”, a scris și Tomescu.

Conform proiectului pus în dezbatere de Nicușor Dan, Primăria Capitalei ar fi avut în 2021 un buget de 6,9 miliarde lei. Bugetul Capitalei a fost respins, pe 28 aprilie, cu 22 de voturi „împotrivă”, 17 „pentru” și 14 abțineri. Consilierii USR PLUS au acuzat că bugetul este unul supraevaluat.

Nicușor Dan îi roagă pe consilierii USR PLUS să vină cu propria variantă de buget

Diana Șoșoacă susține familia tradițională

Foto: preluare Aktual24

Senatorul independent Diana Șoșoacă, deși exclusă din PAUR, susține opinia fostului șef, Claudiu Târziu, cu privire la familia tradițională, în care fiecare copil are „mamă și tată”, nu părinți, după ce în plenul Senatului a fost dezbătută o lege ce prevede completarea unei ordonanțe cu privire la indemnizația de concediu ce se acordă părinților, fără să fie stipulat ideea de mamă și tată.

„După intervenția senatorului Pălărie îmi dau seama că ceea ce a spus senatorul Târziu este adevărat. Deci discutăm despre părinte 1 și părinte 2, este mamă și tată. Și din toate cercetările științifice, și vă spune un avocat care de peste 20 de ani lucrează în Dreptul Familiei, inclusiv cu copii cu dizabilități, vă spun că acești copii sunt foarte atașați de mama și doar mama reușește să se îmțeleagă cu ei. Indiferent de aceste ideologii de gen, de faptul că vreți să denumiți părinte 1 și părinte 2, de faptul că tatăl are un rol important în creșterea copilului, să știți că în conformitate cu legile naturii, nu poți să treci  peste legii naturii. Mama este cel mai important părinte în creșterea copilului, în nașterea acestuia”, a declarat Diana Șoșoacă, în plen.

Concediu de maternitate de scurtă durată

Aceasta a făcut o trimitere către vremurile demult apuse, ale regimului lui Ceaușescu, când mamele erau obligate să revină la serviciu după numai două sau trei luni de „concediu de maternitate”, dar care aveau susținere din partea bunicilor pentru creșterea copiilor.

„ Mă așteptam să dați indemnizații pentru ca mamele să stea cât mai mult cu copiii acasă, astfel încât să avem o societate cât mai normală și dezvoltată normal. Nu o societate bazată pe ideologii de gen și crescută de către bone. Avem deja niște generații crescute de bone, iar în învățământ avem dezastru. Copiii au grave probleme de adaptare pentru că nucleul familial este cel mai important. În acest moment, bunicii – ori nu mai trăiesc, că o avem pe dna Lagarde, care menționează că bătrânii trebuie să moară cât mai repede pentru că ocupă prea mult spațiu în societatea modernă, contemporană, iar cei care mai trăiesc ies la pensie foarte târziu. Astfel că dvs, de fapt, dezvoltați after-school-urile sau creșele, astfel încât toate aceste firme să se poată dezvolta”,  a concluzionat senatorul Diana Șoșoacă.

Ce spune Ștefan Pălărie

Senatorul USR PLUS, Ștefan Pălărie le-a sugerat contestatarilor acestui proiiect de lege să coboare în secolul XXI și să realizeze că ambii părinți ai copiilor au aceleași drepturi în creșterea acestuia, motiv pentru care nu consideră că denumirea de „părinte”, fără a face trimitere la mamă sau tată nu trebuie să împiedice o lege să fie adoptată.

„În lege nu este trecut nici măcar o dată cuvântul mamă, este trecut cuvântul părinte, în ideea în care, în secolul XXI, rolurile bărbatului și femeii sunt egale în creșterea copilului, iar prevederile din această reprezentare, amândouă se referă la părinți. Și atunci, îi rog pe colegi să revină pe aceeași planetă, în același secol și să analizăm această măsură din perspectiva în care a fost formulată. Adică, o formulă de combaterea pandemiei, în care se dorește revigorarea și restimularea mediului economic, cu posibilitatea ca părintele în cazul în care dorește să revină mai devreme să poată beneficia de acest stimulent”, a precizat Ștefan Pălărie.

Becali, despre Șoșoacă: „a căzut puțin în derizoriu pentru că unei femei nu-i stă bine să facă așa ceva”

Ministrul Mediului vrea reanalizarea procedurilor de acordare a derogărilor

Barna Tanczos, Ministrul Mediului (captură video)

Ministrul Mediului, Tanczos Barna a declarat că nu vrea să se antepronunțe în cazul ursului Arthur, ce a fost ucis de prințul austriac Emanuel von und zu Liechtenstein, precizând că în acest moment sunt deschise două anchete, în paralel. Una este derulată de Garda Națională de Mediu, instituție abilitată pentru verificarea respectării legislației în privința speciilor CITES, o altă fiind deschisă de Garda Forestieră, ce face verificări și controale în cazul folosirii armelor de vânătoare. Potrivit ministrului Mediului, în România, în momentul de față, legislația prevede doar cotele de intervenție și de prevenție. Cotele actuale sunt doar cele de intervenție.

Un prinț austriac a împușcat, pentru trofeu, cel mai mare urs din România. Ministrul Mediului: ”Sunt mai mulți urși problemă”

Pe parcusul acestei zile, Tanczos Barna a precizat că nu dorește să se antepronunțe cu privire la situația apărută în Covasna,  „tocmai pentru a nu influența în vreun fel această anchetă”.

În schimb a făcut referiri la Ordinul emis de Ministerulu Mediului, Apelor și Pădurilor, din data de 17 februarie 2021, un ordin de derogare prin care este permisă extragerea unui exemplar de urs din fonsul de vânătoare. „Acest ordin a fost publicat în Monitorul Oficial, iar executarea este sarcina Asociației de Vânătoare,  verificarea modului în care este pusă în practică această derogare se face de către Agențiile Județene și de către Grada Forestieră din regiunea respectivă.  Dacă s-a respectat legea cu privire la derularea operațiunii de extragere și în același timp trebuie clarificat și demonstrat, fără dubiu, dacă ursul recoltat este cel pentru care s-a emis ordinul de extragere”, a declarat ministrul.

Așteaptă raportul oficial

De asemenea, ministrul Tanczos Barna și-a exprimat indignarea cu privire la antepronunțarea colegilor săi în acest caz, în perioada de anchetă, și a menționat că deși unele dintre informații sunt deja la dispoziția GNM și GF, așteaptă raportul oficial. De altfel, în baza acestuia vor fi reanalizate procedurile pentru acordarea derogărilor.

„La Ministerul Mediului, din iulie 2019 și până acum, au fost depuse peste 300 de solicitări de derogare, unele au fost aprobate, altele au fost respinse, în cazul acestei asociații au fost trei solicitări, două respinse, una aprobată. Cele trei se refereau la trei exemplare de urs care au atacat animale, au intrat în gospodării, și au pus în pericol gospodării, bunuri și viața umană. După finalizarea anchetei vor reanaliza procedurile pentru acordarea derogărilor. Trebuie să revedem termenul de valabilitate al acestor derogări, care la un momet dat erau până la sfârșitul anului calendaristic, apoi a fost redus la 60 de zile. Am propus reducerea acestor valabilități, astfel încât, în cazul în care în câteva zile sau săptămâni nu se identifică acel urs care a provocat pagube să își piardă valabilitatea”, a mai spus ministrul.

Tanczos Barna a precizat că în cazul în care se demonstrează că a fost încălcată legea, sancțiunea este de 30.000 de euro și se verifică dacă se întrunesc condițiile pentru fapte penale.

Petiție: Vânătoarea de trofee trebuie interzisă, sub orice formă

14 polițiști ieșeni, acuzați că primeau mită porții de mâncare, trimiși în judecată alături de patronul restaurantului care le potolea foamea

Nu mai puțin de 16 persoane sunt inculpate într-un dosar intrumentat de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași, 14 dintre acestea fiind oameni ai legii – polițiști rutieri. Aceștia sunt acuzați că, timp de un an, în schimbul unor porții de mâncare, i-au asigurat protecție patronului unui restaurant, care la rândul său a fost trimis în judecată.

Cei 14 lucrători de la Poliția Rutiera Iași sunt acuzați de luare de mită în formă continuată, parte dintre aceștia fiind sub control judiciar la data sesizării instanței, se aflau sub control judiciar.

Este vorba inclusiv despre fostul șef al Biroului Rutier Iași – Poliția Municipiului Iași, Gheorghiță Ciobanu, acuzat de luare de mită în formă continuată (nouă acte materiale), dar și despre Nicolae Robert Barabș, Bogdan Gabriel Ciochină, Liviu Andrei, Cristinel Cătălin Lohan, Constantin Bogdan Toderașcu – la data faptelor agenți de poliție rutieră, acuzați de luare de mită în formă continuată, Felix Nelu Crenganiș – la data faptei agent de poliție și coordonator al Atelierului Confecționări Plăcuțe de Înmatriculare Iași din cadrul D.P.C.R.I.V., pentru luare de mită în formă continuată și trafic de influență (2 infracțiuni), precum și directorul general al restaurantului din Iași unde mâncau polițiștii, judecat pentru dare de mită în formă continuată (2 infracțiuni – 84 acte materiale) și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, în formă continuată.

În stare de libertate sunt judecați pentru luare de mită în formă continuată alți șase polițiști – Robert Andrici, Doru Ionuț Crivoi, Paul Ețcu, Ionuț Lucian Landea, Dan Constantin Păuleț, Adrian Ștefănucă -, dar și un angajat al restaurantului din Iași, acesta din urmă fiind acuzat de complicitate la dare de mită în formă continuată.

În perioada 2019 – 2020, cei 14 inculpați, lucrători în cadrul Poliției Rutiere Iași, în baza unei înțelegeri tacite cu conducerea unui restaurant, ar fi pretins și primit direct și prin intermediari, de la directorul acelui restaurant (inculpat în prezenta cauză), bani și produse alimentare de catering (livrare preparate culinare).

Foloasele respective ar fi fost primite pentru a-l proteja atât pe director (care nu deținea permis de conducere) cât și pe conducătorii auto ai restaurantului, în sensul de a nu constata și sancționa contravențiile comise de aceștia sau eventualele contravenții pe care ei le-ar săvârși sau/și pentru a le aplica sancțiuni contravenționale mai blânde. Produsele respective ar fi fost pretinse atât pentru sine cât și pentru alte persoane (prieteni, rude) din anturajul polițiștilor.

În același context, inculpatul Crenganiș Felix Nelu, agent de poliție, ar fi pretins și primit, direct și prin intermediari, de la același om de afaceri sume de bani și produse alimentare în schimbul cărora ar fi dispus confecționarea și ar fi eliberat, fără respectarea procedurilor legale, mai multe plăcuțe de înmatriculare pentru autoturismele ce aparțineau restaurantului.

În perioada septembrie 2019 – 24 februarie 2020, inculpatul Crenganiș Felix Nelu ar fi pretins și primit de la două persoane produse în valoare de 1.320 lei și 350 de euro pentru a interveni pe lângă examinatorii din cadrul Poliției Rutiere, în scopul favorizării persoanelor respective la promovarea probei practice a examenului de obținere a permisul auto”, au comunicat procurorii anticorupție.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Iași luna trecută și, după ce instanța sesizată a constatat că măsura controlului judiciar față de cei 8 inculpați este corectă, la Curtea de Apel Iași a fost pronunțată o soluție total diferită:

Admite contestaţiile formulate de inculpaţii Barabaş Nicolae Robert, Ciochină Bogdan Gabriel, Lohan Cristinel Cătălin, Toderaşcu Constantin Bogdan, Andrei Liviu, Crengăniş Felix Nelu, Hîncu Andrei Cosmin şi Ciobanu Gheorghiţă, împotriva Încheierii penale din 20.04.2021, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Iaşi, încheiere pe care o desfiinţează integral. În rejudecare: revocă măsura controlului judiciar luată faţă de inculpaţii: – Barabaş Nicolae Robert, Ciochină Bogdan Gabriel, Lohan Cristinel Cătălin, Toderaşcu Constantin Bogdan, Andrei Liviu, Crengăniş Felix Nelu, Hîncu Andrei Cosmin şi Ciobanu Gheorghiţă. Definitivă”.

De menționat că în august anul trecut, procurorii au cerut arestarea preventivă a patru inculpați – trei polițiști și patronul restaurantului au fost arestați la domiciliu, iar al patrulea polițist a fost plasat sub control judiciar. Ulterior, în septembrie, Curtea de Apel Iași a decis că e suficient ca cei acuzați de fapte de corupție să fie plasați sub control judiciar.

Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru A7

Cătălin Drulă (Captură video)

Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, indicatorii tehnico-economici pentru autostrada A7, Ploiești-Buzău, penru care finanțarea se va face prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a anunțat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, într-o conferință de presă. Acesta a menționat și faptul că licitația pentru construcție va fi lansată până la finalul lunii mai, urmând ca exproprierile pentru această zonă să fie făcut tot în această perioadă.

„Am aprobat astăzi indicatorii tehnico-economici, adică investiția A7 Ploiești-Buzău. Este un moment mare pentru acest proiect, practic, este asumarea că acest proiect se va face, aprobarea investiție de către Guvernul României. Ce este absolut special la acest proiect, și vă spun ca om care urmăresc de 10 ani infrastructura, este că acest moment va fi urmat imediat de pași concreți, adică, fiind un proiect care a fost pregătit în ultimii doi ani la stadiul de detaliu, cu proiect tehnic, cu partea de exproprieri, de relocări de utilități, deja avem în curs exproprierile și vor fi lansate cât de curând, iar licitația pentru construcție, deci, pentru execuție va fi lansată până la sfârșitul lunii mai”, a precizat ministrul Transporturilor.

Autostrada de Centură a Capitalei, „undă verde” de la Curtea de Apel

Minsitrul Drulă a precizat în cadrul aceleiași conferințe și faptul că va putea fi semnat contractul pentru al doilea lot al Autostrăzii de Centură a Bucureștiului, după ce instanța a respins ultima contestație cu privire la constructorul ce câștigase licitația pentru această lucrare. „S-a respins ultima contestaţie, definitiv, la Curtea de Apel pentru lotul 2 din Autostrada de Centură a Bucureștiului. Autostrada A0, în partea de nord, lotul 2 este între DN 1, deci, zona Corbeanca, și DN 2, zona Colentina. Acest sector de autostradă a fost câștigat de o firmă românească care lucrează foarte bine și cu alte proiecte din țară, spre exemplu, pe Drumul Express Craiova-Pitești. Fusese respinsă deja contestația la prima etapă la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, s-a respins și la Curtea de Apel, am primit această veste chiar acum 20 de minute. Ceea ce înseamnă că se poate semna acest contract, deci, este al doilea lot de pe zona de nord a Autostrăzii de Centură a Bucureștiului, A0, care va avea contract semnat. Lotul 4 este semnat cu aceeași firmă, în zona între Autostrada A2 și DN 3, în zona lacului Cernica”, a precizat Drulă.

Totodată, Drulă a menționat că pe fondurile venite prin PNRR urmează să fie contruite 320 de km pe A7, aproximativ 50 km la capetele autostrăzii A8 sectorul Târgu Mureș-Târgu Neamț, dar și 70 km din A3, între Cluj și Zalău.

Ciolacu vrea cu PNRR în Parlament. Cîțu nu mai zice nu

Cocoș, trimis în judecată pentru spălare de bani

Omul de afaceri, Dorin Cocoș a fost trimis în judecată, în stare de libertate, de către procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, pentru infracțiunea de spălare de bani.

Procurorii DNA au notat în rechizitoriul că în perioada 2009-2011, inculpatul ar fi pretins și primit, în tranșe, de la două persoane (martori în cauză) suma de 9.000.000 de euro pentru a-și exercita influența asupra fostului ministru al Comunicațiilor precum și asupra altor persoane din Guvern, în scopul de a asigura firmelor susținute de martori, adjudecarea unui contract de închiriere produse educaționale Microsoft.

 În acest context, în a doua jumătate a anului 2014, în timp ce se efectuau cercetări legate de aspectele menționate mai sus, cunoscând că suma de 500.000 euro pe care ar fi primit-o în contul personal în cursul anului 2011 reprezenta o parte din suma de 9.000.000 euro, menționată mai sus, în vederea creării unei aparențe de legalitate, inculpatul ar fi disimulat adevărata natură a provenienței acesteia prin încheierea cu unul dintre martori a unui contract de împrumut fictiv

Comunicat Direcția Națională Anticorupție

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului  București.

Reamintim că omul de afaceri a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, cauză în care, în 2016, a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de 2 ani și 4 luni închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 2 ani de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

Elena Udrea vrea să își crească copilul, în libertate, în România

UPDATE: Școala nu e ghenă de gunoi! Focar de infecție lângă o școală din Ferentari, înlăturat de echipa lui Piedone

Captură video

UPDATE: Primarul Cristian Popescu Piedone a anunțat că după ecologizarea, de marți, din jurul Școlii Gimnaziale Nr. 2 a reușit să se ocupe și de reamenajarea parcării din fața unității de învățământ ce fusese transformată într-o veritabilă ghenă de gunoi, din nepăsare, dar mai ales din lipsa bunului simț.  Totodată au fost montate borduri, pentru întregirea parcării, iar curtea școlii va fi umbrită de mai mulți tei plantați în timpul acestei acțiuni.

„Am reușit să rezolvăm această situație ignorată de ani buni în doar câteva ore, prin implicare totală! Vreau ca toți directorii instituțiilor de învățământ să știe că sunt la dispoziția lor pentru a soluționa orice problemă legată de școli, pentru că elevii și educația lor reprezintă o prioritate pentru mine!”, a declarat edilul Sectorului 5.

Asfaltul proaspăt din parcarea Școlii Gimnaziale Nr 2 (foto Cristian Popescu Piedone)

Un focar de infecție situat la intrarea în Școala Nr. 2, din cartierul Ferentari al Sectorului 5 a fost înlăturat la dispoziția primarului Cristian Popescu Piedone, după un control de rutină în care s-a constatat prezența infecției în imediata apropiere a unei școli. În urma investigațiilor făcute personal de edil, s-a constatat că o parte dintre deșeuri aparțineau unui supermarket, în timp ce restul erau aruncate de populație.

O tonă de gunoi strânsă doar din jurul porții școlii gimnaziale

„Pe unde vin părinții? Prin gunoaie?”, a întrebat Cristian Popescu Piedone. De alffel, nu este prima dată când edilul se interesează de sănătatea mediului sau de cea a copiilor, în opinia acestuia, cele două fiind strâns conectate între ele.

Împreună cu polițiștii locali, inspectorii de mediu, șefii direcției de spații verzi și lucrători ai serviciului de salubritate, Cristian Popescu Piedone a dispus constatarea și amendarea tuturor celor responsabili de situația inacceptabilă.

Cu toate astea, poliția locală nu a fost prezentă de la început la fața locului, ceea ce i-a stârnit nemulțumirea primarului. „Alo, Poliția Locală? Dormiți? Trebuie să vin eu să văd ce-i aici? Mâine copiii încep școala!”, a adăugat acesta, constatând că gunoiul depozitat ilegal se află de jur-împrejurul școlii.

Ce n-a rezolvat Florea, rezolvă Piedone

Directorul Școlii Gimnaziale Nr. 2, din Sectorul 5 i-a mărturisit edilului că situația nu este una nouă deloc. „Asta e zona, blocul…”, a declarat cadrul didactic, menționând că ar fi făcut nenumărate sesizări în trecut, însă nimeni, din vechea administrație, nu ar fi ascultat-o.

„Este o prioritate pentru mine asigurarea unui climat optim, în care elevii să învețe și să se dezvolte. Tocmai de aceea îi asigur pe toți directorii unităților de învățământ din sector de tot sprijinul de care au nevoie și pe care, în calitate de Primar, îl pot oferi. Totodată, voi avea toleranță zero față de cei care pun în pericol sănătatea elevilor, prin depozitarea ilegală a deșeurilor în jurul unităților de învățământ și am dispus sancționarea acestora fără milă, cu amenzi maxime. Copiii noștri merită tot ce este mai bun și mă voi folosi de toate instrumentele pe care le am la îndemână, pentru a le oferi acestora cele mai bune condiții de învățare și dezvoltare”, a declarat edilul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, pe Facebook.

În urma acțiunii, s-au aplicat amenzi de peste jumătate de milion de lei tuturor celor care au făcut situația focarului de infecție posibil.

În plus, inspectorii Primăriei Sectorului 5 au primit ordin să verifice situația din jurul tuturor școlilor din Sectorul 5 și să rezolve potențialele nereguli.

Amendă de 30.000 de lei si mașina confiscată pentru depozitare ilegală de deșeuri în sectorul 5

PAUR vrea interzicerea discriminării medicale

Claudiu Târziu

Parlamentarii PAUR (Partidul Alianța pentru Unirea Românilor) au anunțat, miercuri, că lucrează la un proiect de lege prin care discriminarea pe temei medical să fie aspru pedepsită. Asta în contextul în care cei care se vor vaccina pot beneficia de relaxarea măsurilor restrictive, atât pe plan național, cât și internațional.

De altfel, la nivel european a fost aprobat certificatul UE Covid. Acesta poate fi în format digital sau pe suport de hârtie și va atesta că o persoană a fost vaccinată împotriva Covid sau, în funcție de caz, că a obținut recent un rezultat negativ al testului sau că a trecut printr-o infecție anterioară cu virusul. Cu toate acestea, certificatele UE COVID-19 nu vor servi drept document de călătorie și nici nu vor deveni o condiție prealabilă pentru exercitarea dreptului la liberă circulație, afirmă eurodeputații.

„Respingem categoric orice fel de condiţionare a călătoriilor, a accesului în spaţiul public – fie el restaurant, spaţiu de spectacol sau orice altceva. Respingem ideea de a fi discriminaţi pe motive medicale şi nu numai că respingem, lucrăm la un proiect de lege pe care sperăm să-l putem trece prin Parlament, prin care să interzicem orice discriminare pe temei medical, discriminare care dacă este înfăptuită, să fie aspru pedepsită”, a declarat Claudiu Târziu la o conferinţă de presă. Acesta a fost completat de George Simion, care a precizat că „proiectul certificatelor verzi nu va trece de legislativ cât suntem noi aici”.

Posibile viitoare proteste

Întrebat dacă există posibilitatea de organizare a noi proteste, ce vizează impunerea acestor certificate, senatorul Claudiu Târziu a dat explicații cu privire la protestele trecute, unele anunțate și asumate de PAUR, altele la care membrii PAUR au fost doar participați.  „Pentru a ne asigura că se desfășoară în bună regulă, că forțele de ordine nu comite abuzuri, că drepturile și libertățile sunt reprezentate și apărate așa cum se cuvine. Am fost, deopotrivă și solidari cu cei care au ieșit, dar și purtătorii unui mesaj din partea grupurilor noastre parlamentare că suntem în alianță cu cei care ne-au votat”, a declarat Claudiu Târziu

PAUR, avertisment la adresa parlamentarilor

Copreședintele PAUR, George Simion a ținut să transmită un avertisment la adresa acelor parlamentari care vor îndrăzni să voteze certificatul de vaccinare, mai mult, acesta susține că PAUR este singurul care se opune, deschis, existenței acestuia. „Atragem atenția tuturor partidelor și tututor parlamentarilor, nominal, dacă vor vota pentru asemenea îngrădire a libertății de circulație vor fi prezentați publicului. Românii, într-o majoritate, nu își doresc restricționarea libertăților și condiționare legată de situația sanitară”, a menționat George Simion.

Parlamentul European a votat „certificatul UE Covid”

Un prinț austriac a împușcat, pentru trofeu, cel mai mare urs din România. Ministrul Mediului: ”Sunt mai mulți urși problemă”

Foto: Agent Green
Foto: Agent Green

Știrea de azi, știrea care a adunat semnătură după semnătură: Arthur, cel mai mare urs din România, a fost împușcat de un prinț austriac.

Ursul, considerat inofensiv, trăia în adâncul pădurii și nu venise niciodată în apropierea localităților. Și nu e tot: exemplarul uriaș a fost ucis în Covasna, într-o arie naturală protejată.

Petiția ”STOP vânătorii de trofee”: petiția care a unit peste 5000 de români

Peste 5.000 de români au semnat, încă de azi-noate, petiția prin care se interzice vânătoarea pentru trofee, iar, în momentul de față, este nevoie de 100.000 de semnături pentru ca ministrul Mediului să reacționeze. Să reacționeze pozitiv, uman, să reacționeze așa cum scrie în fișa postului: să gestioneze problemele de mediu.

Cum reacționează ministrul Mediului: ”Sunt mai mulți urși problemă”

Cum reacționeză Tanczos Barna? Cu declarațiile la el. A demarat un control, nu are rezultatul controlului, e cam pe lângă subiect, dar un lucru este cert: acolo sunt mai mulți urși problemă.

Repetitiv și previzibil, ministrul susține că sunt mai multe cereri depuse pentru ”exemplare care creează probleme”. Cel mai probabil, o cerere a fost depusă și de prințul austriac.

Cum reacționează Austria: ”Este o rușine pentru noi că Prințul Emanuel a abuzat de o derogare pentru a ucide acest superb urs”

Ann-Kathrin Freude, coordonator de campanii al VGT (Verein Gegen Tierfabriken), o organizație pentru drepturile animalelor din Austria, a declarat că urșii sunt aceia care întâmpină multiple amenințări care le periclitează supraviețuirea: degradarea habitatului, schimbările climatice și persecuția omului.

Vânătoarea de trofee trebuie scoasă în afara legii. Altfel, confictele vor spori și specia va fi în pericol de dispariție, așa cum s-a întâmplat în majoritatea Europei”, a explicat  Ann-Kathrin Freude.

De asemenea, coordonatorul a adăugat că este o rușine pentru Austria că Prințul Emanuel a abuzat de o derogare pentru a ucide acest superb urs doar pentru a bifa o nouă lovitură pe lista sa de trofee.

”Trofeul” avea 17 ani, era inofensiv și era considerat cel mai mare urs din România

Arthur- Foto: Agent Green

Arthur avea vârsta de 17 ani și a fost cel mai mare urs observat în România și probabil cel mai mare care trăia în Uniunea Europeană. Măsurătorile cadavrului indică că Arthur avea 593 de puncte din 600 care reprezintă maximum posibil în industria vânătorii de trofee. Nu am mai auzit de un asemenea punctaj record până acum”, a declarat Gabriel Paun, președintele Agent Green.

Dacă sari cu banul și ești și de ”sânge albastru”, statul român îți agață ursul pe peretele cu trofee

Un nou record, un nou trofeu și, conform Agent Green, o nouă partidă de braconaj. Protestăm împotriva vânătorii, Austria își prezintă, smerită, scuzele, iar ministrul Mediului rămâne îngrijorat de numărul mare al urșilor.

Și, cel mai probabil, pădurile vor fi tăiate, în continuare, la fel de hoțește. Pentru a ușura treaba austriecilor de rang înalt.

Suceava: unul dintre orașele cu transport aproape 100% electrificat

Foto: Digi 24
Foto: Digi 24

Aproape tot transportul în comun din Suceava este electrificat. A început ca o provocare pentru șoferi, dar proiectul nu se oprește aici: în scurt timp, toate autobuzele care vor circula pe străzile orașului vor fi 100% electrice.

Autobuzele ”verzi”, eco, electrificate nu mai reprezintă o prezență exotică pe șoselele din Suceava, iar oamenii s-au obișnuit cu prezența lor.

Viitorul transportului în Suceava: verde, eco, electrificat

Noi am înlocuit combustibilul cu electricul și în viitor vom renunța de tot la transportul în comun pe motorină, tot 100% electric. Deja avem un parc de 40 de autobuze și microbuze electrice, urmează la finalul acestei luni să mai achiziționăm încă 7, deci 47 și vor mai veni câteva în decursul acestui an”, a declarat Andrei Potorac, reprezentant Societatea de Transport Public Suceava.

Proiectul verde de transport în comun in Suceava nu presupune doar prezența acestor autobuze, un plus constituind și existența unui centru de comandă.

Centrul coordonează prezența acestor autobuze pe șosele, locul în care acestea garează, locul unde se reîncarcă pentru o nouă zi, dar și unde își fac inspecția tehnică periodică și de unde ies mai curate. Autobuzele verzi promovează stilul de viață sănătos, stilul de viață curat și verde, arată Digi 24.

Cu ajutorul fondurilor europene, cu o grijă constantă pentru mediul înconjurător și cu o viziune orientantă spre o modernizare eco, dar și spre progres, Suceava a devenit astfel unul dintre orașele din România cu transport aproape 100% electrificat.

Cei mai mulți bani pentru proiectul de transport verde sunt din fonduri europene, mai arată sursa citată.

Proiectul de transport verde costă peste 116 milioane de lei, din care mai mult de 100 vin de la Uniunea Europeană.

Pfizer ar putea fi administrat copiilor cu vârste cuprinse între 2 și 11 ani

Foto: Ro Vaccinare

Compania farmaceutică Pfizer BioNTech „a cerut voie” FDA să administreze vaccinul produs de aceștia inclusiv copiilor cu vârste cuprinse între 2 ani și 11 ani. Anunțul a fost făcut în cursul zilei de marți, anunță cotidianul The New York Times.

Pfizer va publica, în luna august, rezultate studiilor efectuate în ultima perioadă

În momentul de față, vaccinul Pfizer este administrat tuturor adulților, fără obligativitate de vaccinare, însă. În ciuda pandemiei, vaccinarea este încă opțională.

Cu toate astea, compania se bucură de un succes răsunător, majoritatea celor care și-au arătat disponibilitatea optând pentru serul produs de Pfizer. Situația este similară și la noi în țară unde o vreme cozile de la centrele de vaccinare unde se administrează acest ser erau nesfârșite. Ulterior, stocul de vaccin a fost suplimentat, iar în momentul de față există locuri libere inclusiv la Pfizer.

În cazul în care FDA va acorda aprobarea solicitată de companie, serul va putea fi administrat, pe viitor, și copiilor cu vârste cuprinse între 2 și 11 ani.

De vineri, fără programare la centrele de vaccinare

Mai mult, aceeași aprobare va garanta Pfizer dreptul de a comercializa vaccinul individual, în momentul în care campania de vaccinare se va sfârși. „Aprobarea deplină este un indicator binevenit pentru siguranța și eficacitatea vaccinului”, afirmă într-un email Saskia Popescu, epidemiolog infecționist la Universitatea George Mason, potrivit Hotnews.ro.

Serviciile secrete germane, pe urmele grupărilor de coronasceptici

Foto: preluare Adevărul.ro

Serviciile secrete germane (Verfassungsschutz) urmăresc cu atenția activitatea anumitor grupări din Germania, iar reprezentanții acestora au anunțat, de asemenea, că se va continua ținerea sub observație mișcărilor și a grupărilor cu iz extremist. Vizate sunt, conform Adevărul.ro, organizațiile de extremă dreaptă, extremă stângă, însă și grupările ce se fac vinovate de protestele din țară, considerate răspunzătoare pentru „deligitimarea statului”.

Grupările coronascepticilor, radicalizate, sunt de părere serviciile secrete din Germania

Astfel, serviciile au decis să urmărească atât grupări, însă și persoane, considerate pericol pentru integritatea democrației. Acestea sunt bănuite că ar fi profitat de dreptul de a protesta, astfel că, prin protestele lor ar fi reușit să destabilizeze ordinea, într-o perioadă și așa dificilă, cea marcată de pandemia de Coronavirus.

De cele mai multe ori, organizațiile de extremă dreaptă ori de extremă stângă devin sinonime parțiale mișcărilor de stradă împotriva măsurilor de protecție Covid-19.

Poliția din Germania a destructurat o rețea uriașă de pornografie infantilă

„Întotdeauna când se urcă extremiştii pe scenă şi încearcă să acapareze astfel de mişcări sau să provoace violenţe, atunci se aplică principiul nostru: Toleranţă zero!”, a declarat Horst Seehofer, ministrul dederal de Interne din Germania, adăugând că protestele anti-vacciniştilor, ale coronascepticilor şi ale adepţilor teoriilor conspiraţioniste ar putea, la un moment dat, chiar să scăpe de sub control, lucru care ar putea duce inclusiv la distrugeri de proprietăți sau chiar la pierderi de vieți omenești.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
-0.7 ° C
0 °
-1.8 °
69 %
4.6kmh
0 %
lun
4 °
mar
6 °
mie
1 °
J
-0 °
vin
3 °

Ultimul articol

Actrița Brigitte Bardot s-a stins din viață, la 91 de ani

Actrița Brigitte Bardot a murit la vârsta de 91 de ani. Anunțul a fost făcut în această dimineață, de fundația care îi poartă numele, în...

Un polițist, desemnat „Omul anului” 2025

Un polițist din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Brașov a fost desemnat câștigător al Galei „Omul anului” din acest an. Pe numele său Dani Cek,...

Ofițer de poliție al Şcolii de Poliţie Câmpina, arestat pentru tentativă de viol asupra...

Mandat de arestare pentru 30 de zile - este măsura luată de judecători în ceea ce îl privește pe un ofițer angajat al Școlii...