Foto: Digi 24
Foto: Digi 24

Aproape tot transportul în comun din Suceava este electrificat. A început ca o provocare pentru șoferi, dar proiectul nu se oprește aici: în scurt timp, toate autobuzele care vor circula pe străzile orașului vor fi 100% electrice.

Autobuzele ”verzi”, eco, electrificate nu mai reprezintă o prezență exotică pe șoselele din Suceava, iar oamenii s-au obișnuit cu prezența lor.

Viitorul transportului în Suceava: verde, eco, electrificat

Noi am înlocuit combustibilul cu electricul și în viitor vom renunța de tot la transportul în comun pe motorină, tot 100% electric. Deja avem un parc de 40 de autobuze și microbuze electrice, urmează la finalul acestei luni să mai achiziționăm încă 7, deci 47 și vor mai veni câteva în decursul acestui an”, a declarat Andrei Potorac, reprezentant Societatea de Transport Public Suceava.

Proiectul verde de transport în comun in Suceava nu presupune doar prezența acestor autobuze, un plus constituind și existența unui centru de comandă.

Centrul coordonează prezența acestor autobuze pe șosele, locul în care acestea garează, locul unde se reîncarcă pentru o nouă zi, dar și unde își fac inspecția tehnică periodică și de unde ies mai curate. Autobuzele verzi promovează stilul de viață sănătos, stilul de viață curat și verde, arată Digi 24.

Cu ajutorul fondurilor europene, cu o grijă constantă pentru mediul înconjurător și cu o viziune orientantă spre o modernizare eco, dar și spre progres, Suceava a devenit astfel unul dintre orașele din România cu transport aproape 100% electrificat.

Cei mai mulți bani pentru proiectul de transport verde sunt din fonduri europene, mai arată sursa citată.

Proiectul de transport verde costă peste 116 milioane de lei, din care mai mult de 100 vin de la Uniunea Europeană.

Articolul precedentPfizer ar putea fi administrat copiilor cu vârste cuprinse între 2 și 11 ani
Articolul următorUn prinț austriac a împușcat, pentru trofeu, cel mai mare urs din România. Ministrul Mediului: ”Sunt mai mulți urși problemă”
Jurnalist full-time / Pesimist part-time