3.7 C
București
luni, 22 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 906

Supă de virusuri pe litoralul românesc

Sursă foto: stirileprotv.ro
Sursă foto: stirileprotv.ro

”Supă de virusuri” nu e un eufemism.

Pentru că apa mării a fost caldă, și foarte mulți turiști au ținut musai să intre în apă. Pe litoralul românesc. Unul în celălalt, ca legumele într-o supă gustoasă de legume. Cu carne.

Distanțare? Nu avem! S-a terminat toată distanțarea. Am consumat-o anul trecut. Indiferent că și anul trecut, după relaxarea restricțiilor pe timpul verii, numărul de infectări cu Covid a crescut. Anul ăsta românii nu mai au treabă. Nici cu statul deoparte, nici cu feritul direct de secrețiile altora, nici măcar cu faptul că  ar putea îmbolnăvi pe alții, mai sensibili.

O supă nu se mai mănâncă la restaurant; e direct în mare

Asta a fost senzația pe care am avut-o, când am văzut imaginile de week-end-ul trecut, de pe litoral. Înghesuiți, aglomerați, băgați adânc unul în ceafa altuia.

Da, o să spuneți că așa e la mare. Aglomerat. În niciun an, la orice ”mare românească” am fost, n-am văzut atâta mulțime. Și asta înainte de pandemie.

Pandemia, teoretic, ne-a învățat să menținem o oareșcare distanță. Nu și pe cei 250.000 de turiști (cifre neoficiale) de pe litoral.

O să spuneți că poate erau vaccinați. Toți? Chiar toți? Și chiar dacă, unde e plăcerea să simți transpirația ăluia de lângă tine, pe tine? Să știi că-i inhalezi tot, de la mirosuri corporale la halenă, de la bacterii la celule? Se pare că, totuși, această atracție există, altfel nu-mi explic.

Unii se declară ”speriați de atâția oameni”

Nu turiștii. Turiștii, dacă erau câtuși de puțin speriați, nu se lipeau unul de celălalt. Căutau altă plajă. Altă stațiune. Alt week-end.

Speriați se declară localnicii. Care lucrează în Horeca. Da, Horeca aia care se plângea că nu are venituri, acum se teme. Că prea mult deodată, deja s-ar putea să fie cam prea mult.

”Sunt născut, crescut în Eforie am 39 de ani şi atâţia oameni ca aseară şi astăzi nu am văzut niciodată. Foarte mulţi, camerele sunt pline, marile magazine retail abia fac faţă cererilor şi suntem speriaţi de atâţia oameni”, spune Virgil Negru, administrator terasă, conform ProTv.

Inconștiență, nepăsare sau orice altceva?

Să ne înțelegem, nu am nimic cu oamenii care au ales să plece în concediu. Nici cu cei care s-au dus la mare. Nu spun că ar trebui să fim închiși în case, fiecare în casa lui. Nici că nu ar trebui să socializăm. Mai ales dacă vorbim despre persoane vaccinate.

Dar, în condițiile în care ritmul de vaccinare a scăzut, lumea se întoarce de la muncă, de prin țări străine, variantele de Covid apar mai des și sunt mai violente, mi se pare inconștiență totală să faci baie de mulțime. Fie ea și în mare.

De pe scenă, în boxa acuzaților. Beatrice Rancea așteaptă decizia judecătorilor

foto: Radio Hit Iași

Cunoscută publicului mai mult de la emisiunea „ Dansez pentru tine”, Beatrice Rancea(n.r managera Operei Naționale Iași) află, miercuri 21 iulie, dacă scapă de controlul judiciar cerut de procurorii DIICOT. Tribunalul Iași a rămas în pronunțare.

Acuzațiile la adresa coregrafei sunt extrem de grav. Potrivit anchetatorilor, în perioada 2014-2019 a fraudat statul român, folosind în mod nelegal fondurile instituției pe care o conducea. Procurorii spun că prejudiciul material depășește 500 000 de euro, însă, cercetările nu s-au încheiat. Controlul judiciar este o măsură preventivă. Este acuzată de fals în înscrisuri private, constituirea unui grup infracțional organizat.

Beatrice Rancea, acuzată că și-a cazat mama la hotel pe banii statului

Printre acuzațiile formulate de DIICOT se regăsește și cea de folosire în scop personal a subvențiilor primite de la Ministerul Culturii. Beatrice Rancea și-ar fi cazat mama și unii apropiați la hotel pe banii care ar fi trebuit să ajungă la artiști, susțin oamenii legii.

Angajații Operei Naționale din Iași(ONRI) și din București(n.r la ultima instituție a fost manager interimar o scurtă perioadă) susțin că era imposibil să lucrezi cu Beatrice Rancea. Balerina s-ar fi comportat ca o vedetă, nu ca un manager responsabil. Prima care a denunțat-o, după ce a sesizat în actele contabile mai multe nereguli, a fost Alice Simona Gogan, contabilă șefă, demisă de Beatrice Rancea.

De unde i se  „trage necazul. Se lucra sub imperiul fricii

Într-un interviu acordat Arts Report, Alice Gogan mărturișește că, Beatrice Rancea are un stil de lucru care instituie teama.

 „Ea(n.r Beatrice Rancea) are un stil care te presează, care instituie frica, însă, mie nu îmi este frică de oamenii sub nivelul meu. Eu voiam să spun cum trebuie să circule documentele în Operă!” spune contabila care a oferit multe probe procurorilor. Primele percheziții au avut loc în vara anului trecut, unele nereguli au fost constatate și de Corpul de Control al Primului Ministru.

Beatrice Rancea a mai fost sub control judiciar la începutul lunii iulie, magistrații Tribunalului Iași au admis cererea de revocare a acestei măsuri preventive. DIICOT a solicitat din nou ca fosta șefă a ONRI să rămână sub stricta supraveghere a Poliției, pentru a nu distruge probele și a nu inluența martorii din dosar.

Dacă se va revoca controlul judiciar și de data asta, Rancea se poate întoarce la conducerea ONRI.

Potrivit informațiilor noastre, angajații vor protesta în cazul unei asemenea decizii, iar procurorii se tem că ancheta penală poate fi îngreunată.

Iohannis a promulgat, astăzi, legea privind modificarea Codului Penal

Foto: Facebook

Președintele Klaus Iohannis a semnat, în cursul zilei de astăzi, decretul cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi pentru dispunerea unor măsuri de transpunere a Directivei (UE) 2019/713 a Parlamentului European şi a Consiliului din 17 aprilie 2019 privind combaterea fraudelor şi a contrafacerii în legătură cu mijloacele de plată fără numerar şi de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/413/JAI a Consiliului (PL-x 162/21.04.2021).

Alte decrete semnate astăzi de președintele Klaus Iohannis

  • Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/2021 privind utilizarea semnăturii electronice avansate sau semnăturii electronice calificate, însoțite de marca temporală electronică sau marca temporală electronică calificată şi sigiliul electronic calificat al angajatorului în domeniul relațiilor de muncă şi pentru modificarea si completarea unor acte normative (PL-x 263/14.06.2021);
  • Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 63/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanței de urgență nr. 109/2008 privind acordarea de ajutor de stat individual având ca obiectiv dezvoltarea regională (PL-x 25/01.02.2017);
  • Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 14/2021 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România (PL-x 138/24.03.2021).

Citește și: Florin Cîțu: „Un astfel de document nu mi-a fost adresat. L-am văzut în presă. Cine are dovezi, să vină să demonstreze”

Florin Cîțu: „Un astfel de document nu mi-a fost adresat. L-am văzut în presă. Cine are dovezi, să vină să demonstreze”

foto: ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

Cum în spațiul public a apărut un document cu însemnele Guvernului, din care reiese faptul că premierul Florin Cîțu ar fi folosit anumiți miniștri în campania electorală din PNL, cea care va desemna noul președinte al partidului, atât Ludovic Orban, cât și premierul, au avut o serie de reacții. Pe de o parte, Ludovic Orban cere demisii, pe de altă parte, premierul neagă că acel document ar fi adevărat și cere dovezi.

Ludovic Orban cere demisii, dacă documentul este adevărat

„Dacă este adevărat acel document, cine l-a elaborat și mai ales cine a hotărât să folosească resurse publice, funcționari sau demnitari plătiți din bani publici în campania internă împotriva președintelui Partidului Național Liberal trebuie să plece imediat de la Palatul Victoria”, a spus Ludovic Orban, cu foarte puțin timp în urmă.

Citește și: Explicația pozei cu Orban singur, pe primul rând de scaune: liderul PNL a refuzat să se alăture grupului de pe scenă

Citește și: Două asociații de elevi au depus plângere penală împotriva lui Cîmpeanu

Florin Cîțu cere dovezi ale veridicității documentului

Pe de altă parte, cu puțin timp în urmă, premierul Florin Cîțu a venit cu explicații cu privire la controversa momentului. Într-o recentă conferință de presă, premierul a declarat că atât „domnul Eugen Teodorovici, cât și domnul Ludovic Orban trebuie să vină cu dovezi”. Ulterior, un jurnalist i-a spus prim-ministrului că documentul există în presă. „Eu nu am văzut acel ducument. În presă sunt foarte multe lucruri”.

„Eu vă spun ceea ce știu. Un astfel de document nu mi-a fost adresat. L-am văzut în presă. Cine are dovezi, să vină să demonstreze. Eu nu am firmă de comunicare, îmi scriu singur mesajele”, a mai spus premierul.

Care este diferența dintre Liviu Dragnea și Florin Cîțu, a întrebat un alt jurnalist, moment la care premierul s-a eschivat, reiterând ce declarase deja anterior, părăsind conferința de presă.

Iulian Dumitrescu, reales președinte PNL Prahova. Filiala îl susține pe Ludovic Orban

Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Județean Prahova, a fost reales șef al liberalilor prahoveni. La Conferința Județeană de alegeri a participat președintele partidului Ludovic Orban. De altfel, filiala Prahova este printre cele apropiate de șeful Senatului.

Dumitrescu a primit 420 de voturi din cele 422 de voturi exprimate.

Din echipa de conducere a PNL Prahova fac parte senatoarea Roberta Anastase și deputatul George Ionescu, care au fost desemnați prim vicepreședinți ai filialei. Noii vicepreședinți ai PNL Prahova sunt Vlad Oprea, primarul orașului Sinaia, Marian Măchițescu, primarul orașului Urlați, Dragoș Niță, primarul orașului Plopeni, Ion Savu, primarul comunei Bucov, vicepreședintele CJ Prahova, Dumitru Tudone, viceprimarul Ploieștiului Daniel Nicodim, Dorin Tudora, directorului Conpet SA, și consilierul județean Eugen Ionică.





Roberta Anastase a căzut cu scaunul



De un incident neplăcut a avut parte senatoarea Roberta Anastase. Chiar în debutul Conferinței Județene, în timpul discursului lui Iulian Dumitrescu, scaunul Robertei Anastase s-a rupt. A fost ajutată de deputatul George Ionescu. Anastase nu a fost rănită, iar alegerile s-au desfășurat în continuare fără incidente.



Orban: Cine umilește președintele PNL, umilește PNL în ansamblul său!



Filiala Prahova nu s-a poziționat, până acum, în favoarea niciunuia dintre cei doi candidați la șefia partidului. Dar prezența la Conferința Județeană de Alegeri doar a lui Ludovic Orban arată clar care este direcția liberalilor conduși de Iulian Dumitrescu.

„Pentru mine, a fi preşedintele Partidului Naţional Liberal înseamnă o răspundere uriaşă, o povară imensă şi o misiune pe care am înţeles să o îndeplinesc aşa cum am putut mai bine. Vreau să le transmit unora mai puţin obişnuiţi cu PNL: cine umileşte preşedintele Partidului Naţional Liberal umileşte Partidul Naţional Liberal în ansamblul său şi, la urmă, îl umileşte pe fiecare dintre membrii Partidului Naţional Liberal, provocând un grav deserviciu nouă, fiecăruia dintre noi”, a spus Ludovic Orban în discursul susţinut la Ploiești.

La finalul alegerilor, Orban a spus, într-o declaraţie de presă, că decizia de susţinere a unui candidat pentru funcţia de preşedinte al partidului nu poate fi luată de o singură persoană, fie ea şi preşedinte de organizaţie.




Două asociații de elevi au depus plângere penală împotriva lui Cîmpeanu

Soirn Cîmpeanu (captură video)

Două asociaţii ale elevilor au depus marţi la Parchetul General o plângere penală împotriva ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, pe care îl acuză de abuz în serviciu, în legătură cu nepublicarea normelor de aplicare a OUG 50/2021 prin care se asigură transport gratuit pentru elevi, relatează Agerpres.

„Asociaţiile de elevi vor depune o plângere penală pe numele domnului ministru Sorin Cîmpeanu pentru abuz în serviciu, ca răspuns pentru nepublicarea normelor de aplicare pentru OUG 50/2021. Deşi acesta este obligat de lege să publice în termen de 30 de zile normele de aplicare, acesta nu şi-a respectat atribuţiile. Ca răspuns, vom depune plângerea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la ora 10,00, dar şi la ora 11,00 la Administraţia Prezidenţială, unde vom susţine o conferinţă de presă la momentul depunerii”, au anunţat cele două asociaţii ale elevilor din Bucureşti şi Constanţa.

Conducerile celor două asociații s-au arătat nemulțumite de faptul că ministrul Educației dă dovadă de dezinteres în ceea ce îi privește pe elevii învață în alte localități față de cea de domiciliu, ce astfel sunt nevoiți să facă naveta. „Mai mult, la momentul actual, în urma adoptării unei OUG prin care se modifică şi se reintroduce procedura de decont a navetei elevilor, a fost prevăzut faptul că, la termen de 30 de zile de la adoptarea ordonanţei, ministrul va adopta, prin ordin de ministru, o anumită metodologie de decontare. Au trecut peste 30 de zile şi încă nu a fost adoptat respectivul ordin, fiind încălcată o ordonanţă care, până la urmă, însăşi ministrul a dat-o”, a declarat, la Antena 3, Ariana Dudună, preşedintele Asociaţiei Elevilor Constanţa.  

Cîmpeanu a reacționat, ironic

De partea cealaltă, ministrul Educației a anunțat că metodologia privind decontarea transportului pentru elevi urmează să fie publicată astăzi, cu o zi întârziere, dar a și ținut să reacționeze, într-un mod ironic la  nemulțumirile acestora.

„Elevii sunt în vacanță. În vacanță, pe vremea mea, elevii nu mergeau la școală, deci nu făceau naveta la școală. Deci, îmi rămâne să-mi cer scuze și acelor elevi care neștiind că sunt în vacanță au dorit să meargă la școală și n-au putut să deconteze naveta pentru a merge la școală din cauza acestei întârzieri”, a spus Ministrul Educației, la Digi24.

Cîmpeanu: „România Educată, un document de viziune coerentă”

Vrei să te muți în sudul Italiei? Iată ce trebuie să faci!

Foto: preluare viajandoparaacalabria.com

În cazul în care te-ai gândit să-ți schimbi viața și să o iei de la capăt în altă parte, eventual într-un loc liniștit, departe de agitația cotidiană a orașelor mari, există posibilitatea ca acest vis să se îndeplinească. Mai exact, satele mici, cele din sudul Italiei, primesc pe oricine vrea să-și schimbe viața și să dea și o mână de ajutor la restabilirea „gloriei de odinioară” a satelor pitorești italiene.

Cum te poți muta în sudul Italiei?

Așadar, oricine ar putea să devină rezident al satelor italiene, de îndată ce va fi lansat „Venitul de Rezidență Activă”, informează Gazeta Românească.

Mai exact, vorbim despre o sumă maximă de 28.000 de euro, acordată pe o perioadă de maxim trei ani, tuturor celor care își doresc să devină cetățeni cu acte în regulă într-unul dintre satele aflate la mare sau la munte, în sudul Italiei.

Măsura este menită să pună stop depopulării masive, fenomen pe care autoritățile italiene îl cataloghează drept îngrijorător. În prezent, peste 75% dintre localitățile din Calabria (320, cu aproximație) au mai puțin de 5.000 de locuitori.

Cu toate astea, există și o serie de condiții care trebuie îndeplinite:

  • solicitanții nu trebuie să aibă mai mult de 40 ani;
  • trebuie să își stabilează rezidența în respectivul sat;
  • trebuie să fie pregătiți să facă marele pas în maxim 90 de zile de la emiterea aprobării;
  • mai mult, cei care aleg să facă acest pas, vor trebui să înceapă o nouă afacere în zonă, ori, după caz, să preia una. Venitul anual trebuie să se încadreze între 800-1000 de euro, timp de câțiva ani.

„Îmbunătățim detaliile tehnice, suma lunară exactă și durata fondurilor și analizăm dacă să includem și sate puțin mai mari, cu până la 3.000 de locuitori”, a declarat Gianluca Gallo, consilier regional, pentru CNN, citat de sursa menționată anterior.

În plus, acesta a adăugat că vestita măsură a caselor de 1 euro nu ar reprezenta cea mai bună modalitatea de a revigora sudul Italiei, mizând pe metoda mai sus amintită.

Citește și: Video. Mașini pe contrasens pe Autostrada Soarelui

Bulai, de ziua lui Ghinea. „Dacă nu ar fi fost USR PLUS la guvernare, PNRR ar fi fost folosit drept PNDL”

Iulian Bulai, USR
Iulian Bulai Foto: Facebook

Așa cum ne-a obișnuit de ceva vreme, Iulian Bulai face „dedicații” colegilor din USR PLUS la zilele acestora de naștere. De data aceasta a venit rândul ministrului Cristian Ghinea, de la Fonduri Europene, iar Bulai nu a putut rata ocazia de a-l ridica pe acesta „în slăvi”, dând însă „de pământ” cu ceilalți colegi de coaliție

„Dacă nu ar fi fost USRPLUS la guvernare, PNRR ar fi fost folosit drept PNDL, spart în mii de bucăți mici, ca să ajungă fiecărui primar de-o combinație pe bani mulți. Să facă cârpeli din care nu se alege nimic. Să cumpere becuri la mii de lei bucata.

Jumătate din bani s-ar fi dus pe investiții la prețuri astronomice, jumătate din bani ar fi fost spălați de mafia locală și județeană abonată la contracte cu statul. Nu s-ar fi făcut nicio investiție mare strategică și cu impact istoric. Nicio reformă”, a scris Bulai pe pagina sa de Facebook.

Totodată aceasta a reamintit de situația în care ministrul Virgil Popescu (PNL), acum la „Energie”, în mandatul trecut la „Economie”, a dorit includerea în PNRR a unei firme apropiate, care ar fi primit 600 milioane de Euro, „pentru că așa credea domnul ministru că e bine”.

  Hai cu „La mulți ani” pentru Cristian Ghinea!

De asemenea, Bulai a ținut să precizeze că scenariul PNRR în format PNDL nu se întâmplă „pentru că acolo este Cristian Ghinea, care pune piciorul în prag și vrea reforme pe bune în țară. Cu investiții mari și concrete în sectoare cheie. Finanțează autostrăzi verzi și reabilitarea căilor ferate, educație și sănătate. Hai cu „La mulți ani” pentru Cristian Ghinea! Azi e ziua lui!”, adăugând că deși România nu a beneficiat de Planul Marshall, „avem însă PNRR gândit bine și orientat spre mari proiecte de țară”.

Bulai, de ziua lui Barna: „nu e deloc pretențios, poate să mănânce grătar fără tacâmuri și să bea bere direct din sticlă”

Premieră în Justiția din România. Citație prin Fan Curier, cu plata la destinatar. Miza: reducerea la tăcere

Sistemul din Justiție din România stă pe un butoi de pulbere. Unii dintre judecători au început să vorbească despre abuzurile, presiunile la care sunt supuși, încurajați tocmai de ministrul Stelian Ion. Pe de altă parte, forul menit să le garanteze independența, Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) este în permanent în conflict cu ei. Șicanele conduc la decredibilizarea actului de justiție, lucru care ne afectează pe toți.

Cazul fostei judecătoare(a demisionat recent) Neluța Tudorache este clar în acest sens. A ajuns să fie suspendată din magistratură până la demararea unei anchete disciplinare, lucru considerat ilegal definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Citație trimisă prin Fan Curier cu plata la justițiabil

Mai mult decât atât, în mod uluitor este prima judecătoare din țară care a fost citată de Inspecția Judiciară(n.r structura care verifică abaterile disciplinare ale magistraților) prin Fan Curier, cu plata la destinatar. În niciun proces, fie și disciplinar, citația nu poate fi trimisă cu plata la destinatar, deoarece intră în obligația structurii care o emite să aducă la cunoștință termenul de prezentare pentru audiere.

A aflat termenele de la o altă parte din dosar

Cum fosta judecătoare Neluța Tudorache nu a fost găsită de curier, acest lucru s-a menționat în raportul Inspecției Judiciare care, evident, nu a achitat plicul în valoare de 21 lei, iar documentul a rămas la Fan Curier(n.r foto). Dacă ar fi primit plicul cu citația, Neluța Tudorache ar fi trebuit să achite 21 de lei, așa cum rezultă din fotografie. Plicul a ajuns înapoi la Inspecția Judiciară, instituție care a refuzat să achite această sumă. Ceilalți magistrați anchetați de Inspecția Judiciară au fost citați prin poștă militară sau prin reprezentanții Poștei Române. Prin urmare, argumentul că s-a dorit accelerarea procesului nu poate fi justificat. Neluța Tudorache a aflat termenul de prezentare pentru audiere de la o altă colegă, parte în același dosar, citată prin poștă militară.

Premieră în Justiția din România. Citație prin Fan Curier, cu plata la destinatar. Neluța Tudorache nu știe de ce a ajuns să fie cercetată disciplinar

Fosta judecătoare Neluța Tudorache precizează că nu știe de ce a ajuns să fie cercetată disciplinar. Consideră că a sesiza abuzurile din sistem este obligația magistratului de bună-credință, nu o pedeapsă.

De alfel, ÎCCJ a confirmat o primă parte a minunii CSM. Decizia de suspendare din magistratură a fost suspendată definitiv.

Cazul a aprins focul” în rândul judecătorilor din țară. „ Îi rog pe magistrați să nu se teamă și să nu tacă!”

Acest caz a stârnit mari controverse în rândul judecătorilor din țară. Ei susțin că este extrem de grav când execuția vine de la cel mai înalt nivel din țară. Mai exact, orice judecător care nu este pe placul membrilor CSM, poate fi redus tăcere, prin încălcarea dreptului la apărare.

„ Oricând pot fi suspendați din funcții de CSM-ul lui Bogdan Mateescu . Chiar și înainte că împotriva lor să fie formulate acuzații disciplinare sau să fie trimiși în judecată disciplinară. Totul depinde dacă motivările sau deciziile lor sunt sau nu pe placul unora de prin Consiliul Superior al Magistraturii, cică “garantul independentei justiției”, a fost reacția judecătoarei Adina Lupea de la Curtea de Apel Cluj.

La fel ca alți magistrați din țară, Neluța Tudorache a semnalat, în repetate rânduri, nereguli din cadrul instanței la care funcționa. Acest lucru nu este considerat abatere disciplinară de ministrul Justiției, Stelian Ion: „ Îi rog pe magistrați să nu se teamă și să nu tacă” , a fost apelul recent al oficialului Guvernului.

Cu toate acestea, atunci când judecătorii fac sesizare împotriva președintelui CSM, acestea se clasează exact în ziua în care se și înregistrează. Vom detalia aceste aspecte, într-un articol viitor, când sperăm să avem și punct de vedere scris din partea CSM.

O nouă victorie Agent Green: Încă 10188 hectare, salvate de la tăieri

Foto: Facebook- Agent Green
Foto: Facebook- Agent Green

Asociația Agent Green, un ONG din România dedicat conservării biodiversității și managementului responsabil al resurselor naturale, a făcut publică o nouă victorie care vizează protecția codrilor seculari.

Este vorba despre încă 10188 de hectare care au fost salvate de la tăieri. Mai mult, asociația pentru protecția mediului a câștigat și procesul cu Romsilva și Ministerul Mediului din zona Padeș, Gorj.

Agent Green: ”Tăierile și transportul de lemn sunt interzise”

Ariile protejate cu care se suprapune suprafața vizată sunt: Nordul Gorjului de Vest (Muntii Mehedinți și Vâlcan), Geoparcul Platoul Mehedinți și Parcul Național Domogled-Valea Cernei.

Amenajamnetul era suspendat deja între o victorie anterioară a Agent Green, iar de data aceasta, victoria constă în anularea planurilor de exploatare la care pârâții mai pot face recurs. Tăierile și transportul de lemn sunt însă interzise”, au precizat reprezentanții Agent Green, pe contul de socializare.

În calitate de reclamant, Asociația Agent Green a câștigat procesul împortiva pârâților: Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Direcția Silvică Gorj, Ocolul Silvic Padeș și Agenția pentru Protecția Mediului Gorj.

O altă victorie a lunii iulie: Și Codrii Iașilor au fost salvați de la tăiere

În data de 14 iulie, reprezentanții făceau public anunțul conform căruia Curtea de Apel București a decis, la 2 iulie 2021, în favoarea reclamantei Agent Green.

Și de acea dată era vorba despre un proces cu Romsilva, Ministerul Mediului și Agenția de Protecția Mediului din Iași. Astfel, Codrii Iașilor erau salvați de la tăiere, rezultatul procesului însemnând o victorie fără precedent pentru pădurile din România.

Video. Mașini pe contrasens pe Autostrada Soarelui

captură video

Polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A2 București – Constanța au deschis o anchetă după ce pe rețelele de socializare au apărut imagini în care zeci de conducători auto circulă pe contrasens, pe autostradă, relatează presa locală, CTNews.

„În urma apariției în spațiul public a unor imagini în care apar mai multe autoturisme circulând pe contrasens, vă comunicăm faptul că polițiști din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A2 București – Constanța s-au autosesizat și efectuează verificări în vederea identificării conducătorilor auto și luarea măsurilor legale care se impun”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța, citați de CTNews.

Motivul pentru care șoferii „contra-bandiști” au recurs la acest gest a avut legătură cu incident petrecut pe A2, sensul spre București, unde, la km. 210, o autoutilitară s-a răsturnat pe suprafața de rulare. Nu au fost victime, dar traficul în zonă a fost îngreunat, desfășurându-se dirijat.

Pentru că în zona accidentului s-a circulat în coloană, pe aproximativ doi kilometri, se pare că unii conducători auto au ales să iasă de pe autostradă, folosind sensul opus de mers.

Reamintim că vineri, pe A1, sensul spre Constanța, în zona localității Medgidia, a avut loc un carambol, în care au fost implicate peste 50 de mașini. 16 persoane, dintre care 7 copii, au avut nevoie de spitalizare. La câteva ore după acest eveniment, în același punct, pe sensul spre București, trei mașini au fost implicate într-un accident rutier. Una dintre mașini oprise pentru a vedea ceea ce se întâmpla pe partea cealaltă a parapeților de protecție. Din fericire, niciuna dintre cele 11 persoane aflate în cele trei autoturisme nu au fost rănite.

O altă zi, alte accidente pe Autostrada Soarelui, unul dintre cele mai circulate  trasee din perioada estivală. Duminică,  A2 a fost din nou blocat, în două puncte diferite, ambele în județul Călărași, la Dâlga, respectiv Dragoș-Vodă, anunță Info Trafic. În primul accident au fost implicate două autovehicule, în timp ce la al doilea au fost cinci autoturisme.

Accidente în serie pe Autostrada Soarelui, șapte mașini implicate

Cristian Popescu Piedone: „Nu pot face asemenea greșeli elementare”

Primarul Cristian Popescu Piedone (captură video)

Primarul Sectorul 5, Cristian Popescu Piedone a afirmat, pentru G4Media, că după zeci de ani în administrația publică nu ar putea să facă „asemeni greșeli elementare”, referitor la solicitarea sa către Ion Rădoi, președintele USLM. Această solicitare apare în stenogramele DNA, într-un dosar ce îl vizează pe Rădoi. Mai mult, Piedone a ținut să precizeze că discuția a fost una „în spirit de glumă”, mai ales că încă din 11 iunie a fost făcută acordată autorizația de demolare a chioșcurilor de la Metroul din Sectorul 5.

„Am făcut un spirit de glumă în stilul meu caracteristic. Cum să zic, și la telefon, să mi se dea jumătate de stație, păi ce, am înnebunit? Fiecare e pe lege, eu am spus în convorbire că sunt pe lege. Una a fost la telefon, alta sunt documentele (…) Am zis-o într-un spirit de glumă. Hai să fim serioși, am aproape 28 de ani în administrație, nu pot face asemenea greșeli elementare. Am glumit, da, una a fost vorba, alta actele derulate conform legii”, a declarat Piedone pentru G4Media.ro.

Sindicatul l-a dat în judecată pentru demolarea chioșcurilor

De asemenea, edilul Sectorului 5 a menționat, pentru aceeași sursă, faptul că șeful USLM a fost insistent să ajungă la el, în ciuda evitării acestei întâlniri de către Piedone. „Rădoi a insistat foarte mult să ia legătura cu mine, am evitat să mă întâlnesc, m-am întâlnit la un moment dat, a venit cu o plachetă din partea metroului – înainte de această convorbire. Am îndeplinit toate formalitățile legale (…) Procurorii DNA au ridicat documentele (n.r. sediul sindicatului, dar și al primăriilor sectoarelor 3 și 5 au fost percheziționate pe 14 iulie) și au constatat că am îndeplinit toate procedurile legale, iar întârzierea nu se datorează faptului că nu am vrut sau am pretins ceva de la dl Rădoi. Ci pentru că din dispoziția care este deja emisă din 11 iunie, în care infrastructura SA, din dispoziția mea, trebuie să dezafecteze aceste chișcuri.

Infrastructura SA era angrenată în alte lucrări de investiții în sector, s-a amânat. Procedura va fi dusă la îndeplinire, probabil în seara asta – mâine, dar chișcurile se vor demola. Sindicatul mă dă și în judecată”, a mai declarat primarul Sectorului 5.

Stenograma discuției dintre Piedone și Rădoi

Piedone: După ce o să învii, îmi dai şi mie o jumate de staţie la Izvor şi mie?

Ion Rădoi: O juma de staţie întreagă îţi dau!

Piedone: Hai, te iubesc, stai liniştit! Deci, fratele meu şi ai văzut că, mă tu ai văzut reacţia mea şi a lui Negoiţă, da? Noi vorbim de cerebral, nu vorbim de …. (…)

Piedone: Rădoi, gândeşte-te că frati-miu a, s-a născut în metrou şi a ieşit la pensie în metrou!

Ion Rădoi: Da mă, ştiu! Lasă-l să-i dea Dumnezeu sănătate! De parcă nu ştim! Dar n-am avut noi, noi n-am avut niciodată şi vreau să spun că tu m-ai mai ajutat o dată, când vorbeam despre prima şi de alea, alea, nu are rost să vorbim prea mult…

Piedone: Da!

Ion Rădoi: Când am ajuns pe la Eforie cu alte nebunii..

Piedone: Da!

Ion Rădoi: Plecat din ţară şi…

Piedone: Deci, tati, bazează-te pe mine, atât îţi spun! Şi las-o în înţelepciunea legii s-o rezolve pentru că eu îs pe lege şi le-o dau pe lege înapoi, da?

Ion Rădoi: Da!

Piedone: Cum tu le-o dai la ăştia care-i acţionezi în judecată şi le ceri daune şi toţi la toţi primarii…

Ion Rădoi: Exact! Paişpe le …

Piedone: Eu aşa îţi dau ţie, da? (neinteligibil) Cine?

Ion Rădoi: Negoiţă! Că i-am zis pe nume!

Piedone: Păi stai puţin! Negoiţă nu-i cu tine?

Ion Rădoi: Ba da! Păi lucrează la fel ca tine!

Rădoi, plasat sub control judiciar pentru 60 de zile

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
3.7 ° C
4.4 °
2.8 °
90 %
2.6kmh
100 %
lun
7 °
mar
7 °
mie
7 °
J
3 °
vin
4 °

Ultimul articol

Ciucu a găsit la Primăria Capitalei un „buget „mâncat” de subvenții”

Ciprian Ciucu, primarul ales al Capitalei, așa cum au decis prin vot bucureștenii, a ajuns în noul său birou. Și pare că ce a găsit...

Urmează o nouă demisie în Guvern? Daniel David: „Am tot amânat plecarea de foarte...

S-ar părea că, dincolo de declarațiile referitoare la o eventuală demisie, ministrul Educației, Daniel David, ia totuși în calcul să își depună mandatul. Nu „pe...

Nicușor Dan vrea referendum în Justiție; CSM avertizează că nu va tolera „nicio formă...

Președintele Nicușor Dan a revenit în țară și anunță că a citit sesizările primite din partea magistraților, așa cum au fost transmise după documentarul...