Bulai, de ziua lui Barna: „nu e deloc pretențios, poate să mănânce grătar fără tacâmuri și să bea bere direct din sticlă”

De la Bulai mai aflăm că Barna e un tip sociabil, „nefandosit”, căruia îi place să se tundă chel pe timp de vară

Foto: preluare Facebook Iulian Bulai

Cu ocazia zilei de naștere a liderului USR PLUS, Dan Barna, Iulian Bulai a decis să-i dedice acestuia o postare pe Facebook în care, printre multe altele, îi urează vicepremierului „la mulți ani!”. Spunem printre altele, întrucât Bulai nu s-a depărtat de la stilul care l-a consacrat nici de această dată, cel care l-a făcut un pic mai cunoscut decât alți membri USR PLUS. Având experiența dăților trecute, Bulai anticipează, de asemenea, că în urma postării s-ar putea să apară inclusiv „trolii”: „Că oricum sare pe noi armata de troli și face mișto de această postare”.

Iulian Bulai: „Dan Barna e un tip care ține la glumă, dar și genul de om care tratează cu seriozitate cele mai mărunte lucruri”

Potrivit postării lui Iulian Bulai, Dan Barna ar fi, de asemenea, un tip autoironic și onest, însă și asumat. Și cum astăzi e ziua liderului USR PLUS, deputatul anunță că, în ciuda faptului că nu are intenția de a publica fotografii, are multe de povestit.

Așadar, de la Bulai aflăm că Barna nu e deloc un tip pretențios, ba chiar unul capabil să mănânce mănânce grătar fără tacâmuri, dar și să bea bere direct din sticlă. Și toate astea, „în timp ce ascultă un coleg care are ceva de spus”, fiind în stare să discute cu absolut orice om, „fără fandoseală”, indiferent de statutul său social. „Și pe stradă, și la Palatul Victoria. Și cu fermieri sau primari, și cu producători de film sau colegi de prin țară care schimbă trenul sau avionul la București și au liber câteva ore”.

(N.R. Dan Barna) se tunde chel vara, indiferent de ce campanii urmează toamna. Care zâmbește cu diplomație când vede fâstâceli sau situații caraghioase. Care rămâne om, dincolo de politică și politicieni. Hai noroc și „La mulți ani”, Dane! Ne vedem acuși în campania de la toamnă!PS: Da, coaliția de guvernare rezistă pentru că e Dan acolo. Și aduce pe fiecare la masă și ține pe fiecare aproape. Factorul de stabilitate și liantul acestei guvernări. Adultul din cameră. Asta chiar merită sărbătorit.

a mai spus Iulian Bulai, de ziua șefului său, pe Facebook

„Despre Eminescu n-ai scris așa frumos, i-ai urat doar La mulți ani, Mihai!

Citește și: Telenovela liberală continuă! Orban: „Am devenit sac de box”

Așa cum era de așteptat, și cum anticipa și Iulian Bulai, reacțiile amuzante n-au întârziat să apară. Un utilizator îl trage, ironic, de urechi pe acesta, pe motiv că de Mihai Eminescu n-ar fi vorbit atât de frumos. Moment la care Bulai răspunde: „Nu am detalii personale în acest caz”.

Reamintim că deputatul USR PLUS a fost ironizat îndelung, în momentul în care i-a urat marelui poet național „la mulți ani”, în ziua în care Mihai Eminescu ar fi împlinit, dacă ar fi trăit – desigur – 171 ani.

Articolul precedentTelenovela liberală continuă! Orban: „Am devenit sac de box”
Articolul următorToaleta de 400.000 de euro din Piteşti, avariată după ce a fost stropită de aspersoare
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.