-5 C
București
vineri, 26 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 813

Dan Motreanu (PNL): „În urma fuziunii am luat și ce este mai rău de la cele două partide”

Dan Motreanu, PNL Giurgiu (Facebook)

Europarlamentarul Dan Motreanu, care este liderul PNL Giurgiu, a afirmat că Congresul PNL este unul ratat, deoarece acesta trebuia să pună pe „tapet” cele două teme mari: reforma internă, precum și găsitea de soluții de guvernare, menite să aducă un plus nivelului de trai al românilor.

„Nu candidez pentru nicio funcție la acest congres al PNL, deși organizația pe care o conduc, PNL Giurgiu, a obținut cel mai bun rezultat la alegerile parlamentare din 2020 – 47%, aproape dublul mediei naționale. Este și cazul colegului meu, Ilie Bolojan, care conduce cea mai puternică organizație PNL și este un model pentru administrația publică românească.

Performanța, rezultatele, leadershipul nu sunt confirmate de funcții, ci funcțiile ar trebui să le aibă la bază și să vină firesc ca urmare a îndeplinirii acestora. Bunul simț ne cere asta. Asta este regula în orice organizație, nu doar în politică”, a scris Dan Motreanu pe pagina sa de Facebook, care a adăugat că a câștigat toate bătăliile electorale pe care le-a dus pentru PNL, mai mult, că „tot aici voi fi, indiferent de funcțiile trecătoare”.

Totodată, a ținut să sublinieze că din fuziunea dintre PNL și PDL, din păcate nu au fost luate părțile bune.

Cu regret spun că în urma fuziunii am luat și ce este mai rău de la cele două partide. De la fostul PDL am luat vasalitatea față de șef/președintele partidului, faptul că i se permite orice, chiar și când acesta ia decizii controversate, lipsa spiritului critic, punerea la îndoiala și dezbaterea unor decizii, caracteristica «politicii de gașcă» – toate atât de străine de spiritul PNL și de cel al unei organizații democratice. Un partid în care loialitatea se manifestă față de persoană și din ce în ce mai puțin față de principii, valori, reguli și care se plasează departe de electorat, nu este pe un drum bun! De la vechiul PNL am luat lipsa de apreciere a performanței electorale, mentalitatea de partid balama, lipsa evaluării rezultatelor filialelor mulțumite să fie în planul doi. Unii șefi de filiale cred sincer că «dacă nu curge pică» și nu îi deranjează dacă pierdem alegători, ei speră că șeful îi va pune pe primul loc în județul lor, chiar dacă suntem «mai mici»

a scris Dan Motreanu pe pagina sa de Facebook

De asemenea, Motreanu consideră că congresul este unul ratat, deoarece acesta trebuia să pună în discuție cele două teme mari: reforma internă, precum și găsitea de soluții de guvernare. Însă toate acțiunile făcute de PNL au fost departe de tot ceea ce ținea agenda românilor, pornind de la creșterea alarmantă a prețului la energie la gestionarea valului 4 al pandemiei.

„În lipsa unei oferte moderne de politici publice, de funcționare instituțională internă bazată pe performanță, loialitate și meritocrație, generațiile noi, cetățenii activi care se raportează la alte referințe își vor modifica opțiunile și se vor îndepărta de PNL”, a mai spus Motreanu, care se întreabă ce va rămâne după Congresul PNL. „Rămâne măcar speranța că PNL este o opțiune a unui alt mod de a face politică? Oferă PNL certitudine sau măcar speranță mai multă decât până acum că lucrurile se vor schimba în bine?”

De asemenea, europarlamentarul a subliniat și faptul că toată munca depusă de PNL, din 2014 încoace, pentru reformarea partidului se traduce prin „încrederea oamenilor pentru asta”, iar pentru viitor, printr-un pas în spate a celor cu probleme penale. „Sper ca viitoarea conducere care se va alege mâine nu va include oameni cu probleme de acest gen sau controversați. Asta ar fi o pată mare pe obrazul PNL si, mai ales, pe al Președintelui Iohannis, a cărui părere pe acest subiect o știm clar si răspicat toți liberalii”, a concluzionat europarlamentarul Dan Motreanu.

Orban, despre Cîțu: „Nu-i e rușine un pic? Eu sunt de 31 de ani în PNL”

Corupție la un ocol silvic: pădurarul primea diverse avantaje pentru a permite să se taie ca „în codru”

Pădurarul Ocolului Silvic Brad a fost acuzat oficial de luare de mită, în urma unei anchete care a durat mai bine de un an.

Acesta a fost trimis în judecată alături de alți trei inculpați – persoanele de la care primea avantaje, „rețeta” fiind una simplă: oamenii puteau să taie din pădure, atât timp cât veneau cu mici atenții.

De menționat că în martie anul trecut, Garda Forestieră Timişoara făcea public că a efectuat un control parțial în fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Brad, arondat cantonului silvic Valea Lungă, în urma căruia a inventariat un număr de 85 de cioate de arbori tăiaţi fără drept, de diferite esenţe, valoarea prejudiciului fiind de 33.112,797 lei.

Din ce detaliază acum Direcția Generală Anticorupție, lucrurile au devenit serioase după ce, în cursul anului 2020, au existat „mai multe sesizări privind comiterea mai multor infracțiuni de corupție, de către funcționari publici implicați în sprijinirea activităților de tăiere si sustragere fără drept de material lemnos, din pădurile aflate în paza şi administrarea Ocolului Silvic Brad”.

În urma anchetei, angajatul Ocolului Silvic Brad a fost trimis în judecată pentru luare de mită în formă continuată, în timp ce ceilalți trei inculpați vor răspunde pentru dare de mită în formă continuată.

În fapt, angajatul ocolului silvic, în calitate de pădurar, în perioada ianuarie-martie 2020, a primit, în mod repetat, de la trei persoane, mai multe sume de bani sub formă de împrumut, material lemnos și servicii constând în transporturi auto, pentru ca acesta să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, cu privire la paza fondurilor forestiere aflate în gestiunea sa, permițându-le astfel celorlalți inculpați, în repetate rânduri, să sustragă material lemnos”, se arată într-un comunicat al DGA.

Ocolul Silvic Dealu Negru nu a fost „ocolit” de ilegalități

Alex Nedea și unul dintre copacii sănătoși, tăiat ilegal

La numai o săptămână de când Garda Forestieră Suceava anunța că „nu au fost identificate tăieri ilegale de arbori și nici alte abateri de la legislația silvică”, aceeași instituție a desoperit fapte ilegale pe raza Ocolului Silvic Dealu Negru, în zona în care pe 16 septembrie un activist de mediu și doi jurnaliști au fost agresați de un grup de 20 de persoane, în timp ce realizau un film documentar privind defrișările ilegale din zonă.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului, faptele ilegale au fost sesizate de jurnalistul Recorder, Alex Nedea, care a adunat probe și a intrat în pădurile din Ocolul Slvic menționat. „Am adunat probe și am intrat în pădurile lor ca să găsim răspunsul. Și l-am aflat rapid. O mostră o aveți în fotografia de mai jos făcută cu un molid perfect sănătos proaspăt tăiat cu un document emis de silvicultori pentru arbori uscați. În următoarele săptămâni vom continua documentarea (luându-ne toate măsurile de precauție necesare) și vă vom prezenta la Recorder ce se întâmplă la ocolul agresorilor”, a scris Alex Nedea pe pagina sa de Facebook.

Cîțu nu a rămas indiferent la situația din Suceava. Va fi format un grup de lucru la Ministerul Mediului  

„Ca urmare a unei sesizări a jurnalistului Alex Nedea de la publicația Recorder, în zona localităților Panaci și Dârmoxa din județul Suceava, în data de 23 septembrie, delegați ai Gărzii Forestiere Suceava, împreună cu personal din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, Inspectoratul Județean de Jandarmi Suceava și delegați ai ocolului silvic Dealu Negru, s-au deplasat în teren în vederea verificării aspectelor sesizate. În una din locațiile verificate, situată în zona Dârmoxa, într-o suprafață de fond forestier proprietate privată aparținând unei persoane fizice și administrată de către ocolul silvic Dealu Negru, a fost identificata o exploatare de produse accidentale”, au transmis reprezentanții Ministerului Mediului.

De asemenea, aceștia au precizat că deși actul de punere în valoare prevedea recoltarea  arborilor din categoria produselor accidentale (lemnul arborilor rupți sau doborâți de fenomene naturale deosebite), „în teren au fost identificate un număr de 14 cioate provenite de la arbori verzi, care nu respectă natura produselor accidentale. În aceeași zonă a fost identificat și un arbore pe picior care, deși era pus în valoare ca produs accidental, nu întrunea această condiție”. Totodată, materialele lemnoase rezultate în urma acestor tăieri, cu un volum total de 21 metri cubi, au fost confiscate.

În urma constatărilor de la fața locului, Garda Forestieră Suceava va formula o sesizare penală cu privire la folosirea, contrar dispozițiilor legale, a dispozitivului de marcat și fals intelectual.

Garda Forestieră Suceava: „Nu au fost identificate tăieri ilegale de arbori și nici alte abateri de la legislația silvică”

CMBSU: Restricțiile din Capitală intră în vigoare de la miezul nopții

Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență (CMBSU) a decis vineri ca intrarea în vigoare a restricțiilor să fie de la miezul nopții, astfel, că certificatul verde (vaccinare/test negativ/trecere prin boală) va deveni obligatoriu  pentru o serie de activități.

Ședința CMBSU a fost una de durată, potrivit purtătoarei de cuvânt membrii comitetului au dorit să parcurgă întregul text al hotărârii, subliniind că unul dintre amendamentele care au „ținut în loc” ședința a fost cel cu privire la intrarea în vigoare a măsurilor.

„S-au pus în aplicare măsurile prevăzute de hotărârea de Guvern referitoare şi la certificatul digital. O serie întreagă de activităţi ale operatorilor economici vor trebuie să respecte prevederile. Amendamentul discutat este cel legat de intrarea în vigoare. Termenul e de constatare a incidenţei, măsurile se iau în 48 de oră, dar nu se precizează când intră în vigoare. Această hotărâre va intra în vigoare de la ora 00.00. Are mai puţină importanţă cui aparţine amendamentul, este propus de o autoritate locală. S-a renunţat la amendament şi intră în vigoare hotărârea din 25 septembrie, ora 00.00”, a afirmat Mariana Stancu-Ţipişcă.

Cât privește „evenimentul anului”, Congresul PNL nu a făcut „obiectul ședinței CMBSU”, reprezentanta Prefecturii București precizând că „ceea ce fac organizatorii cu un Congres politic este treaba lor”.

Totodată, a subliniat și faptul că textul Hotărârii de Guvern 932/2021 „nu face o referire expresă la această manifestare care are cuvântul Congres. Sunt referiri la evenimente culturale, dar cuvântul Congres nu este specificat. Dacă organizatorii sunt într-un impas se pot adresa autorităţilor îndrituite pentru un punct de vedere. Ca orice manifestaţia, intrunire, va trebui să respecte toate normele de protecţie sanitară”, a completat Ţipişcă.

Potrivit deciziei CMBSU, „activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, precum şi la terasele acestora este permisă până la capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00 – 2,00, doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00 – 2,00. Participarea este permisă doar pentru persoanele care se află în una dintre următoarele situaţii:

    a) sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

    b) prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore;

    c) prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore;

    d) se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

– activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice în interiorul centrelor comerciale este permisă numai în zonele de consum delimitate faţă de restul spaţiului public şi amenajate în acest scop. Accesul în zonele de consum astfel delimitate şi amenajate este permis doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2”.

Conform hotărârii CMBSU, „pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu virusul SARSCoV-2 este obligatorie  purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere gura şi nasul, pe o rază de 50 m în jurul unităţilor de învăţământ, pentru persoanele care staţionează în acest perimetru”.

Fostul prefect al Capitalei, Alin Stoica a afirmat, vineri, că Instituţia Prefectului Bucureşti este sub presiune politică şi nu respectă termenele legale pentru constatarea intrării în scenariul roşu, în cazul în care incidenţa trece de 3 la mia de locuitori. El a adăugat că rata de infectare de 3 la mie în municipiu a fost depăşită din 22 septembrie, iar termenul legal de 48 de ore pentru luarea măsurilor de către CMBSU a fost depăşit. „Vinovaţii nu trebuie căutaţi în Prefectură, ei sigur îşi fac treaba corect, ci în rândurile politicienilor care intervin într-un proces tehnic, menit să protejeze sănătatea bucureştenilor”, a mai precizat Stoica.

Cîțu intenționează să separe vaccinații de nevaccinați. Se pregătește o nouă Hotărâre de Guvern

Fostul primar al municipiului Câmpina, șef peste termoficarea Ploieștiului

Liberalii nu își lasă oamenii de bază la greu. O demonstrează și ultima numire din Prahova. Horia Tiseanu, fostul primar PNL al municipiului Câmpina, este noul director al ADI Termie, societate nou înființată, care are ca acționari Primăria Ploiești și Consiliul Județean Prahova.

Tiseanu va trebui să se ocupe de organizarea licitației pentru serviciul de termoficare al Ploieștiului, actualul contract urmând a expira în aproximativ opt luni. Nu contează că municipiul Câmpina, acolo unde Horia Tiseanu a fost primar timp de trei mandate, nu are sistem centralizat de termoficare. Importantă este experiența în slujba partidului.

Tiseanu nu a mai candidat la alegerile locale din 2020, deși a ocupat postul de primar al municipiului Câmpina timp de trei mandate. PNL nu l-a mai lăsat să candideze în urma unei alianțe locale încheiate cu USR PLUS.

Horia Tiseanu este implicat în mai multe dosare DNA, câteva dintre ele fiind deja pe rolul instanțelor de judecată. Este acuzat de abuz în serviciu, luare de mită și delapidare în formă continuată.

Raed Arafat susține că nu a fost dată vreo derogare liberalilor

Raed Arafat

Secretarul de Stat în MA, Raed Arafat a precizat vineri, în cadrul unei conferințe de presă, că nu a dat nicio derogare pentru organizarea Congresului PNL, care este suspectat de social democrați și de cei de la AUR ca fiind ilegal.

„Îmi pare rău, nu s-a dat nicio derogare. Nu s-au dat derogări, am fost întrebați, am răspuns în baza legii. Legea, adică Hotărârile de Guvern existente, prevăd situația organizațiilor care organizează întâlniri statuare. Răspunsul vine de la Hotărârile de Guvern pe care le avem. Nu s-au dat derogări și noi nu dăm avize. Noi doar explicăm legea dacă suntem întrebați și subliniem care sunt măsurile obligatorii care trebuie să fie luate ca și metri pătrați, ca și distanțare, certificat verde și așa mai departe. Deci asta noi am făcut, nu s-au dat derogări”, a declarat șeful DSU.

Congresul PNL va avea loc mâine, 25 septembrie, începând cu ora 11.00, la Romexpo și sunt așteptați 5.000 de persoane din toată țara.

De altfel, liberalii au precizat că toți participații vor prezenta certificatul verde, documentul care atestă vaccinarea împotriva Covid, testul negativ Covid sau trecerea prin boală.  

Atât PSD, cât și AUR îi acuză pe cei din PNL că organizează ilegal Congresul, un eveniment de amploare, în contextul în care Bucureștiul se află în scenariul roșu ca urmare a creșterii alarmante a numărului de cazuri de infectare cu Covid. De altfel, social democrații au făcut sesizări la șapte instituții publice, cu privire la pregătirile PNL ale Congresului, „în vederea săvârşirii unei infracţiuni deosebit de grave care pune în pericol sănătatea publică din Bucureşti şi din întreaga ţară”, mai mult, că organizarea acestui eveniment „capătă aspectul infracțiunii sancționate de art. 352 din Codul Penal, privind zădărnicirea combaterii bolilor”, potrivit unui comunicat al PSD.

AUR: „O țară întreagă este blocată de Congresul PNL”

PSD, sesizări la șapte instituții publice din cauza Congresului PNL

datele, PSD, Partidul Social Democrat
PSD Foto: Facebook

PSD a sesizat Poliţia Locală Sector 1, Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Prefectura Capitalei, Direcţia Generală a Poliţiei Municipiului Bucureşti, Inspectoratul General al Poliţiei şi IGSU cu privire la pregătirile PNL ale Congresului de sâmbătă la care vor participa 5.000 de persoane, „în vederea săvârşirii unei infracţiuni deosebit de grave care pune în pericol sănătatea publică din Bucureşti şi din întreaga ţară”.

Potrivit unui comunicat de presă al social democraților, în sesizarea prezentată celor șapte instituții se arată că acest tip de eveniment, unul politic de altfel, nu se încadrează în categoria „producțiilor artistice”, pentru care s-ar putea desfășura activitatea în limita a 50% din capacitatea sălii, așa cum prevede legislația în vigoare.

AUR: „O țară întreagă este blocată de Congresul PNL”

„Conform declaraţiilor publice ale reprezentanţilor PNL, acest partid intenţionează să organizeze, sâmbătă, 25 septembrie 2021, un congres politic, la care urmează să participe, cu prezenţă fizică, într-o singură incintă, peste 5.000 de invitaţi din partea organizaţiilor judeţene ale PNL din întreaga ţară.

Pentru organizarea acestui eveniment politic, în declaraţiile publice reprezentanţii PNL au invocat prevederile HG 990/2021, Art 1, pct. 4, conform cărora «organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie, dacă incidenţa cumulată la 14 zile în judeţ/localitate este mai mare de 3/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori»”, se arată în sesizarea social democraților.

Totodată aceștia au subliniat faptul că „metaforic, Congresul PNL ar putea fi asociat cu unele dintre aceste activități”, din punct de vedere juridic evenimentele politice nu pot fi asimilate categoriei de „activitate culturală” sau „producție artistică”. Motiv pentru care organizarea congresului PNL cu prezenaț aunui număr foarte mare de persoane, venite din toate colțurile țării, nu respectă legislația în vigoare, mai mult, „capătă aspectul infracțiunii sancționate de art. 352 din Codul Penal, privind zădărnicirea combaterii bolilor”, se mai arată comunicatul PSD.

Astfel, PSD solicită instituțiilor sus menționate să ia „toate măsurile necesare pentru prevenirea și împiedicarea comiterii unei astfel de infracțiuni, inclusiv prin sancționarea și dispersarea celor care vor încerca să participe la această întrunire eminamente politică”.

Cîțu și Iohannis, acuzați de Ciolacu de „ipocrizie”

Rareș Bogdan: cu lacrimi în ochi, tunând și fulgerând, în pijamale

Sursă foto: ciao.ro
Sursă foto: ciao.ro

Unul dintre cei mai vocali peneliști, mai ales în ultimul timp, pare a fi Rareș Bogdan.

Susținător flamboaiant al lui Florin Cîțu, mare patriot declarat, fost jurnalist – cam acesta este Rareș Bogdan.

Îl știm, îl cunoaștem și, mai ales, îl recunoaștem dintr-o mie. Patosul cu care perorează îl face un bun agent de publicitate (al partidului) dar, în același timp, și sursa nenumăratelor glume.

Dar să vedem cele trei ipostaze ale lui Rareș Bogdan.

Rareș cu lacrimi în ochi

În prag de congres PNL, atât Cîțu, cât și Orban încearcă să încline balanța. În favoarea lor, bineînțeles. Rareș Bogdan încearcă s-o încline spre Cîțu, și nu face rabat la nimic. Nici măcar la lacrimi.

Joi, la Antena 3, făcea dezvăluiri bombastice. Bine, s-a mai vehiculat această ipoteză, n-ar fi nici incredibil, nici exclus, dar Rareș Bogdan o ridică la nivel de senzațional.

O spun cu durere şi o spun cu mâhnire şi ştiu că se uită foarte mulţi colegi de-ai mei, membri PNL… N-au fost date de adversarii noştri tradiţionali politici. Acele documente au plecat din interiorul PNL şi o spun cu o lacrimă în ochi”, declară Rareș.

Moment unic, de-a dreptul emoționant. Mai că o vizualizez pe Andreea Marin, Zâna Surprizelor, punându-i, empatic, o mână pe umăr și afirmând ”Văd lacrimi în ochișorii dumneavoastră!”.

Rareș tunând și fulgerând

De la acest moment cu puternic impact emoțional, ajungem la Rareș cel fioros.

Când a auzit ”mafia lemnului” în aceeași propoziție cu PNL, n-a mai putut. Gata! Totul are o limită, dar să nu acuze useriștii PNL-ul de colaborare cu mafia lemnului! Este imposibil și de neconceput!

Nu cred că ia în considerare Rareș Bogdan faptul că PNL-ul e mare. Atât de mare, că numai delegații la Congres sunt 5000. Nu știm dacă are cum să știe exact ce se întâmplă, cu fiecare dintre ei. Dar explodează:

”Mi se pare o declaraţie halucinantă. Dintr-odată constatăm că cei din USR, nişte îngeraşi, au stat la masă cu răul suprem al acestei ţări. Mi se pare ireal, ceva de noaptea nopţii, ceva ce întrece orice închipuire.”

Observați idignarea? Observați frazele cheie? Mai că l-aș crede. Dacă n-ar urma…

Rareș în pijamale

Bine, poza nu este recentă. Nici nu știm sigur dacă alea sunt pijamale sau doar o combinație nefericită de imprimeu.

Cert este că, exact înaintea Congresului PNL, când Rareș vrea să fie foarte serios și dur, poza a reieșit la suprafață. Nu că nu s-ar fi râs atunci îndeajuns. Dar de ce să nu ne mai amuzăm încă puțin?

Și totul a (re)pornit de la Lucian Mândruță și-o glumă (aparent) nevinovată.

”Nu știu dacă realizati că azi sunt zeci de doamne super-elegante și instagramabile care se frământă ce să poarte mâine la Congresul PNL. Alea sunt probleme, nu cine iese președinte”, spunea Mândruță, pe pagina de Facebook.

Cum se împacă cele trei ipostaze ale lui Rareș între ele? În funcție de ce își alege ipostaza zilnică? Și, mai ales, ce ipostază va adopta mâine, după Congresul PNL? Așteptăm cu nerăbdare deznodământul. În pijamale, fără o lacrimă în ochi.  

USR PLUS vrea demiterea primarului din Agigea

Maricel Cîrjaliu, primar Agigea (Facebook)

USR PLUS Agigea vrea demiterea primarului din localitate, pe care îl acuză de blocarea activității Consiliului Local, motiv pentru care a depus la Prefectura Constanța documentația necesară pentru organizarea referendumului, transmite presa locală, Ziua de Constanța.

„După alegerile locale din septembrie 2020, în Consiliul Local, s-a format o majoritate cu scopul de a se dedica nevoilor locuitorilor din comuna Agigea şi nu intereselor personale ale unei persoane. Primarul PSD-ist Maricel Cristian Cîrjaliu nu a fost de acord şi nu este de acord cu această majoritate motiv pentru care a luat decizia să blocheze întreaga activitate a Consiliului Local Agigea”, a afirmat Gabriel Ciobanu, șeful filialei USR PLUS Agigea.

Strângere de semnături încă din primăvară

Ciobanu a afirmat că demersul de demitere a lui Cîrjaliu a început în martie, iar după șase luni au fost făcuți toți pașii necesari pentru organizarea referendumului. Totodată că s-a încercat „pe cale amiabilă” deblocarea situației din interiorului Consiliului Local, dar fără vreun rezultat.

„După mai multe demersuri iniţiate cu scopul de a debloca situaţia din administraţia publică locală Agigea şi fără rezultat, ne-am consultat cu cetăţenii şi ajuns la concluzia că singurul demers prin care putem debloca administraţia publică locală este organizarea unui referendum local prin care să îl demitem pe primarul din comuna Agigea.  În data de 7 martie 2021, am demarat procedura de strângere de semnături pentru organizarea referendumului şi după mai bine de şase luni, cu sprijinul cetăţenilor, al colegilor din majoritatea formată în Consiliul Local, al colegilor din filiala Agigea, colegilor de la nivel judeţean şi chiar naţional, am reuşit să strângem numărul necesar de semnături, ba chiar să îl depăşim pentru ca astăzi să înregistrăm cererea însoţită de motive şi de semnături pentru ca procedura să fie demarată de către Instituţia Prefectului”, a explicat liderul USR PLUS Agigea.

Mai mult, Ciobanu solicită și retragerea sprijinului politic din partea PSD, reamintind și de faptul că primarul este trimis în judecată, de DNA, pentru abuz în serviciu. „Inculpatul Cîrjaliu Cristian Maricel, în calitatea menționată mai sus, cu încălcarea prevederilor legale, a inițiat și a pus în executare, în perioada 2012 – 2013, două hotărâri de consiliu local ce au avut ca urmare exproprierea, din patrimoniul unei societăți comerciale, a unui teren în suprafața de 8.940 m.p., inventarierea și intabularea sa în domeniul privat al comunei Agigea. (…) În cursul urmăririi penale societatea păgubită ca urmare a acțiunilor descrise mai sus a comunicat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 3.573.650 euro și 1.548.988 lei”, se arată în rechizitoriului DNA.

De partea cealaltă, Cîrjaliu susţine că listele cu semnături depuse de reprezentanţii USR PLUS conţine aspecte penale şi de nelegalitate.

Potrivit Codului Admnistrativ, organizarea referendumului pentru încetarea mandatului de primar trebuie să fie solicitată, în scris, „de cel puțin 25% dintre locuitorii cu drept de vot înscriși în Registrul electoral cu domiciliul sau reședința în unitatea administrativ-teritorială”. Acest procent trebuie să fie realizat în fiecare dintre localitățile componente ale comunei, orașului sau municipiului.

Primăria Constanța vrea echipamente informatice de peste 5 milioane de lei

Berceanu, fostul șef al Gărzii de Mediu, ar fi fost bătut

Octavian Berceanu (Facebook)

Octavian Berceanu, fostul șef al Gărzii de Mediu, a povestit o întâmplare mai puțin obișnuită, al cărei protagonist a fost. Potrivit propriilor declarații, acesta ar fi fost bătut pe vremea când era activist. „Aceste amenințări sunt frecvente, m-am confruntat de mult timp cu ele, atât eu, ca și comisar-șef, cât și foștii mei colegi de la Garda de Mediu. Și în timpul acțiunilor din teren, în jurul Bucureștiului sau în țară, am fost frecvent amenințat, fie prin telefoane directe, fie prin mesaje”, a spus Berceanu, sugerând că nu numai activiștii se confruntă cu situații periculoase.

Octavian Berceanu: „Au fost incidente destul de severe, am fost amenințat și chiar bătut, înainte să ajung la Garda de Mediu”

Conform relatărilor lui Octavian Berceanu, întâmplarea cu pricina ar fi avut loc în data de 31 decembrie 2020, adică înainte ca acesta să obțină funcția de șef al Gărzii de Mediu. În timp ce se afla în Sectorul 6, acesta ar fi observat câțiva indivizi care depozitau ilegau deșeuri, astfel că, în încercarea de a „salva situația”, Berceanu ar fi intrat într-un conflict cu aceștia, care s-ar fi soldat cu agresiuni fizice.

Octavian Berceanu a fost demis din fruntea Gărzii de Mediu de premierul Florin Cîțu, ceea ce a stârnit un val de nemulțumire în rândul opiniei publice. Berceanu nu este singurul membru USR PLUS demis de premier, prefecții suferind aceeași soartă, însă și secretarii de stat.

Acesta a fost înlocuit cu Alexandru Vasile, înlocuirea fiind, după cum se bănuiește, una pur politică, de vreme ce Vasile este fiul unui primar dintr-o comună din județul Călărași.

Citește și: Cîțu și Iohannis, acuzați de Ciolacu de „ipocrizie”

Noul comisar general al Gărzii de Mediu nu răspunde la telefon presei, deoarece„ are un limbaj limitat”

foto. 60m.ro

Alexandru Vasile, un tânăr liberal despre care nu se știe nimic în afara faptului că are mulți bani din afacerile tatălui său, a ajuns să conducă o instituție -cheie: Garda de Mediu. În toată țara, ridicarea gunoiului, depozitarea acestuia, exploatarea ilegală a pădurilor sunt „puncte fierbinți”.

Am vrut să aflăm ce strategie are pentru a aceste lucruri, însă, Alexandru Vasile pare că nu știe să poarte o conversație profesională. Cu atât mai mult după ce a aflat că este căutat de jurnaliști „incomozi”. La 31 de ani, având în vedere că a primit această responsabilitate, prin numire directă, Alexandru Vasile ar trebui să înțeleagă că este obligat să comunice ce face la Garda de Mediu. Instituția este publică, nu un business.

Alexadru Vasile, „ băiatul lui papa”. A făcut profit uriaș din tăierea pădurilor

Noul comisar general al Gărzii de Mediu este fiul primarului PNL din comuna Jegălia, inginer silvic de profesie. În toate ieșirile publice a arătat că are un limbaj limitat. De altfel, acesta ar fi și motivul principal pentr care a refuzat mai multe invitații la posturile de radio:„ Nu poate să vorbească, nu știe ce să vorbească”, a declarat pentru zin.ro, un angajat în cadrul Gărzii de Mediu.

Zin.ro a dorit să-l întrebe, dacă știe: ce este levigatul, cum va milita împotriva tăierilor ilegale de păduri, dacă el a făcut profit uriaș din această activitate. Potrivit ultimei declarații de avere, postată pe site-ul Agenției Naționale de Integritate(ANI), Alexandru Vasile a avut un profit de 1,7 milioane de lei, de la firma Coslo Zinca. Activitatea companiei: tăierea pădurilor.

Surse din cadrul PNL:„ El e băiatul lui papa, trebuie să fie un om care să anunțe controalele!”

Surse autorizate din cadrul PNL au precizat pentru zin.ro că, în fapt, Alexandru Vasile, care nu are nicio pregătire pentru a conduce Garda de Mediu, a fost numit pe baza „ încrederii de partid!”. Este susținător al aripei Cîțu, căruia tânărul comisar general îi ridică osanele.

Unii dintre liberali ne-a recunoscut că, numirea recentă în fruntea acestei instituții are la bază strict criterii politice: „ Aici e vorba de bani, nu de altceva. Păi, credeți că dacă dai amenzi cu tunul, nu se supără partidul? La mediu(n.r Garda de Mediu) amenzile ustură”, ne-au explicat câțiva dintre liberali.

Alexandru Vasile, paravan în scandalul Eco Sud?

Noul comisar al Gărzii de Mediu va avea un rol esențial în gestionarea litigiilor pe care le are Eco Sud, firmă de colectare și gestionare deșeuri, implicată în procese civile controversate. Spre exemplu, Eco Sud a dat în judecată Primăria Capitalei pentru recuperarea unei sume fabuloase: 267 905 730 de lei. Se fac demersuri pentru soluționarea litigiului pe cale amiabilă, iar pentru recuperarea acestei sume, oficialii Eco Sud ar dori să fie „ slăbiți” cu controalele din partea instituțiilor de control.

Potrivit datelor de la Registrul Comerțului, SC Eco Sud SA, cu sediul în București, este o firmă controlată de Elena Șontelecan (65%) și de Cristian Cantemir (35%). Anul trecut, compania a fost în miezul unui scandal uriaș în Giurgiu, Centrul de Management Integrat al Deșeurilor Frătești, operat de Eco Sud, sistându-și activitatea. Eco Sud are legătură și cu județul Călărași, deoarece compania vrea monopol total. Dorește să administreze groapa de gunoi de la Ulmeni, chiar dacă nu întrunește condițiile legale. La începutul anului, Octavian Berceanu a decis închiderea acestei gropi, deoarece gunoaiele erau mâncate de porci, nicidecum „ gestionate”.

Alexandru Vasile a refuzat dialogul cu noi, dar și cu mai mulți jurnaliști.

Cîțu și Iohannis, acuzați de Ciolacu de „ipocrizie”

Marcel Ciolacu
Marcel Ciolacu / Captură video

Într-o postare recentă publicată pe contul său de socializare, liderul social democraților, Marcel Ciolacu, remarcă „ipocrizia” de care ar da dovadă premierul Florin Cîțu și președintele Klaus Iohannis, în contextul tendinței de „vaccinare obligatorie”, însă și a congresului de 5.000 de persoane al PNL, cel ce urmează să se desfășoare în acest weekend (25 septembrie).

Marcel Ciolacul: „Culmea tupeului!”

Marcel Ciolacu insistă că, de vreme ce se tinde spre obligativitatea de vaccinare, liberalii ar nesocoti propriile reguli, organizând un congres ce va găzdui mii de persoane. „Să susțină vaccinarea obligatorie, când ei – guvernanții, în frunte cu președintele Iohannis! – încalcă orice restricții, organizând un Congres cu 5.000 de oameni – un adevărat focar național de COVID-19 în plin val 4 al pandemiei!”, s-a revoltat Ciolacu, pe Facebook.

„Le spun clar, să nu se mai chinuie! Prin Parlament, cu voturile PSD, vor obține doar un singur lucru: Guvernul Cîțu va fi trimis acasă!”, a mai spus acesta Marcel Ciolacu.

De menționat că, în ciuda tuturor hotărârilor de guvern recente, vaccinarea în România rămâne opțională. Este drept că nevaccinaților li se vor restrânge anumite drepturi, însă există și în acest sens soluții: dovada trecerii prin boală sau testul negativ activ.

În ceea ce privește accesul în afara locuinței, pe timpul nopții, a persoanelor nevaccinate, rezidente ale localităților unde rata de infectare a depășit baremul maxim impus, se vor aplica anumite delimitări, însă.

Hotărârea de Guvern urmează să intre în vigoare în momentul în care aceasta va fi publicată în Monitorul Oficial.

Cât despre congresul PNL, potrivit informațiilor, accesul membrilor liberali se va face pe baza certificatului verde – cel puțin în teorie.

Citește și: Fostul ministru de Finanțe susține că decizia achiziției atâtor vaccinuri a fost a premierului

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
-5 ° C
-4.5 °
-6 °
80 %
0kmh
0 %
vin
1 °
S
2 °
D
3 °
lun
2 °
mar
3 °

Ultimul articol

Ciucu a găsit la Primăria Capitalei un „buget „mâncat” de subvenții”

Ciprian Ciucu, primarul ales al Capitalei, așa cum au decis prin vot bucureștenii, a ajuns în noul său birou. Și pare că ce a găsit...

Urmează o nouă demisie în Guvern? Daniel David: „Am tot amânat plecarea de foarte...

S-ar părea că, dincolo de declarațiile referitoare la o eventuală demisie, ministrul Educației, Daniel David, ia totuși în calcul să își depună mandatul. Nu „pe...

Nicușor Dan vrea referendum în Justiție; CSM avertizează că nu va tolera „nicio formă...

Președintele Nicușor Dan a revenit în țară și anunță că a citit sesizările primite din partea magistraților, așa cum au fost transmise după documentarul...