Octavian Berceanu a fost demis de la Garda de Mediu

Berceanu este membru al USR PLUS și a candidat pentru șefia filialei din București. Atribuțiile lui Berceanu vor fi preluate de liderul Tineretului Liberal Călărași, Alexandru Lucian Vasile.

„Războiul” din cadrul coaliției de guvernare, după plecarea miniștrilor de la USR PLUS mai face o victimă, Octavian Berceanu. Acesta a fost eliberat din funcţia de comisar general al Gărzii Naţionale de Mediu, decizia premierului Florin Cîţu fiind publicată, luni, în Monitorul Oficial.

„Mulţumesc colegilor din GNM pentru că au produs, în 6 luni cât am lucrat împreună, cele mai bune rezultate din istoria de 20 de ani a Gărzii Naţionale de Mediu. Sper ca săptămâna viitoare colegii din GNM să beneficieze de ajustarea echitabilă a veniturilor, lucru pentru care am luptat împreună cu ministrul Tanczos Barna și căruia îi mulțumesc pentru spiritul de echipă”, a scris Octavian Berceanu, într-o postare făcută pe pagina sa de Facebook.

Potrivit documentului din Monitorul Oficial, atribuțiile lui Berceanu vor fi preluate de comisarul general adjunct Alexandru Lucian Vasile, până la numirea unui nou șef al Gărzii Naționale de Mediu.

Alexandru Lucian Vasile (31 de ani) este liderul Tineretului Liberal din județul Călărași, fiul primarului PNL al comunei Jegălia, Aurel Vasile. Alexandru Vasile a numit în funcția de la GNM în aprilie 2021, iar anterior a fost vicepreședinte la Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate.

Captură Monitorul Oficial

Reamintim că după plecarea miniștrilor din partea USR PLUS, precum și a vice-premierului Dan Barna, 42 de prefecți și subprefecți, precum și o serie de secretari de stat au fost eliberați din funcții.

Motivul demiterii lui Berceanu pare să aibă doar conitație politică, acesta fiind membru al USR PLUS, în contextul în care pe plan profesional, în cele șase luni în care s-a aflat Berceanu în funcția de conducere a GNM, a fost o creștere semnificativă a numărului de amenzi comparativ cu aceeași perioadă a anului 2020.

„Este o suită de decizii luate de domnul premier. Pe mine m-a lăsat ultimul, am observat. Îi mulţumesc. Mai departe, domnia sa va şti probabil ce să facă astfel încât Garda de Mediu să menţină acelaşi rezultate – cele mai bune din ultimii 20 de ani. (…) Cred că e una strict politică (n.r. – decizia). Dacă ne uităm la rezultate, statistic, sunt cele mai bune din ultimii 20 de ani”, a declarat Berceanu, la Digi 24.

„Cei 450 de comisari ai Gărzii Naţionale de Mediu (însumând 225 de echipe la nivel naţional) au realizat 24.112 controale, în primele opt luni ale acestui an, cu peste 2.300 de controale mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Pe lângă munca de prevenţie, comisarii GNM au aplicat 3.516 amenzi, în perioada ianuarie – august 2021, ceea ce înseamnă o creştere semnificativă faţă de numărul de amenzi aplicate în aceeaşi perioadă a anului 2020 (2.728 amenzi), respectiv a lui 2019 (2.232 amenzi). Valoarea amenzilor aplicate în perioada 01.01-31.08.2021, a fost de 73.892.411 lei, cu peste 22.000.000 lei mai mare decât în intervalul corespunzător din 2020. Proporţional cu creşterea numărului de amenzi aplicate în primele opt luni ale acestui an, valoarea amenzilor s-a dublat, comparativ cu 2019 (când a înregistrat 35.282.600 lei)”, au transmis reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu săptămâna trecută, Berceanu: „Au oprit intrarea în ţară a aproximativ 200 de tone de deşeuri”

Articolul precedent„CCR o poate declara neconstituţională şi atunci vom depune noi, cei de la PSD”
Articolul următorConsilier local din Mureș, dat pe mâna procurorilor. A votat pentru a-și ajuta fratele să obțină peste 53.000 de lei