-0.7 C
București
luni, 29 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 728

Negocieri dure pentru noul guvern. Cîțu: „N-am ajuns la problema premierului”

Florin Cîțu ( Facebook)
Sursa foto: Facebook

Liderul Partidului Național Liberal (PNL) Florin Cîțu, la intrarea în sediul PNL, a anunțat că încă se negociază cu social-democrații pe programul de guvernare. De asemenea, el a mai precizat că nu s-a vorbit despre numirea unui premier. „N-am ajuns la problema premierului nici la cele ale ministerelor. Le luăm pe rând”, a mai susținut Florin Cîțu, relatează Digi24.

Liderul PNL a amintit că discuțiile se concentrează pe capitolele din programul de guvernare. Până acum, cele două partide continuă negocierile cu privire la Finanțe, Muncă, Justiție, Economie și Sănătate.

„Vom discuta (despre SIIJ – n.red.). Este parte din MCV. Trebuie să eliminăm acele probleme din MCV pentru a adera la Spațiul Schengen. Nu cred că cineva de la PSD vrea să țină România în afara Spațiului Schengen”, a mai afirmat Cîțu, la intrarea în sediul PNL. Întrebat de jurnaliști dacă PNRR poate fi rediscutat la Comisia Europeană (CE), Florin Cîțu a adăugat că dacă social-democrații „au influență la CE vom vedea ce se poate discuta”.

„Dacă se poate, PSD are poate altă influenţă acolo şi atunci vom vedea”, a declarat Florin Cîţu, sâmbătă, la sediul PNL.

Florin Cîțu, despre creșterea pensiilor: „Putem să ajungem la 11%”

Întrebat dacă pensiile vor crește cu 11%, așa cum au propus cei de la Partidul Social Democrat (PSD), premierul demis a adăugat că „dacă se face pe o formulă, putem să ajungem la 11%”.

Cîțu a precizat, în urmă cu câteva zile, că partidele trebuie să se decidă asupra unui nume de premier. Președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat că va chema partidele parlamentare la negocieri doar după ce se va forma o majoritate parlamentară. De asemenea, premierul demis e de acord cu varianta premierilor prin rotație.

La sediul Partidului Social Democrat (PSD), Marcel Ciolacu a anunțat că va discuta în partid „ce divergențe sunt”. „Mă întâlnesc cu colegii mei să vedem ce divergențe sunt. Apoi vom discuta cu cei de la PNL”, a spus Marcel Ciolacu.

Cele două partide au reușit să ajungă la un consens cu privire la Externe, Apărare, Interne și Fonduri Europene. Ciolacu a menționat că domeniul Justiției trebuie discutat, precizând că Secția pentru Investigarea Infracțiunilor în Justiție trebuie păstrată.

„Trebuie o armonizare unde există puncte de vedere diferite și vom avea o discuție politică. În acea zonă (n.red. Justiție) trebuie intervenit și văzut ce trebuie făcut, astfel încât să închidem MCV-ul, dar nu prin desființarea SIIJ”, a declarat președintele PSD.

PSD și PNL au ajuns la un consens pe domeniul culturii

Europa a devenit din nou epicentrul pandemiei de Covid

Mai multe state din Europa înregistrează o creștere a numărului de cazuri de coronavirus, iar Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a transmis un mesaj clar în această privință. Reprezentanții OMS sunt de părere că e nevoie de reintroducerea de măsuri „foarte stringente”.

Maria van Kerkhove, expertă OMS pe probleme de coronavirus, a precizat că măsurile trebuie puse în aplicare cât mai „rapid”. Experta a mai adăugat că varianta Delta este mult mai contagioasă decât celelalte anterioare, iar multe națiuni se află într-o situație critică privind infectarea cu COVID-19.

Europa se confruntă cu o creștere a numărului de cazuri de coronavirus

Printre măsurile deja stabilite de OMS ( purtarea măștii, distanțarea socială, evitarea reuniunilor), experții recomandă statelor să se axeze pe o informare corectă a populației cu privire la vaccinare. Tot mai multe țări iau în considerare reimpunerea unui lockdown în periada de dinainte de sărbătorile de iarnă.

De exemplu, Austria se află la doar câteva zile distanţă de plasarea în lockdown a persoanelor care nu sunt vaccinate cu schema completă împotriva COVID-19. De asemenea, olandezii sunt obligați să poartă mască în spațiile închise și să arate certificatul verde dacă vor să se ducă la muncă, muzee sau restaurante.

Centrul European de Prevenire și Contril al Bolilor (ECDC) a anuțat că situația pandemiei de COVID-19 în Uniunea Europeană este „foarte îngrijorătoare”. „Cazurile, spitalizările şi decesele sunt aşteptate să crească în următoarele două săptămâni”, au precizat reprezentanții ECDC, relatează Digi24.

Rata de vaccinare în țara noastră a ajuns la doar 43% de la debutul campaniei de vaccinare

Printre țările ce se află într-o situație foarte ”îngrijorătoare” se numără Grecia, Ungaria, Slovenia, Croația, Cehia, Estonia, Polonia și Țările de Jos. Mai mult, țările în situaţie „îngrijorătoare” sunt Austria, Danemarca, Finlanda, Germania, Irlanda, Letonia, Lituania, Luxemburg, România şi Slovacia.

Țara noastră a înregistrat un număr record de decese de la debutul valului patru al pandemiei. Mai exact, un român a murit la fiecare cinci minute, iar rata vaccinării la nivel național a ajuns să fie la doar 43%. Campania de vaccinare împotriva COVID-19 a început în țara noastră pe data de 27 decembrie 2020.

Un imunolog vrea lockdown în perioada sărbătorilor de iarnă

Protecția Consumatorilor a amendat Kaufland Timișoara cu 60 de mii de lei

Sursa foto: Romania TV

Protecția Consumatorilor Timiș a amendat Kaufland Timișoara cu suma de 60 de mii de lei din cauza neregulilor legate de prețul afișat ca fiind oferte de Black Friday. Totodată, comisarii au găsit nereguli și la depozitatea unor alimente, fiind retrase de la vânzare. De asemenea, toneta alimentară din parcarea magazinului a fost închisă temporar.

Confom Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilo (CJPC) Timiș, 18 din cele 28 de produse alimentare și nealimentare prezentate ca fiind oferte de Black Friday se comercializau la același preț ca înaintea perioadei de campanie.

Amenzi de sute de mii de lei în perioada de Black Friday

Mai mult decât atât, la toneta de alimentație publică din parcarea Kaufland Timișoara, comisarii au descoperit resturi de alimente arse și depuneri groase de grăsimi pe grătarele electrice. De asemenea, cuptoarele erau neigienizate de mult timp, iar ventilatoarele în spațiul de frig erau necurățate. În interiorul magazinului s-a descoperit că mai multe sortimente de mezeluri și brânzeturi nu erau depozitate la temperatura declarată de producător.

CJPC Timiș a amendat Kaufland cu suma de 60 de mii de lei și a decis oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare afectate de regimul greşit de temperatură din vitrine. De asemenea, toneta de alimentație publică a fost oprită temporar.

Reamintim că Protecția Consumatorului a amendat 11 mari operatori economici pentru practici comerciale incorecte. Mai exact, Comandamentul Special Black Friday din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC) a dat amenzi contravenționale în valoare de 275 de mii de lei.

Românii au comandat, de Black Friday, produse în valoare de aproape 600 de milioane de lei. În 2020, în aceeași perioadă, s-au înregistrat încasări de 585,7 milioane de lei. Majoritatea plăților au fost făcute cu cardul.

ANPC a pus la dispoziția consumatorilor o adresă de mail dedicată, bf@anpc.ro, prin care cetățenii sunt rugați să trimită orice informație cu privire la o neregulă legată de promoțiile din această perioadă.

Fenomenul de Black Friday a luat naștere în Statele Unite ale Americii (SUA). Temrnul a fost folosit pentru a descrie traficul catastrofal din ziua de vineri care urma sărbătorii de Thanksgiving Day (Ziua Recunoștinței).

Altex, amenințat cu suspendarea activității, pentru reduceri înșelătoare

Pensionarii pot primi taloanele de pensie în format digital

Începând cu anul viitor, vârstnicii pot primi taloanele de pensie în format digital.

Inițiativa a venit în urma unor sesizări referitoare la numeroasele întârzieri ale taloanelor de pensie.

În cursul lunii noiembrie, Klaus Iohannis a promulgat legea pentru ca taloanele de pensie să apară și în format digital

De asemenea, cupoanele electronice, la fel ca cele tipărite, vor putea fi folosite la medic, la farmacie și oriunde este nevoie pentru că titularul să facă dovadă de pensionar, arată Știrile Pro Tv.

Legea a trecut de Parlament, iar pensionarii care vor dori acest lucru pot face o cerere la Casa de Pensii. În urma acestui demers, oamenii vor primi cuponul pe e-mail.

În România, sunt 4 milioane și jumătate de pensionari. Aproape jumătate își primesc banii pe card

Sunt unii dintre părinții noștri care deși au ajuns la vârstă pensiei sunt destul de atașați de calculator. Și am văzut că chiar și în mediul rural, foarte mulți primari care au fost interesați. Părerea mea e că numărul lor va crește foarte mult în viitor”, a declarat Petronel Munteanu, secretar general adjunct la Ministerul Muncii.

Pentru digitalizare, Casa Națională de Pensii va putea cheltui 100 de milioane de euro prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Partidul Național Liberal a propus o creștere a pensiilor cu 6% din 2022

Ministrul interimar al Finanțelor a ținut să precizeze că majorarea pensiilor depinde de capacitatea bugetului de stat. Mai mult, el a amintit că, în momentul de față, economia țării se află într-o situație complicată.

Dan Vîlceanu a reamintit că PNL a propus o majorare a pensiilor de la 1 ianuarie 2022 cu 6%.

În momentul în care am început negocierile cu Partidul Social Democrat, ei au propus 11%”, a declarat Ministrul interimar al Finanțelor.

Papa Francisc se roagă pentru salvarea planetei

Papa Francisc. Foto: Profimedia
Papa Francisc. Foto: Profimedia

Papa Francisc le cere catolicilor să se roage pentru reușita COP26.

Este vorba despre summit-ului climatic COP26 de la Glasgow, papa afirmând că succesul acestui demers este „vital” și că „nu mai este mult timp” pentru salvarea planetei.

Papa Francisc s-a concentrat de-a lungul pontificatului său și pe teme legate de protecția mediului și schimbări climatice

Conform declarațiilor făcute de suveranul pontif, summit-ul climatic este menit să rezolve una dintre cele mai mari probleme morale ale timpurile noastre: salvarea creației lui Dumnezeu. Aceasta a fost ”dată nouă ca grădină spre a fi cultivată și drept casă pentru familia noastră umană”, a spus papa Francisc.

În același context, Episcopul Romei a cerut „înțelepciune și putere” din partea participanților și le-a cerut să se gândească la generațiile viitoare.

Timpul se scurge, iar această oportunitate nu trebuie irosită. Altfel, vom fi judecați de Dumnezeu pentru eșecul nostru în a fi îngrijitorii credincioși ai lumii pe care ne-a încredințat-o”, a adăugat el.

Suveranul pontif are vârsta de 84 de ani și s-a implicat mereu activ în lupta împotriva schimbărilor climatice. În cursul anului 2021, papa a anunțat, în mod repetat, că-și dorește să participe la COP26.

Cu toate acestea, în data de 8 octombrie, Vaticanul a anunțat că Papa nu va putea conduce delegația, fără a da vreo explicație în acest sens.

Summitul global COP26 este considerat cel mai important eveniment dedicat climei organizat după Acordul Climatic de la Paris din 2015

Conferința ONU privind schimbările climatice s-a desfășurat pe o durată de două săptămâni, între 31 octombrie și 12 noiembrie. Aici, peste 120 de lideri de stat și delegații din aproximativ 200 de țări, experți climatici și activiști de mediu au participat la discuțiile legate de viitorul planetei și modul în care pot fi combătute problemele de mediu.

În plus, liderii lumii au colaborat pentru a limita creșterea temperaturii medii globale la sub 1,5 grade Celsius față de perioada preindustrială.

Un preot-medic din Cluj vrea să deschidă un centru de îngrijiri paliative pediatrice

Sursa foto: Adevărul

Bogdan Chiorean, preotul-medic cunoscut pentru ajutorul pe care îl oferă la centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie”din Cluj, a precizat că în următorii ani va înființa un centru de îngrijiri paliative pediatrice.

Preotul a menționat că, în momentul de față, la centrul pe care îl conduce de atâția ani, pot fi internați doar adulți. Mai mult decât atât, listele de așteptare sunt mereu pline, iar centrul lucrează zilnic la capacitate maximă.

Chiorean a precizat că serviciile noului centru vor fi 100% gratuite pentru copiii bolnavi. Preotul-medic e de părere că în țara noastră, copiii „sunt trimiși să moară acasă” din cauza lipsei unei îngrijiri paliative specializată.

„E o nevoie foarte mare de paliație pediatrică, fiindcă e un segment total neacoperit în România. În toți acești ani de funcționare a centrului de Paliație de adulți, am primit solicitări disperate pentru pacienții minori”, a spus Bogdan Chiorean, relatează g4media.ro.

Bogdan Chiorean: „Sunt mulți copii aflați în stadii terminale”

Părintele Chiorean are susținerea mai multor „oameni de bine”. El e convins că prin înființarea noului centru, sute de copii vor avea îngrijire permanentă. Chiar dacă s-au găsit două locații pentru viitorul centru de paliație pediatrică, preotul susține că  angajarea personalului va fi „o piatră de încercare”.

„E destul de dificil să găsești oameni disponibili să lucreze cu copii cu asemenea patologii. Dar scrie în Scriptură. „Suntem datori noi, cei mari, să purtăm și slăbiciunile celor neputincioși”, a mai precizat medicul, relatează sursa citată.

Părintele a amintit că medicina înseamnă și îngrijire, nu doar vindecare. El e de părere că „fiecare om mai merită o zi de viață”.

Biserica Ortodoxă Română a înființat, în 2012, Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca. Acesta este singurul din această zonă a României, iar serviciile sunt gratuite. Pacienții internați au suport psihologic și spiritual pe toată durata șederii.

La începutul anului, preotul-medic a îndemnat credincioșii să se vaccineze deoarece astfel au grijă atât de ei, cât și de aproapele lor.

„Grija faţă de trup e o datorie creştinească. Ne lepădăm de Hristos prin mândrie, prin invidie, prin neascultare, prin părerea-de-sine, prin răutăţile de zi-cu-zi. Dar nu printr-un vaccin”, a precizat părintele-medic Bogdan Chiorean.

Un preot român, despre vaccinare: „A refuza vaccinul este ca și cum am refuza vesta antiglonț”

Cristian Popescu Piedone: „Încercăm să aducem zâmbet acolo unde este posibil!”

Cristian Popescu Piedone (captură video)

Cunoscut pentru munca de teren și vizitele neașteptate pe care le face, Cristian Popescu Piedone a decis să scoată, din nou, „biroul la aer”, pentru a aduce „zâmbet unor suflete cu viață gri”. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, edilul de la Sectorul 5 a precizat că va ajuta pe oricine ar avea nevoie de un loc de muncă. „Cine dorește de lucru, în funcție de specializare, să mă caute și îi găsesc!”, scrie Piedone pe Facebook.

Mai mult decât atât, primarul, împreună cu echipa primăriei, a reușit să doneze trei metri cubi de lemne „celor care n-au bănuți pentru ele”. „Am toată admirația și respectul. Are o inimă mare și are grijă de oamenii nevoiași”, a spus femeia care a primit lemnele.

Piedone: „Fraților negativiști, dați-le o mână de ajutor celor mai puțin norocoși”

Totodată, edilul Sectorului 5 a transmis un mesaj persoanelor care îl critică pentru lucrurile pe care le face pentru comunitate. El le-a amintit „fraților negativiști” să renunțe la „canapea” și să își arate „partea milostivă”. În mesajul postat, Piedone a precizat că primăria nu are case sociale, dar se va implica pentru a rezolva toate problemele grave cu care cetățenii se confruntă.

„Ce apare, când apare… rezolvăm cazuri sociale grave, ajutăm mame singure, sprijinim persoane cu handicap și tineri crescuți în orfelinat!Pentru ei… mă zbat până în pânzele albe!”, a mai precizat Piedone pe pagina sa de Facebook.

Cristian Popescu Piedone este cunoscut pentru apropierea față de nevoile oamenilor din Sectorul 5. În urmă cu o săptămână, edilul a decis să-și scoată pentru prima dată biroul „la aer”. El a amintit atunci funcționarilor din primărie că trebuie să lucreze în folosul cetățeanului, „nicidecum în defavoarea lui”.

Primarul Sectorului 5 a reușit să aducă lumină pentru 90 de familii

În urmă cu trei zile, Cristian Popescu Piedone a reușit să aducă „lumină” pentru locatarii blocului de pe strada Nicolae Drăgan. El le-a oferit un generator ca să poată avea căldură și lumină. Mai mult decât atât, Piedone le-a dat asigurări celor 90 de familii că îi va sprijini pentru rezolvarea problemelor, iar carburantul generatorului de 100 de litri va fi adus de edil.

„Va rămâne acolo, la bloc, permanent! Și îi vom asigura asistență și carburant, desigur! Iar NOI, administrația Sectorului 5, rămânem lângă acești oameni, până când li se va face dreptate!Va fi bine! Pentru că trebuie să fie bine!Cu stimă, primarul Piedone”, a transmis într-o postare pe Facebook, în urmă cu câteva zile, primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone.

Primarul Cristian Popescu Piedone: „Dacă primarul dispune rezolvare urgentă… se rezolvă!”

OMS critică țările unde este administrată doza booster

Sursa foto: România Liberă

Directorul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) a criticat în termeni duri țările ce au decis să distribuie doze „booster”, în timp ce țările sărace așteaptă să primească prima doză de vaccin.

Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul OMS, a precizat că nu „are nicio logică” administrarea celei de-a treia doze și vaccinarea copiilor. El e de părere că la nivel mondial există regiuni sărace unde oamenii așteaptă dozele de vaccin, iar țările moderne ar trebui să ajute cu distribuirea lor.

„Zilnic sunt administrate de şase ori mai multe doze booster la nivel global decât doze primare în ţările cu venituri mici. Este scandalos şi trebuie să înceteze imediat”, a precizat Tedros Adhanom Ghebreyesus, relatează Digi24.

Națiunile sărace așteaptă prima doză de vaccin

Chiar dacă țările dezvoltate din Europa optează pentru doza a treia în contextul valului patru al pandemiei, Tedros a recomandat ca oamenii să respecte măsurile existente deja. „Cu ajutorul combinaţiei corecte de măsuri, ţările pot ajunge la un echilibru între menţinerea unei rate scăzute de transmitere şi menţinerea economiilor şi a vieţii sociale deschise”, a precizat directorul general al OMS.

Organizația Mondială a Sănătății a anunțat că mai e nevoie de peste 500 de milioane de doze de vaccin pentru a atinge pragul de 40% din populație vaccinată în fiecare din țările lumii. Mai mult decât atât, la nivel mondial, peste 50 de țări au reușit să vaccineze doar 25 % din populație. Majoritatea țărilor sunt din Africa, iar Organizația Națiunilor Unite au tras un semnal de alarmă.

Zeci de țări așteaptă să primească prima doză de vaccin împotriva COVID-19

Țările cu stocuri mari de vaccinuri ar trebui să crescă livrările de vaccinuri în țările mai sărace.

Estimările ONU sugerează că e nevoie de 10-11 miliarde de doze de vaccin pentru a vaccina cei 5 miliarde de adulți din lume împotriva Covid-19. Dar devine clar că vor fi necesare mai multe doze.

Covax, o inițiativă globală care și-a propus să achiziționeze și să distribuie 2 miliarde de doze de vaccinuri Covid-19 pentru țările care au nevoie până la sfârșitul anului 2021, a livrat doar 400 de milioane de doze în 145 de țări.

OMS a trimis 200 de concentratoare de oxigen în România

Tanczos Barna, despre decizia Comisiei Europene de a da România în judecată: „O lecție dură, dar nu neașteptată”

Tanczos Barna (captură video)

Ministrul interimar al Mediului, Tanczos Barna, a precizat că decizia Comisiei Europene de a da țara noastră în judecată pentru că nu a închis  depozitele cu deșeurile neconforme nu e nicidecum „neașteptată”.

Mai mult, demnitarul a mai adăugat că autoritățile europene au acordat toate șansele posibile pentru ca România să-și îndeplinească obligațiile.

„Cetăţenii României trebuie să ştie că Guvernul şi Ministerul Mediului nu vor permite ca aceste eventuale sancţiuni financiare să fie plătite de la bugetul de stat, adică din buzunarele lor”, a mai spus ministrul interimar al Mediului, relatează Digi24.

Tanczos Barna: „Poluatorul plătește”

Ministrul a mai anunțat că proprietarii celor  48 de de depozite neconforme vor fi trași la răspundere. Mai mult, Tanczos Barna a precizat că unele depozite au fost abandonate, fără a fi ecologizate.

„Este vorba despre depozite municipale şi industriale istorice, pe care nu se mai depozitează de zeci de ani, dar care, în loc să fie închise conform şi ecologizate, au fost pur şi simplu abandonate de proprietarii lor”, a explicat ministrul.

De asemenea, ministrul interimar al Mediului a dat asigurări că va grăbi procedurile de închidere a celor 48 de de depozite neconforme. În caz contrar, sancțiunile financiare din partea UE ar putea crește. „Dacă nu vom reuşi să mobilizăm toţi factorii implicaţi şi dacă societatea nu va pune presiune pe responsabili, riscăm şi alte decizii de acelaşi fel”, a adăugat oficialul.

Reamintim că Comisia Europeană a trimis România în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru că nu a reușit să închidă şi să reabiliteze toate depozitele de deşeuri care nu au obţinut o autorizaţie de funcţionare.

Un miliard de euro pentru deșeurile din România

Țara noastră a reușit să reabiliteze doar 24 de depozite de deșeuri din cele 68 existente. Autoritățile trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a asigura ca restul depozitelor neconforme să fie închise și reabilitate.

România a primit din partea UE aproape 1 miliard de euro pentru a pune în funcțiune Sistemele de Management Integral al Deșeurilor (SMID).

România a încasat din partea Uniunii Europene un miliard de euro pentru punerea în funcțiune a Sistemelor de Management Integrat al Deșeurilor ( SMID). Totuși, la nivel național, există județe unde SMID-urile sunt operaționale parțial. SMID e un ansamblu de procese şi operatori care acoperă teritoriul unui judeţ, prin care gunoiul municipal e colectat, transportat, prelucrat sau depozitat ecologic, conform normelor UE.

„Miliardul” Uniunii Europene și stadiul SMID-urilor din județele României

Ministerul Sănătății a anunțat că testarea elevilor se va face în clasă

Sursa foto: Portal Invatamant

Ministerul Sănătății a anunțat că testarea elevilor cu teste antigenice rapide de salivă se va face de către un cadru medical sau persoană desemnată din cadrul școlii.

Conform comunicatului ministerului Sănătății, testarea este simplă și ușor de executat, fără a necesita cunoștințe medicale de specialitate. Mai mult, testarea se va realiza în prima și a a patra zi lucrătoarea a săptămânii. „Testarea se va efectua în sala de clasă/grupă, de către cadrul medical/persoanele desemnate din cadrul unităţii de învăţământ”, au precizat reprezentanții Ministerului Sănătății.

Personalul unităților de învățământ va arunca în coșuri de gunoi cu capac și pedală testele folosite.

Testarea elevilor se va face în sala de clasă

În cazul elevilor testați pozitiv, școala va anunța imediat părinții. De asemenea, ei vor fi izolați în cabinetul medical unde va fi monitorizat de către un medic. Cadrul medical va solicita la direcțiile de sănătate publică județene efectuarea testării prin metoda RT-PCR.

Mai multe organizații ale părinților au cerut în repetate rânduri ca testarea în școli să se facă doar de către personalul medical. Cu toate acestea, ministrul interimar al Educației, Sorin Cîmpeanu, a precizat că în momentul de față România se confruntă cu un deficit de personal medical în general, cu atât mai mult în școli.

„Deci testarea de către personalul medical, o spun cu toată responsabilitatea, ar bloca din prima clipă acest proces de screening atât de necesar pentru siguranţa sanitară în şcoli. Exclusă posibilitatea”, a precizat Sorin Cîmpeanu.

Andrei Baciu, Secretar de Stat în Ministerul Sănătății, a dat asigurări că testarea elevilor se va putea face și de personal non-medical.  „Bineînțeles, în urma unei instruiri, astfel încât procedura să se facă corect și rezultatul să nu fie influențat de maniera de testare”, a mai precizat Baciu, relatează Digi24. Mai mult decât atât, Baciu a spus că în școlile unde se poate, testarea efectivă va fi efectuată de către personalul medical.

Statul român va plăti peste un miliard de lei pentru cele 70 de milioane de teste din salivă ce vor fi efectuate în școli. Sorin Cîmpeanu a anunțat că testele rapide pe bază de salivă vor fi disponibile în toate școlile începând cu săptămâna 21-25 noiembrie.

Ministerul Sănătății face precizări cu privire la terapia hiperbară

A picat rețeaua Orange în mai multe zone din București

Sursă foto: zf.ro

Bucureștenii întâmpină mai multe probleme cu rețeaua de telefonie mobilă Orange vineri, 12 noiembrie, în mai multe zone din Capitală. Aceștia nu pot efectua apeluri telefonice și nici naviga pe internet.

Știre în curs de actualizare.

Președintele PMP: ,,Fuziunea nu a fost discutată în forurile noastre de conducere”

Sursa foto: Agerpres

Invitat la o emisiune la Digi24, Cristian Diaconescu, președintele Partidului Mișcarea Populară, a precizat că nu s-a vorbit niciodată de o fuziune cu PNL. Mai mult, el a declarat că urmează să aibă o discuție cu liberalii pentru o viitoare cooperare.

Diaconescu a mai spus că la ultima întâlnire cu Florin Cîțu s-a discutat despre PNRR, iar despre fuziunea cu PNL, președintele PMP a precizat că „s-a exagerat”.

„Fuziunea nu a fost discutată în forurile noastre de conducere. Nu există tema, nu există așa ceva (cu referire la fuziune). Focalizarea pe dreapta românească este și una internațională, avem și noi o responsabilitate, nu putem sta pasivi”, a precizat liderul PMP.

PMP își dorește un guvern operațional de profesioniști

Cristian Diaconescu a mai precizat că partidul pe care îl conduce va propune vot în două tururi și un Parlament cu 300 de parlamentari. Totodată, Diaconescu e de părere că România are nevoie de un guvern format din profesioniști. „Orice decizie fără profesioniști vom avea o problemă uriașă”, a mai spus Cristian Diaconescu, liderul PMP.

Conform unor surse liberale, negocierile dintre PNL și PMP ar fi început de pe vremea când Ludovic Orban conducea partidul. Partidul Mișcarea Populară are 2300 de consilieri. De asemenea, PMP are 50 de primari.

Fuziuni între partidele politice

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a precizat că nu a fost implicat în procesul de negociere. După alegerile parlamentare din 2020, când PMP nu a mai reușit să intre în Parlament, Traian Băsescu s-a retras din prima linie din partidul pe care l-a condus.

Reamintim că în 2014, Partidul Național Liberal a fuzionat cu Partidul Democrat. În perioada respectivă, PD era condus de Vasile Blaga și Emil Boc. Fostul președinte al României Traian Băsescu nu mai făcea parte la momentul fuziunii celor două partide.

Cristian Diaconescu, actualul președinte al Partidului Mișcarea Populară (PMP) a fost vicepreședinte al Senatului României, ministru al justiției în guvernul Adrian Năstase și ministru de externe în guvernul condus de Emil Boc. Totdată, Cristian Diaconescu a devenit consilier al președintelui Traian Băsescu în 2012.

Cristian Diaconescu se teme că interimatul guvernului ar putea să afecteze viitorul PNRR

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
-0.7 ° C
0 °
-1.8 °
69 %
4.6kmh
0 %
lun
4 °
mar
6 °
mie
1 °
J
-0 °
vin
3 °

Ultimul articol

Actrița Brigitte Bardot s-a stins din viață, la 91 de ani

Actrița Brigitte Bardot a murit la vârsta de 91 de ani. Anunțul a fost făcut în această dimineață, de fundația care îi poartă numele, în...

Un polițist, desemnat „Omul anului” 2025

Un polițist din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Brașov a fost desemnat câștigător al Galei „Omul anului” din acest an. Pe numele său Dani Cek,...

Ofițer de poliție al Şcolii de Poliţie Câmpina, arestat pentru tentativă de viol asupra...

Mandat de arestare pentru 30 de zile - este măsura luată de judecători în ceea ce îl privește pe un ofițer angajat al Școlii...