Sursa foto: Portal Invatamant

Ministerul Sănătății a anunțat că testarea elevilor cu teste antigenice rapide de salivă se va face de către un cadru medical sau persoană desemnată din cadrul școlii.

Conform comunicatului ministerului Sănătății, testarea este simplă și ușor de executat, fără a necesita cunoștințe medicale de specialitate. Mai mult, testarea se va realiza în prima și a a patra zi lucrătoarea a săptămânii. „Testarea se va efectua în sala de clasă/grupă, de către cadrul medical/persoanele desemnate din cadrul unităţii de învăţământ”, au precizat reprezentanții Ministerului Sănătății.

Personalul unităților de învățământ va arunca în coșuri de gunoi cu capac și pedală testele folosite.

Testarea elevilor se va face în sala de clasă

În cazul elevilor testați pozitiv, școala va anunța imediat părinții. De asemenea, ei vor fi izolați în cabinetul medical unde va fi monitorizat de către un medic. Cadrul medical va solicita la direcțiile de sănătate publică județene efectuarea testării prin metoda RT-PCR.

Mai multe organizații ale părinților au cerut în repetate rânduri ca testarea în școli să se facă doar de către personalul medical. Cu toate acestea, ministrul interimar al Educației, Sorin Cîmpeanu, a precizat că în momentul de față România se confruntă cu un deficit de personal medical în general, cu atât mai mult în școli.

„Deci testarea de către personalul medical, o spun cu toată responsabilitatea, ar bloca din prima clipă acest proces de screening atât de necesar pentru siguranţa sanitară în şcoli. Exclusă posibilitatea”, a precizat Sorin Cîmpeanu.

Andrei Baciu, Secretar de Stat în Ministerul Sănătății, a dat asigurări că testarea elevilor se va putea face și de personal non-medical.  „Bineînțeles, în urma unei instruiri, astfel încât procedura să se facă corect și rezultatul să nu fie influențat de maniera de testare”, a mai precizat Baciu, relatează Digi24. Mai mult decât atât, Baciu a spus că în școlile unde se poate, testarea efectivă va fi efectuată de către personalul medical.

Statul român va plăti peste un miliard de lei pentru cele 70 de milioane de teste din salivă ce vor fi efectuate în școli. Sorin Cîmpeanu a anunțat că testele rapide pe bază de salivă vor fi disponibile în toate școlile începând cu săptămâna 21-25 noiembrie.

Ministerul Sănătății face precizări cu privire la terapia hiperbară

Articolul precedentA picat rețeaua Orange în mai multe zone din București
Articolul următorTanczos Barna, despre decizia Comisiei Europene de a da România în judecată: „O lecție dură, dar nu neașteptată”
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.