Florin Cîțu ( Facebook)
Sursa foto: Facebook

Liderul Partidului Național Liberal (PNL) Florin Cîțu, la intrarea în sediul PNL, a anunțat că încă se negociază cu social-democrații pe programul de guvernare. De asemenea, el a mai precizat că nu s-a vorbit despre numirea unui premier. „N-am ajuns la problema premierului nici la cele ale ministerelor. Le luăm pe rând”, a mai susținut Florin Cîțu, relatează Digi24.

Liderul PNL a amintit că discuțiile se concentrează pe capitolele din programul de guvernare. Până acum, cele două partide continuă negocierile cu privire la Finanțe, Muncă, Justiție, Economie și Sănătate.

„Vom discuta (despre SIIJ – n.red.). Este parte din MCV. Trebuie să eliminăm acele probleme din MCV pentru a adera la Spațiul Schengen. Nu cred că cineva de la PSD vrea să țină România în afara Spațiului Schengen”, a mai afirmat Cîțu, la intrarea în sediul PNL. Întrebat de jurnaliști dacă PNRR poate fi rediscutat la Comisia Europeană (CE), Florin Cîțu a adăugat că dacă social-democrații „au influență la CE vom vedea ce se poate discuta”.

„Dacă se poate, PSD are poate altă influenţă acolo şi atunci vom vedea”, a declarat Florin Cîţu, sâmbătă, la sediul PNL.

Florin Cîțu, despre creșterea pensiilor: „Putem să ajungem la 11%”

Întrebat dacă pensiile vor crește cu 11%, așa cum au propus cei de la Partidul Social Democrat (PSD), premierul demis a adăugat că „dacă se face pe o formulă, putem să ajungem la 11%”.

Cîțu a precizat, în urmă cu câteva zile, că partidele trebuie să se decidă asupra unui nume de premier. Președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat că va chema partidele parlamentare la negocieri doar după ce se va forma o majoritate parlamentară. De asemenea, premierul demis e de acord cu varianta premierilor prin rotație.

La sediul Partidului Social Democrat (PSD), Marcel Ciolacu a anunțat că va discuta în partid „ce divergențe sunt”. „Mă întâlnesc cu colegii mei să vedem ce divergențe sunt. Apoi vom discuta cu cei de la PNL”, a spus Marcel Ciolacu.

Cele două partide au reușit să ajungă la un consens cu privire la Externe, Apărare, Interne și Fonduri Europene. Ciolacu a menționat că domeniul Justiției trebuie discutat, precizând că Secția pentru Investigarea Infracțiunilor în Justiție trebuie păstrată.

„Trebuie o armonizare unde există puncte de vedere diferite și vom avea o discuție politică. În acea zonă (n.red. Justiție) trebuie intervenit și văzut ce trebuie făcut, astfel încât să închidem MCV-ul, dar nu prin desființarea SIIJ”, a declarat președintele PSD.

PSD și PNL au ajuns la un consens pe domeniul culturii

Articolul precedentEuropa a devenit din nou epicentrul pandemiei de Covid
Articolul următorCioloș, despre intenția PSD de a renegocia PNRR: „Le doresc succes”
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.