-3.5 C
București
vineri, 16 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 722

500 de metri de plase ilegale de pescuit, confiscate în Delta Dunării

Foto: Radio Eco Natura
Foto: Radio Eco Natura

Braconajul continuă în Delta Dunării, comisarii Rezervaţiei reuşind confiscarea a 500 de metri de plase ilegale, dar şi a unei cantităţi de 43 de kilograme de peşte.

Confiscarea a fost făcută de Comisarii Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu (GNM), într-o acţiune antibraconaj. De asemenea, conform comunicatului, zeci de puieţi vii găsiţi în echipamentele ilegale de pescuit au fost redaţi naturii.
Acţiunea de control a comisarilor a vizat respectarea legislaţiei de mediu în vigoare, desfăşurarea activităţii de pescuit comercial, familial şi recreativ/sportiv, transportul şi comercializarea peştelui, precum şi combaterea braconajului piscicol. Acţiunea s-a desfăşurat cu o ambarcaţiune a GNM, în zonele Murighiol, Complexul lagunar Razim – Sinoie şi Complexul Insula Dranov„, a declarat comisarul general al GNM, Marioara Gătej.

Plasele confiscate în Delta Dunării sunt interzise pe teritoriul României

Potrivit sursei citate, verificările au vizat atât persoanele juridice din zonă, cât şi persoanele fizice. Astfel, au fost confiscate 12 unelte de pescuit comercial de tip setci monofilament cu o lungime totală de aproximativ 500 de metri.

Plasele de acest tip sunt interzise în România, iar braconierii au preferat să le abandoneze, decât să se aleagă cu dosare penale.

În acelaşi timp, a fost confiscată o cantitate totală de 43 de kilograme de peşte din diferite specii: caras, crap şi plătică. Aceasta a fost predată, conform legislaţiei în vigoare, către un agent economic specializat şi autorizat pentru achiziţia şi comercializarea peştelui.

Ciolacu, despre viitorul premier: „Rafila e cel mai potrivit”

Marcel Ciolacu (captură video)

Liderul Partidului Social Democrat (PSD), Marcel Ciolacu, ar fi de acord cu Alexandru Rafila pentru funcția de premier, chiar dacă în urmă cu o zi a precizat că el este cel ales de social-democrați. Mai mult, liderul PSD a stabilit că va încerca să convingă pe colegii lui cu privire la numirea lui Alexandru Rafila premier.  Totodată, Ciolacu a mai spus că azi ar trebui finalizat programul de guvernare și că a mai rămas în discuție ”zona de fiscalitate”.

„Am auzit din spațiul public că Florin Cîțu l-a propus pe domnul Rafila, sunt total de acord. Îl anunț că eu nu refuz această propunere, îl anunț că avem un prim ministru cu care am picat de acord. O să-i lămuresc pe colegii mei că domnul Rafila e cel mai potrivit”, a declarat Ciolacu, relatează g4media.ro.

PSD și PNL își doresc funcția de premier

Negocierile dintre cele două partide bat pasul pe loc, după ce nu s-au putut înțelege cu privire la funcția de prim-ministru. Miercuri, PSD l-a desemnat pe Marcel Ciolacu pentru șefia Executivului, iar PNL nu renunța la fotoliul de premier.

Propunerea lui Cîțu, după ședința la sediul PNL,  privind numirea lui Alexandru Rafila în fruntea guvernului nu ar fi fost acceptată de Marcel Ciolacu. Pentru moment, negocierile dintre cele două partide sunt blocate.

„Voi spuneți că se deblochează negocierile dacă vine PNL cu propunere de premier? Ce legatura are? (…) Dacă PNL spune: noi vrem prima propunere de pemier. E irelevant pe cine numim, dacă PSD vrea același lucru. Eu am discutat (cu liderii PSD – n.red). Au spus clar că vor ca Marcel Ciolacu să fie primul premier”, a spus Cîțu.

Joi, începând de la ora 14, la propunerea lui Dan Vîlceanu, liberalii vor participa la o ședință online pentru a găsi soluții, după ce dialogul cu social-democrații a ajuns să fie blocat din cauza neînțelegerilor cu privire la funcția de prim-ministru.  Reamintim că liderul Partidului Național Liberal (PNL) a precizat miercuri seara că orice liberal poate să fie premier.

 „Decizia de aseară este premier prin rotație din PNL, deci orice membru PNL. Mai flexibil de atât nu se poate. Numele nu contează”, a declarat Cîțu, la sediul PNL.

Biroul Executiv al PNL se reuneşte în şedinţă

Noi presiuni pentru introducerea testelor pe bază de salivă în şcoli

Foto: OMS
Foto: OMS

Întrebat despre introducerea testelor de salivă în școli, ministrul Sănătăţii a precizat că au existat foarte multe presiuni, dar nimeni nu a mai vrut să îşi asume răspunderea cine să le facă.

Aflat în cursul zilei de astăzi, 18 noiembrie, la Digi 24, Cseke Attila a declarat că nimeni nu a dorit să îşi asume răspunderea pentru a face testele salivă în şcoli, deşi le-au cerut imperativ, motivând că trebuie să vină statul să rezolve.
Cseke Attila a explicat faptul că aceste teste de salivă au fost considerate un miracol: copiii care sunt infectaţi rămân departe sistemul educaţional.

Toate categoriile profesionale – şi eu îmi permit, dacă voi fi criticat îmi asum – care au propus, fie că e o parte a pedagogilor, o parte, nu toţi, o parte a părinţilor, o parte a asociaţiei elevilor, toţi s-au retras imediat. Nimeni nu a mai vrut să îşi asume răspunderea cine să facă aceste teste de salivă. Cei care au spus până atunci că e absolut necesar, au transmis să vină statul să rezolve”, a declarat Cseke Attila.

Situaţia testării în şcoli este responsabilitatea noastră, a tuturor

Ţinând cont de propunerile existente, ministrul a adăugat că, dacă sistemul educaţional şi-a dorit acest sistem, atunci sistemul educaţional trebuie să rezolve această problemă.

Dar statul suntem noi, cu toţii, nu sunt alţii, nu e cineva de sus, care îţi aduce trei mii de medici şi trei mii de asistenţi în şcoli, nu avem, nu avem de unde să avem aceşti medici şi aceşti asistenţi. Noi trebuie să ne rezolvăm.”, a transmis ministrul Sănătăţii.

Referitor la procedura de administrare a testelor rapide antigen de salivă la elevi şi angajaţi ai instituţiilor de învăţământ, Cseke Attila a ţinut să adauge că aceasta nu presupune pregătire medicală sau condiţii speciale.

În plus, legislaţia nu exclude utilizarea lor la domiciliu.

Mitropolitul Moldovei a vizitat pacienţii cu COVID în stare gravă

Sursa foto: G4media.ro.

Îmbrăcat cu un combinezon de protecție social, Mitropolitul Moldovei a decis să viziteze secțiile de Terapie Intensivă în Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi. Înaltul Ierarh, membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, este singurul care a făcut asta până acum.

Mitropolitul Teofan a intrat în saloanele cu pacienții infectați cu COVID-19 și a stat de vorbă, oferind binecuvântare celor în nevoi. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase, a precizat că Înaltul Ierarh nu s-a mulțumit doar cu slujba Sfântului Maslu în fața statuii doctorului Alexandru Stlătineanu. El a decis să viziteze și pacienii greu încercați de boală.  „Spitalul de Boli Infecţioase prin personalul său a primit cu bucurie vizita Înaltului Părinte”, a declarat Florin Roșu.  

Singurul Înalt Ierarh ce a stat la capetele pacienților cu COVID-19

Mitropolitul Moldovei a decis să se îmbrace asemenea unui medic și să aducă „alinare sufletească” pacienților din secția de Terapie Intensivă. „Înaltul prelat le-a dat binecuvântare. Rugându-se pentru însănătoşire şi putere“, a mai spus  managerului Spitalului de Boli Infecţioase.

Înaltul Ierarh a transmis, cu ocazia vizitei la spital, mesajul unui credincios ce a fost internat și a scăpat de boală. Actual „vindecător de suflete”, prin vocea Mitropolitului Moldovei, el a afirmat că se va închina în fața „oamenilor îmbrăcați în alb” deoarece i-au salvat viața. „Ne-am dorit această vizită. Ne onorează şi e felul nostru de a spune să privim mai des spre cer. Pentru că de acolo vine speranţa. Năzuinţa şi înţelepciunea medicală“, a precizat medicul Florin Roşu. 

Gestul Mitropolitului Moldovei nu a fost trecut cu vederea de fostul ministrul Marcel Vela. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, el a declarat că binele în țara noastră nu a dispărut. El trebuie căutat cu atenție.

„Credința și iubirea nu au părăsit niciodată România. Trebuie doar să nu ne mai judecăm atât de aspru! Să devenim exemple și să căutăm binele. Oriunde s-ar ascunde acesta”, a scris Marcel Vela pe Facebook.

Biserica Ortodoxă Română (BOR) încearcă să convingă credincioșii că imunizarea împotriva COVID-19 e importană. Un preot român stabilit în Bruxelles a susținut, într-un videoclip postat pe Youtube, că a refuza vaccinul e ca și cum ai refuza o vestă antiglonț. Tot mai multe fețe bisericești susțin vaccinarea.

Un preot român, despre vaccinare: „A refuza vaccinul este ca și cum am refuza vesta antiglonț”

Biroul Executiv al PNL se reuneşte în şedinţă

Sursa foto: g4media.ro

Joi, 18 noiembrie, liberalii se vor întâlni de la ora 14.00 într-o ședință online de urgență după ce negocierile cu Partidul Social Democrat (PSD) s-au blocat. Florin Cîțu nu vrea să renunțe la funcția de prim-ministru, iar pesediștii susțin că lor le revine dreptul de a numi premierul.

Dan Vîlceanu a fost cel care a convocat o ședință între liberali, un apropiat colaborator al lui Florin Cîțu. Mai mult, liderul Partidului Național Liberal (PNL) a anunțat miercuri seara că a acceptat flexibilizarea mandatului, astfel încât orice membru PNL poate să fie premier. „Decizia de aseară este premier prin rotație din PNL, deci orice membru PNL. Mai flexibil de atât nu se poate. Numele nu contează”, a declarat Cîțu, la sediul PNL.

Funcția de prim-ministru, dorită de ambele partide

Liderul liberalilor a explicat clar că blocajul în negocierile cu PSD e din cauza faptului că ambele formațiuni politice au pretenția de a desemna premierul din prima etapă a guvernării.

Întrucât cele două partide au reușit să negocieze programul de guvernare, liderul PSD a anunțat că până săptămâna viitoare se va forma noul guvern. „Toți președinții care reprezintă această coaliție sunt de acord că trebuie să avem un guvern. Ca să avem un premier, el trebuie să fie desemnat”, a spus Marcel Ciolacu. De asemenea, el a declarat că social-democrații au deja un candidat pentru funcția de premier, în persoana sa. Cu toate acestea, decizia finală va fi luată după un alt rând de negocieri cu cei din PNL.

Chiar dacă PSD a votat pe Marcel Ciolacu drept nominalizarea partidului pentru funcția de prim-ministru, liberalii nu ar fi de acord cu o astfel de propunere. Ei au votat susținerea variantei rotative la șefia guvernului, dar și că  primul premier să fie dat de PNL.

Președintele României va chema formațiunile politice la consultări doar după ce partidele vor veni cu o singură propunere de premier. Potrivit Digi24, Iohannis și-ar dori ca Nicolae Ciucă să fie numit de „triada” PNL-PSD-UDMR. Chiar dacă PSD ar fi de acord cu Nicolae Ciucă premier, liderul PNL evită prin toate mijoacele  nominalizarea sa.

Ciolacu: „Săptămâna viitoare, România va avea un guvern al României”

Tánczos Barna, despre „rabla pentru electrocasnice”: „Se vor coborî clasele energetice”

Ministrul interimar al Mediului, Tánczos Barna, a menționat că din decembrie se redeschide programul „rabla pentru electrocasnice”. De asemenea, el a afirmat că s-au produs unele modificări pentru ediția din această iarnă. Tánczos a anunțat că au fost modificate clasele energetice la unele articole deoarece „erau prea restrictive”.

Mai exact, conform vechii prevederi, se oferea 400 de lei pentru televizoare cu eficiență energetică cel puțin A. Conform modificărilor, la articolul 5 alineatul 1, clasa energetică pentru televizoare va fi acum G, iar valoarea voucherului tot 400 de lei . „Am schimbat clasa energetică la câteva articole pentru a deschide programul pentru mai multe produse pentru că au fost prea restrictive anumite categorii”, a adăugat ministrul interimar al Mediului, relatează Digi24.ro.

Programul „rabla pentru electrocasnice”, ediția a II-a

Tánczos Barna a anunțat că înscrierile pentru program încep peste o săptămână, oferind asigurări că platforma a fost testată și nu va întâmpina probleme. Reamintim că la debutul primei ediții, platforma nu a funcționat, „fiind un eșec total”.

Totodată, ministrul a mai semnalat că va fi păstrată aceeași structură și schemă de lansare a programului. Altfel spus, va exista o perioadă de înscriere, după care vor fi scoase grupurile de aparate așa cum s-a procedat și în ediția precedentă. Ediția a II a din această iarnă are un buget de 35 de milioane de lei. Bani rămași din bugetul total de 75 de milioane de lei.

Reamintim că una dintre modificările aduse la program este că voucherele sunt nominale și netransmisibile și nu pot fi utilizate decât de persoana căreia i-au fost emise, în urma înscrierii în aplicația informatică.

Valoarea voucherelor pentru „Rabla pentru electrocasnice” variază între 200 și 500 de lei. Anul acesta au fost generate aproximativ 199 de mii de vouchere, dintre care au fost utilizate 110 mii.

Persoanele vor putea folosi voucherele pentru a achiziționa frigidere, mașini de spălat, tablete și laptopuri. Condiția este să predea la schimb aparatele similare vechi.

Ministrul Mediului a precizat că există o serie de criterii de eligibilitate și toate condițiile privind desfășurarea acestui program pot fi citite în Ghidul de finanțare a acestui program.

Citește aici ghidul de finanțare „rabla pentru electrocasnice”

„Rabla pentru electrocasnice”, ediția de Sărbători

Paul Stănescu, secretarul general al PSD: „Nu ne dorim Ministerul Justiţiei”

Sursa foto: g4media.ro

Secretarul general al Partidului Social Democrat (PSD) Paul Stănescu a menționat că în viitorul guvern, Ministerul Justiției și Finanțelor se vor împărți între cele două partide politice. De asemenea, social-democratul a mai spus că nu-și dorește portofoliul privind  Justiția.

„Nu ne dorim Ministerul Justiţiei, pentru că în guvernarea anterioară am avut o mare problemă cu Justiţia”, a afirmat Paul Stănescu, relatează g4media.ro. Mai mult, secretarul general PSD a mai afirmat că după nominalizarea premierului se vor discuta ministerele din Executiv. Fără îndoială, demnitarul a adăugat că MAI și MapN se vor împărți între liberali și social democrați.

„Restul este greu de discutat pentru că va fi în funcţie de cine va fi prim-ministru”, a mai semnalat Paul Stănescu.

Negocierile între PSD și PNL se apropie de final

Totodată, demnitarul a dat asigurări că PSD își dorește Ministerul Finanțelor. Mai mult, Stănescu a prezentat că dacă premierul va fi liberal, social-democrații vor avea cel puțin 10 ministere.

„Sunt doar ipoteze de lucru la această oră. (…)Nu ne dorim Ministerul Justiţiei, ne dorim Ministerul Finanţelor, pentru că în guvernarea anterioară am avut o mare problemă cu Justiţia. Am greşit mult”, a mai precizat Paul Stănescu.

Cu toate acestea, demnitarul a anunțat că Sorin Grindeanu, premier pe vremea adoptării OUG 13, se va regăsi în viitorul guvern PSD-PNL-UDMR. Negocierile politice continuă de mai bine de 40 de zile, iar criza politică se adâncește pe zi ce trece.

Liderul USR Dacian Cioloș, a semnalat că „triada” PNL-PSD-UDMR își urmărește propriile interese. Mai mult, el îl face vinovat pe Iohannis pentru situația actuală, „iresponsabil și toxic”. „Ne învârtim deja de aproape trei luni în jurul aceleiași cozi. Și o facem în timp ce ne-au murit cam tot atâția semeni ca într-un război”, a afirmat Dacian Cioloș.

Contrar celor afirmate , Marcel Ciolacu e de părere că până săptămâna viitoare, România va avea guvern. Mai mult, el a menționat că PSD are deja propunerea de premier, în persoana sa, dar decizia finală va fi luată după o altă tură de negocieri. „Lumea nu mai are răbdare și asta trebuie să facem. Toți președinții care reprezintă această coaliție sunt de acord. Trebuie să avem un guvern”, a declarat liderul Partidului Social Democrat (PSD), Marcel Ciolacu.

Ciolacu: „Săptămâna viitoare, România va avea un guvern al României”

Ponta crede că doar PSD poate da premierul: „Nu mai rezistă Țara mult”

Foto: Adevărul
Foto: Adevărul

Cu toată flexibilizarea pe care o clamează premierul interimar Florin Cîțu, PNL și PSD încă nu au ajuns la un numitor comun privind viitorul prim-ministru care va conduce Guvernul cu sprijinul acestei noi coaliții, lucru care pare că îl îngrijorează inclusiv pe Victor Ponta.

După ce a auzit ultimele declarații ale interimarului pe Sănătate legate de problemele grave care se prefigurează în sistem, Ponta atrage atenția că este necesar un Guvern cu atribuții depline. Însă nu orice guvern, ci unul condus de un premier social democrat.

Aceasta în condițiile în care Cseke Attila a subliniat aseară că luna decembrie va ridica mari probleme dacă nu va fi învestit cât de curând un Guvern cu puteri depline. Fără un astfel de Guvern, nu poate fi făcută o rectificare bugetară, iar riscul este ca cei aproximativ 74 de mii de angajați din sistem să nu își poată lua salariile.

Iar Victor Ponta subliniază că numirea unui premier din partea PSD este unica soluție de bun simț în acest moment, pe considerente logice: social democrații au mandate mai multe în Parlament, mai ales de când echipa Ludovic Orban a părăsit „corabia”, iar PNL deja deține un președinte de țară.

Mă uit în ultimele zile uimit și iritat la negocierile pentru formarea Guvernului (ca toți românii – cu excepția, probabil, a Președintelui Iohannis, care nu pare nici una nici alta)! Ce le mai trebuie atâta timp?

Am fost primul care a spus că singura soluție pentru Criza actuală este un Guvern PSD – PNL (toți ipocriți s-au grăbit să mă critice că sunt nostalgic după USL – de parcă nu a fost atunci cea mai bună perioadă din punct de vedere economic și social pentru toți românii)!

Logic – PSD trebuie să numească Premierul (PNL are Președintele Țarii, au pierdut Alegerile de anul trecut, au guvernat dezastruos cu USR anul acesta și au jumătate ca număr de parlamentari).

Ce tot așteptați? Ce tot sustineți lucruri ilogice și aberante pe care nu le înțelege nimeni? Haideți să guvernați România – că nu mai rezistă Țara mult!”, scrie Ponta.

Cioloș, despre alianța PSD-PNL-UDMR: „Ridicol și iresponsabil acest spectacol”

Dacian Cioloș (captură video)

Liderul USR Dacian Cioloș s-a arătat sătul de spectacolul pe care „triada” PNL-PSD-UDMR îl prezintă în aceste zile, mai mult, consideră că cele trei partide își expun nimic altceva decât propriile defecte. Totodată, Cioloș, cel care a fost premier desemnat, în urmă cu mai bine de o lună, este de părere că și președintele Iohannis, prin girul dat, este „vinovat, iresponsabil și toxic”.

„Ne învârtim deja de aproape trei luni în jurul aceleiași cozi. Și o facem în timp ce ne-au murit cam tot atâția semeni ca într-un război. Auzim de trei luni cum nu se poate guverna decât cu Cîțu. Sau poate cu Ciucă sau cu Vîlceanu, dar nu știm niciodată sigur, pentru că nu a venit mesaj de la Cotroceni.

Domnul Kelemen Hunor visează modificări constituționale după model unguresc, iar de aproape o lună a intrat în scenă și trupa PSD, cu aceleași «modele» economice și sociale de înglodare a bugetului de stat și, bineînțeles, cu ochii mari căscați pe grămada de euro «de la Bruxelles» pe care pesediștii și-o doresc acum renegociată pentru a o canaliza, își imaginează dumnealor, către suveicile care au ținut timp de 30 de ani România în semimodernitate”, a scris Dacian Cioloș pe Ciolacu: „Săptămâna viitoare, România va avea un guvern al României”

Ministerul Sănătății nu are bani pentru salarii în decembrie

Cseke Attila (captură video Digi24)

Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății, a anunțat că nu are bani să plătească salariile medicilor în luna decembrie. De asemenea, demnitarul a declarat că cea mai bună soluție pentru rezolvarea acestei probleme e rectificarea bugetară, după formarea unui nou Executiv.

Ministrul a spus că sunt 74 de mii de angajați în sistem care trebuie să primească salarii de la Ministerul Sănătății.

„Pentru luna decembrie, care înseamnă salariu pentru munca desfășurată în luna noiembrie, nu avem asigurată această sumă. Soluțiile pot fi găsite. Resurse am înțeles de la Ministerul de Finanțe că există. Trebuie găsită soluția legală, juridică, prin care acest lucru se poate rezolva”, a indicat Cseke Attila, la Digi24.

România nu are guvern de 43 de zile

Fără îndoială, Cseke Attila a menționat că până la finalul lunii noiembrie trebuie găsită o soluție, altfel medicii nu vor putea fi plătiți. Mai mult decât atât, ministrul interimar a spus că această problemă a fost semnalată din timp. „Am semnalat această problemă. Trebuie să fim preventivi și să nu ajungem în această situație”, a mai spus Cseke Attila.

Conform spuselor ministrului, cei care riscă să rămână fără bani în decembrie sunt angajații de la unitățile de primiri urgențe, angajații DSP-urilor, „medici, asistenți care duc greul în lupta cu pandemia”. Ministrul interimar al Sănătății a dat asigurări că se lucrează la găsirea unei soluții cât mai rapide pentru rezolvarea acestei probleme. „Cea mai ușoară soluție este, după momentul formării Guvernului, printr-o rectificare bugetară”, a afirmat Cseke Attila.

În egală măsură, liderul UDMR, Kelemen Hunor, a tras un semnal de alarmă și a anunțat că e nevoie de formarea unui guvern rapid pentru ca medicii să-și primească salariile. Mai mult, demnitarul a spus că PSD și PNL trebuie să ajungă la un consens. „Sper că săptămâna următoare se va întâmpla. Avem lucrurile despre care am vorbit și nevoia de rectificare”, a declarat Hunor pentru B1Tv.

Președintele UMDR  a amintiti că prelungirea crizei politice reprezintă un dezastru pentru 74 de mii de persoane ce lucrează pentru Ministerul Sănătății.

 „Cei de la UPU, medicii rezidenți, cei de la DSP-uri. Cei care sunt plătiți de la minister. (…) Au zis că se poate face aceată modificare. Prin amendament la rectificarea trecută, în Parlament”,  a concluzionat liderul UDMR.

Kelemen Hunor spune că este nevoie urgentă de formarea unui guvern

România, vizitată de un comisar european, în contextul ratei mici de vaccinare: „O barieră în calea redresării depline”

Sursa: Comisia Europeana

Comisarul european Thierry Breton, responsabil pentru piața internă din anul 2019, se va afla astăzi la București, unde va discuta pe teme de actualitate, legate de problemele cauzate de Covid și, evident, rata mică de vaccinare din țara noastră.

Breton, fost Ministru al Economiei, Finanțelor și Industriei din Franța între 2005 și 2007, se va întâlni cu toate figurile marcante ale PNL, în frunte cu președintele Klaus Iohannis, discuțiile ce urmează a avea loc fiind prezentate ca fiind între „specialiști”.

Cu toate acestea, România nu îi poate pune la dispoziție în acest moment comisarului european decât miniștrii interimari, dată fiind situația din țara noastră. Prima întâlnire nu va avea loc cu Iohannis sau cu șeful interimar al Guvernului, Florin Cîțu, ci cu Cseke Attila, interimarul de la Ministerul Sănătății, de la ora 9.00.

De altfel, potrivit comunicatului de presă oficial, pe agenda vizitei comisarului nici nu este menționată vreo întâlnire cu premierul Cîțu. După ce va afla ce știe Cseke Atitila despre sănătatea românilor, comisarul european se va întâlni cu Nicolae Ciucă, un alt interimar, de la Ministerul Apărării, iar ulterior, între ora 12.00 și 12.20 Thierry Breton va desfășura o conferință de presă, alături de secretarul de stat Raed Arafa și coordonatorul campaniei de vaccinare din România, lt.-col. Valeriu Gheorghiță.

Conform regulilor deja stabilite, jurnaliștii care vor să participe la conferința de presă trebuie să prezinte Certificatul digital al UE privind COVID, însă evenimentul va fi transmis și în direct, pe pagina de Facebook a Reprezentanței Comisiei Europene în România.

Este important pentru mine să vin personal la București pentru a discuta cu liderii politici din România în mod special despre situația îngrijorătoare generată de COVID-19. Odată cu venirea iernii, rata scăzută de vaccinare pune sănătatea cetățenilor români -de toate vârstele și categoriile sociale – în pericol. Acest risc reprezintă totodată și o barieră în calea redresării depline a României și a Uniunii Europene în ansamblu.

Europa a furnizat vaccinuri sigure și eficiente în timp record – România are tot ceea ce este necesar pentru a le folosi, a lupta împotriva reticenței la vaccinare și a opri răspândirea virusului. Trebuie încurajat efortul din partea tuturor părților interesate – Guvern, profesioniști din domeniul sănătății, ONG-uri și cetățeni – aștept cu interes aceste întâlniri productive”, a declarat comisarul Thierry Breton înainte de vizită.

De menționat că abia după conferința de presă comisarul european se vede și cu președintele Iohannis, după care, între 14.00 și 15.00 este anunțată o întâlnire cu Comisiile Parlamentare reunite ale Industriei, Afacerilor Europene și Sănătate.

Ana Loredana Predescu atrage atenția cu privire la vaccinarea copiilor

Ana Loredana Predescu / foto: Facebook

Ana Loredana Predescu, deputat PPU (social-liberal), afiliat grupului parlamentar PSD, atrage atenția cu privire la siguranța vaccinării anti-Covid a copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani, după ce a descoperit ce achiziție urmează să facă MAI în contextul extinderii vaccinării și pentru această categorie de populație. Concret, este vorba de 4.000 de dispozitive cu adrenalină, susține deputatul, într-o postare făcută pe pagina sa de Facebook.

Am descoperit pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, hotărârea HCNSU 103 din 16.11.2021 pentru achiziția a 4.000 de dispozitive cu adrenalină de tip „EpiPen150Junior” pentru combatarea reacțiilor adverse la vaccinarea copiilor de 5-11 ani. EpiPen se utilizează pentru tratamentul de urgență al reacțiilor alergice severe (anafilaxie), alergiilor la medicamente, înțepături sau mușcături de insecte sau de cauze necunoscute.

Ana Loredana Predescu, Facebook

Alte două vaccinuri se fac în această categorie de vârstă

Totodată aceasta se întreabă dacă stocurile urgente de adrenalină sunt făcute și pentru altfel de vaccinuri, știind că în acest interval de vârstă copiilor le sunt administrate alte două vaccinuri: ROR (vaccin rujeorlic-rubeionic-oreion, la 5 ani), respectiv DPTa-VPI (vaccin diftero-tetano-pertussis acelular-poliomielitic, la 6 ani), potrivit Calendarului Național de Vaccinare.

„Este oare vaccinul pentru copii sigur? Avem oare suficiente date la dispoziție pentru a lua decizii cruciale? Ne expunem copiii la un potențial rău? Oare aceasta este singura soluție pentru a eradica pandemia? Se mai fac stocuri urgente de adrenalină pentru alte vaccinuri? Se cunosc oare mai multe detalii despre acest vaccin decât știm noi”, se întreabă deputatul.

De asemenea, întrebările pe care parlamentarul și le pune vin și în contextul în care acesta este părinte a doi copii. „Dumneavoastră, părinții micuților, ce părere aveți despre ce urmează să se întâmple? Acum copiii noștri plătesc prețul așa-zisei «reveniri la normal», copiii trebuie să fie responsabili pentru gestiunea proastă a pandemiei, pentru lipsa testelor, pentru lipsa tratamentelor din spitale, pentru lipsa stocurilor de oxigen?”, mai scrie Ana Loredana Predescu, adăugând că „nu există suficiente date statistice oficiale privind statistica infecțiilor cu Sars-cov2 în rândul copiilor cu vârsta între 5-11 ani din care să reiasă necesitatea autorizării unui vaccin”.

Vaccinarea copiilor cu vârste între 5 și 11 ani ar putea începe, în România, până la sfârșitul anului

Autoritățile române fac pregătiri și așteaptă autorizarea Agenției Europene a Medicamentelor (EMA), săptămâna viitoare. Cât privește debutul campaniei de vaccinate a copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani, acesta depinde de livrările dozelor speciale pentru copii.

„Din punct de vedere organizatoric, noi, la sfârşitul acestei luni, ne dorim să fim pregătiţi. Ce-nseamnă asta? Cu organizarea cabinetelor de vaccinare, atât în unităţile sanitare, cu pături, cât şi în centrele de vaccinare deja funcţionale, unde există vaccin de la compania Pfizer şi care vor primi suplimentar şi vaccin destinat pentru grupa de vârstă 5-11 ani. Platforma de programare va fi pregătită, de asemenea, registrul electronic naţional vă fi adaptat pentru a putea înregistra persoanele vaccinate”, a declarat medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare.

De asemenea, Gheorghiță a afirmat că serul va fi furnizat în flacoane diferite, de câte 10 doze fiecare, cu precizarea ca o doză pentru copii va fi doar o treime din doza administrată unui adult.

Până în acest moment  trei țări au început vaccinarea copiilor de această vârstă: SUA, Israel și Austria.

Israel a început vaccinarea copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ninsoare puternică
-3.5 ° C
-3 °
-4 °
86 %
8.2kmh
100 %
vin
-1 °
S
-2 °
D
-3 °
lun
-3 °
mar
-1 °

Ultimul articol

Doi inspectori antifraudă din București, pedepse pentru luare de mită – închisoare cu suspendare...

Nu mai puțin de cinci angajați ai Direcției Regionale Antifraudă Fiscală București au admis că se fac vinovați de luare de mită, dare de...

Mai mulți bani pentru hrana copiilor, persoanelor cu dizabilități și a celor vârstnice

Alocația zilnică de hrană pentru copii, persoane cu dizabilități, persoane vârstnice și alte categorii vulnerabile va crește de la 22 lei la 32 lei/zi. Aceasta...

Avertismentul de călătorie pentru Iran a fost crescut la nivelul maxim

9 din 9. Acesta este nivelul maxim al avertismentului de călătorie emis de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) pentru Republica Islamică Iran. Iar MAE explică și...