-3.5 C
București
joi, 15 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 698

Adrian Marinescu, despre Omicron: „Virusul nu are graniţe”

Adrian Marinescu, directorul medical la Institutul „Matei Balș”, a vorbit despre noua tulpină a coronavirusului ce a fost descoperită pentru prima dată în Africa de Sud. Doctorul a spus pentru Antena 3 că „virusul nu are granițe”, iar marea problemă e reprezentantă de transmiterea noii variante COVID-19 într-un ritm accelerat.

„Marea problemă pe care o avem acum este să nu se ajungă la o transmitere comunitară, ceea ce se face acum şi aceste măsuri care deja se iau, nu doar în România. Sunt categoric cele mai corecte, să împiedicăm transmiterea comunitară”, a precizat medicul, relatează Antena 3.

Noua tulpină sud-africană a fost identificată în 11 țări europene

Adrian Marinescu a mai spus că persoanele infectate cu noua tulpină au făcut forme ușoare, iar imunitatea pe care populația a obținut-o prin vaccinare va fi de mare ajutor pentru varianta Omicron. Mai mult, el a mai adăugat că tratamentul pentru noua tulpină nu diferă, iar cele mai expuse sunt persoanele vulnerabile, ce pot face o formă severă a bolii. Totodată, medicul e optimist și crede că în următoarele luni infecția cu COVID-19 se va transforma „într-un guturai” datorită vaccinurilor ce vor fi adaptate pentru noua tulpină.

Întrebat ce simptome are tulpina Omicron, medicul a susținut că pentru moment, persoanele infectate prezintă forme ușoare. „Cele mai multe dintre forme au fost uşoare: durere de cap, stare generală modificată. Practic, un aspect pseudo-gripal. Sigur, rămâne de văzut în viitorul apropiat, când ea se va extinde, să sperăm că nu se va întâmpla într-o mare măsură”, a spus doctorul Adrian Marinescu.

Reamintim că trei persoane repatriate din Africa de Sud au fost depistate ca fiind pozitive cu virusul Sars-CoV-2. Testele au fost efectuate pe aeroportul din București și Baia Mare, la momentul aterizării. Persoanele au fost plasate în carantină pentru 14 zile.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), varianta Omicron a fost semnalată pentru prima dată pe 24 noiembrie 2021 în Africa de Sud. De asemenea, primul caz confirmat în laborator a fost identificat plecând de la un eşantion prelevat pe 9 noiembrie.

Rafila: „Sunt 70 de cazuri de infectare cu Omicron în 11 țări europene”

SUA, cel mai mare producător de deșeuri din plastic la nivel mondial

Sursa foto: PPC

Potrivit unei analize a Academiilor Naţionale de Ştiinţe, Inginerie şi Medicină, Statele Unite ale Americii (SUA) au generat 42 de milioane de tone de deşeuri din plastic în 2016, relatează AFP. Cu alte cuvinte, dublul comparativ cu China și decât țările Uniunii Europene la un loc. Cu toate acestea, populația SUA reprezintă doar 5% din populația lumii.

Conform analizei, un american generează anual 130 de km de deșeuri de plastic, comparativ cu un britanic, ce aruncă 98 de kg pe an. Totodată, media în Franța este de doar 43 de kilograme pe an.

Plasticul și poluarea din marile țări ale lumii

Mai mult, în fiecare an, în oceanele lumii ajung aproape 9 milioane de tone de deșeuri, echivalentul unui camion de gunoi aruncat în mare la fiecare minut, se arată în raport. De asemenea, materialele plastice care sunt aruncate pe uscat riscă să ajungă în ocean prin intermediul râurilor.

În 2030, specialiștii susțin că în ocean ar putea ajunge peste 53 de milioane de tone de plastic pe an, mai exact jumătate din greutatea totală a peștilor pescuiți. Marile națiuni ale lumii caută soluții pentru a dezvolta  procesul de reciclare a deșeurilor din plastic.

Europa și problema deșeurilor de plastic

În 2018, producția de plastic a ajuns la aproape 360 de milioane de tone. Cu toate acestea, în prima jumătate a lui 2020 s-a înregistrat o scădere abruptă din cauza pandemiei de coronavirus, dar producția și-a revenit în a doua jumătate a anului. În Europa, spre exemplu, cea mai folosită modalitate de a elimina deșeurile din plastic este recuperarea energiei și reciclarea. Mai mult, 25% dintre deșeurile din plastic sunt depozitate în gropi de gunoi.

În 2019, la nivel global, producția și incinerarea materialelor plastice au degajat în atmosferă peste 850 de milioane de tone de gaze cu efect de seră. Cercetătorii susțin că până în 2050, aceste emisii vor ajunge la aproape 3 miliarde de tone. O parte dintre acestea pot fi evitate printr-o reciclare mai bună.

 În cadrul Pactului Verde, 55% din ambalajele din plastic vor trebui reciclate până în 2030.

„Gluma anului”. Ministerul Mediului ne învață să băgăm plasticul la cuptor

Cozmin Gușă, reacție la adresa lui Klaus Iohannis: „Omul pare picat din Lună”

Discursurile lui Klaus Iohannis de Ziua Națională a României nu l-au impresionat pe Cozmin Gușă, care aseară a taxat dur atitudinea și prestația președintelui țării.

Analistul politic a făcut referire inclusiv la recepția oferită de Iohannis la Cotroceni, unde au fost invitați o serie de politicieni și oameni ai momentului, dar pe care, atrage atenția Gușă, președintele i-a tratat pe sistemul „Haideți la mine că eu plec de-acasă!”.

Referirea lui Gușă este cel mai probabil la faptul că Iohannis nu a stat la „taclale” cu invitații săi, ci a plecat imediat după ce a rostit cuvintele pregătite de dinainte și ambalate în forma unui discurs. Mai mult, Gușă crede că toată prestația acestuia a fost una lamentabilă – ca să ne exprimăm în termeni civilizați.


Probleme la “mansardă” pentru KLAUS I …
Iohannis a ținut azi un discurs care era valabil dacă la final zicea: “Cea mai mare parte a acestei situații de rahat mi se datorează, deci demisionez!”

Altfel, omul pare picat din Lună, un trăitor în lumea lui, un înțepenit ținut în geam de șmecherii ce-și fac nevoile pe barba lui. Și ca să-mi demonstreze că așa e, după ce și-a expus năduful că l-au onorat doar o jumătate din invitați (a zis că din motive de pandemie …), a părăsit sala de ceremonii lăsându-și baltă toți invitații. Alooo, spitalul 9???!”, scrie Gușă pe Facebook.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, invitaţiile au fost făcute în baza Legii 215 privind ceremoniile oficiale, fiind invitaţi preşedinţii Camerelor Parlamentului, vicepreşedinţii Camerelor, membri ai Guvernului, reprezentanţi ai instituţiilor cu rang de ministru şi reprezentanţii cultelor.

La recepția oferită cu ocazia Zilei Naţionale la Cotroceni, din aproape 300 de invitații trimise, la eveniment au ales să vină 156 de persoane. După discursul susţinut în faţa invitaţilor, Iohannis a arătat că recepţia este organizată în contextul pandemiei, după care s-a retras.

Marcel Ciolacu avertizează: „PSD se retrage de la guvernare dacă nu se respectă acordul politic”

Marcel Ciolacu (captura video)

Marcel Ciolacu, președintele Partidului Social Democrat (PSD), a precizat la un post de televiziune că ia în calcul retragerea de la guvernare dacă liberalii nu vor ceda postul de prim-ministru în 2023. Mai mult, el a dat asigurări că nu își va răsturna propriul guvern prin moțiune de cenzură, așa cum s-a întâmplat în timpul conducerii lui Liviu Dragnea.

 „Partidul Social Democrat se va retrage de la guvernare, dacă nu se respectă un acord politic asumat de forurile de conducere ale partidelor”, a spus Ciolacu in emisiune la Romania TV.

Marcel Ciolacu: „Sunt un om de bună credință”

Liderul PSD a mai spus că decizia de a intra la guvernare alături de PNL a fost una bună deoarece era nevoie de o stabilitate politică. „Haideţi să dăm o şansă acestui guvern”, a declarat Marcel Ciolacu, citat de news.ro.

Întrebat dacă are de gând să își dea jos propriul guvern în 2023 în cazul refuzului PNL de a ceda funcția de premier, Ciolacu a zis că e exclus o astfel de variantă. „Partidul Social Democrat se retrage de la guvernare, dacă nu ne respectăm un acord politic asumat de forurile noastre din interiorul partidelor”, a precizat Marcel Ciolacu.

De asemenea, liderul social-democraților a mai spus că în acest moment nu există nicio discuție cu privire la alegerea unui candidat comun pentru funcția de președinte al României.

Mai mult, șeful Camerei Deputaților a fost întrebat cum controversata Laura Vicol a ajuns să conducă Comisia Juridică. Ciolacu a spus că deputații din Comisia Juridică au numit-o în această funcție. „Nu mai merge așa ca o persoană publică să nu iasă să dea explicații. Doamna Vicol va trebui să vină și ea să dea explicații”, a comentat Marcel Ciolacu.

De asemenea, el a mai precizat că nu are nicio problemă cu doamna Vicol, dar se va discuta în partid despre o posibilă schimbare a ei din fruntea Comisiei Juridice din Camera Deputaților. „Decizia nu o iau eu singur, decizia o iau eu cu colegii din grupul PSD”, a spus Ciolacu.

Ciolacu, despre actualul guvern. „E condamnat să stea până în 2024 și să facă ce e mai bine”

Ponta abia așteaptă să pășim în 2022: „Îmi doresc să nu mai repetăm tragediile din 2021”

Foto: Adevărul
Foto: Adevărul

Fostul premier Victor Ponta a ajuns la momentul în care vrea să tragă linie pe 2021, un an pe care l-a caracterizat drept cel mai rău de până acum.

În opinia acestuia, modul în care s-au derulat lucrurile pe tot parcursul acestui an a afectat pe toată lumea, și a accentuat că nimănui nu i-a fost „mai bine”.

Ponta a avut o intervenție ieri, de Ziua Națională, la România TV, și, chiar dacă a admis că „de 1 Decembrie în general românii uită de lucrurile rele și se bucură”, a arătat că anul acesta a adus multe lovituri, pe fondul pandemiei de coronavirus – dublată de modul în care au înțeles să acționeze autoritățile și politicienii, în frunte cu președintele Klaus Iohannis.

Ponta a caracterizat anul 2021 ca un an care a adus decese, tragedii, un an în care românilor „le-au fost furate speranța și încrederea”, dar personal speră ca 2022 să vină cu lucruri mai bune.

Mi-aș dori să se termine cât mai repede 2021, pentru că un an mai rău nu țin minte. Românilor le-au fost furate speranța și încrederea. (…) A fost un an pierdut și nu avem așa mulți, e greu să ierți pe cineva care ți-a furat un an.

Îmi doresc pentru toată lumea să nu mai repetăm tragediile din 2021, cu vieți pierdute, cu bani pierduți. Nu știu pe nimeni să spună că în 2021 i-a fost mai bine. (…) Sperăm într-un 2022 mai bun, dar deocamdată nu avem nicio certitudine.

De 1 Decembrie în general românii uită de lucrurile rele și se bucură, dar suntem o societate foarte divizată, fără lideri, în care lipsește total încrederea. Nu cred că domnul Iohannis mai are încrederea oamenilor. În momentul ăsta nu avem lideri. Poate o să fie domnul Ciucă, domnul Ciolacu, dar acum nu avem. (…)

Cred că niciodată ca acum nu au vrut toți oamenii, de toate categoriile sociale, să plece din țară. Oamenii nu mai cred în nimic. (…) Aș vrea să facem o țară din care copiii noștri să nu mai vrea să plece”, a spus Victor Ponta pentru sursa citată.

Trei români sosiți din Africa de Sud au fost confirmați cu COVID-19

Testare Covid (foto BIZ Brașov)

Un jucător al echipei de rugby Știința Baia Mare, sosit în România din Africa de Sud, a fost confirmat cu COVID-19. Ulterior, după testele PCR, alte două persoane au fost confirmate cu virusul.

Conform unui comunicat al Ministerului Sănătății, sportivii repatriați au fost testați cum au ajuns în țară. Sportivul care a fost depistat pozitiv a fost plasat în izolare. Totodată, i s-a recoltat o probă care va fi trimisă pentru secvențiere la Institutul National de Cercetare Medico- Militară „Cantacuzino” București.

Primele suspiciuni de Omicron la noi în țară

Cei trei români infectați cu COVID-19 au făcut testele la aeroportul din București și Baia Mare. Conform Grupului de Comunicare Strategică, niciuna dintre cele trei persoane infectate nu are simptome, ei fiind puși sub observație medicală.

„Probele au fost trimise la laboratoare de specialitate pentru secventiere și vă vom comunica rezultatele, în privința tulpinilor rezultate”, mai precizează Digi24. Celelalte două persoane se află în carantină, în Vaslui și Brașov.

70 de persoane s-au întors din Africa de Sud cu o aeronavă TAROM, printre care delegația sportivă a CSM Baia Mare și 18 cetățeni străini. În acest moment, toate persoanele care au venit din Africa de Sud se află în carantină.

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a anunțat la un eveniment organizat de Colegiul Medicilor din România că la nivel european există 70 de noi cazuri de infectare cu Omicron în 11 țări. Totodată, medicul a precizat că și țara noastră va înregistra primele cazuri de infectare cu noua tulpină. „Mobilitatea este prea mare la nivel global astfel încât să credem că țara noastră va fi ocolită de noua tulpină”, a spus Alexandru Rafila, relatează sursa citată.

Mai mult, Rafila a vorbit despre cât de importantă e vaccinarea pentru a avea o oarecare protecție în fața noii tulpini sud-africane.

Cunoscutul epidemiologul Octavian Jurma a precizat că noua tulpină este foarte infecțioasă. Acesta a mai susțiut că tulpina sud-africană a acumulat mutații de la variantele de coronavirus Alpha, Beta, Gama și de la Delta.

 „Mai apar și niște mutații care au fost studiate doar în laborator, adică mutații teoretice care ar putea ocoli aproape complet vaccinul. Acesta e motivul major de îngrijorare, încă este unul teoretic, de laborator”, a mai spus Jurma în urmă cu câteva zile.

Jurma: „Omicron a înlocuit Delta mult mai repede decât Delta a înlocuit Alpha”

Sectorul 5 s-a „îmbrăcat” în haine de sărbătoare

Sursa foto: Spotmedia

Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 5, împreună cu echipa sa au „luminat” zeci de străzi și bulevarde cu luminițe de Crăciun, pentru ca bucureștenii să se simtă cu adevărat într-un cadru special, în apropierea Sărbătorilor. Mai mult, edilul a precizat că în acest an, decorațiunile pentru Crăciun au ajuns aproape pentru toate „cărările din Sectorul 5”.

„Am pus colo și dincolo… Am pus ce am avut și ce s-a mai putut lega la prize… Am mai închiriat cât ne-a permis portmoneul public… Ce vedeți… astea-s beculetele toate! Poate ne vom permite o altfel de feerie la anul!”, a scris edilul.

Cristian Popescu Piedone: „Faceți-vă planuri pentru mâine! Pentru ca mâine… există!”

Totodată, Piedone împreună cu echipa sa a reușit să împodobească sectorul pentru ca locuitorii să se bucure cu adevărat de spiritul Crăciunului. De asemenea, cum decorațiunile sunt o poveste în sine, Cristian Popescu Piedone nu a uitat de semenii lui și le-a urat să se bucure din plin de luna decembrie, cu adevărat „o poveste vegheată de îngeri și de heruvimi.” „Sa trăiți clipa, să priviți cerul, să credeți în miracole, să gustați iubirea și să împărțiți la rându-vă… iubire! Până atunci… FIȚI VOI! TRĂIȚI CLIPA AȘA CUM N-AȚI TRĂIT-O NICIODATĂ!”, a mai scris pe pagina de Facebook.

Cum sărbătorile de iarnă sunt despre familie și bunătate, edilul a transmis tuturor celor din Sectorul 5 să se bucure de cei dragi și să nu uite să-și facă planuri pentru mâine, deoarece „mâine există.” „După un an greu… meritați măcar puțină dragoste-n plus! Eu n-am puterea să luminez toate străzile, aleile, cărările Sectorului 5! Dar Dumnezeu știe povestea… Și le ține-n lumina LUI pe toate”, a concluzionat Cristian Popescu Piedone.

Edilul Sectorului 5, mândru că este român

În felul lui caracteristic, cu ocazia zilei de 1 Decembrie, Cristian Popescu Piedone nu a uitat de „Cosânzeana” sa, România lui „dragă” ce pentru edil reprezintă speranță și „grădina anotimpurilor toate.”

Într-o postare făcută pe contul său de Facebook, Piedone consideră „frumoasa mea Românie” ca fiind o mare familie ce trebuie să-și adune poporul din toate colțurile lumii.

„Spune-i, frumoaso, că ROMÂNUL ÎN VECI NU PIERE! Și mai spune-i că muzica din difuzoare se mai schimbă. LA MULȚI ANI, ROMÂNIA MEA!”, a mai scris edilul Sectorului 5 cu ocazia Zilei Naționale.

Mesajul lui Cristian Popescu Piedone pentru România, de ziua ei. „Pentru mine, draga mea, ești mereu și mereu… ACASĂ”

România urmează să primească prima parte din prefinanțarea PNRR

Foto: Știri din Bucovina

Potrivit g4media, țara noastră urmează să primească joi, 2 decembrie, prima tranșă de bani din prefinanțarea aferentă PNRR, de circa 1,8 miliarde de euro. Comisia Europeană va vira avansul de 13% din suma aferentă granturilor, adică 14,2 miliarde de euro.

Florin Cîțu a semnat pe 25 noiembrie acordul de finanțare între România și Comisia Europeană. Acesta era necesar pentru a primi această primă prefinanțare. Mai mult decât atât, a doua tranșă a prefinanțării, în valoare de 1,94 miliarde de euro, urmează să ajungă tot în luna decembrie la Ministerul de Finanțe. Pentru aceasta, Adrian Câciu a semnat acordul de împrumut vineri, 26 noiembrie.

1,8 miliarde de euro, prima tranșă din Planul Național de Redresare și Reziliență

Reamintim că fondurile totale alocate prin PNRR sunt în valoare de 29,2 miliarde de euro. Banii sunt alcătuiți din granturi, de 14,2 miliarde de euro, și împrumuturi, de 14,9 miliarde de euro. Din cei 29,2 miliarde de euro, 41% sunt alocați tranziției „verde” și combaterii schimbărilor climatice și 21% pentru digitalizarea României.

Partidul Social Democrat a anunțat la începutul lunii noiembrie că vrea să renegocieze PNRR pentru a introduce mai multe proiecte. Elisa Roller, oficial al Comisiei Europene care gestionează programul Recovery, a dat asigurări că este exclusă renegociere Planului Național de Redresare și Reziliență.

Marcel Ciolacu, liderul Partidului Social Democrat (PSD) a anunțat în urmă cu o lună că va merge la Bruxelles pentru a discuta de optimizarea PNRR-ului. Mai multe voci din interioriul coaliției de guvernare au precizat că o renegocierie a programului este imposibilă până în 2023.

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene Dan Vîlceanu a dat asigurări că nu se va schimba nimic în PNRR. Mai mult, el va fi „gardianul” programului, iar reformele vor rămâne la fel. Fostul premier Florin Cîțu a spus în urmă cu câteva zile că Vîlceanu treBUIE să asigure că toate proiectele se vor face.

 „Este misiunea domnului ministru să fie gardianul PNRR și al reformelor din PNRR. Să se asigure că tot ceea ce am pus acolo se va face”, a spus Florin Cîțu atunci, relatează Antena3.

Cristian Diaconescu (PMP) vrea monitorizarea implementării fondurilor ce vin prin PNRR

Peste o sută de români au cerut să fie repatriaţi din Maroc

Sursa foto: Sky News

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a informat că 127 de români au cerut să fie repatriați din Maroc. De asemenea, țara noastră s-a angajat să ajute repatrierea a 53 de cetățeni europeni, în urma coordonării realizate de Ambasada României la Rabat cu delegația Uniunii Europene.

Conform comunicatului de presă al MAE, se continuă demersurile pentru organizarea zborului de repatriere a cetăţenilor români blocaţi în Maroc. Consulul onorific al României la Marrakesh se află într-un contact permanent cu cetățenii români care au cerut sprijin în cadrul formalităților de repatriere.

Companiile aeriene anulează zboruri din cauza noii tulpini sud-africane

Reamintim că cei 39 de români din Africa de Sud au ajuns în țara noastră în siguranță. Conform noilor măsuri adoptate de către autorități, toate persoanele care vin din țările africane unde s-au înregistrat cazuri de Omicron vor intra în carantină pentru 14 zile.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a precizat că autoritățile marocane permit companiilor Air France și Transavia operarea unor zboruri înspre și dinspre Maroc. Evident, acest lucru are loc în baza unei autorizări speciale și cu titlu excepțional. Românii aflați în Maroc sunt rugați să se informeze constant și de pe pagina de Faacebook a Ambasadei din Rabat cu privire la noile informații referitoare la situația epidemiologică din țară. Conform site-ului StirileProTv.ro, o româncă blocată în Maroc a precizat că la aeroport s-a creat un haos total din cauza că zborurile au fost anulate.

Autoritățile din Maroc au suspendat zborurile înspre și dinspre această țară pentru a treia oară. Cu toate acestea, de fiecare dată au fost de acord să accepte curse de repatriere pentru turiștii străini. Autoritățile române au decis să trimită o cursă Tarom, iar costurile vor fi asigurate din bugetul de stat.

Reamintim că populația din Maroc este vaccinată în proporție de 75 %, iar oamenii nu sunt obligați să poartă mască pe stradă și în spațiile aglomerate. Mai mult, restricțiile de noapte au fost ridicate în urmă cu câteva săptămâni, iar viața se desfășoară în mod normal. Acesta este motivul pentru care mii de turiști au luat cu asalt Maroc în ultima perioadă.

Marocul și-a suspendat zborurile pentru două săptămâni

Terapie ABA, vizite la dentist, sprijin financiar. De ce au nevoie părinții copiilor cu autism

foto: greatnews.ro

Toți copiii sunt frumoși, puri și au dreptul la sănătate. O știe și statul român. Oficialii Guvernului se folosesc des de această propoziție în discursuri, mai ales de 1 iunie, când e Ziua Internațională a Copilului.

Copiii diagnosticați cu autism sunt la fel de importanți ca toți ceilalți. Toți se vor transforma în adulți. Teoretic, România ar trebui să aibă grijă de „viitorul țării”. Practic, multe dintre drepturile la sănătate înseamnă exprimări stufoase, în legi incomplete.

Ziarul de Investigații a cerut Ministerului Sănătății să explice punctual care sunt serviciile medicale pe care le oferă sistemul public de sănătate pentru copiii cu autism.

Iată răspunsul oficial al Ministerului Sănătății, la solicitarea noastră

Potrivit prevederilor Ordinului ministrului sănătăţii, al ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice, al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 968/5194/1945/714/2016pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 151/2010 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educaţie şi sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate, persoanele diagnosticate cu TSA cu sau fără tulburări de sănătate mintală asociate pot beneficia de servicii de sănătate medicale şi conexe actului medical, în condiţiile Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate şi ale normelor sale de aplicare, respectiv ale Hotărârii Guvernului pentru aprobarea programelor naţionale de sănătate şi Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate curative”, este răspunsul oficial al Ministerului Sănătății, la solicitarea noastră.

Noi, jurnaliștii, putem descifra „limbajul de lemn”, însă, nu și toți părinții. În alte state, toate drepturile copiilor cu autism sunt explicate și aplicate pas cu pas. Iată reacția unei mame de copil cu autism, chestionată de Ziarul de Investigații.

Un asistent social ar trebui să te contacteze și să îți prezinte toate alternativele și toate drepturile, nu să te apuci tu să scotocești și să-ti mai iei un job in loc să ai grijă de copil!”, ne mărturisește una dintre persoanele care are în grijă un astfel de copil.

Ce oferă sistemul de sănătate public din România copiilor cu autism

Pe hârtie, drepturile copiilor cu autism arată așa:

serviciile specializate integrate de sănătate

dreptul la educație

intervenții specializate

diagnosticare precoce

psihoterapie cognitiv-comportamentală

tratament psihofarmacologic

diagnostic clinic psihiatric evaluare clinica psihologică

Cum sunt în realitate aceste drepturi

Terapie de calitate, dar din păcate marea majoritate de la stat sunt doar bifate pe hârtie,accent pus pe RECUPERAREA COPILULUI, terapiile în privat sunt extrem de scumpe, părinții nu primesc nici măcar un minim de ajutor pentru astfel de copii, te lovești de uși închise în nas,în creșe,în grădinițe,peste tot,pe motiv că e prea greu și nu îl vor, desi educația e dreptul ORICĂRUI COPIL(…)nu se asigură personal pentru copiii atipici și ne trezim că nu avem unde să îl lăsăm, cu cine, nu este însoțit în grădinițe,scoli etc. Din păcate,tot ceea ce tine de autism și nu numai este tratat superficial,primează doar banul….sunt atâția copii care au nevoie de ajutor și pentru care părinții se luptă cu morile de vânt”

Profesori de specialitate insuficienți și bani puțini

Părinții copiilor cu autism din România spun că suma oferită de stat nu pot susține toate cheltuielile necesare terapiilor necesare. Cei mai mulți dintre ei spun că sunt necesare ședințe de logopedie, vizite gratuite la dentist, terapia ABA(n.r. analiza aplicată a comportamentului), lucruri pe care părinții trebuie să le plătească din propriul buzunar.

De asemenea, părinții copiilor cu autism susțin că sistemul educațional nu prevede suficienți profesori specializați pentru a-i ajuta pe copiii cu autism. În realitate, părinții sunt cei care îi însoțesc pe copii în sălile de curs.

„​Statul se face că oferă „profesori de sprijin”, însă aceștia sunt nesemnificativi că norma de lucru, în comparație cu necesitățile unei întregi scoli. Nu mai menționez de faptul că, ei sunt pregătiți la modul general în facultățile de psiholigie, unde nu se aprofundează autismul spre exemplu, nu se face practica. În comparație, în Germania, exista 3 ani de studiu pt a deveni un astfel de însoțitor(asistent pe lângă profesor în scoli speciale) iar școlile speciale, acolo au structuri diferite, la modul că o scoală speciala, e una care primește alaturi de copii tipici, o varietate de copii cu diverse nevoi speciale, cu unul sau doi însoțitori ce lucrează special cu aceștia per clasa. Aceasta e cu adevărat integrare.

1350 de lei pentru copiii cu autism

De cele mai multe ori, în România, în aceste familii în care există un copil autist, unul din părinți e nevoit să renunțe la job, pentru a putea însoți el însuși copilul în clasa, banii sunt insuficienți pt a plati însoțitori iar însoțitori cu vocație, studenți la psihologie, găsești doar în orașele mari, univeristare.

Acolo unde aceștia există, școlile îi primesc că ajutor la clasă, însă ei nu au un statut de angajat acolo, desi părinț îi plătesc din buzunarul propriu.

În lege mai scrie așa „în cazul copiilor cu handicap grav, părinți sunt obligați să asigure însoțitor la clasa, pe țoată perioada desfășurării cursurilor” Asta e așa(…) Nici nu stiu cum să calific, undeva sub nivelul de decenta pentru o țară care se vrea europeana. Și nu doar autismul e vizat aici, de aceasta lege. Ne putem imagina o mama cu un copil cu orice dizabilitate gravă, care toatt ziua îngrijește acel copil/tânăr, la ce nivel de epuizare trebuie să ajungă. Practic statul nu oferă financiar mai mult se 1350 de lei lunar pentru această mamă”, a explicat un părinte care îngrijește un copil cu autism, pentru Ziarul de Investigații.

Empatie din mediul privat

​O companie a decis să vină în spijinul copiilor cu autism. În colaborare cu Facultatea de Psihologie „Alexandru Cuza” din Iași a dezvoltat o aplicație de recunoaștere facială a emoțiilor. Aplicația vine în sprijinul terapeutului cu un set de imagini, un avatar virtual, prin copiii sunt ajutați să recunoască și să interpreteze gesturi, emoții. Este folosită tehnica 3D.

În România, sunt 30 000 de copii diagnosticați cu autism. Mulți dintre ei reușesc să se integreze și să facă lucruri deosebite. Unii excelează la desen, alții la muzică, fotografie. Devin adulți prin iubirea necondiționată a familiei.

Rafila: „Sunt 70 de cazuri de infectare cu Omicron în 11 țări europene”

Alexandru Rafila. Foto: Inquam Photos / Ilona Andrei
Alexandru Rafila. Foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

Ministrul Sănătății Alexandru Rafila, a precizat , la un eveniment organizat de Colegiul Medicilor din România, că nici țara noastră nu va fi ocolită de noua variantă a coronavirusului. Mai mult, medicul a menționat că până acum s-au înregistrat 70 de noi cazuri în 11 țări europene. „Nu peste mult timp, și în România se vor înregistra astfel de cazuri. Mobilitatea este prea mare la nivel global astfel încât să credem că țara noastră va fi ocolită de noua tulpină”, a spus Alexandru Rafila, relatează Digi24.

Ministrul Sănătății a mai adăugat că românii trebuie să înțeleagă cât de importantă e vaccinarea pentru apărarea împotriva noii tulpini sud-africane. De asemenea, el a mai susținut că e nevoie de o dezvoltare a serviciilor care oferă posibilitatea oamenilor să primească tratament în afara spitalelor.

Rafila, despre certificatul verde: „O să încercăm să găsim o soluție”

Fiind prezent la evenimentul organizat de Colegiul Medicilor din România, Alexandru Rafila a precizat că obligativitatea certifcatului verde la locul de muncă va fi o „decizie nu numai medicală, ci și politică.”

„Dumneavoastră ați văzut că ne-am confruntat un an și jumătate cu multe decizii politice care nu erau legate de recomandările medicale. O să încercăm să găsim o soluție. Punctul meu de vedere este că această soluție trebuie să includă toate cele trei alternative descrise în legislația UE, apropo de certificatul verde”, a spus Alexandru Rafila, relatează sursa citată.

Ministrul Sănătății a mai spus că certificatul verde se referă la libera circulație între statele membre, iar cel de la locul de muncă ar trebui să poartă denumirea de certificat COVID. El a comentat o declarație a președintei CE, Ursula von der Leyen, care a spus că Uniunea Europeană ia în calcul introducerea obligativității certificatului verde ca reacție la răspândirea noii tulpini Omicron.„Sunt tot felul de discuții. Eu aș fi puțin mai reținut. Vaccinarea trebuie să fie un act voluntar. Mai este un lucru – trebuie să vedem, în contextul emergenței acestei noi tulpini, care e eficacitatea vaccinării”, a spus el.

În încheiera discursului său, Alexandru Rafila a amintit că vaccinarea reprezintă singura variantă de protecție împotriva COVID-19. Mai mult, ministrul Sănătății a precizat pentru toată lumea că „doresc să aibă sărbători în liniște, în siguranță, să-și vaccineze în primul rând persoanele vârstnice și pe cei cu boli cronice din familie.”

Rafila exclude lockdown-ul de sărbători

Deputat UDMR: „Nu putem fi obligați să sărbătorim 1 decembrie”

Sursa: Facebook

Kulcsar-Terza Jozsef, deputat ales pe listele UDMR, a avut un mesaj cel puțin surprinzător de Ziua Națională a României, țară în care până la urmă trăiește.

Acesta a ținut să atragă atenția că cei din comunitatea maghiară, a căror interese le reprezintă în Parlament, nu au motive să sărbătorească 1 Decembrie, din contră.

Pe lângă rândurile anti-Ziua Națională, deputatul în vârstă de 49 de ani, ales pentru prima dată în 2016, a însoțit textul și de o fotografie sugestivă: pe un fond întunecat apare cifra 1, totalmente neagră.

Kulcsar-Terza Jozsef și explică de ce se consideră nedreptățit în țara în care trăiește și a cărei legi îi permit încasarea unui salariu de deputat: comunitatea maghiară, în opinia acestuia, este permanent nedreptățită, a fost „furată” și i se încalcă drepturile. Pe scurt, din punctul de vedere al deputatului UDMR, comunitatea maghiară nu poate fi obligată să sărbătorească o zi a cărei semnificație nu o recunoaște.

(…) trebuie să declarăm din nou că această zi nu ne va da niciun motiv de sărbătoare, (…) până când drepturile asociate cu „libertatea națională completă” sunt îndeplinite pe baza cererilor noastre. (…)

Respectăm sărbătorile altora, dar așteptăm ca România, care se definește stat de drept, să-și pună în aplicare promisiunile făcute acum mai bine de o sută de ani și să asigure drepturile minorității naționale maghiare care trăiește pe teritoriul său.

Atâta timp cât maghiarii din Transilvania nu sunt liberi să-și folosească limba maternă și propriile simboluri în toate domeniile vieții, atâta timp cât există încă deficiențe serioase în utilizarea limbii materne în educație, administrație și justiție, și este împiedicată returnarea bunurilor furate de puterea statului comunist, nu putem fi obligați să sărbătorim 1 decembrie.

Ca cetățeni de naționalitate maghiară care respectă legile țării avem o cerere legitimă, ca România să recunoască minoritățile naționale care trăiesc pe teritoriul ca factor constitutiv și să garanteze în constituția sa libertatea națională deplină la care au dreptul, așa cum s-a promis în Declarația Gyulafehérvár în 1918”, scrie deputatul UDMR pe Facebook.

Referirea lui Kulcsar-Terza Jozsef, este la Rezoluția Adunării Naționale de la Alba-Iulia, din 1 decembrie 1918, când a fost decretată „unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România”. Documentul a fost citit în plenul adunării de Vasile Goldiș, iar Iuliu Maniu a ținut un discurs prin care a motivat această rezoluție.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
-3.5 ° C
-3.3 °
-4 °
94 %
2.7kmh
0 %
J
5 °
vin
0 °
S
-1 °
D
-3 °
lun
-2 °

Ultimul articol

Nistor, Ciuclea și Stoian. O poză cât o mie de articole - Foto Facebook-

Supercom cere eșalonare de aproape 12 milioane de lei către CJ Hunedoara. Bârcea Mare...

O cerere care depășește un simplu calcul contabil La nivel formal, documentul pare unul banal: o companie solicită eșalonarea unei datorii. În realitate, cererea depusă...

Daniel David părăsește oficial Ministerul Educației

Președintele Nicușor Dan a semnat decretul prin care a luat act de demisia lui Daniel David din funcția de ministru al Educației și Cercetării. David...
Sursa foto: Facebook - Armata Română

Fost ministru al Apărării reclamă „manevra abjectă de manipulare” a lui Radu Miruță

Cândva ministru al Apărării, acum portavoce a PSD, Mihai Fifor nu a putut să treacă pur și simplu peste declarațiile lui Radu Miruță, referitor...