Discursurile lui Klaus Iohannis de Ziua Națională a României nu l-au impresionat pe Cozmin Gușă, care aseară a taxat dur atitudinea și prestația președintelui țării.

Analistul politic a făcut referire inclusiv la recepția oferită de Iohannis la Cotroceni, unde au fost invitați o serie de politicieni și oameni ai momentului, dar pe care, atrage atenția Gușă, președintele i-a tratat pe sistemul „Haideți la mine că eu plec de-acasă!”.

Referirea lui Gușă este cel mai probabil la faptul că Iohannis nu a stat la „taclale” cu invitații săi, ci a plecat imediat după ce a rostit cuvintele pregătite de dinainte și ambalate în forma unui discurs. Mai mult, Gușă crede că toată prestația acestuia a fost una lamentabilă – ca să ne exprimăm în termeni civilizați.


Probleme la “mansardă” pentru KLAUS I …
Iohannis a ținut azi un discurs care era valabil dacă la final zicea: “Cea mai mare parte a acestei situații de rahat mi se datorează, deci demisionez!”

Altfel, omul pare picat din Lună, un trăitor în lumea lui, un înțepenit ținut în geam de șmecherii ce-și fac nevoile pe barba lui. Și ca să-mi demonstreze că așa e, după ce și-a expus năduful că l-au onorat doar o jumătate din invitați (a zis că din motive de pandemie …), a părăsit sala de ceremonii lăsându-și baltă toți invitații. Alooo, spitalul 9???!”, scrie Gușă pe Facebook.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, invitaţiile au fost făcute în baza Legii 215 privind ceremoniile oficiale, fiind invitaţi preşedinţii Camerelor Parlamentului, vicepreşedinţii Camerelor, membri ai Guvernului, reprezentanţi ai instituţiilor cu rang de ministru şi reprezentanţii cultelor.

La recepția oferită cu ocazia Zilei Naţionale la Cotroceni, din aproape 300 de invitații trimise, la eveniment au ales să vină 156 de persoane. După discursul susţinut în faţa invitaţilor, Iohannis a arătat că recepţia este organizată în contextul pandemiei, după care s-a retras.

Articolul precedentMarcel Ciolacu avertizează: „PSD se retrage de la guvernare dacă nu se respectă acordul politic”
Articolul următorSUA, cel mai mare producător de deșeuri din plastic la nivel mondial